Am ocazia să vă împărtășesc impresiile despre o carte care se ocupă de creștinismul timpuriu. Nu de mult am citit și Pe cînd creștinii erau evrei de Paul Fredriksen Pe când creștinii erau evrei. Sunt cărți care se ocupă de Isus ca personaj istoric. Bart Ehrman mărturisește că era creștin, dar a devenit agnostic între timp.
Cartea Cum a devenit Isus Dumnezeu este o carte complexă, complicată. Este
o carte de istorie, nu este o carte de teologie. Când eram elev eram învățați
că creștinismul, religia sunt opiul poporului. Așa încerca să ne convingă
comunismul un alt tip de religie, mult mai toxică și periculoasă.
Istoricii au stabilit că Isus
era un personaj istoric. Bart Ehrman încearcă să analizeze modul cum Isus a
devenit dintr-un profet, un persoană divină și parte a Treimii Creștine.
Isus ne spune Ehrman era unul
din numeroșii profeți apocaliptici care au trăit la începutul primului mileniu
creștin. Ce-l diferențiază de ceilalți profeți? Faptul că el a murit crucificat
și apoi a înviat! Este dogma principală a creștinismului. În primul rând Ehrman
analizează circumstanțele crucificării lui Isus. El a fost considerat un rebel,
se intitula Regele Israelului și asta era periculos în ochii stăpânitorilor
romani și de aceea el a fost crucificat. Ulterior dogmele creștine au învinuit
pe evrei că l-au condamnat pe Isus în Sinedriu, dar doar romanii puteau să
execute sentințe de tip crucificare, cum a făcut Pilat din Pont. Pilat a
devenit un personaj pozitiv, că s-ar fi creștinat. Dovezile istorice arată că
Pilat era un demnitar roman nemilos. Din punct de vedere istoric învierea este
un miracol. Ehrman explică acest fenomen prin sentimentul de mare rușine al
ucenicilor lui Isus, că l-au abandonat și asta ar explica faptul că ulterior au
avut experiența psihotice cu Isus viu. Dintr-un profet și om, cum era în creștinismul
timpuriu, Isus a devenit ulterior Fiul lui Dumnezeu, ce stă la dreapta Tatălui
și împreună cu Sfântul Spirit alcătuiesc Treimea.
Aș face acum niște observații.
Noi ortodocșii români moștenim niște expresii slave în tradiția ortodoxă. Mi se
pare că a folosi Sfântul Pavel în loc de Paul este eronat, și grecii bizantini
foloseau Sfântul Paulos de la Saul. Pronumele în România este Paul în mod
obișnuit, Pavel mult mai rar! Iar în loc de Sfântul Duh mai corect mi se
pare Sfântul Spirit. Știu! Asta ne-ar apropia de catolicism, dar ce contează,
suntem latini, nu slavi.
Ehman folosește ca surse
Scrisorile Sfântului Paul și Evangheliile. Cele mai apropiate de începutul
creștinismului timpuriu sunt scrisorile Sfântului Paul la 20 de ani de la
moarte și învierea lui Cristos. Credința privindu-l pe Isus Cristos evoluează
de la cele sinoptice, la cea mai nouă a lui Ioan de după anul 100 d. Cr. unde
Isus devine divin, Fiul Tatălui, egal cu Dumnezeu. Toate aceste dispute
teologice se finalizează după Conciliul de la Nicea din 325 d. Cr. organizat de
împăratul Constantin cel Mare Și apoi Conciliul de la Constantinopol din 387 d.
Cr.
Cartea este dificilă pentru că
utilizează multe citate din Noul Testament.
Merită citită pentru că
creștinismul a modelat societatea europeană și suntem ceea ce ne-a dat
creștinismul.
Excelent RMN! De data asta nu am nimic de comentat
RăspundețiȘtergereComentariul tau despre cartea citita nu m-a luminat de loc , de altfel sunt aproape 100% ateu si sunt un realist care nu crede in regi , imparati , spiridusi , varcolaci si credinta in supranatural ....E drept ca numai cu conceperea si realizarea acesteia lumea a gasit calea de a se stapani si conduce de catre cei de la putere al fiecarui moment in istorie...Bine , bine , atunci lumea stia putin despre stiinta si orice incercare de a explica stiintific un lucru erau aspru pedespsiti ( Vezi G.Galilei. G.Bruno etc etc ) Dar acum ? Dupa ce lumea a facut acest salt extraordinar al cunoasterii sa ramana in continuare tot "subjugata " credintei fara suport este foarte greu de inteles pentru mine decat , poate prin nivelului intelectual scazut al celor care inca mai cred chipurile in asa ceva ( unde chiar si cei mai puternici conducatori de tara , pentru voturi , se dau iubitori ai lui Dumnezeu... ...) altfel de ce ? E bine sa tratam frumos , elegant si cu respect religia acelor ani dar cea actuala este ...ne-logica si ne-reala...
