Meserii nerecomandate femeilor de Gabriela Adameșteanu

Este ultima carte apărută sub semnătura doamnei Gabriela Adameșteanu. Nu este un roman, ci este o carte memorialistică. Gabriela Adameșteanu este unul din cei mai importanți scriitori români de azi. Pentru că meseria din titlul nerecomandată femeilor este aceea de scriitor! Nu de scriitoare, ci de scriitor. Am citit cartea fără să o las din mână, jumate din ea am citit-o noaptea, din insomnie. 

Sunt trei părți ale cărții se numește: Fugind de meseria de scriitor. Este despre cum doar tatăl, la un moment dat, i-a spus că ar putea deveni scriitoare. Apoi sunt descrise întâmplările din vremea studenției petrecută la Facultatea de Filologie de la Universitatea București și apoi de locul de muncă la Editura Enciclopedică la Casa Scânteii și de de care au încurajat-o să devină scriitoare, Nora Iuga și Paul Goma.

Apoi urmează partea a doua: Am vrut să fiu scriitor nu scriitoare. Aici sunt amintite pe perioadele din viața ei de scriitor, nu scriitoare, care te conduce la feminism. Cartea care a situat-o în primul rând al scriitorilor de frunte români a fost Dimineața pierdută, transpusă la teatru de Cătălina Buzoianu. Apoi, după Revoluția anticomunistă au urmat cei 10 ani ca redactor șef al revistei 22, când a abandonat scrisul, dedicându-se jurnalisticii. E perioada cea mai bună a revistei 22, după care a decăzut. Din anii 2000 a reluat romanul și a scris trilogia:  Întâlnirea, Provizorat și Fontana di Trevi, în care personajul principal este Letiția Branea, care conține date din propria biografie. A urmat și Voci la distanță care este o urmare a acestor trei romane. Romanele Gabrielei Adameșteanu sunt dintre cele mai importante din literatura contemporană română. 

Ultima parte este cea mai biografică: Lumi paralele. Este dedicată amintirilor din orașul de adopție, Pitești, unde și-a petrecut copilăria și adolescența. Este și orașul meu de adopție, unde trăiesc de 51 de ani. Amintirile despre Pitești nu sunt de loc frumoase, un oraș urât! Și eu m-am născut, copilărit și am trăit adolescența până la studenție în Ploiești, la fel de urât, de câmpie, cu climă ca la București. Pitești este un oraș ascuns între dealuri de unde este probabil și numele cu o climă mai blândă. Când am ajuns în Pitești am locuit pe strada Craiovei, pe zona de plat din deal. În jos spre centru se întindea, cel mai urât cartier al Piteștiului, locul unde și-a petrecut viața în Pitești Gabriela Adameșteanu cu care sunt de acord privind zona absolut mizerabilă. Am avut chiar dispute cu prieteni piteșteni despre această zonă. Când am ajuns în 1974, Piteștiul nu mai semăna cu cel părăsit în 1960 de Gabriela Adameșteanu. Era un oraș într-o masivă dezvoltare industrială, cu uzina de autoturisme, cu combinatul petrochimic și alte obiective industriale. A devenit un oraș dormitor cu cartiere muncitorești, locuite de oameni veniți din zona rurală din jurul Piteștiului. Acești noi piteșteni sunt moștenirea industrializării forțate a lui Ceaușescu, sunt cei fără memorie azi, cei fericiți că li s-a schimbat statutul și care uită cât de rău au trăit în anii 80.  Dar nu acesta este conținutul cărții Gabrielei Adameșteanu. Este vorba despre tatăl ei, profesorul de istorie Mircea Adameșteanu. A fost un om deosebit, un prieten i-a fost elev și avea doar cuvinte de laudă despre profesor. Mircea Adameșteanu este fiul preotului Adameșteanu din Toporu, Giurgiu care avut 7 fii care s-au distins în profesiile lor. Cel mai cunoscut a fost arheologul Dinu Adameșteanu, plecat la studii în 1939 în Italia unde a fost un distins om de știință. A mai avut alți frați care au fost profesori la Agronomie și Științe Veterinare, un medic chirurg mort prea devreme. Ei bine, toți acești tineri și-au făcut studiile la finalul anilor 20 începutul anilor 30 și s-au apropiat  de mișcarea legionară. Inclusiv Mircea Adameșteanu a devenit membru al partidului  legionar când era director la  Gimnaziul din Târgu Ocna. Mutat în 1946 cu familia în Pitești, dosarul lui pătat l-a urmărit. Fiica lui a studiat dosarul său de securitate. A fost urmărit până la moarte și după pentru apartenența la legionari. Gabriela Adameșteanu este uluită de insistența cu care a fost urmărit, tracasat și amenințat de securitate. O explicație ar fi că acești securiști se căliseră în sens rău în confruntările cu grupurile anticomuniste din munți Arnăuțoiu și Arsenescu. Inclusiv aici s-a desfășurat Experimentul Pitești, cel mai îngrozitor fenomen carceral și aici au fost anchetați și torturați Constantin Noica și Dinu Pillat. De aici concluzia mea ca unul pățit de presiunile securității de aici. Securiștii din Pitești erau răi și proști. Spre deosebire de securiștii din București care au permis plecarea la burse în Occident a unor colegi și prieteni, cu dosar neclar.

