Pe când creștinii erau evrei de Paula Fredriksen

 

Am citit cu foarte mare interes această carte. Sunt creștin, chiar dacă nepracticant și pasionat de istorie. Această carte încearcă să rezolve și să pună cap la cap istoria lui Isus și a consecințelor privind cultul cristic la începuturi. Este o istorie care s-a petrecut acum 2000 de ani. Paula Fredriksen a folosit pentru reconstituirea acelor vremuri  izvoarele care amintesc despre aceste întâmplări. Este vorba despre Manuscrisele de la Marea Moartă, Scrisorile Sfântului Paul. Fac o paranteză, pentru Apostolul Paul folosesc denominația latinizantă, suntem ortodocși noi români, dar limba noastră este de origină latină. Chiar în tradiția greacă de la care se leagă ortodoxia răsăriteană Apostolul se numește Paulos. Pavel este de tradiție slavă, iar românii pun prenumele Paul și foarte rar Pavel. Continuând sursele mai sunt cele patru Evanghelii și Faptele Apostolilor. Această sursă se spune că aparține lui Luca, care a fost și un fel de secretar al Apostolului Paul. Despre Evanghelii se spune că se traduc ca Vestea Bună din greacă, după cum mi-a amintit o cărticică baptistă, găsită în parcul unde fac sport. Evangheliile sunt scrise în după anul 70 d. Cr., deci nu sunt contemporane cu Isus. Evangheliile sinoptice ale lui Marcu, Matei și Luca sunt traduse în grecește din aramaică. Cea a lui Ioan a fost scrisă după anul 100 și a fost scrisă în grecește pentru că sunt acolo jocuri de cuvinte valabile doar în grecește. Cele trei Evanghelii sinoptice se ocupă de viața lui Isus, a lui Ioan mai mult de chestiuni ce țin de credință. O altă sursă este dată de scrierile lui Josephus Flavius, Antichități Iudaice și Războaiele Iudaice. Flavius era un preot iudaic și apoi scriitor și istoric stabilita la Roma. El scrie aceste relatări după anul 70 d. Cr. când împăratul Titus a distrus Templul și Ierusalimul și i-a silit pe 0evrei să părăsească patria iudaică.

Dintre toate aceste documente Manuscrisele de la Marea Moartă, pot fi contemporane cu Isus și sunt opera unei secte care seamănă cu cele profețite de propagate de Isus. Începutul primului secol al erei noastre este plin de profeți care vestesc apocalipsa și mântuirea. Succesul credinței în Isus și cele propagate de cei 12 Apostoli a fost cel mai important eveniment pentru că azi este credința cea mai răspândită din lume. Dar tot că suntem la cei 12 Apostoli, în scrisorile dictate de Apostolul Paul nu apare trădarea lui Iuda! Și Scrisorile lui Paul sunt scrise în jur de anul 40 d. Cr., la 10 ani de la Crucificarea și Învierea lui Isus Cristos. Cristos este în greacă cel uns, cel care este rege! Este interesant că Paul a propovăduit mântuirea lui Cristos la neamuri adică la neevrei și a fost extrem de virulent împotriva trecerii la iudaism prin circumcizia bărbaților. 

Revenind la Isus Paula Fredriksen încearcă să lămurească împrejurările crucificării lui Isus Cristos. Este foarte neclar cum la intrarea în Ierusalim în anul 30 d. Cr. de Paști fiind întâmpinat de mulțimi entuziaste, ca după o săptămână să fie crucificat! El este dus în fața Sinedriului să fie judecat, dar decizia crucificării este luată de Pilat din Pont. Explicația deciziei este faptul că în acea vreme în Iudeea erau tot felul de mișcări cu caracter revoluționar și temerea de acestea dat fiind mulțimile de adepți și popularitatea Acestuia era periculoasă. Și decizia crucificării se dădea în astfel de fapte. Inclusiv cei doi tâlhari nu sunt tâlhari, ci tot răsculați. Este o problemă de traducere din greacă! Și pentru că era un lider, un Cristos, pe cruce este scris Regele Iudeilor!

Evangheliile și Scrisorile lui Paul arată că adepții lui Isus frecventau Templul, nu se făceau deosebiri între Legea Iudaică și Învățăturile lui Isus. Ei erau creștini și evrei în același timp în Ierusalim. La fel și neevreii frecventau Templul până când este distrus și sinagogile cum este cea din Damasc, unde inițial Apostolul Paul/Saul a prigonit pe creștini. 

Alt lucru interesant este că evreii nu erau împotriva zeităților păgâne, pe care le considerau zeități inferioare Dumnezeului iudaic.

Biserica creștină organizată cu episcopi apare după secolul 4 d. Cr. când împărații Romei declară religia creștină ca religie de stat. 

Nu sunt sigur dacă am consemnat ideile principale ale acestei cărți extrem de utile pentru credincioși, dar și cei interesați de istorie.