miercuri, 27 martie 2024

3 Body Problem -serial

















Această problemă este de natură newtoniană cosmologică. Este problema celor trei corpuri gravitaționale, aducă trei stele care creează mari perturbații asupra unei planete care se rotește în jurul acestor trei sori. 

Această problemă dă numele unei trilogii SF scrisă de autorul chinez Liu Cixin, roman de mare succes internațional. Pe baza acestor romane Netflix a creat un serial căruia i se face reclamă foarte tare. 

 

Dacă în roman totul se petrece în China în serial acțiunea începe în China, dar totul se desfășoară în actualitate, la Londra. 

În 1966 în China în timpul Revoluției culturale un profesor de fizică teoretică este omorât în bătaie de tineri din Armata Roșie. Fiica lui, Ye Wengie, o fiziciană strălucită este trimisă în lagăr în Mongolia interioară. Acolo însă este luată de soldați și dusă la o stația cu cu o mare antenă parabolică radio care urmărea contacte cu civilizații extraterestre. Wen intră în contacte cu locuitorii unei planete aflate într-un sistem solar un trei sori, care era în pericol de extincție și care intenționează să vină pe Pământ să-l cucerească. Sosirea se preconiza a fi peste 400 de ani navele lor având o viteză de 1% din viteza luminii. Ca să nu avanseze științific acești extratereștri trimiseseră un sistem care provoca perturbații asupra acceleratoarelor. Wen avea o fiică făcută cu un savant ecologist american, Mike Evans și se stabiliseră la Londra. Fiica se sinucide misterios. Pe fir intră însă o tânără fiziciană de origine chineză Jin Cheng și prietena ei, Auggie Salazar care se ocupa de nano fibre care aveau proprietăți extraordinare de rezistență mecanică. Evans era și el în contact cu extratereștrii și avea o navă care se coordona în acțiuni cu aceștia. În plus extratereștrii le furnizaseră niște căști speciale de Virtual Reality cu care ei încercau să rezolve problema celor trei corpuri. Acțiunile celor care erau în contact cu extratereștrii sunt monitorizate de un detectiv de origine chineză care era sub comanda unui demnitar britanic din serviciile secrete, Thomas Wade. Jin Chen imaginează o sondă spațială care să întâmpine flota extratereștrilor folosind o parașută din nanofibre și care să fie accelerată până la peste 0,01 viteza luminii cu ajutorul unor explozii de bombe atomice. Totul sub coordonarea ONU! Însă experimentul eșuează, probabil și prin intervenția extratereștrilor care monitorizau pe pământeni.

În final trei oameni printre care și prietenul celor două fiziciene, Saul Durand  sunt selecționați de ONU să gândească metode de a bloca pe extratereștri, lucru pe care aceștia nu-l pot detecta. Din acest motiv extratereștrii vor să-l omoare pe Saul cu ajutorul unor pământeni care se supun extratereștrilor. 

Așa se termină primul sezon și urmează și alte sezoane. Este un serial bine realizat. Impregnat de realitatea de azi și nu este în enervantul stil Marvel cu super eroi.

Nu sunt un amator de SF acum, cum eram înnebunit pe la 14 ani și colecționam fascicole din Povestiri Științifico Fantastice. Umblam chiar prin tot orașul pe la debite de tutun care vindeau aceste fascicole și găseam numere vechi cu  mirosul de tutun impregnat. Îmi amintesc că un vecin mai mare ca mine avea primele fascicole inclusiv faimosul roman Uraniu de Adrian Rogoz pe care mi le-a dat să-le citesc. Era amuzant pentru că era marcat de realismul socialist și de anti americanism cu businesmanii cu havane în gură și băutori de Coca Cola! O tempora!


luni, 25 martie 2024

Plimbări nostalgice prin Ploieștiul de altădată















Mi-a făcut plăcere să citesc volumul publicat de Marius Bâzu pe internet Plimbări nostalgice prin Ploieștiul de altădată. Și în loc de o analiză critică a amintirilor publicate o să aduc și eu amintirile mele.

Cam toate amintirile din carte se referă la la cartierele din nord estul Ploieștiului. Eu m-am născut, am copilărit și mi-am petrecut adolescența în sudul Ploieștiului, cumva în apropierea Gării de Sud. 

