Turul semifinalelor din Champions League

S-a finalizat ieri miercuri turul semifinalelor din Champions League. 

Marți a fost un meci care va rămâne o referință. Mi-aduc aminte de semifinala din 1970 de la Campionatul Mondial de Fotbal între Italia și Germania terminat cu 4-3, după prelungirile în care s-au marcat 5 goluri. 

Ceva destul de asemănător s-a întâmplat la Paris pe Parc de Prince - Parcul prințului! Între PSG și Bayern Munchen, tot, nemți!

Meciul a început cu atacuri devastatoare de ambele părți. Și a venit minutul 15 și s-a produs, după părerea arbitrului un fault în careul PSG. Și a marcat Kane. Parcă se repeta meciul din toamnă în care Bayern a învins la Paris. Atac al lui Kvaratskhelia și PSG egalează. Urmează un corner în care Joao Neves lovește senzațional cu capul și 2-1 pentru PSG, un jucător mic de statură după standardele de acum. Nu trece mult timp și Olise prinde un șut năprasnic și Safonov nu are ce face, 2-2. Se termina repriza și în careul lui Bayern se produce un henț, unii îl contestă, mie mi s-a părut clar. Execută Dembele și se termină repriza 3-2. Acesta a mai avut ocazii, una singur cu portarul, dar a dat pe lângă. Pare că ambele echipe sunt ocupate cu atacul, mai puțin cu apărarea. Și repriza a doua se desfășoară în același ritm nebun. Parizienii îi surprind pe bavarezi și le marchează pe rând,  Kvaratskhelia și Dembele în 2 minute și se ajunge la 5-2 pentru PSG. Scor de curtea școlii. Orice echipă la acest scor se prăbușește. Dar cu nemții nu ești sigur de rezultat decât atunci când sunt în autobuz, cum s-a mai spus. Și Upamecano și Diaz marchează în minutele 60 și scorul se duce la 5-4. Se confirmă psihologia germană, chiar dacă echipa nu mai are nemți decât în minoritate. Totuși PSG a rezistat și a câștigat partida. Mă întreb de ce Luis Henrique nu a dat ordin de betonare a apărării la 5-2? Însă pentru frumusețea fotbalului ambele echipe au continuat nemijlocit atacurile. Toți amatorii de fotbal sunt entuziasmați. De asta este frumos fotbalul!

Miercuri Atletico Madrid cu Arsenal. Arsenal nu mai este echipa din toamnă. Acum joacă urât și a fost ajunsă de Manchester City în Premier League. Atletico venea după pierderea finalei în Copa del Rey. A fost un joc tacticizat cu apărări aglomerate. Arsenal m-a surprins că a jucat mult mai bine decât în Premier League. A condus printr-un penalti discutabil și a fost egalată dintr-un penalti clar. Joc cenușiu față de cealaltă semifinală!

Să așteptăm returul de săptămâna viitoare.

The Sting & The The Gray Man

 Netflix mi-a oferit ocazia să revăd o capodoperă și un film gen James Bond.

The Sting -

Cacealmaua

Cacealmaua sau cu titlul original The Sting este unul din cele mai bune filme ale Hollywoodului. A câștigat 7 Oscaruri și a distribuit un cuplu genial de actori Paul Newman în Henry Gondorff și Robert Redford în rolul Johnny Hooker. De fapt ei au mai fost actorii principali în cel mai bun western modern, Butch Cassidy & Sundance Kid. Succesul acestui film l-a făcut pe Robert Redford să inventeze un festival celebru de film independent numit Sundance!

Omul care a făcut acest film este un regizor la fel de celebru, George Roy Hill. Cercetând pe Imdb am văzut că toți actorii din film au trecut la cele veșnice, ultimul fiind chiar Robert Redford, au trecut 53 de ani de la realizarea acestui film.

Suntem în ani de după criză în Chicago, 1936 lumea este săracă, unii așteaptă ajutoare, alții sunt hoți și escroci. Și așa apare Hooker un drifter - escroc, care împreună cu Luther, un afro american, pe vremea aia nigger  comiteau escrocherii. Îl păcălesc pe un anume Mottola și îi fură 5000 de dolari. Luther este urmărit și omorât, Hooker scapă și este trimis în prealabil de Luther, să-l găsească pe cel mai tare escroc, pe Henry Gondorff. Ambii se decid să-l escrocheze pe un anume Doyle Lonegan (Rober Shaw, un mare actor englez mort tânăr la 51 de ani), un mahăr cu multe afaceri ilegale, dar și legale.

