Trădarea lui Einstein la Teatrul Davila

În această seară de vineri am văzut la Festivalul Internațional de Teatru de Studio de la teatrul Davila piesa Trădarea lui Einstein de Éric-Emmanuel Schmitt de la Teatrul Evreiesc de Stat.

Este o piesă despre moralitate în știință, avându-l protagonist pe marele fizician Albert Einstein. Piesa se desfășoară sub forma unor dialoguri purtate de Einstein cu un vagabond. Ei se întâlnesc pe un lac de lângă Princeton  unde vagabondul pescuia și Einstein făcea plimbări cu barca cu pânze. Vagabondul își pierduse fiul în Primul Război Mondial, iar Einstein arăta opinii pacifiste. Ascensiunea lui Hitler la putere în Germania îl face pe Einstein să-și nuanțeze opiniile, până când începe al Doilea Război Mondial și Einstein își calcă pe inimă și trimite o scrisoare președintelui Roosevelt  să întreprindă demersuri să se facă bomba atomică pentru a fi înaintea germanilor. Aceasta este în esență trădarea lui Einstein! În același timp vagabondul are discuții cu agentul FBI O'Neill care este trimis să afle dacă Einstein are opinii comuniste.

Einstein este oripilat de bomba de la Hiroshima și efectele ei, pe când agentul O'Neill  se bucură și își arată opiniile rasiste. Ajungem în anii 50 când mulți intelectuali și artiști sunt acuzați de Mac Carthy de opinii comuniste. Einstein este plin de dileme, dacă crede în Dumnezeu, dacă este german, dacă este evreu. Sunt dileme suplimentare la dilema moralității bombei atomice și apoi a celei cu hidrogen. 

Între scene apare mereu o artistă care cântă la vioară în timp ce pe ecranul din spatele scenei sunt imagini și filmări din vremea ascensiunii lui Hitler, războiului, și a exploziei nucleare. 

Adevărul că și eu, lucrând într-un domeniu conex legat de energia nucleare am avut probleme de ordin moral după accidentul de la Cernobîl.

O piesă foarte bine scrisă, cu actori care interpretează cu talent rolurile piesei și cu o regie foarte interesantă.

Distribuția

Einstein – Mircea Dragoman
Vagabondul – Neculai Predica
O’Neil – George Remeş
Violonista – Rodica Gancea

Regie artistică / Tudor Țepeneag
Scenografie și decor / MC Ranin
Design Costume / Raluca Frăţiloiu
Light design / Liviu Alecu
Sound design / Tudor Ţepeneag
Video design / Liviu Alecu

Între noi e totul bine la teatrul Davila

În această seară de joi am văzut la Festivalul Internațional de Teatru de Studio de la teatrul Davila piesa Între noi e totul bine de la Teatrul Alexie Mateevici de la Chișinău. Piesa aparține autoarei poloneze Dorota Maslowska. Văzând piesa textul mi-a amintit de Mrozek, de Ionesco, de Lucian Pintilie. Piesa este o critică necruțătoare a actualității poloneze care seamănă izbitor cu realitatea românească. Personajele piesei sunt bunica care tot visează la Al Doilea Război Mondial, mama care muncește din greu la un supermarket și-și procură reviste de la tomberon și fiica metalistă, cufundată în realitatea iluzorie a internetului, mai apare vecina grasă ca un porc. Piesa are o rezoneură care urmărește firul absurd al piesei., regizoare acre vrea să facă filmul Calul care mergea călare?!  Apoi o influensăriță care nu ezită să-și filmeze părți intime, actorul ratat care trage pe nas și intervievatoarea lui. Este o analiză mușcătoare a realității de azi într-un apartament de bloc umil din Polonia de azi. Tânăra de azi nu mai vrea să fie poloneză, ea vrea să devină europeană, sunt cunoscut? Nu?

Actrițele și actorii piesei fac recitaluri de clasă, doar la intervievatoare se cunoaște accentul moldovenesc accentuat special din motive regizorale.

A fost cu adevărat o surpriză și piesa de not 10, și regia și scenografia și interpretarea actoricească de mare ținută. Este ceea ce mi-am dorit de la acest festival.

Distribuția

Fetița Metalistă – Diana Boșcov

Halina – Cătălina Budu

Bozena – Ludmila Botnaru

Bătrânica Apatică în Scaunul cu Rotile – Margareata Nazarchevici-Bechet

Bărbatul – Giasti Sirah

Actorul – Victor Untilă

Prezentatoarea – Valentina Ostap

Edyta – Nina Lefter

Monika – Victor Untilă

Regie artistică /  Slava Sambriș

Scenografie / Irina Gurin

Decor / Ion Cataraga

Design Costume / Alina Perju

Light design / Eugen Croitor

Sound design / Valentin Strișcov

Video design / Cristian Oloi

Creator păpușă / Valentina Ostap

Traducere / Sabra Daici

Omul care visa cu ochii deschiși la Teatrul Davila

În cadrul Festivalului Internațional de Teatru de Studio de la Teatrul Davila Pitești, Teatrul Toma Caragiu din Ploiești ne propune piesa Omul care visa cu ochii deschiși de Andrei Radu. Autorul este și el actor la Teatrul din Ploiești. 