M-am născut în Ploiești pe data de 10 februarie (oficial pe buletin 12 februarie) 1949 într-o casă aflată pe strada Rudului. După vreo trei luni ai mei s-au mutat cu chirie pe strada Babeuf, fostă Costache Conache, actualmente Petre Negulescu. Mă întreb de ce nu s-a revenit la numele vechi, care cinstea unul dintre primii poeți români. Strada pornea din strada principală, paralelă cu Bulevardul, numită inițial CA Rosetti, apoi Jdanov și acum Bobâlna, iar un mister că nu s-a revenit la numele inițial. Strada Bobâlna păstra urma vechii uliți și nu era dreaptă, ci cumva întortocheată. Pe această stradă lungă care pornea din Bulevard de la statuia lui Radu  Stanian, fost primar și cred că este cel care a tăiat Bulevardul și se sfârșea în apropierea Gării de Sud. Pe Această stradă se aflau cele două clădiri ale Scolii Elementare nr.1, unde am învățat. Strada mea era paralelă cu Principatele Unite și se terminau într-un maidan lângă o fabrică de butoaie. Pe Principatele Unite locuia Florin Dumitru, marele baterist de la Mondial și de la Pheonix. M-a învățat toate prostiile posibile. Din păcatre a sfârșit în California. În orașul de câmpie Ploiești nu erau dealuri, dar pe maidan era o ridicătură de pământ care era derdelușul nostru. Paralelă spre dreapta cu strada mea se afla o altă stradă importantă, Ana Ipătescu, fostă Petre Cinta, alt primar al Ploieștiului. Pleca de la primul rond și se termina pe Rudului. Era importantă că pe ea se află Spitalul Șuler, loc unde lucra mătușa mea, tanti Ana și unde s-au întâlnit părinții mei.  Pe această stradă locuia cu chirie tanti Ana, la familia generalului Fotescu. Generalul era erou din Primul Război Mondial, Războiului de Întregire. Fiind patriot local a refuzat un post la București și a trecut în rezervă după război, se pare? Casa generalului era mare și avea o curte generoasă cu doi pini de unde culegeam conuri. Am fost mirat mai târziu de conurile de brad, eu eram convins că sunt cele pe care le culegeam de la curte generalului. De strada Rudului îmi amintesc pentru că mergea la un loc de grădină al lui Tanti Ana, dincolo de Plăieșilor în apropiere de Liceul A. Toma (Mihai Viteazul). Treceam pe lângă pușcăria orașului și era tot timpul o senzație neplăcută, tensionată, treceam mereu pe cealaltă parte a străzii. Am aflat că a fost pușcărie politică. Și era și  o cameră la stradă unde veneau rude de deținuți și atmosfera era tristă, tragică.