Prima fază este că Gondorff intră într-un joc de poker desfășurat în expresul de noapte New York - Chicago. Gondorff intră în joc și le ia banii celorlalți, trișând. Faza finală este că Lonegan aranjase cărțile ca Gondorf să primească patru treiari, iar el patru nouari, dar când se dau cărțile pe față, Gondorff are patru valeți! Gondorff îl trimite pe Hooker să-l atragă într-o schemă cu pariuri pe cai de curse. Cei doi împreună cu alți escrocii inventează în Chicago o casă de pariuri falsă. Hooker îi dă un pont și Lonnegan câștigă. Lacom, Lonnegan pariază o juma de milion. Pontul era greșit, apar cei de la FBI, cei doi sunt împușcați și Lonnegan este dus afară de un detectiv corupt care nu știa de escrocherie. Cea mai tare fază este însă cu asasinul Salinas. 

Contrar moralei Hollywoodului, escrocii rămân cu banii, iar ca și Butch Cassidy & Sundance Kid, bandiții sunt personaje simpatice. 

Merită revăzut!

The Gray Man

Am văzut tot pe Neflix, Gray Man. Este un film gen James Bond, dar în care bătăile sunt mai abundente. 

Personajul principal este Sierra Six (Ryan Gosling), un agent selectat de Fitzroy (Billy Bob Thornton), dintre criminali pentru a deveni asasin pentru CIA.  Six este pus în Bangkok să ucidă un prezumtiv criminal. Acesta se dovedește a fi Sierra Four și acesta îi dă un stick USB care conține date compromițătoare despre Carmichael, un bos corupt de  la CIA. Și împotriva lui Carmichael pornește  o vânătoare să recupereze stickul. Six este ajutat de a agentă și colaboratoare CIUA Dani Miranda (Ana de Armas). Cel care conducea vânătoarea este un psihopat numit Hansen. Oricum ei transformă Praga într-o zonă de război. Suntem plimbați prin Viena, Berlin, Croația. Filmul este extrem de palpitant și merită revăzut. Cred că-l mai văzusem, dar nu mi-l mai aminteam. 

Am rămas cu cadoul numit Mark Greaney, romancierul al cărui romane stau la baza filmului și mi-am tras câteva dintre ele!!

Ziua me norocoasă la Sala Sindicatelor Pitești

Această comedie franțuzească a avut premiera la Teatrul Național București luna trecută. Ziua mea norocoasă este scrisă de  de Patrick Haudecoeur și Gérald Sibleyras, cu nominalizări la premiul Moliere. 

Spectacolul are în distribuție actori de prim rang, dar stă în primul rând pe interpretarea de excepție a lui Marius Manole. Mai sunt Medeea Marinescu, Maria Obretin, Șerban Pavlu și Alexandru Papadopol.

Personajele piesei pe care le-am identificat ca nume în timpul spectacolului sunt:

Sebastien - Marius Manole

Valerie - Medeea Marinescu

Marie Noelle - Maria Obretin

Franck - Șerban Pavlu

Gauthier - Alexandru Papadopol.

Cuplul Valerie - Sebastien și actorul Gauthier sunt invitați la casa de la țară a cuplului Marie Noelle - Franck.

Franck și Marie Noelle sunt foarte bogați datorită averii soției. Franck este mereu sunat de socru pentru afaceri cu niște coreeni. Gauthier, actor de duzină îl ajută pe Franck cu fixarea unui tablou. Cei trei bărbați se cunosc din copilărie. La un moment dat Gauthier îți amintește de zarul norocos pe care îl avea Franck și cu care câștiga mereu. Așa își amintesc că au dat cu zarul care să se întâlnească cu Marie Noelle și a câștigat Franck care a dat 6 și Sebastien doar 4. Și de aici pornește nebuneala. Sebastien, ofticat dă cu zarul și totul se schimbă, apare el însurat cu Marie Noelle, apoi mai dă cu zarul și cuplurile se schimbă iar, ba la un moment dat Sebastien și Gauthier devin cuplu gay. Sebastien este tot mai disperat că nu iese cum era la început. Într-o anumită scenă Marius Manole mi-a amintit de mimica și jocul lui Mircea Crișan pe care mi-l amintesc din copilărie. 