Este o carte bine scrisă și unde am amintiri comune cu autoarea.

Din scriitorii de azi eu citesc ce scriu Gabriela Adameșteanu, Varujan Vosganian, Mircea Cărtărescu și Dan Lungu. În rest noii romancieri de după 2000 m-au dezamăgit, unii rău de tot.  

PS

Am citit și cronica Mirelei Nagâț din Apostrof dedicată cărții Gabrielei Adameșteanu și am rămas dezamăgit. Mai nimic despre problemele tatălui doamnei Adameșteanu de la o specialistă în problemele securității care i-au otrăvit viața tatălui Gabrielei. Păcat!

Ața și năvodul ei de viață la Sala Sindicatelor Pitești

Prima piesă prezentată la Pitești este piesa Ața și năvodul ei de viață. Este o adaptare de Andreas Petrescu în regia lui Constantin Cotimanis. Ea se mai numește și Brestalico Fabadulu, nu e clar este autorul sau ce o fi? Mă așteptam la o comedie, dar degenerează în dramă.

Este drama cuplului după o perioadă mai lungă când partenerii intră în criză. 

Personajul principal este Taty - Constantin Cotimanis, care este impresar de spectacole și soția lui este Olga - Tania Popa. Cei doi se plictisesc și ca să învioreze atmosfera Taty își invită adjunctul Felix - Tomi Cristin. Olga este confuză, are impresia că este invitat pentru ea, este un qui pro quo. Dar Taty o invită și pe secretara lui  Natalia - Iulia Dumitru. Olga se lămurește că este altceva și cei patru decid să joace un fel de joc cu cartele pe care sunt întrebări. Felix este îndrăgostit de Natalia, dar Natalia nu este în niciun fel atrasă de Felix. Jocul degenerează pentru că toți sunt puși în fața adevărului și se întrevede că Natalia este amanta lui Taty. Este și un episod cam curios când cele două mărturisesc că sunt basarabence și dau și o cântare pe rusește.  Totul degenerează. Se pare că totul se duce de râpă. Dar finalul repară relațiile ce par a fi rupte definitiv.

O piesă cu lungimi, dar lumea este fericită că a râs, când trebuia să plângă.

Regie:

Constantin Cotimanis

Muzica originală:

Adrian Daminescu

Costume:

Adela Cotimanis

Lumini:

Eugenia Dobrescu

Sunet:

Costel Dobrescu

Istoria culturii române de la origini până în secolul al XVI-lea volumul 1 de Ovidiu Pecican

Am terminat de citit cartea lui Ovidiu Pecican, Istoria culturii române de la origini până în secolul al XVI-lea volumul 1 și am rămas cu o frustrare pe care o voi documenta.

