Better Off Dead de Lee & Andrew Child

Better Off Dead este romanul apărut anul acesta al cuplului Lee & Andrew Child.  Lee Child a împlinit anul acesta 67 de ani. Cred că aceasta ar trebui să fie vârsta personajului care l-a făcut celebru, Jack Reacher. Primul său roman Killing Floor în 1997 l-a scris când avea vârsta 43 de ani. Această vârstă a atribuit-o probabil și personajului. Însă în continuare la apariția unui roman anual personajul a rămas cam de aceeași vârstă. Acum suntem în 2021 și Jack Reacher pare la fel de capabil fizic. Oricum, poate sunt eu mai cârcotaș. Personajul Jack Reacher a devenit celebru, prin două ecranizări cu Tom Cruise, actor care nu corespunde celui din romane, Reacher are 1,95 m, Cruise doar 1, 7 m. După cum se vede acum l-a cooptat pe fratele său cu 14 ani mai tânăr începând cu romanul precedent The Sentinel.  L-am citit cu mare interes pe Lee Child și acum și pe Andrew, au talentul romanelor thriller, mai reușite decât foarte multe filme de acțiune.

Jack Reacher este într-un periplu spre Coasta de Vest și ajunge într-un orășel din Arizona, la granița cu Mexicul. Acolo el se întâlnește în condiții destul de dramatice cu Michaela Fenton, o expertă în neutralizări de mine și bombe, care și-a pierdut un picior în Afganistan. Printr-un concurs de împrejurări a primit un mesaj de la fratele ei geamăn Michael că se află în acel orășel, prizonier al unui interlop foarte periculos, numit Dendoncker.  Michael era expert în fabricat bombe și Dendoncker îl luase ca să-i fabrice niște bombe speciale pentru acțiuni teroriste. Pentru a reuși să pună mâna pe Dendocker și să-și elibereze fratele, Michaela și Jacke Reacher pun la cale o jmekerie! Ei îi contactează pe oamenii lui Dendoncker și simulează uciderea lui Reacher, după ce acesta îi face praf pe trei dintre ei și al patrulea rămâne martor. Pentru ca ambuscada să funcționeze, Reacher îl contactează pe doctorul legist Houllier din spitalul orășelului. Presupun că Andrew este fan de fotbal, pentru că Dendoncker este un fotbalist belgian din Premier League, iar Houllier a fost antrenorul francez al lui Liverpool cu care a câștigat Champions League în 2005! Schema funcționează, Reacher se dă mort, aranjat de medic, se trezește din morți și îi bate și îi face praf pe oamenii lui Dendoncker, care verifica fiecare cadavru. Are mari probleme cu Mansour, omul de încredere al lui Dendoncker de 1,97 m și cu 50 de kile mai greu. Pe când îl neutraliza  pe Mansour, Michaela îl capturează pe Dendoncker, dar oamenii lui o neutralizează și o iau prizonieră pe Michaela. Până la urmă ca să o salveze pe Michaela, Reacher acceptă să transporte un proiectil spre o destinație fixată de Dendoncker.  Reacher apelează la un prieten de la FBI și revine la sediul lui Dendoncker, unde o eliberează pe Michaela, dar îl găsesc și pe Michael care credeau că este mort. Finalmente, Reacher îi capturează pe Dendoncker și Mansour, care fugiseră, dar se reîntorc să-și recupereze banii obținuți din contrabanda cu arme și bombe pentru teroriști.  Autorii exploatează trecutul lui Reacher care fusese martor la atentatul de la Beirut din1983 împotriva pușcașilor marini americani cu o bombă care ar fi fost fabricată de Dendoncker, care era jumate libanez.

Romanul este mult mai bun decât ultimele producții Lee Child!

Aproape totul despre Virgil Ierunca de Alexandra Florina Mănescu

Tânăra profesoară Alexandra Florina Mănescu născută în 1990 s-a hotărât să scrie o teză de doctorat despre Virgil Ierunca sub direcția lui Nicolae Manolescu. Acestă tânără nu a avut ocazia să o asculte pe Monica Lovinescu și pe Virgil Ierunca. Dar se pare că personalitatea acestui mare literat și conștiință românească a fascinat-o. 

Doctoratul s-a transformat într-o carte apărută la Editura Cartea Românească. Cred că ar fi meritat un suport tipografic mai bun, hârtia este de slabă calitate, sunt fotografii care abia se văd. 

Pentru mine este ceva special Din momentul în care m-am mutat la Pitești în toamna lui 1974 am devenit un ascultător constant al Europei Libere și în special al emisiunilor culturale ale doamnei Monica Lovinescu și ale lui Virgil Ierunca. 