Piesa este o explorarea a relațiilor dintre tinerii de azi, de confuzia și dezorientarea generată de societatea  românească de azi, de frustrările tinerilor în fața ofertelor pe le care le dă societatea românească de azi. 

Cele trei personaje sunt tineri de azi cuplul Eliza Eduard și prietenul și partenerul muzical al lui Eduard, Emilian. Eliza, după trei tentative de studii universitare ajunge în cele din urmă psihoterapeută. Eduard termină Conservatorul și formează cu Emilian cu duo muzical. Piesa însă nu are o structură dramatică clară, autorul este la fel de dezorientat ca personajele sale. Limbajul este cel de stradă, cam prea direct. Lumina a lipsit din acest spectacol, am bâjbâit ca să-mi găsesc locul.  Nici muzica nu a strălucit într-o piesă cu muzicieni, Discutam cu doi spectatori și cunoscuți că bietul Toma Caragiu se întoarce în mormântul dintre dărâmăturile cutremurului din 1977 dacă ar fi văzut piesa. Și din păcate, Teatrul din Ploiești nu este la primul eșec la aceste festivaluri. O piesă proastă, o regie neinspirată.

Distribuția (nume personaj și nume interpret):

Eduard –  Dragos Maxim

Eliza – Theodora Sandu

Emilian –  Vlad Nicolici

Regie artistică /Andrei Radu

Scenografie / Ionuț Vișan

Muzică / Alin Teglas

Lighting design / Ionut Aldea

Video design / Ionut Manea

Tot aici anul viitor la Teatrul Davila

Piesa lui Bernard Slade Tot aici anul viitor, a fost prezentată de Teatrul de Artă din Deva la la Festivalul Internațional al Teatrului de Studio, ediția a 29-a. Piesa este o comedie tristă. Este o poveste de dragoste adulteră a unui cuplu care se văd anual la San Francisco în acest scop. Interpretarea a fost foarte bună, dar ce m-a impresionat și mi-a stârnit nostalgiile au fost inserturile prezentate pe ecranul din spatele scenei.

După calculele mele cele două personaje sunt născute prin 1920 și povestea lor începe prin 1952. Așa că sunt imagini din America din 1957 lui Eisenhauer, apoi peste 5 ani în 1962 în vremea lui Kennedy. Nostalgia mi s-a aprins când sunt imagini din 1968 cu protestele din 1968 împotriva războiului din Vietnam, cu revoluția sexuală, mișcarea hippy. Femeia din cuplu se apucă de universitate la o vârstă matură și este îmbrăcată hippy. Trecem apoi la 1973 cu judecarea lui Nixon, apoi prin 1978 cu Carter și după aceea 1980, 1985 epoca Reagan. În toate imaginile apar vedetele rock,  Elvis Presley, Paul McCartney, Michaele Jackson. La fel de bun a fost și fondul muzical cu hituri ale vremii. Am fost foarte filo american și toate astea sunt parte a tinereții și maturității mele comuniste și când visam la America!

Interpretarea cum am spus a fost de foarte bună calitate, actorii Gianina Iconaru și Cosmin Crețu au fost buni și convingători. Am remarcat că regia aparține actorului Cosmin Crețu!

Lumea a aplaudat foarte tare interpretarea spectacolului.

Distribuția:

Doris – Gianina Iconaru

George – Cosmin Crețu

Autor Bernard Slade

Traducerea, adaptarea, regia artistică și scenografia Cosmin Crețu

Light design Natu Nicolae

Sound design Cristian Pasc

The Persian de David McCloskey

 

Acest roman de David McCloskey este de actualitate din cauza războiului din Iran purtat de Israel și SUA, de fapt Donald Trump.

Romanul are final în actualitatea dea zi cam dinaintea acestui război.

Ce am aflat din acest roman ? Că în Iran Persia există încă o minoritate de evrei persani, mult redusă față de trecut, cam 10000 și au și reprezentare în parlament, un deputat. Evrei Trăiesc în Iran de pe vremea lui Cirus cel Mare, care i-a eliberat pe evrei de sub robia babiloniană secolul al VI î. Cr. Chiar numără anii de atunci, suntem în 2537, doar că islamicii au modificat la 1637, după Mahomed. Evreii din Iran erau bine integrați în Iranul șahinșahului doborât de revoluția islamică. Era amintirea Iranului care i-a eliberat din robia babiloniană. Clica de mullahi demenți care stăpânesc  Iranul visează distrugerea Israelului și își chinuie supușii. Cum spun și personajele romanului Gardienii Revoluției sunt experți în a-și chinui compatrioții și regimul actual este detestat în procent de 80%.