Ovidiu Pecican este un istoric interesant, foarte prolific. Acum după mai multe cărți privind istoria românilor, scrie o carte care se ocupă cu cultura la români de la origini până în secolul al XVI-lea. Românii sunt singuri latinofoni din sud estul Europei. Acești daco români au fost invadați de migratori după Retragerea Aureliană de la 271 d. Cristos. Amprenta cea mai semnificativă asupra lor a fost determinată de migrația slavilor începând din secolul al VI d. Cr. Din acest motiv limba stră-românilor conține multe slavisme, care au fost îndepărtate în decursul secolul al XIX. Din nefericire nu există documente scrise ale românilor până în secolul al XIV-lea. Vorbind de români, sau vlahi cum i-au denumit vecini slavi ei erau răspândiți atât în nordul Dunării cât și în sudul Dunării și la un moment dat au jucat un rol important în Peninsula Balcanică când frații vlaho-români Petru și Assan au format al doilea Țarat  Vlaho Bulgar. Acesta a intrat în conflict cu cruciații care cuceriseră din 1204 Constantinopolul. S-au dus războaie cu Ioniță Assan, care la un moment dat a trecut la adeziunea catolică, dar urmașul său Ioan al II-lea Assan a revenit la ortodoxie și la limba slavonă medio bulgară specifică slavilor din Țarat, care erau majoritari. După cronica lui Anonymus, cei trei duci pe care i-au întâlnit maghiarii la cucerirea Transilvaniei doi erau cu nume slave, Menumorut și Glad și doar Gelu era român. Trebuie luat în considerare și faptul că Primul Țarat Bulgar a fost stăpânul teritoriului românesc de azi timp de 200 de ani până când s-a prăbușit sub loviturile Imperiului Bizantin sub conducerea lui Vasile al II-lea Bulgaroctonul și cu cooperarea Regatului Ungariei. Așa că probabil majoritatea stăpânilor boieri erau de origine slavă, care l-au obligat pe Nicolae Alexandru Basarab să treacă la ortodoxie. Văd că mai nou s-a abandonat poveștile cu Roessler și vlahii din sudul Dunării. Românismul a coexistat cu slavismul bulgar atât în sudul Dunării cât și în nordul Dunării. De aceea românii au adoptat slavona ca limbă sacră bisericească și de cancelarie domnească.  De asemenea istoriografia recentă mută formarea statalităților românești în secolul al XIII-lea prin formarea Banatului Severinului cu contribuția unor români din sudul Dunării cu capitala la Turnu Severin, apoi la Strehaia și în final la Craiova, cu banul Olteniei. În acest sens este Legenda pravoslavnicilor  creștini. Concomitent coboară de la Făgăraș Negru Vodă la Câmpulung însoțit de români, sași și unguri conținută în Legenda Negru Vodă. Așa se ajunge la formarea finală a Principatului Valahiei în slavonă sau Țara Românească. Și Principatul Moldovei începe cu Legenda lui Dragoș Vodă cu vânătoarea bourului și stabilirea unui principat cu capitala la Baia, ulterior Siret ca apoi să devină independent de Regatul Maghiar sub conducerea lui Bogdan din Cuhea Maramureșului. Ambele principate adoptă slavona ca limbă de cancelarie, deși apare că au existat și documente în latină. Problema este că această cultură scrisă este redactată în limba slavonă, nu în româna vernaculară. Primul document redactat în limba română este Scrisoarea lui Neacșu de la Câmpulung ce apare abia în 1521 și asta, se pare sub presiunea Reformei protestante, rămânând însă scrierea chirilică de care scăpăm la mijlocul secolului XIX. În comparație Jurămintele de la Strasbourg, primul document în limba franceză veche și cea germană veche a fost redactat la 842 d. Cr.! 

 

Așa că în acest sens Pecican exploatează miturile și baladele românești care au supraviețuit în folclor. Este vorba de Miorița, legenda Meșterului Manole, Soarele și Luna și Voichița care apar în limba română scrisă în secolul XIX. Pecican are teoria că aceste balade au fost compuse de un trubadur, om cultivat și aristocrat,  care era sub influența  trubadurilor care însoțesc pe cruciații de la Constantinopol.  Este interesant că și românii din nordul Transilvaniei, Maramureș compun în finalul secolului al XIV Gesta lui Roman și Vlahata, ca răspuns la alegațiile false privindu-i pe români. 

Pecican are mai multe argumente privind influențele occidentale, central europene prin arhitectura sacră din Transilvania. Este vorba de bisericile din Țara Hațegului, zonă pur românească cu biserica romanică de la Densuș, sau Strei. De asemenea este vorba de influența goticului în arhitectura mânăstirilor din Moldova din vremea lui Ștefan cel Mare. 

Rămân cu frustrarea că primul document atestat în românește rămâne Scrisoarea lui Neacșu, atestată târziu, la 1521. Dar este faptul că am avut surpriza în 1996 la British Museum să văd o carte de rugăciuni de la 1603 în care citeam Tatăl nostru în limba română cu caractere latine!

Cartea este interesantă și merită citită.

Lincoln Lawyer sezonul IV

Am urmărit cu mare interes episoadele Lincoln Lawyer și acum s-a difuzat pe Netflix sezonul IV. Sezonul III se încheia cu arestarea lui Mickey Haller pentru crimă, un cadavru este descoperit în portbagajul mașinii sale decapotabile vintage Lincoln Continental. https://negutjoe.blogspot.com/2025/03/lincoln-lawyer-sezonul-3-squad-36.html.