Zona asta era o zonă cu case mari dar și cu unele mai mici cum era a noastră. Ai mei au cumpărat apoi toată curtea de la proprietarul care locuia vis a vis. Zid în zid cu casa noastră stăteau surorile Duca. Cea mare fusese călugăriță catolică, celebra Mere Clarisse, profesoară la București la Notre Damme de Sion. Probabil că a fost profesoara de franceză și germană a Monicăi Lovinescu? Dădea meditații la franceză și cine făcea cu ea meditații intra la facultate. Pe noi, adică eu și sora mea ne medita gratuit. Eu am fost suficient de tâmpit să renunț la meditații zicând că ascult la difuzor care transmitea Să-nvățăm limba rusă cântând. De fapt în afară de rusa dintr-a cincea am avut șansa să facem la școală, clasa mea limba engleză dintr-a șasea și a fost love at first sight! Mere Clarisse avea o bibliotecă formidabilă și sor-mea a primit cadou Shakespeare Complete Works ediția Collins. Cu această carte am urmărit textul piesei Visul unei nopți de vară cu Royal Shakespeare Company în regia lui Peter Brook la Opera București. Cu chirie în camerele din față stătea doamna Cristina, având două fete mult mai mari ca mine. Neli era cu 9 ani mai mare, o brunetă superbă, a făcut Geologia și a fost mama politicianului Cristian Boureanu, dar s-a prăpădit. De la ea am moștenit Basmele lui Andersen frumos ilustrate și alte cărți de povești, inclusiv o colecție Luminița de la începutul anilor 50 cu Titotopor! Vremea când îl înjuram pe Tito la ordinul lui Stalin. Curtea noastră se învecina cu a avocatului Zingrilara, cu ascendență grecească de la Smirna. Era vânător și avea o cățea pointer numită Greta. Am primit odată un iepure de câmp de la avocat. Pe stradă mai locuiau o familie de italieni, una de ucraineni și descendentul Logofătului Tăutu, românul care a băut prima oară cafea. La grădinița am făcut cunoștință și am rămas prieten cu Micky Brenner, dintr-o familie de evrei bucovineni germanizați, vorbea nemțește cu bunica lui, medaliat la Olimpiada Internațională de Matematică. Locuia într-o casă cu etaj vis a vis de localul vechi al școlii unde am învățat. După cum se vede Ploieștiul industrial a atras multă lume din toate părțile. Vremea în anii 50 urma ciclul normal, ierni grele și reci cu multă zăpadă. Am prins marea zăpadă din 1954, aveam deja 5 ani. Zăpada ajunsese la streașina casei, iar că să trecem de pe un trotuar pe altul  erau făcute tuneluri. Tata care era de meserie tâmplar mi-a făcut o sanie de lemn de care eram foarte mândru. Cu ea transportam sifoanele pe de la vecini pe care le încărcam la o stație aflată pe Rudului, pe drumul care duce la Cimitirul Bolovani, unde își dorm somnul de veci ai mei. Urma primăvara cu pâraie de apă de la zăpada topită și înfloreau vișinii și caișii din curte. Urma o vară fierbinte și înăbușitoare și o toamnă lungă și frumoasă. Clima din Ploiești era cea de câmpie, cum a fost și cea din studenția bucureșteană. Ajungând la Pitești am constatat că aici clima este mai blândă, verile nu sunt așa de excesive. Dar caracteristica Ploieștiului era poluarea masivă, de la rafinăriile care înconjurau orașul. Puțea câteodată îngrozitor, a petrol și alte mizerii. Am observat doar după anii 90 că din Ploiești se puteau vedea munții, cât am fost copil nu i-am văzut!

Norocul nostru era că puteam merge în vacanța de vară la rude. De obicei începeam vacanța la Alunișul patern din Prahova, la frații tatei. Aluniș se afla între niște dealuri răpănoase, cu sărături de la Zona Slănicului, erau ceva pruni, pentru țuicari și ceva fânețe. Unchiul Vasile unde stăteam era foarte sărac, mergeam sus pe deal cu vaca împreună cu verii mei. Era și gârla unde devenisem pescar pasionat. Mâncam cu toții în jurul unei măsuțe joase cu scăunele și întingeam în tigaia din mijloc  Retrăiam viața din Moromeții, cum aveam să citesc la liceu romanul lui Marin Preda. Cu totul altfel era vacanța Avrigul matern. Aici eram în cea mai dezvoltată zonă din România cu sate urbanizate sub influența sașilor. Aici eram în lunca Oltului, sub munții Făgăraș, având toate formele de relief. Se cultiva și grâu și porumb și cartofi. Se creșteau vite și oi, era țara bivolițelor negre care se bălăceau în mlaștinile Oltului și erau folosite și la transport cu carul. Casele erau mari, de zid, cu porți înalte care obturau vederea în curte, cu șure de fân și grajd pentru animale. Azi au devenit garaje, nu mai sunt bivolițe. Nu puteai să-ți dai seama care erau ale sașilor și care erau ale românilor. Plus că ajungeam două săptămâni la tanti Marina, sora cea mică a mamei, care locuia la Sibiu, într-un oraș medieval, central european. Era evident că erau două țări, între timp comunismul a egalizat în mare măsură deosebirile dintre aceste zone ale României.