David McCloskey este un fost analist CIA care  scrie romane de spionaj foarte interesante.

Personajul principal este dentistul este Kamran Esfahani care locuia și trăia în Suedia unde se mutase familia tatălui lui, după venirea lui Khomeini. Este abordat la un moment dat de un domn la cabinetul lui din Stockholm, ulterior aflăm că se numea Arik Glitzman. Acesta îi propune să devină spion. Face antrenamente alături de doi kurzi în Albania. Își mută cabinetul la Teheran și acolo este ,alături de un iranian care detesta regimul și cei doi kurzi pentru acțiuni împotriva regimului. Prietenul lui Amir moare într-o acțiune und este executat un ofițer superior al Gardienilor Revoluției. În Israel încep să se producă atacuri mortale cu drone împotriva organizației Cesarea care se ocupă cu eliminarea iranienilor care periclitau Israelul. Inclusiv un atac ucide pe fiica de 5 ani a lui Glitzman. Glitzman începe o acțiune împotriva acestei echipe iraniene într-o acțiune la Istanbul care să descopere pe cei care organizau atacurile din Israel. 

Se organizează un atac împotriva organizației care dirija atacurile în Israel. Ajung în Teheran și iau ostatec pe colonelul Gorbani. Acțiunea reușește, dar Kam - Kamran este luat  prizonier și este torturat și obligat să spună toate detaliile acțiunii lui de spionaj în favoarea Israelului.  

Am bănuit care va fi finalul lui Kam și al romanului.

Un roman bine scris și merită a fi citit în aceste momente cu acest război din Iran.

Vivien Leigh - Ultima conferință de presă la Teatrul Davila

În cadrul Festivalului internațional de teatru de studio de la Teatrul Davila Pitești am urmărit sâmbătă seara  un tur de forță al actriței Lamia Beligan realizat în piesa Vivien Leigh - Ultima conferință de presă de Mark Lafferty. Este ceva să ții atenția publicului timp de o oră și treizeci de minute. În acest monolog personajul Vivien Leigh retrăiește momentele sale de glorie ca cea care a interpretat-o pe Scarlet O'Hara ]n capodopera cinematografică  Pe aripile vântului. Una din cela mai frumoase actrițe ale Hollywoodului a avut multe momente de glorie și s-a bucurat de iubirea altui mare actor, Laurence Olivier. În piesa monolog Vivien Leigh retrăiește momentele de gloria le carierei ei artistice, dar și de momentele dure ale vieții. 

Cum am spus tot spectacolul stă pe umerii Lamiei Beligan care realizează o mare performanță.

Lumea a aplaudat performanța actriței.

Distribuția

Lamia Beligan

Regie artistică / Liana Ceterchi

Traducere / Lamia Beligan

Scenografie, decor și design costume / Liana Ceterchi

Albertine Sarrazin, Fuga după gratii & Disco la Teatrul Davila

Astă seară la Teatrul Davila am văzut un spectacol creat de o trupă franțuzească Compania Chaudiere Intime din Grenoble, având acest titlu, Albertine Sarrazin, Fuga după gratii & Disco. Spectacolele se desfășoară în cadrul celei de-a XXIX ediții a Festivalului Internațional al Teatrului de Studio de la Teatrul Davila, tema acestui festival fiind Însingurare. A fost un spectacol complex cu multă poezie și cu și mai multă muzică.  

Spectacolul este inspirat de scrierile lui Albertine Sarrazin. Acest personaj a avut o viață foarte tumultoasă. Născută în Algeria franceză în 1937, abandonată la naștere, înfiată, abandonată din nou, a ajuns infractoare și prostituată, a reușit să evadeze din pușcărie. S-a căsătorit cu șoferul Julien Sarrazin și au avut tot felul de aventuri care i-au dus din nou la pușcărie. A devenit o scriitoare cunoscută și din scrierile ei s-a inspirat spectacolul. A murit la doar 30 de ani!

În prima parte a lui este vorba de viața lui Albertine, interpretată de actrița Dominique Leandri și Julien care este interpretat de Phillipe Codecco. Acesta are puține  replici, dar cântă la orgă electronică și sintetizator acompaniind personajul Albertine care-și povestește viața.

În partea a doua actrița Fany Mary interpretează același personaj care cântă mai tot timpul hituri celebre ale lui Patty Smith, care sfida muzica disco cu un final I can get now satisfaction a celor de la Rolling Stones.  Ea ar fi o altă alternativă a lui Albertine Sarrazine. Actrițele au avut bunăvoința să dea replici și în limba română. S-a vorbit în franceză, replicile fiind supratitrate în română, s-a cântat în engleză, actorii dovedind calități foarte complexe.

A fost un spectacol deosebit, cum aș vrea să mai văd.

Distribuția

Dominique Léandri

Philippe Codecco

Fany Mary

Regia artistică Dominique Léandri și Philippe Codecco

Muzica originală Philippe Codecco

Traducerea Petra Petresco