Internaţionala mea - Cronica unei vieţi de Ion Ianoşi

Mi-a luat ceva timp să termin imensul volum de memorii al lui Ion Ianoşi, are nu mai puţin de 854 de pagini.

Eu aş intitula aceste memorii:

Memoriile unui nomenclaturist?

De ce? O să explic!

Ion Ianoşi este un longeviv, va împlini în acest an 86 de ani. 

Ele este dublu minoritar este evreu şi maghiar, ca limbă maternă. 

Ianoşi s-a născut la Braşov dintr-o familie de burghezi evrei din Imperiu, cu bune legături la Viena şi Budapesta, bunicul matern fiind înmormântat în Ungaria. Are rude răspândite în toată lumea. Familiile bunicilor patern şi matern erau implicate în exploatarea forestieră de la Comandău. Numele de familie este Steinberger, nume curat german, la fel şi al mamei, Leitner.  Culmea este că tatăl lui Ianoşi era comunist, lucru care arată tentaţia pentru mişcarea de stânga şi în mediile burgheze minoritare. 

S-a născut şi a trăit în vremuri interesante, a suferit în copilărie prigoana antisemită, tatăl a pierdut afacerea, iar după război a terminat Liceul Meşotă din Braşov, dând o grămadă de examene de echivalare. La liceu a fost coleg cu Victor Atanasie Stănculescu, controversatul general al revoluţiei din Decembrie 1989. Ştia o limbă română aproximativă, din acest motiv s-a înscris la Universitatea ungurească Bolyai din Cluj prin1948.  A fost trimis în URSS la studii şi a studiat la Leningrad. Ianoşi remarca abundenţa de studenţi alogeni trimişi la studii, şi motivul era atenţia autorităţilor comuniste ca cei trimişi să nu fie cumva din familii care au fost implicate în războiul anti-sovietic. La nemţii din est nu s-a pus problema. Aşa că s-au întâlnit un student rus şi unul german care erau veterani de război şi care au constatat că au fost inamici faţă în faţă în tranşee. Lucrurile s-au schimbat ulterior, predominând etnicii români.

Ianoşi studiază filosofia la Leningrad. O cunoaşte pe Janina, fiica doctorului Caffe şi a unei românce get beget din Vrancea şi se căsătoresc. Aflu că doctorul Caffe fusese sanitar în Războiul de Reîntregirea, iar fratele student la Drept erou  martir al acestui război. Am aflat că făcea parte din evreii de rangul I, care nu au suferit prigoana antisemită, cum au avut parte ceilalţi.

Ianoşi este admis şi termină doctoratul (aspirantura) în filosofie la Leningrad.

Revenit în ţară este angajat la IATC să predea estetica. I se naşte o fiică, Maşa. Este angajat la CC ca instructor de partid pe probleme culturale ale minorităţilor. Socrul, era medic la Elias, spitalul nomenclaturii comuniste. Aceste lucruri mă fac să-l introduc în rândul nomenclaturii.

Se transferă la Facultatea de Filosofie  a Universităţii Bucureşti. În 1965 se retrage din funcţia de instructor CC al PMR. Se ocupa de instituţiile culturale maghiare, reviste, piese de teatru, etc.

Continuă o activitate susţinută de profesor de estetică. Dragostea pentru cultura rusă, pe care a acumulat-o în perioada studenţiei sovietice îl transformă într-unul din specialiştii din acest domeniu. Are studii despre literatura germană cu focalizare pe Thomas Mann. Activitatea sa îl arată ca un  om de stânga autentic, fără a fi un trâmbiţaş al ceauşismului, studenţii şi-l amintesc în general bine. 

Ianoşi ăşi schimbă şi numele de familie stârnind nemulţumirea unor maghiari şi evrei. Ironizează pe evreii emigraţi care au devenit în Israel evrei ortodocşi, după ce fuseseră promotorii comunismului în România. 

Ianoşi ne relatează amănunţit activitatea sa intelectuală şi participările la diverse congrese de estetică. Aici sunt tot felul de întâmplări amuzante cu problemele de călător în Occident, dar fără resurse. Profită de relaţiile de rudenie. Cele mai amuzante sunt aventurile a doi colegi în Suedia care apelează şi sunt ajutaţi de Comunitatea evreiască din Stockholm, culmea unul era creştin, iar celălalt era doar după tată evreu, deci nerecunoscut iudaic.

După 1989 călătoreşte mai uşor şi vede locuri pe care şi noi eu şi Adriana le-am vizitat.

Ianoşi are meritul apariţiei Jurnalului de la Păltiniş şi al Epistolarului lui Gabriel Liiceanu, prin referatele favorabile, precum şi a altor cărţi controversate în perioada comunistă. 

Ne povesteşte şi relaţia cu multe probleme cu Liiceanu, şi înainte şi după 1989. Este prieten bun şi a fost vecin cu Andrei Pleşu, este prieten de o viaţă cu Radu Cosaşu.

A avut parte şi de aprecieri dar şi de contestări. 

Cea mai jegoasă contestare este producţia şi insinuările lui Mircea Mihăieş,  amicul şi sluga lui Vladimir Tismăneanu. 

Ianoşi a fost bun prieten cu familia Tismăneanu. Leonte, tatăl lui Vladimir a angajat-o la Catedra de Marxism pe care o conducea pe soţia Janina. La rândul ei l-a medita pe elevul Vladimir să intre la Sociologie. 

Ianoşi face eroarea, din punctul de vedere al acestei oculte neoconservatoare, de a-i prezenta activitate lui Vladimir Tismăneanu cât a fost în România până la părăsirea ei, adică de mic politruc ceauşist!

Sunt şi oameni care i-au fost recunoscători. 

Ca un om de stânga care nu şi-a schimbat ideile şi religia el a fost consecvent şi şi-a argumentat opiniile. El face nişte argumentări paralogice şi aporii privind caracterul criminal al comunismului.

Dacă i-aş fi citit cartea acum 15-20 de ani aş fi fost mult mai radical cu Ianoşi, dar cum înaintezi în vârstă te mai înţelepţeşti,  şi acum sunt mai dispus să ascult şi altera pars!

Finalul cărţii ne descrie drama familială a pierderii fiicei la numai 55 de ani, care însă le dăruise 3 nepoţi, care astăzi sunt oameni maturi deja.

Este o carte interesantă, în genul cele scrise de Adrian Marino. Adrian Marino era însă mult mai dezabuzat, nega propria operă era foarte mefient cu cei din jur.

Ianoşi este un om cu educaţia central europeană, cu civilitatea burgheză vieneză şi budapestană.

Câteodată o carte de memorii este fascinantă decât orice roman, este viaţa adevărată a unor oameni, iar cartea lui Ianoşi este o carte bine scrisă şi cu har.