Ai mei nu avea radio, aveam difuzorul la care stăteam lipit cu urechea să ascult teatru la microfon cu marii actori ai anilor 50-60 și se transmiteau capodopere de Shakespeare și Schiller. Țin minte vocea cavernoasă a lui Vraca din Hoții de Schiller.  Televizor vedeam pe la vecini, iar radio avem la țară unde nu se asculta decât Europa Liberă. Asta mai târziu, pentru că la școala elementară până într-a șaptea eram un mic dobitoc comunist îndoctrinat. Am învățat foarte bine și am ajuns președintele organizației de pionieri pe școală și datorită originii sănătoase a tatălui meu. Pe vremea lui Dej conta să fii fiu de muncitor, cu toate că tata avusese o tinerețe politică cam deocheată. Și așa din clasa a 7-a am devenit membru UTM. Am scăpat de întrebările la intrarea în UTM în liceu a unui dobitoc de la țară care era ca și mine utemist și punea întrebarea încuietoare: care este organul central al UTM ( Era Scînteia Tineretului!). În liceu m-am deșteptat și sub influența Radio Europa Liberă și cred că și a profesoarei Natalia Boncu care discuta probleme literare fără influențe ideologic comuniste.

Am învățat să citesc și să scriu din clasa I și am devenit un cititor pasionat.  Primul roma citit a fsot Cei trei muschetari, iar numele eroior le citeam focetic! Din clasa doua am început să merg la Palatul Pionierilor. Am fost la cercul de aeromodelism, dar nu am niciun talent de bricolaj și aeromodelul meu a fost o catastrofă. Cel mai important loc era Biblioteca Palatului Pionierilor pe care am epuizat-o rapid. Apoi am devenit un abonat al Bibliotecii Regionale Ploiești. De această bibliotecă mă leagă și perioada studenției, ca mai toți studenții ploieșteni învățam pentru examene în sesiune la Sala de Lectură a Bibliotecii din Ploiești. 

Țin minte concursurile de motociclism care se desfășurau pe Bulevardul din apropiere, unde câștigau doar piloți străini care aveau motociclete superioare. Cel mai pasionant era concursul motocicletelor cu ataș. Tot pe Bulevard era defilarea de 1 Mai, când castanii erau în floare. Păcat că decidenții politici nu au revenit la Ziua Națională  a României de pe 10 Mai, când e cald și frumos, nu de 1 Decembrie, când e iarnă!

Cam toți colegii de școală elementară au dat examen la liceul nou din Bulevard, A. Toma, era lângă noi. Eu am dat la Caragiale, care era situat în diagonala orașului spre nord est. A fost o perioadă deosebită, care mi-a conturat personalitatea, cu profesori excepționali. Primul profesor de matematică la a VIII-F a fost Onofraș,  plecat după două luni la A. Toma, care ne-a a dat un test la care am luat 4! Asta m-a ambiționat foarte tare și am devenit un olimpic regional la matematică și premiat la Gazeta Matematică, lucru care mi-a fixat viitorul, devenind student la Politehnică, la Energetică Nucleare, și apoi implicat în punerea în funcțiunea a reactorului nuclear de cercetări de la Pitești. 

 

 


sâmbătă, 23 martie 2024

Turning Point, The Gentlemen, Argylle, The Road House, seriale și filme


Vreau să recomand niște seriale și niște filme pe care le-am văzut.

Turning Point 

Acest serial care are subtitlul The Bomb and The Cold War. Este un serial documentar în 9 episoade de mai mult de o oră. Serialul surprinde toate evenimentele care au avut loc după victoria din Europa împotriva hitlerismului. De o parte erau puterile occidentale care voiau să refacă Europa distrusă de război și au lansat programul Marshall și pe de altă parte era Stalin care a impus în țările ocupate din Est regimul comunist cu toate consecințele. La noi a fost încarcerarea tuturor celor care contestau acest regim fie politic și cu rezistență armată, fie nu corespundeau rigorilor sociale comuniste. Un factor important de echilibru în această confruntare a fost bomba atomică. Capacitatea de distrugere verificată în Japonia la Hiroshima și Nagasaki a îngrozit lumea. Și sovieticii au obținut-o în 1949 și cu trădarea unor participanți la programul Manhattan. Confruntarea între cele două sisteme s-a făcut prin terți, Coreea, Vietnam, dar și în 1962 prin criza rachetelor din Cuba, de care eu habar nu ama avut. Cea mai emoționantă este evocarea prăbușirii Zidului Berlinului și a comunismului în Europa. Am trăit jumate de viață în comunism și aproape jumate într-o Românie liberă, dar cred că puțini mai apreciază libertatea, când există nostalgici ai lui Ceaușescu. Finalul acestui serial se ocupă de Putin și de agresiunea din Ucraina. Recomand cu căldură acest serial.