Virgil Untaru care și-a luat numele literar de Ierunca s-a născut la Lădești, Vâlcea în 25 august 1920. Autoarea face o investigație amănunțită la viața copilului, adolescentului, liceanului și studentului Virgil Untaru. Pseudonimul vine de la pasărea de mărimea unei potârnichi, cioară care trăiesc în zonele montane. 

Virgil Untaru este fiul unor oameni simpli, țărani din Lădești. A început școala în Lădești, apoi gimnaziul și liceul la Lahovari în Râmnicul Vâlcea,  însă bacalaureatul l-a dat la Liceul Spiru Haret în București. A urmat studiile de literatură la Universitatea București terminându-le în 1943, dar licența o amână și o dă în 1946. 

A devenit un jurnalist în presa de stânga, mai ales cu studii de literatură franceză. Virgil Ierunca a fost evocat din vremea războiului de către Marin Preda în Viața ca o pradă, carte memorialistică privind debutul scriitorului. Vă închipuiți ce șoc a fost pentru mine în acea vreme să citesc despre Ierunca, opozant vehement și visceral al comunismului. A fost și aroganță și o confruntare a celui mai important prozator postbelic. Ierunca, spune Preda l-a întrebat dacă și-a început studiile universitare, dispus să-l ajute și Preda mărturisește că are doar patru ani de școală normală. Deci Marin Preda nu are studii universitare, dar se miră că este mult mai cunoscut în cultura română decât Virgil Ierunca. Este simplu! Marin Preda este cel mai important prozator român postbelic. Virgil Ierunca este un mare jurnalist cultural, trăind în exil la Paris și cunoscut în cercurile literare românești, pentru că verdictele lui est -etice cum spunea soția lui Monica Lovinescu erau definitive și se ținea cont de ele! 

Ierunca pleacă în 1947 în Franța la Paris, la o bursă și rămâne definitiv acolo. Devine jurnalist la Radio France secția română și apoi la Europa Liberă. Se căsătorește în 1951 cu Monica Lovinescu, fiica lui E Lovinescu și al Ecaterinei Bălăcioiu. De verdictele lor privind viața literară românească se ținea cont în România. Ierunca avea cuvinte grele pentru toți sicofanții culturali, culturnicii români. Anticomunismul lui visceral a atras ura securității românești care urmărea să-l reducă la tăcere. Monica Lovinescu a fost bătută de niște derbedei plătiți de secu.  

I s-a reproșat că nu are o operă. Eu cred că dacă i s-ar aduna cronicile literare, nu ar avea de ce să nu fie un critic literar important române. El rămâne un reper important în continuare. A decedat în 2006, iar Monica Lovinescu în 2008. Prin zbaterile autoarei, responsabili locali au dat numele Liceului din Lădești ca Liceul Teoretic Virgil Ierunca Lădești. Se așteaptă și aștept să ne plimbăm pe bulevardele din București Monica Lovinescu și Virgil Ierunca cum își dorește Gabriel Liiceanu. 

 

Tânărul Stalin - Young Stalin de Simon Sebag Montefiore

Simon Sebag Montefiore este un respectabil istoric britanic. Familia sa are financiari și bancheri de prin secolul XVIII. Sunt evrei de origine sefardă Montefiore putând fi echivalat la așkenazi cu Bloomberg. 

Sebag recidivează cu această carte, după ce a scris și Stalin Curtea Țarului Roșu, pe care am citit-o Stalin Curtea țarului roșu. De ce l-a interesat pe Sebag Montefiore personalitate lui Stalin? Din Povestirile din Odessa ale lui Isak Babel apare la un moment dat și un odessan din familia Montefiore, deci legături cu englezii Montefiore? 

Oricum efortul de documentare a fost uriaș. De ce m-a interesat Stalin pe mine? Pentru că spre deosebire de celălalt monstru al secolului XX, acțiunile lui Stalin au afectat România Mare. Chiar dacă ungurii au obținut vremelnic Transilvania de Nord, Basarabia și nordul Bucovinei nu mai sunt în granițele României. din cauza lui Stalin! De asemenea sunt născut și am trăit până la 40 de ani în regimul comunist clocit de Lenin și Stalin. 