Este o comedie spumoasă dar și cu momente dramatice. 

Traducere: Ania Tudoran - Dănilă

Regie:

Toma Dănilă

Asistent regie:

Mădălina Ciupitu

Scenografie:

Mădălina Marinescu

Costume:

Maria Ștefănescu

Producție:

Prestige Art Production

Recale - serial de comedie franțuzesc

Recale - sau în engleză Flunked s-ar traduce Respins!

Este un serial de comedie frațuzesc. Personajul principal este Eddy, un mic escroc. Este arestat de o Lucie, polițistă și i se oferă în schimbul libertății să o ajute ca să prindă un periculos mafiot rus, Visirov. 

Visirov avea în Lille la Liceul Charles Baudelaire un fiu/fiică care termina liceul și își da bacalaureatul. Fiind un foarte bun matematician Eddy este angajat ca suplinitor la acest liceu de polițista Lucie să o ajute să identifice fiul /fiica lui Visirov. Ideea este că liceu este o junglă  nu este nou. Nici la liceele noastre nu este altfel. Ceea ce satirizează realizatorii este nebuneala corectitudinii politice și spiritul galic revoluționar, găsind motive oricând să protesteze să se confrunte cu jandarmii. Ce lipsește este problema unor elevi care sunt de religie islamică și cred că asta este bine! Întâmplarea face că la liceu directoare Proviseure pe fosta lui iubire din liceu Tiphaine. Aceasta îl ura pentru că a încercat să fure subiectele de bacalaureat din biroul directorului liceului, care era tatăl lui Tiphaine. Se petrec tot felul de incidente amuzante în care eroul este profesorul Martin de matematică, adică Eddy. Acesta minte cu dezinvoltură în fiecare situație. Eddy și Lucie reușesc să identifice pe cel care era omul lui Visirov în liceu. Eddy, mascat dă un interviu televiziunii în după care ministra învățământului este demisă. Lucie îl mințise pe Eddy că scapă nepedepsit, dar află în final că va face 2 ani de pușcărie și acesta fuge în final. Se lasă ocazia unei continuări. 

Îl recomand cu multă plăcere.

Amadeus - serial englezesc

Sky Showtime a distribuit serialul Amadeus. Suspectez că la bază este tot piesa lui Peter Shaffer, care a constituit scenariul capodoperei lui Milos Forman, filmul Amadeus plin de Oscaruri. Subiectul serialului este debutul său la Viena și celebritatea obținută, dar și pizma pe care i-a purta Salieri, compozitorul Curții Imperiale de la Viena. Și Mozart apare ca un afemeiat, ca un bețivan. Dar ce este important este geniul său. Sunt prezentate trei momente importante, prin cele trei opere: Le nozze de Figaro, Don Giovanni și Zauberflotte. Despre ultima lui operă, Flautul fermecat se spune că inițial nu ar fi convenit francmasonilor, opera conținând multe simboluri francmasonice, dar ulterior ar fi avut mare succes. Și eu cred că cele mai mari reușite ale lui Mozart, sunt operele lui, dar mi-ar fi plăcut să aud și Concertul pentru pian și orchestră nr. 21, denumit acum Elvira Madigan, după filmul suedez cu același nume. 

Întregul serial se ocupă în principal de pizma și ura lui Salieri față de geniul mozartian, ușurința cu care crea Mozart. Ignoram faptul că Alexander Pușkin a scris și el o piesă Mozart și Salieri, în care Salieri este acuzat că l-ar fi ucis pe Mozart. Personajul Pușkin apare în acest serial. Serialul mai lansează ideea că Leopold Mozart, tatăl lui Amadeus ar fi dezaprobat activitatea sa la Viena și i-ar fi cerut să se reîntoarcă la Salzburg, improbabil că acolo ar fi avut celebritatea obținută în Viena, capitala imperială și capitala muzicii.

Interpretarea personajelor este foarte bună profesionistă. Paul Bettany face un Salieri foarte credibil, Rory Kinnear un împărat Josef al II-lea foarte imperial și Will Sharpe un Mozart bântuit de probleme. Ciudat că Mozart este interpretat de acest actor cu origini jumate japoneze!