The Gentlemen

Este un serial inspirat de un film anterior al lui Guy Ritchie. Tânărul militar Edward Horniman (Theo James) este căutat să vină rapid acasă unde tatăl, ducele de Halstead este pe moarte. El era fiul cel mic al ducelui și cum este cutuma el nu moștenește nimic și din acest motiv a alea armata. Dara spre marea lui surpriză este declarat moștenitorul titlului și al averii în pofida fratelui mai mare. acesta este un imbecil cufundat în datorii, drogat și iresponsabil. El trebuie să-și salveze fratele și moșia plină de datorii. Află cu stupoare că pe moșie este o afacere cu droguri marijuana. Tot serialul este tentativa de a scăpa de această afacere gestionată de frumoasa Susie Glass (Kaya Scodelario). Așa că între timp aristocratul intră și mai adânc în afacerea cu droguri. 


Argylle

Acest film este o fantezie thriller. O autoare de succes de romane thriller de spionaj Elly Conway (Bryce Dallas Howard) află cu surprindere că este de fapt agent de teren în afaceri cu spioni. Cel care o actualizează este iubitul ei Aidan Wilde (Sam Rockwell). Cel care este eroul ei din romane Argylle, este de fapt chiar ea. Dra ea se află sub controlul unor răi și Aidan o ajută să redevină superagenta care era. 

Un film amuzant.


Road House

Acest film este de o violență extremă. Frankie, proprietara unui cârciumi din Key Glass insulă din Key West, Florida. Ea caută un paznic și merge la un concurs de street fight. Și acolo marele bătăuș când aude că în concurs a intrat Dalton (Jake Gyllenhaal) acesta refuză să lupte. Iniția refuză oferta, dar apoi vine la cârciumă să se angajeze. Acolo are probleme pentru că un individ angajase bătăuși să o determine pe Frankie să renunțe. Grant cel care conduce afacerea de droguri nu poate să scape de Dalton, așa că tatăl acestuia, din pușcărie îl angajeze pe Knox (faimosul bătăuș și luptător Conor Mc Gregor). Și așa iese un film cu bătăi.


miercuri, 20 martie 2024

Traviata la Pitești



Am fost în această seară de 20 martie la operă la Sala Sindicatelor. A fost a doua oară când am fost la operă și asta s-a întâmplat acum cam 50 de ani unde am fost tot aici la Pitești la Lucia di Lamermoor și dacă mi-aduc aminte s-a cântat în românește. Nu eram un amator de operă, dar am avut ocazia să urmăresc la Cinema Trivale operă transmisă în direct de la Covent Garden. Prima a fost Nozze di Figaro și apoi încă trei opere de la Londra și de atunci am devenit un mare amator de operă. Așa că am mers bucuros la acest spectacol de la Pitești. 

Vreau să spun ceva important. Opera Traviata a lui Verdi este inspirată din Dama cu camelii a lui Alexandre Dumas fiul. A fost făcută și o piesă de teatru văzută de Verdi și care i-a trezit interesul să facă o opera din această piesă. Opinia mea este că cea mai reușită este opera lui Verdi care are geniul marelui compozitor și este cea mai potrivită pentru această melodramă. Sala a fost plină ochi și mă miră că la Cinema Trivale am fost mai mult singur, poate de vină a fost cinematograful care nu a făcut reclamă la spectacole de primă mână.

Spectacolul pus în scenă cu sprijinul orchestrei, corul, baletul Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovschi din Constanța și orchestra a fost dirijată de Tiberiu Oprea. Ca de obicei cârligul care era soprana italiană Renata Vari a fost bolnavă și a fost înlocuită cu mult succes de Laura Eftimie. În rolurile Germont fiul, tenorul Doru Iftene și Germont tatăl Daniel Pop. Artiștii au dat dovadă de un înalt profesionalism și la fel și orchestra care a susținut bine superbele arii ale operei. Sunetul a fost foarte bun pentru că artiștii aveau microfoane care au permis audiția bună, cu toate că la un moment dat sonorizarea a dat greș cu orchestra.

Melomanii prezenți au avut parte de un spectacol foarte reușit și au aplaudat îndelung.

Pozele mele nu sunt grozave, îmi cer scuze.


duminică, 17 martie 2024

De-a dacii și romanii de Dan Alexe



Am primit cadou această carte de ziua mea și m-am întrerupt din cititul la Istoria lumii că să mă uit pe ea.

Și m-am apucat să citesc. Știam că Dan Alexe combătea aiurelile dacice protocroniste și speram că această carte poate lămuri anumite lucruri. Citind-o nu-mi venea să cred. Dan Alexe nu combate originea românilor din daci, ci, pe niște criterii cică lingvistice inventează o nouă istorie a începuturilor românilor. Totul pornește de la retragerea aureliană în 271. 

Teza lui Alexe este că s-au retras dacii nelatinizați în sudul Dunării și ulterior au migrat înspre malul Adriaticii și au devenit....albanezi! Ei ar fi albanezii de azi! În schimb populațiile latinizate din Balcani din care fac parte și aromânii și românii de azi ar fi migrat înapoi în Ardeal pe la 900 aduși de ...unguri. Păi pe la 900 ungurii abia se stabileau în Panonia, și aveau incursiuni spre Vest în imperiul german unde sunt învinși la Lechfeld de Otto cel Mare. Abia după aia se reorientează spre Ardeal.

Argumentele lui Alexe sunt date de lipsa dialectelor și unitatea lingvistică a românei din nordul Dunării, lucru care lui Alexe îi pare imposibil. El spune că această unitate este dată de descălecările din Ardeal spre Țara Românească și Moldova inițiate de regii Ungariei, care impun această limbă fără dialecte. Ori cel puțin în Țara Românească vine din Ardeal un nobil român din Făgăraș miticul Negru Vodă din cauza disputelor cu regele ungur. Doar Dragoș este trimis din Maramureș în Moldova de unguri. Cartea este o înșiruire de aberații lingvistice. Una m-a enervat total legată de denumirea Țării Românești în turcește pe vremea călătorului Celebi care denumește Valahia regală Țara Românească pe la 1650, că ar fi Valahia Ungariei regale. Ori atunci Ungaria era de 100 de ani pașalâc turcesc?!

Sunt multe argumente că românii ciobani au migrat peste Dunăre din Balcani și Pind și contribuie la formarea principatului Țării Românești sau Valahiei. Aceste migrații erau facilitate de faptul că ambele maluri ale Dunării erau stăpânite până la anul 1000 de către Primul Țarat Bulgar, care ne-a dat și boierii slavi care au impus ortodoxia slavă, de care am scăpat de abia după Reformă, când apare și primul document de limbă românească, scrisoarea lui Neacșu. Dar de aici la aberațiile lui Alexe este cale lungă. Alexe s-a apucat să rescrie istoria începuturilor românilor într-o bătaie de joc și contrazicând pe toți istoricii români, acuzându-i de naționalism.

Cartea m-a dezamăgit profund, iar Alexe este un tip dubios, cum sunt dacofilii protocroniști.


miercuri, 6 martie 2024

Gambitul turcesc de Boris Akunin


Scormonind internetul am dat peste acest autor rus. Și mi-am reamintit că acest roman a fost tradus în românește la Humanitas și l-am citit, dar nu îmi mai aduceam aminte nimic! 

Aș că l-am reluat în englezește. Este un roman istoric de mare interes și pentru istoria românilor. Este vorba despre Războiul ruso-turc din 1877-1878. Pentru noi se numește Războiul de Independență! Romanul este tributar din acest motiv că este punctul de vedere istoric rusesc. Este vorba despre asediul de la Plevna. 

Tânăra Varvara-Varia Suvorova din Petersburg pleacă spre Bulgaria cu trenul să-și întâlnească logodnicul Petia. S-s deghizat în bărbat, dar căruțașul care o însoțea fuge cu tot avutul Variei. Este salvată de un voluntar venit din Serbia numit Erast Fandorin, un detectiv care apare în romanele  lui Akunin. Ei reușesc să evite să fie capturați de o hoardă de bașbuzuci, tâlhari turci din specia lui Pazvante care jefuiau zona Dunării. Ajung la tabăra rusă, unde Fandorin transmite că trebuie să atace Plevna unde Osman Pașa dorea să blocheze avansul armatei ruse. Criptograful Petia transmite o telegram secretă care trimite trupele ruse spre Nicopole și nu spre Plevna. Asediul Plevnei se lasă cu mari pierderi ruse care de fapt a obligat pe ruși să ceară sprijinul armatei române. Dar acest lucru nu spus în roman. În schimb apare un colonel român Mihai Lucan care face avansuri tinerei Varia. În tabăra rusă sunt mai mulți jurnaliști, printre care francezul Charles Paladin și britanicul Seamus McLaughlin. Fandorin încearcă să dea de trădătorul care dă informații turcilor și printre cei bănuiți sunt pe rând Lucan care este ucis într-un duel cu Paladin. Apoi este contele Zurov care este ucis de colonelul de jandarmi Manzanakis, care se sinucide.  Unul din cei mai importanți generali ruși este Sobolev, care conduce atacurile împotriva turcilor la Plevna. 

Ne aflăm aproape de finalul asediului și McLaughlin primește o informație că Osman Pașa s-ar preda unui general rus. Fandorin își dă seamă că este o capcană și anunță armata rusă să susțină frontul unde s-ar preda turcii. Atacul turcesc este respins și McLaughlin dispărut pare a fi fost trădătorul. 

Fandorin este trimis la Londra să dea de McLaughlin. între timp Plevna cade și armata rusă ajunge la Adrianopole Edirne. Aici se află generalul Sobolev care este îndemnat să intre în Constantinopole. Așa că Sobolev și un batalion iau trenul să ajungă în periferiile Constantinopolului, la San Stefano. Așa am aflat de această localitate unde s-a semnat Pacea de la San Stefano. În continuare este îndemnat să intre în Constantinopole, dar Fandorin sosit din Constantinopole îl oprește. Aceasta ar fi însemnat intervenția escadrei Marii Britanii și un nou război al Crimeii! Și atunci este revelat Anwar spionul! Acesta o ia ostatică pe Varia în speranța că trupele turcești vor interveni. Turcii sunt respinși și se semnează pacea. Spionul se sinucide.

Am văzut și filmul rusesc făcut după acest roman, cu Olbrychski în rolul  lui McLaughlin, care respectă romanul dar modifică finalul și spionul!

 


sâmbătă, 2 martie 2024

Micul Prinț - spectacol de teatru















Astă seară am mers la teatru. la Teatrul Victoriei Sebastian Papaiani. Am fost surprins că sala era aproape plină! Spectacolul a fost realizat în cadrul Teatrului Național București în regia lui Ștefan Ruxanda. Spectacolul se intitulează Micul prinț - un spectacol pentru oameni mari. Spectacolul mi-a dat posibilitatea să fac cunoștință cu bijuteria lui Sant Exupery. Micul Prinț este un poem cu aer suprarealist. Autorul se întâlnește cu Micul Prinț undeva în deșert, unde i se stricase avionul. Acesta venise de pe o mică planetă într-un periplu pe alte planete asteroizi. Acolo, pe aceste planete face cunoștință cu un rege singur, cu un om de afaceri care era proprietar de stele, ca în final, ajungând pe pământ să facă conversație cu o vulpe care se vrea îmblânzită. Da, cât de ciudat că oamenii primitivi au domesticit și folosit animale, ori azi acest fenomen a încetat. Spectacolul are o actriță, Dora Notărescu, care cântă la orgă electronică, un actor, Ștefan Ruxanda, regizorul, care doar cântă vocal și un chitarist,  Vlad Gălățianu. Actorii așezați cântă și recită din textul lui Saint Exupery. Textul este frumos, poetic și interesant, iar intermezzo dat de melodiile cântate completează textul vorbit. În același timp pe ecranul din spatele actorilor se proiectează imagini care fac referire la textul Micului Prinț.  

A fost un spectacol interesant și reușit!