Stalin s-a născut în familia Djugașvili din Gori, Georgia. Mama era casnică și se numea Keke, iar tatăl era Beso, un cizmar alcoolic. Stalin a crescut într-o atmosferă de violență specifică epocii, a suferit diverse accidente o mână era semi paralizată. A urmat cursurile Seminarului din Tiflis, dovedind o inteligență ieșită din comun. Stalin  a fost un autodidact, citea foarte mult, a devenit marxist în Seminar. Studia și limbile străine germană și engleză. A fost poet, jurnalist și ideolog remarcându-se prin articolul privind naționalitățile din Imperiul Țarist. Dar activitatea sa de activist bolșevic a fost începută prin jafurile armate împotriva băncilor din Tiflis (Tbilisi), Batumi și Baku. Cu această ocazie am aflat că marile rafinării din Batumi unde ajungea conducta de petrol de la  Baku și cele din Baku erau în proprietatea familiilor Nobel și Rothschild. Din banii din petrol Alfred Nobel frate cu proprietarii suedezi a putut finanța Premiile Nobel. Rothschild și-a vândut participațiile lui Shell Oil și olandezului Deterding care a avut și rafinăria Astra din Ploiești. Asta explică viața decentă din exil a lui Lenin, care l-a apreciat pe acest tânăr Stalin  care îi făcea rost de bani. Pentru activitate revoluționară în 1905 și apoi în alte situații Stalin a fost trimis în exilul siberian. Ultimul loc de exil din care a plecat taman când a început Revoluția democratică din februarie 1917, era lângă Norilsk, la Cercul Polar unde Stalin a construit ulterior un imens lagăr de concentrare al Gulagului, pentru exploatarea rezervelor de nichel. Stalin a trecut prin două căsătorii, prima cu Katerina cu care a avut un băiat Yakov, care a murit de tuberculoză și cu Nadia Alilueva cu care a avut pe Vasili și Svetlana și care s-a sinucis. Era afemeiat, a avut multe legături, în exil s-a încurcat cu două siberience cărora le-a turnat câte un copil. Numele lui conspirativ Stalin vine de la la o amantă pe care o chema Stal și apoi că suna bine, a oțel și-a ales acest nume cu care se semna. Îmi amintesc că circula minciuna propagandistică că ar fi fost rezistent la bătaie, la lovituri de cnut, că era de fier! Tromboneală!

Stalin a  călătorit înainte de Revoluția din  1917 la Londra, la Viena și la Cracovia la diverse congrese. A devenit redactorul și editorul gazetelor bolșevice. Nu era un orator strălucit precum Troțki, dar vorbea simplu și pe înțelesul tuturor. 

Dacă vorbim de Stalin vorbim și de Lenin. Lenin este ideologul bolșevismului o ideologie comunistă, care după opinia mea deviază de la marxism și social democrație. Lenin vorbea de dictatura proletariatului, dar disprețuia muncitorii și țăranii. De fapt era adeptul unei societăți secrete de revoluționari de profesie, care să conducă destinele Rusiei și ale lumii. După cum  se știe Lenin a venit la Petrograd cu ajutorul Germaniei care spera să zdruncine definitiv Rusia și să o scoată din război. Această stipendiere și sprijin german era să-i coste pe bolșevici extincția în iulie 1917 când au vrut să declanșeze insurecția, dar guvernul provizoriu Kerenski, după revelarea legăturilor trădătoare ale lui Lenin cu Germania a început să-i aresteze pe bolșevici și să-i distrugă. Lenin s-a ascuns în Finlanda.

Sebag Montefiore descrie și Marea Revoluție din 25 Octombrie care era să dea chix din cauza proastei organizări, a beției soldaților armatei roșii, care au ajuns la Palatul de Iarnă și au jefuit vinul țarului. Lenin a sosit exact când totul era pregătit. Aici îmi amintesc cum propaganda spunea cum muncea el la Smolnîi pentru pregătirea insurecției și luării puterii, minciună gogonată. Însă datorită încrederii lui nezdruncinate militari bolșevizați au arestat guvernul provizoriu Kerenski și au instaurat statul bolșevic. El nu a mai acceptat pe Menșevici și pe eseri (socialist revoluționari) și bolșevicii au guvernat singuri, instituind teroarea împotriva burjuilor. Împotriva unor aprecieri eronate Sebag Montefiore argumentează că stalinismul nu a fost o deviere de la leninism, ci continuarea lui. Regimul stalinist are ca izvor leninismul, teroarea instituită de Lenin cu înființarea CEKA instituție care a executat pe toți dușmanii adevărați sau inventați ai revoluției bolșevice. La Stalin a contat și educația lui seminaristă, astfel ca dușmanii să fie mântuiți recunoscându-și erorile. Mult a contat și konspirația, acțiune secretă a militanților bolșevici în regimul de teroare declanșat mai ales în perioada Marii Terori, a Epurării de care nu au scăpat nici rudele sale apropiate. Se pare că Stalin era paranoic și la un moment dat a văzut în jurul lui doar dușmani. În acea perioadă au fost executați un milion jumătate de oameni, în majoritate erau membri de partid bolșevici. Cu totul au fost uciși la ordinul lui Stalin 25 de milioane de cetățeni sovietici. 