Ceea ce reproșez realizatorilor serialului este că aceștia confundă vremea lui Mozart la curtea imperială vieneză cu campionatul englez de fotbal de azi. În goana idioată de promovare a corectitudinii politice, multe personaje sunt interpretate de actori de culoare. Astfel Lorenzo Da Ponte care era un evreu convertit la catolicism, a fost și preot, în serial este interpretat de un actor de culoare și nu e singurul. În serial apar tot felul de personaje de culoare la curtea imperială și în Viena. În acea vreme, secolul XVIII, negri puteau fi, probabil soldați în armata otomană, care avea războaie cu Imperiul Habsburgic. Dacă erau în Viena erau în mod sigur, robi, nu notabilități vieneze. Nu am nimic împotriva promovării egalității minorităților, de rasă, sex dar asta este posibil în filme contemporane, nu pe vremea lui Mozart!

Cartea râsului și a uitării de Milan Kundera

Am terminat această carte cu o frustrare, autorul spune că este un roman, dar sunt povestiri separate, cu toate că un personaj reapare în mai multe din povestiri, este vorba de Tamina, chelnerița dintr-un bar într-un orășel din Vest, Franța probabil, emigrată din Cehoslovacia.

Dra una dintre cele mai amuzante episoade este din prima secvență a romanului. Mirek călătorește în orașul tinereții să recupereze de la Zdenka, o urâtă activistă comunistă, scrisorile scrise atunci. Zdenka tocmai plânsese la moartea unui activist comunist sovietic, Jdanov sau Masturbov!  

Se pare că este prima carte scrisă după refugierea în Franța din 1975 și apărută în1979. 

Kundera a fost puternic implicat alături de alți intelectuali în ceea ce s-a numit Primăvara de la Praga din 1968. În 21 august 1968 Cehoslovacia a fost invadată de Uniunea Sovietică, Germania de Est, Polonia, Ungaria, și Bulgaria. Lipsea semnificativ România, care a criticat vehement invazia prin gura lui Ceaușescu, lucru care a însemnat ascensiunea lui ca lider  incontestabil al României comuniste. 

Represiunea a fost drastică în Cehoslovacia. Intelectualii au fost demiși din funcții și trimiși să muncească munci necalificate, sau s-au exilat. De fapt acest roman este legat de frământările unui exilat precum era Kundera, nostalgia după Cehia natală, după Praga. Este vehement împotriva celor care au cedat și s-au supus robiei ruse, cauționată de șeful Cehoslovaciei comuniste, Husak.  Sunt pagini caustice la adresa poeților cehi care profitau de regim și se alcoolizau în consecință. 

Kundera este în descendența marilor scriitori cehi Jaroslav Hasek sau Bohumil Hrabal, proza lui este dulce amară, chiar dacă amintește și de tratarea satirică a lui Caragiale. Este mult erotism în proza lui Kundera, amestecată cu neputința de a duce o viață normal în comunism.

Un roman al râsului, dar și al uitării

13 Hours: The Secret Soldiers of Benghazi

Acest film se ocupă cu incidentele care au izbucnit la Benghazi, celălalt mare oraș al Libiei, unde se afla o ambasadă a SUA și o bază secretă a CIA.  Totul s-a declanșat la 12 septembrie 2012, semnificativ amintind de evenimente care au dus la atacul terorist împotriva SUA de către Al Qaeda în 2001.  Cu un an în urmă  Gaddafi fusese răsturnat de la putere și Libia a intrat în haos. Atacul a pornit la reședința ambasadorului care a fost ucis. A urmat atacul împotriva bazei CIA. Filmul se focalizează pe câteva personaje implicate în apărarea acestor baze ale SUA. Este vorba de militarul din serviciile speciale SEAL Jack Silva (John Krasinski). El este întâmpinat Tyrone Rone Woods care conduce echipa de protecție a bazei CIA. Când incidentele încep la ambasadă echipa dec protecție a CIA se duce la ambasadă să-i recupereze pe cei de acolo. Vin însă prea târziu, când deja ambasadorul nu mai este viu. Apoi teroriștii atacă baza CIA dar nu reușesc să o ocupe. Vine și o echipă de sprijin de la Tripoli și membri bazei CIA sunt salvați și părăsesc Libia.

Filmul se bazează pe cele întâmplat în Libia. Știu că au fost mari investigații în Congresul SUA și nu au găsit vinovați din administrația americană, investigații făcute de republicanii care erau în conflict cu administrația democrată a lui Obama și Secretary of State Hillary Clinton. În dezbaterea dintre ea și Donald Trump acest a acuzat-o pe Clinton. Acesta era Trump!