RăspundețiȘtergereCred ca ar fi nepotrivit sa se confunde credinta in idei si dogme religioase (cuvantul omului ? cuvantul domnului ?) cu aceea in existenta obiectiva a realitatilor spirituale. De altfel, spiritualitatea poate fi abordata nu numai prin religie, dar si pe calea altor curente ca de exemplu acelea promovate in societati mai mult sau mai putin secrete, precum cele de tip rosacrucian, theosofic, s.a. Ca atare, critica metodelor si/sau a narativelor religioase implicand dependenta completa de credinta, nu trebuie extrapolata catre negarea spiritualitatii, pentru a carei cunoastere, uneori, credinta nu este necesara, aceasta fiind inlocuita cu metode stiintifice bazate pe observatie directa. Adrian
ȘtergereTotusi, suntem in sec. al XXI-lea...AI ce zice?
RăspundețiȘtergereDraga Joe,
RăspundețiȘtergereinteresanta lectura.. Exista multe publicatii de tot felul (nereligioase) care se ocupa de inceputul crestinismului. Eu am citit o carte scrisa de o tinara englezoaica, fiica de pastor anglican, care desfiinteaza crestinismul ca religie a pacii si intelegerii. Se ocupa de crestinismul timpuriu, de excesele martirilor si a ascetilor, de distrugerile culturale facute de ei mai ales in orient. Si acestea sunt bine documentate dar nu se prea vorbeste despre ele. Ciudat…
Trecind peste miracolul invierii si a vietii vesnice (nici macar stelele nu traiesc vesnic!!) accept ca oamenii au nevoie de precepte de conduita, ca altfel nu ar putea trai impreuna. Cum sunt astea facute, de cine sunt comunicate si protejate, e de discutat. Unii incearca sa invoce stiinta si progresul technologic impotriva credintei religioase. Problema cu stiinta si technologia este ca ele nu dau reguli morale si sociale ( sa nu-mi spui ca sociologia si antropologia sunt stiinte care fac reguli!!!. Ele se uita numai imprejur si trag concluzii. Nu au putere de predictie).
Cu teoria relativitatii generalizata si modelul standard nu ne descurcam in societate. Nici macar cu modelele de supernove si star mergers si black holes. Ca sa nu mai vorbesc de legea lui Ohm sau al lui Pitagora. Trebuie alte reguli si alte instante. Numai ca astea nu apar de la sine, ci sunt create tot de oameni. Si oamenii sunt cum sunt.. De aici poate dorinta de a invoca o autoritate universala, departe de orisice banuiala ca ar fi direct implicata sau partinica (numai ca Dumnezeul crestinilor nu este tocmai neutru…).
Este interesant cum toate civiliozatiile umane de care noi stim cit ceva au incercat sa-si stapineasca frica de necunoscut si imprevizibil prin astfel de modele atotputernice, atotstiutoare si nepamintene. Stau si ma intreb cind a inceput asta in capul omului ? Deja cind era culegator-vinator sau abia dupa ce s-a sedentarizat? Statistic vorbind, e greu de inteles. La inceput oamenii erau foarte putini, evenimente naturale amenintatoare erau multe si la tot coltul, asa ca nu inteleg cit de des s-a potrivit ca dupa o anumita ‘rugaciune’ sa sa intimple ce si-au dorit, ca sa creada ca sistemul functioneaza? hai sa zic ca la sedentari a mers o vreme bine, datorita stabilitatii climatice a pamintului pe perioade care depaseau cu mult virsta unui individ. Mi-e mai usor sa accept credinta unor popoare primitive ca stramosii lor traiesc in ei (ceea ce e adevarat) si ca acestia cumva le ordoneaza viata. Dar cum s-a ajuns la Zei si dumenzei in cer si atotputernici fara nicic o legatrura cu pamintenii insisi?
Multe de intrebat si de discutat
Angela
PS : nu sunt sigura ca in romaneste spirit su duh sunt 100% sinonime. Cind zici ca si-a dat duhul e altceva decit ca si-a dat spiritul. Parca si onomatopeic duh e mai convingator decit spirit.
Incitanat subiect, interesante si incitante si comentariile tale! Personal apreciez Biblia ca pe o poveste frumoasa (unii au numit-o thriller!) si ca am fost socat de cat sange a curs in numele crestinarii "barbarilor", la fel ca si de rolul major pe care Vaticanul l-a jucat in istoria Europei vestice, si nu numai. N-as omite faptul ca crestinismul (nu pot evita caconofia, dar ai folosit-o si tu) ar putea contrabalansa mai bine ofensiva musulmana si ca ortodocsii si catolicii ar trebui sa uite schisma istorica si diferentele minore in calea unei reunificari benefice, zic eu! (Vlad)
RăspundețiȘtergere