În acest sezon de 10 episoade sunt prezentate peripețiile lui Mickey Haller (Manuel Garcia-Rulfo) care se luptă în justiție să fie exonerat de  rima pe care nu o comisese. Cadavrul aparținea lui Sam, un escroc, care pe deasupra era confinat în scaun cu rotile.

Cel mai interesant este cum funcționează sistemul de justiție american. Adresarea față de judecător se face cu Your Honour, tradus de mine Onorabile! Avocatul apărării și cel al acuzării care este procuror sunt așezați unul lângă altul în poziții egale. Parcă în sistemul francez procurorul are un loc privilegia, mai sus decât avocatul apărării. Judecata se face cu curte cu juri, care decid dacă acuzatul este sau nu vinovat, iar judecătorul, decide dacă acesta este declarat vinovat care este pedeapsa. În afacere este implicat și FBI, care se comportă extrem de agresiv și un dau curs chemării în justiție, mentalitate de securiști!

Procuratura descoperă că unul din gloanțe fusese găsit în garajul lui Haller. Este clar că arestarea lui Haller fusese o înscenare, polițistul primind un pont. Echipa lui formată din avocata Lorna, soțul ei investigatorul Cisco și Izzy care era studentă la drept se mobilizează să afle cine a înscenat această crimă și de ce. Finalmente este bănuit că ar fi răzbunarea unui mafiot armean. Cisco începe să cerceteze afacerea, dă de armean, este atacat de doi mafioți , dar scapă. Îl urmărește pe el și pe iubita lui, dar armeanul este ucis de mafioți. Haller este întemnițat, dar reușește să iasă pe cauțiune. De fapt este o afacere de jefuit statul de bani, în afaceri cu biocombustibil și FBI intrase pe fir, și ca bandiții să fie prinși, lasă înscenarea să funcționeze. 

Finalul este surprinzător și lasă să continue serialul cu un nou sezon.

Recomand cu căludră vizionarea lui.

Codename Annika serial nordic

Am terminat de văzut un serial nordic fino suedez Codename Annika. Se află pe Sky Showtime, un canal de filme dezamăgitor. Am mai văzut seriale polițiste suedeze foarte bune așa  că nici acest serial neo noir cum spun unii nu m-a dezamăgit. Îmi primul rând mi-a plăcut actrița Sannah Nedergard, o femeie extrem de frumoasă și ea fino suedeză. Interesant că ea nu este o blondă nordică, ci o brunetă superbă. 

În film este personajul principal Emma Haka/Annika Stormare. Emma este expert de artă și este angajata serviciilor secrete/ poliție finlandeze. Este desemnată să investigheze firma de licitații de artă suedeză Rasmus Stahlgren. Actorul care-l joacă pe Stahlgren este un actor de origine iraniană, Ardalan Esmaili, brunet cu o piele măsliniu închisă, chestie de integrare, dar actorul este bun și convingător. Cel mai dificil, pentru curiozitatea mea a fost când vorbesc suedeză la Stockholm, sau finlandeză acasă în Finlanda. În plus se mai vorbește și engleză, sau franceză unde era mai simplu.

Emma, sub numele de fată al mamei, Annika, se introduce în anturajul firmei de licitații, afirmând că o pictură este un fals! De fapt, se pare că firma spăla astfel bani pentru un interlop francez, Carpentier. Legătura cu acest interlop este prin o anume Beatrice, o mulatră. Emma este angajată de Rasmus și îi facilitează multe tranzacții. În același timp Emma are niște amintiri despre mama ei care a murit într-un accident de mașină și care îi revin mereu. O doamnă din înalta societate suedeză o recunoaște ca fiind fata Annikăi, o foarte talentată pictoriță suedeză care a plecat ulterior în Finlanda. Întoarsă acasă se duce la casa tatălui ei care suferă de demență pentru a prelua tablourile mamei ei. 

Sunt momente tensionate, Rasmus este spionat de serviciile suedeze, între el și Emma se naște o atracție erotică. 

Finalul este că poliția așteaptă arestarea lui Rasmus, dar se produc niște evenimente complicate și surprinzătoare. Unii nu sunt ce par a fi, aici este marea problemă!

Una peste alta cred că merită vizionat acest serial!

