De câte ori revine dirijorul Radu Popa la
Piteşti este un eveniment muzical. Parcă îngerii păzitori ai bunicului său Radu
Gyr, poetul universului concentraţionar comunist se pogoară peste dirijor,
peste orchestră, solist şi mai ales paste melomani.
Compoziţia cu care Radu Popa a deschis
concertul a fost Valsul din
Suita Masquerade de Aram
Haciaturian. Ca toţi compozitor din tradiţia modernă rusă, Ceaikovski,
Şostakovici, Prokofiev şi armeanul Haiciaturian ne oferă un vals.
Şi vă invit să ascultaţi!
Vals de Haciaturian
A urmat cloul concertului!
Cosmin Bălean |
Pe scenă a
urcat Cosmin Bălean care ne-a interpretata la duduk - instrument tradiţional armean Concertul pentru duduk şi orchestră de Henrik Anassian, în fapt o suită
de dansuri tradiţionale armeneşti. Dudukul lui Bălean sună ca un fagot
-instrumentul la care cânta de fapt Bălean.
După acest frumos concert Bălean şi Radu
Popa ne-au oferit un bis cu autohtona Mociriţă cu trifoi, în care dudukul solist suna ca taragotul lui Fărcaş. A
fost superb!
În partea a doua am audiat Simfonia nr1. de Brahms. Este o
compoziţie care stă sub semnul marelui secol al simfonismului vienez, adus la
apogeu de titanul Beethoven. Brahms este de fapt ultimul clasic vienez şi
prezintă această compoziţie muzicală în zorii modernismului vienez care va
marca definitiv cultura europeană.
Are şi măsuri în final care amintesc de
simfonia a IX-a a lui Beethoven. Orchestra Filarmonicii Piteşti condusă de Radu
Popa şi-a dat osteneala pentru o foarte reuşită interpretare!
Eu şi dirijorul Radu Popa |
Mulţumim Radu Popa!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu