The Last Agent de Robert Dugoni

Am citit această carte de ceva timp, dar cred că merită comentată. Este un excelent roman de spionaj, bine scris. 

Eroul romanului este agentul CIA Charles Jenkins. Acesta s-a întors din Rusia după a acțiune de neutralizare  a unui trădător și el agent CIA. Recunoscătoare SUA îl arestează și-l dă în judecată pentru trădare din care abia scapă!

Jenkins pusese în funcțiune o afacere cu o firmă de securitate,fusese boicotat dar își plătise datoriile și trăia cu familia într-o insulă împreună cu soția Alex, fost agent CIA,  fiul adolescent și fiica de vreun an. Jenkins este un individ de vârsta mea,  cu experiență din Vietnam și mai are ceva deosebit, este afro american, se pare însă că mulatru, cu piele ca a unor locuitori din Asia Centrală, sau țigan, de a putut acționa în Rusia.

Iată însă că este abordat din nou de CIA printr-un tânăr agent Lemore cu toate că agenția îi provocase toate necazurile. Ideea era că CIA avea informații că la faimoasa pușcărie Lefortovo din Moscova ar fi fost adusă Paulina Ponomayova, cea care  îl  ajutase în Rusia pe Jenkins și îi facilitase fuga din Rusia pe Marea Neagră, dar urmărită de agentul FSB Federov provocase un accident care iar fi  adus decesul. Era foarte îndatorat Jenkins față de Paulina, care îl ajutase să-și vadă fiica abia născută și botezată Paulina!

Jenkins este convins să întoarcă în Rusia să o salveze. Pentru asta el întoarce tot cu ajutorul unor pescari turci în Rusia și aici îl contactează pe Federov cu care împărțeau un cont furat de la agentul trădător american. Federov este atras de banii pe care îi dă Jenkins și reușesc să o scoată pe Paulina din pușcăria Lefortovo de sub supravegherea unui bătrân kaghebist, care avea o cărămidă drept argument pentru arestați.

Urmează o fugă prin Rusia cu trenuri de mare viteză, Rusia și-a pus la punct sistemul de căi ferate, apoi peste Golful Finic spre Finlanda. Bătrânul kaghebist îl urmărește prin Scandinavia, se pare că agenții FSB se plimbă acolo ca vodă prin lobodă ca să fie împușcat de Paulina!

Finalmente ajung în SUA cu bine. Roman antrenant și bine scris, poți să-ți petreci timpul citindu-l.

Creștinismul românesc in Dacoromania de Alexandru Niculescu

Toate aceste au o poveste care merită relatată. 

Am primit un mail de la un site care publică articole academice. El se referă la cartea lui Alexandru Niculescu, autorul cărții Creștinismul românesc. Verificarea am făcut-o pe telefon și printr-o manevră greșită mi-a dispărut. Am început să scormonesc gmailul și am reușit să dau de mail. și în el era o analiză a volumului menționat. Mai interesant este că autoarea făcea referință  la articolele lui Alexandru Niculescu din revista Dacoromania. Această revistă de filologie a fost fondată de Sextil Pușcariu, dar în perioada comunistă a dispărut, reapărând după 1990. Dacoromania are un site în care toate articolele sunt în formă PDF. În acest mod am căutat toate articolele lui Alexandru  Niculescu. Ele, suspectez că sunt substanța cărții sale, Creștinismul românesc. Le-am citit pe tabletă și vă mărturisesc că a fost un exercițiu de mare satisfacție intelectuală. Articolele enumerate sunt:

ORIGINILE CREŞTINISMULUI ROMÂNESC. GRECO-LATINITATEA

LATINITATE, ROMANITATE, ROMANITATE

ASPECTE ALE LATINEI CREŞTINE ROMÂNEŞTI 

„BARBARII” ŞI IMPERIUL ROMEI – OCCIDENTUL ŞI ORIENTUL EUROPEI ROMANICE 

DESPRE NUMELE LUI DUMNEZEU ÎN LIMBA ROMÂNĂ

TATĂL NOSTRU

AVATARURILE PROTESTANTISMULUI ROMÂNESC. REFORMA, REFORMELE 

Aceste studii istorico filologice încearcă să lămurească originile poporului român care se întrepătrund cu apariția creștinismului în acest areal geografic. 

Istoria poporului nostru este foarte controversată din motive de lipsa surselor scrise și mai există și atitudinea vecinilor care contestă aceste origini din motive bine întemeiate de prioritate pe aceste pământuri.  Alexandru Niculescu încearcă să lămurească unele controverse apelând la limba română, la latinitatea sau cum se exprimă romanitatea ei, proces pe care l-au cunoscut și popoarele latinofone din Occident. Toate își au originile limbii nu în latina cultă, ci latina vugară. Aceste aspecte sunt legate intrinsec și de creștinarea acestor popoare.

Niculescu afirmă și documentează că procesul de  creștinare al popoarelor din actualul areal geografic românesc s-a desfășurat pe doi vectori. 

Primul ar fi cel din est, din Dobrogea, la gurile Dunării și este de origine greacă, dat fiind cetățile grecești din zonă permeabile la fenomenul creștinării. El nu exclude realitatea misionarismului Sfântului Andrei în Dobrogea și grecismul creștinării este dat și numele grec al martirilor din zonă.

Al doilea vector este cel determinat de pătrunderea armatelor romane ale lui Traian în Oltenia, Banat și Transilvania la cucerirea Daciei. Transilvania este locul unde s-a păstrat în limba română denumirile fundamentale ale religiei creștine de origine latină: cruce, biserică, s(f)ânt, Dumnezeu, etc.

După secolul IV în care creștinismul devine tolerat și apoi religie de stat se produce a doua încreștinare în arealul de formare al limbii române care este atât nordul cât și sudul Dunării. Dunărea nu a fost un obstacol șli această încreștinare are pecetea Constatinopolului încă roman, nu devenit grec. Această zonă de încreștinare corespunde cu arealul formării limbii române. și cuprinde Munții Pindului Macedonia unde preexista o populație romanizată anterior celei din nordul Dunării, Muntenegru, Nistru, nordul Bucovinei și Maramureșul. Romanizarea ar fi fost facilitată și de transhumanța oierilor vlaho-români. Și în acest mod slavii din nordul Dunării se romanizează și ei fiind inferior demografic față de sudul Dunării, unde îi slavizeză pe românofonii din Balcani. Aceast fenomen favorizează și românizarea populațiilor existente în Moldova.

Un alt moment important este migrația slavilor. Ei încep din secolul VI-VII să ajungă în această zonă și apoi să migreze masiv în sudul Dunării. Slavii divizează românofonii din sud din Macedonia și pe cei din zona dalmato iliră care întrerupe legătura Transilvaniei cu Italia, vestul Europei. 

Creștinarea slavo bulgarilor la jumătatea anilor 800 este un alt moment important pentru istoria românilor. Apariția Țaratului Bulgar, a Bulgariei Mari în această perioadă determină Imperiul Roman Bizantin să deschiă o patriarhie slavă la Ohrida să impună slava ca limbă sfântă, Biblia este tradusă în slavă, grecii inventează alfabetul kirilic pentru această limbă. Țaratul Bulgar se extinde în nordul Dunării până în Panonia și Moravia. Românofonii sunt acum sub stăpânirea slavilor, toate cuvintele referitoare la stăpâni sunt de origine slavă: boieri, jupân, voivod, iar despre băștinașii supuși este numele rumâni (șerbi)! Din aceste motive ei adoptă ritul ortodox constantinopolitan slavon, boierii fiind slavi. Așa că acești boieri slavofoni vor obliga pe domnitorii fondatori ai Valahiei Basarabii cumano-pecenegi catolici să adopte ortodoxia la începutul veacului al XIV. Perioada anilor 800-900 corespunde și cu formarea limbii române de azi care conține destule slavisme. 

Un alt moment important este prima parte a secolului al XVI-lea. Este perioada când este consemnat primul document în limba română Scrisoarea lui Neacșu din  Câmpulung 1521. Semnificativ adresat unui sas din Brașov, burgherul Hanăș Begner. Hans Bekner are un rol important români deoarece el este cel care îl aduce pe tipograful Diaconul Coresi la Brașov să tipărească cărți în limba română. Sașii adoptaseră și ei reforma luterană, ce determinase traducerea Bibliei în limba germană vernaculară. Mai existase o inițiativă de reformă cu un secol mai devreme, al lui Ian Hus, iar husiți se refugiaseră în Maramurș și nordul Moldovei, favorizînd traduceri în limba română cu texte rotacizante. Într-un fel este normal ca Reforma se apară în Germania, anterior Cehia lui Hus, tot în arealul germanității, pentru că spre deosebire de popoarele romanice slujba în limba latină era complet neinteligibilă enoriașilor.

Reforma este apoi reluată de calvinii unguri din Transilvania, trezind însă temeri de maghiarizare și efortul de romanizare al slujbei în biserică fiind blocat în sud, în Țara Românească. Aflu cu stupoare și necaz că ierarhii pravoslavnicei noastre biserici ortodoxe interziceau limba română în biserica din  Ardeal. Ritualul era că slujba era în slavă și apoi preotul predica în românește să înțeleagă enoriașii români ce spune. Atunci apar primele texte românești cu caractere latine. Primul este Tatăl nostru în 1593 al lui Luca Stroici sub influențac calvinilor polonezi. Eu am găsit la British Museum o carte de rugăciuni din 1603 care cuprindea Tatăl nostru în mai multe limbi și printre ele era și în limba română cu caractere latine (infuență calvino-maghiară) textul fiind perfect lizibil cu ș sub forma integralei!

Ștafeta limbii române cu caractere latine l-a preluat apoi Biserica Unită cu Roma din Transilvania și a Școlii Ardelene, produsul ei excepțional intelectual și de redeșteptare națională. Dar din cauza atitudinii retrograde a ierarhiei ortodoxe românești s-a renunțat la kirilice de abia la jumătatea secolului XIX, limba română primind haina latină a scrierii. Pentru mulți români este de neimaginat că limba noastră poate fi scrisă altfel decât cu caractere latine. Istoria noastră se împarte în perioada slavă, neinteligibilă pentru majoritate, doar slaviștii, cunoscători de medio slavă pot citi și traduce. Este și frustrarea mea când ajung într-o biserică ortodoxă unde sunt incaăpabil să citesc inscripțiile, pe cnd în Italia de exemplu, citeam fără dificultate în latinește inscripția pictorilor de pe fresce.

Așa că eu am acum consolidat un sentiment de mefiență la adresa Bisericii Ortodoxe Române care nu a prea fost națională de-alungul veacurilor.

Am mai aflat că de abia prin secolul XVII, sau mai bine zis secolul XVIII românii puteau recita rugăciunea fundamentală Tatăl nostru în românește, până atunci era Otce Naș, ocinașul slav!

Aceste articole sunt un izvor excepțional de cunoaștere a trecutului românilor, mai ales că educația noastră a exclus creștinismul în vremea comunistă.

   

Din nou despre Schimbarea la față a României de Emil Cioran

 

Prietenul parizian Julian mi-a trimis o copie foto a ediției princeps a cărții lui Cioran, Schimbarea la față a României. Am reușit finalmente să fac o conversie sub formă de text și apoi am convertit-o sub formă e-pub și am citit-o pe tabletă, cum fac de obicei. Conversia nu a fost total reușită, cu erori, dar în mare nu a schimbat conținutul cărții. Am în bibliotecă versiunea apărută la Humanitas apărută în 2001 și comentată de mine în 2013.

https://negutjoe.blogspot.com/2013/05/schimbarea-la-fata-romaniei-de-emil.html

Recitind versiunea originală mi-am dat seama că, vrea nu vrea Cioran, ediția originală este o altă carte.

Ce scrie Emil Cioran la ediția din 1990 Humanitas:

Am scris aceste divagații în 1935-36 la 24 de ani cu pasiune și orgoliu. Din tot ce am publicat în românește și franțuzește, acest text este poate cel mai pasionat și în același timp îmi este cel mai străin. Nu mă regăsesc în el, deși îmi pare evidentă prezența isterieie mele de atunci. Am crezut de datoria mea să suprim câteva pagini pretențioase și stupide. Această ediție este definitivă. Nimeni nu are dreptul s'o modifice.

E.M CIORAN

Paris, 22 februarie 1990

Am redat acest avertisment pentru a lămuri într-un fel diferența dintre originalul a cărui copertă apare în imagine și ediția rescrisă și tipărită la Humanitas din  1990.

Cartea pică bine, după ce am am avut ocazia în această vară să văd casa părintească a lui Cioran, construită de Iacov, bunicul său preot în Rășinari, vis a vis de biserica unde propovăduia, cu inscripția originală cu chirilice din 1843.

Cioran afirmă că a scos câteva pagini. Ei bine a suprimat un capitol întreg: COLECTIVISM NAȚIONAL. Sunt pagini în care admiră cele două revoluții cea hitleristă și cea bolșevică pe care le și propune României. Cred că Cioran nu a intuit dezastrele provocate de aceste două catastrofe care au marcat Europa prin Al Doilea Război Mondial și ocuparea Europei de Est și Centrale de către ciubotele bolșevice ale lui Stalin și asta probabil l-a umplut retrospectiv de rușine. 

A scos mare parte din paginile despre evrei, cu toate că sunt și opinii admirative despre această minoritate care la fel ca și rușii sunt popoare profetice. El proclamă inaderența evreilor pentru spiritul românesc și de aceea nu sunt acceptabili. 

Este dezamăgit că ardelenii lui, românii au fost timp de o mie de ani sub unguri și asta probabil din analiza dimensiunii geografice a Ungariei post Trianon și a României Mari. Remarcă singurele calități ale ungurilor: muzica țigănească, ceardașul și femeile! Pagini pe care le-a scos ulterior. Ba mai spune că mai bine a fost pentru cei din Principatele dunărene că au fost sub turci! Aoleu și aferim!

Vorbind despre vecini remarcă și dominația bulgară, a primului țarat, care ne-a influențat limba prin slavisme, religia ortodoxă și boierimea slavă care au menținut această limbă în biserică până în secolul al XVI-lea. 

Îmi amintesc că la Literatura Română am studiat perioada interbelică și se scria în manual despre curentul trăirist, dacă mi-aduc aminte fără exemplificări. Ei bine atât Mircea Eliade, Emil Cioran și de ce nu Mihail Sebastian ilustrează acest curent.

Când a scris această carte Cioran trecea printr-o perioadă febrilă, de un fierbinte patriotism. Cred că era influențat și de realitatea politică a momentului cu ascensiunea mișcării legionare. Cred că majoritatea intelectualilor vremii care au simpatizat și aderat la această mișcare s-au înșelat profund în privința scopurilor mișcării. Ei doreau o regenerare a României, de renunțarea la politicianismul ilustrat de Caragiale, dar Codreanu și ai lui erau la fel de ipocriți și demagogi ca liderii politici burghezi ai momentului. 

Din acest motiv majoritatea acestor intelectuali s-au rușinat ulterior de aderențele tinereții, mai ales și după dezastrul provocat de hitlerism și bolșevism.

Cioran a făcut și pasul de a deveni eseistul exemplar postbelic al Franței.

Vrea nu vrea Cioran la anii senectuții, așa gândea el atunci și de aceea este important să vedem evoluția gândirii sale citind versiunea originală a cărții Schimbarea la față a României. 

The Last Tourist de Olen Steinhauer

Dacă am făcut prezentarea unui roman prost de spionaj, iată că acum am avut plăcerea să citesc cartea unui profesionist al genului. Steinhauer recidivează aici cu un ultim roman din seria The Tourist, cam 4 romane:

htps://negutjoe.blogspot.com/2017/06/the-tourist-de-olen-steinhauer.html, https://negutjoe.https://negutjoe.blogspot.com/2017/05/the-nearest-exit-de-olen-steinhauer.html, blogspot.com/2017/05/an-american-spy-de-olen-steinhauer.html,  https://negutjoe.blogspot.com/2018/11/the-middleman-de-olen-steinhauer.html. 

Cum am spus romanele lui Steinhauer nu au nimic cu filmul cu același nume. Turiștii sunt spioni, ucigași profesioniști ai CIA ascunși sub un secret Department of Tourism. Această agenție este anihilată de Guanbo agenția secretă a Chinei, care lichidează pe mai toți turiștii.

Prima parte a acestui roman este scrisă la persoana I-a, Abdul Gali, un analist al CIA. El este descendent al beduinilor din  Sahara Spaniolă, zonă care își reclamă independența. Probabil este un arab african?! Tipul este căsătorit cu Laura și au un băiat Rashid de 6 ani. Abdul este trimis pe urmele lui Milo Weaver, unul dintre ultimii turiști. El se pare că are legături cu o organizație extremistă de stânga, Massive Brigade. Acum îl ascund pe un anume Joseph Keller, un economist englez care a lucrat pentru marea firmă rusească MirGaz, un alterego la Gazprom. Keller a detectat niște nereguli și a intrat în contact cu Ana Urusov, dizidentă anti putinistă care se ocupa de afacerile dubioase a lui MirGaz. Ana este sinucisă cu gaze într-un cuptor electric!

În fine Abdul ajunge la Milo Weaver și aici este urmărit de o grupare misterioasă care pare a fi o reînviere a turiștilor. Abdul află peripețiile lui Milo care conduce un departament secret la ONU UNESCO fondat de tatăl său spionul KGB Primakov numit The Library - Biblioteca! Acest departament de sponaj este alimentat cu fonduri de mai multe țări în care cea mai importnată este Germania.

Milo reușește să scoată la lumină o organizație secretă formată pe modelul Department of Tourism, care are prin o fostă angajată, Foster documentele de la Department of Tourism. Firma fondată de fostul ei soț Haliwell oferă servicii la mari firme internaționale precum MirGaz, rețeaua de socializare Nexus, concurentă cu Facebook, care constau în acțiuni de terorism asociate cu Boko Haram în Nigeria, piraterie în Filipine, spălare de bani. Milo Weaver reușește să convingă mai multe agenții de spionaj, BND german, Biroul 6 chinez, Guanbosă îl sprijine ca să elimine această agenție secretă teroristă.

CIA nu se implică pentru că are impresia că poate controla această agenție prin intermediul lui Nexus.

Romanul este plin de tensiune și se citește cu sufletul la gură.

Nelu Pantilie vernisează o nouă expoziție

Astă seară s-a vernisat expoziția amicului meu pictorul Ion Pantilie. Pantilie pictează minimalist în stilul lui Vasarely sau Rothko.

Vă invit să le vedeți!

PS

Nelu nu uită să-și amintească de întâlnirea noastră întâmplătoare în Luxemburg, de unde concluzia Luxemburg este atât de mic că piteștenii se întâlnesc acolo.

Operator Down de Brad Taylor

Scormonind după romane polițiste, de acțiune și spionaj am dat de acest roman, Operator Down de Brad Taylor. Aflu din postfață că autorul  a fost locotenent colonel în armata americană. După retragere se pare că a dat în el patima scrisului. Cred că  o fi urmat ceva cursuri de scriere creativă. Rămân însă în acest romancier reflexele de Moș Teacă, romanul este plin de abrevieri tipice pentru armata americană. Ba chiar încearcă să-l facă un fel de scenariu de film, cu tot felul de indicații specifice.

Acțiunea îl are în centru pe Pike Logan și soția lui Jennifer care fac part dintr-o unitate specială pentru acțiuni secrete. Este al 12-lea roman cu acest personaj, o grămadă de romane!

Romanul începe la Johanesburg, la piața de diamante unde Aaron, un fost spion Mossad urmărește pe niște negustori de diamante să constate proveniența lor ilicită și cu sânge pe ele. El este însă capturat de Johan, un mercenar sud african, care este angajat de Malloy, un traficant de arme american. Soția lui Aaron, Shoshana nu mai are știri de la Aaron și este acum urmărită de un comando sud african care să o elimine. În ajutorul ei sar Pike Logan și Jennifer, aflați în Tel Aviv și aceștia o ajută pe Shoshana să-l recupereze pe Aaron. Aaron fusese adus în Lesotho, enclavă din Africa de Sud la un general Masebo. Mercenarii se pregătesc să dea o lovitură de stat care să înlocuiască pe primul ministru cu o marionetă a unui colonel Armstrong și alui Masebo care să faciliteze furnizarea de diamante. Armele mercenarilor sunt furnizate de traficantul Malloy, care va fi plătit cu 19 declanșatoare nucleare provenite din programul de arme nucleare sud african. Malloy intenționa să le vândă unui terorist arab! 

Pike și echipa lui împreună cu Shoshana ajung în Africa de Sud și trec în Lesotho unde vor zădărnici lovitura de stat și îl găsesc și eliberează pe Aaron. 

Mission accomplished! Și colonelul scriitor bate câmpii cu burți inutile preț de mai bine de 400 de pagini pentru romane de acest gen care
sunt cam de 300 de pagini.

Am citit în România Literară pasiunea unei autoare celebre pentru romane polițiste, pasiune pe care o împărtășesc, sunt unii care scriu bine, vezi romanul precedent sau proaste cum este acesta.