The Night Manager sezonul 2

În 2016 am urmărit serialul de spionaj The Night Manager. Iată că BBC reia în 2026 acest serialul pentru sezonul 2. Este inspirat de un roman al lui John le Carre, mare maestru al romanelor englezești de spionaj.

În cest sezon personajul principal este Jonathan Pine (Tom Hiddleston), spion MI6. În urmă cu câțiva ani Angela Burr (Olivia Colman) identifică în Siria cadavrul lui Richard Roper (Hugh Laurie) traficantul de arme din primul sezon https://negutjoe.blogspot.com/2016/04/the-night-manager.html. 

Acțiunea se mută din Orient în Columbia unde Pine este pe urmele lui Teddy Dos Santos (Diego Calva) care se ocupa cu trafic de arme britanice puse la cale de o șefă coruptă de la MI6, Mayra Cavendish (Indira Varma). Pentru zădărnicirea acestei acțiuni care urma să destabilizeze Columbia, Pine lucrează pe teren cu Sally Price Jones și la Londra cu Basil Karapetian. Pine se dă investitor englez din Hong Kong care să finanțeze afacere cu arme a lui Teddy și intră în afacere cu ajutorul unei columbiene frumoase care era și amanta lui Teddy Roxana Bolanos. Pine are surpriza să-l revadă pe Roper, care nu murise, fusese mințit că al lui este cadavrul, de către Angela Burr. Acesta era creierul afacerii în care se implicase și nobilul corupt Sandie Langbourne.  Pare că afacerea va fi blocată, că avionul cu arma electromagnetică care va crea haos va fi deturnat. Totul se sfârșește prost! Roper are câștig de cauză, Teddy este ucis, când trece de partea lui Pine. Pine se târăște rănit prin junglă. Iar Roper își ia fiul de la un internat să se mute undeva într-o rezidență luxoasă. Cei răi au câștigat!

Totul este cam în coadă de pește care duce clar la un al treilea sezon

Ponies serial cu spioni din anii 70

Acest serial nou se ocupă cu spionajul din URSS în anii 70, mai precis 76, 77. Asta este când am ieșit în interes de serviciu în URSS. Am o amintire pregnantă din acea vizită, iarna venită la final de octombrie la Dimitrovgrad pe  Volga și veceurile! Nu îmi reamintesc veceuri mai murdare și împuțite, ca în URSS.  Și faptul că nu găseai nimic de mâncare, asta s-a întâmplat mai târziu în România, în anii 80, de care mulți au uitat!? 

Ponies semnifică persons of no interest (PONI), cum sunt eroinele, față de soții lor, persons of interest (POI), agenți CIA.  

Totul se petrece la Ambasada SUA din Moscova. Protagoniste sunt două secretare, soții de agenți CIA. Aceștia mor în condiții dubioase. Cele două soții decid să se reîntoarcă la Moscova, dar ca agente CIA!

Cele două sunt Beatrice Grant (Emilia Clarke) și Twila Hasbeck (Haley Lou Richardson). Beatrice este absolventă de Wesley, colegiul de femei de lângă Harvard, a făcut limba rusă, vorbește perfect, bunica ei este evreică din Belarus, trecută pe la Auschwitz. Twila, nu știe o boabă de rusă, dar are un tupeu extraordinar. Cele două sunt instruite de șeful stație din Moscova, Dane Walter, un negru cu probleme homosexuale. Principalul adversar al CIA în Moscova este cîgîbistul (pronunție basarabeană! Artjom Gilz, ucrainean, cred că evreu?) Andrei Vasiliev. Andrei era un șantajist care reușea să-și șantajeze superiorii. KGB angajase prostituate care să atragă agenți CIA și le omorau după ce făceau treaba.  

Bea se dă rusoaică din Belarus cu Vasiliev și încep o relație amoroasă. În același timp Bea trebuie să-l manipuleze pe Sasha Shevchenko (Petro Ninovskyi) care furniza secrete ale KGB. Sunt o grămadă de aventuri. În final cele două îl aduc la sediul CIA din Moscova pe Vasiliev să afle cine le-a omorât soții. KGB câștigă pentru că o cârtiță a plasat un dispozitiv incendiar, la camera de probe secrete CIA. KGB câștigă, ca de obicei, că pompierii KGB recuperează toate documentele CIA!

Și încă ceva! Primul, episod l-am văzut pe Sky Showtime, dar doar primul! Restul pe niște streamuri că ăștia nu sunt în stare să transmită toate episoadele.,