Regimul comunist a fost instaurat și în Estul european cucerit, în România, Bulgaria, Polonia, Ungaria și Cehoslovacia. La noi au pus mâna pe putere niște marionete ale lui Stalin. Dacă Lenin și Stalin aerau intelectuali, la noi liderii comuniști erau niște gangsteri patibulari. Dej care a declanșat teroarea împotriva elitelor românești era măcar muncitor, dar acoliții erau niște imbecili semianalfabeți cu un  orizont intelectual limitat, cum a fost Ceaușescu, care nici măcar muncitor  nu a fost, a fost doar un ucenic cizmar prost, cu un vocabular limitat și defecte de vorbire. Totuși acest specimen a dispus de România timp de 25 de ani, continuând politica stalinistă de industrializare forțată care a condus la falimentul României, la foamete și frig.

Am preferat versiunea originală în engleză, pentru că volumul despre regimul stalinist Stalin - Curtea Tarului Roșu a fost extrem de prost tradus.

Femeia văzută de o pictoriță

Astăzi s-a inaugurat expoziția doamnei  Maria Magdalena Ghizdaveț - Repere ale maternității și feminității în culoare la Galeria Metopa Pitești.

Haffner la Filarmonica Pitești

A venit și ultimul concert al Filarmonicii Pitești din acest an. Pentru că ultimul concert în program este cu muzică ușoară și, cică și de Crăciun.

Titlul dat concertului de azi nu acoperă programul. Pentru că în prima parte s-a desfășurat Concertul pentru vioară și orchestră nr.1 în sol minor op.26 de Max Bruch. Este după unii cel mai celebru concert de vioară, cântat de toți virtuozii acestui instrument. 

În această seară solistul a fost tânărul și talentatul Valentin Șerban câștigător al Concursului Internațional Enescu 2020-2021. Și a fost o reală surpriză, pentru că interpretarea acestui violonist a fost probabil una dintre cele mai bune auzite de mine al Filarmonica Pitești. Dar nu numai vioara lui Șerban a sunat foarte bine, ci și orchestra condusă de dirijorul basarabean Traian Ichim. Parcă lipsa panourilor, care despărțeau coardele de suflători erau vinovate pentru sunetul prea strident la suflătorilor? Sala a fost entuziasmată de interpretare și Valentin Șerban ne-a oferit un bis din Bach. Asta am aflat-o când am mers în culise să-l felicit pe violonist, dar și pe dirijor. Ambii au legătură cu Universitatea din Brașov, Valentin Șerban este absolventul acestei universități, unde Traian Ichim este cadru didactic.

A urmat apoi Simfonia nr. 35 în re major Haffner de Mozart. Este una din cele mai bune simfonii mozartiene, supranumele amintește de Serenada Haffner, prima compoziție dedicată acestei familii din Salzburg, Haffner senior a fost primarul acestui oraș, și Mozart a compus o serenadă Haffner dedicată fiicei lui Haffner cu ocazia măritișului. Simfonia a fost comandată cu ocazia înnobilării lui Haffner junior. Inițial a fost o serenadă și a fost trimisă tatălui lui Haffner pe bucăți. Ulterior a fost reluată și transformată în simfonie și prezentată la Viena în1783. Greșit în programul de sală se spunea că simfonia ar fi fost o prelucrare a precedentei serenade Haffner!

Interpretarea orchestrei Filarmonicii Pitești condusă de Traian Ichim a fost superioară și a fost îndelung aplaudată.

Frumos final de stagiune!

Doom - Apocalipsa de Niall Ferguson

Niall Ferguson este unul dintre cei mai importanți și interesanți istorici contemporani. Scoțian la origine, cu studii la Oxford, profesor la Harvard, London School of Economics și altele.  Are câteva cărți care sunt referințe contemporane.  El s-a focalizat pe istoria economică a Marii Britanii și a SUA. 

Acum cu pandemia Niall Ferguson a avut timp să scrie o carte dedicată în primul rând epidemiei de covid 19. 

Și cartea numită Doom - Politics of Catastrophe face o trecere în revistă a marilor catastrofe care au lovit omenirea. 

Vorbind de mari epidemii se refere la Ciuma neagră de la mijlocul secolului XIV care a afectat întreaga Europă. Culmea că și această epidemie venea tot dib China adusa la Caffa în Marea Neagră și apoi răspândită de navele genoveze în Italia și întreaga Europă. 

Sau Gripa Spaniolă care a apărut în finalul Primului Război Mondial cu mai multe victime decât războiul propriu zis.  Ferguson face o remarcă interesantă, nici Ciuma Neagră, nici Gripa Spaniolă nu au oprit desfășurarea Războiului de O Sută de Ani, sau Războiul Civil din Rusia condusă de Lenin. 

Ferguson vorbește și de alte epidemii cum a fost cea din preajma Celui De-al Doilea Război Mondial Poliomielita care a dus la multe victime în America, este și un roman de Philip Roth și care a condus la inventarea unui vaccin care a prevenit această boală. 

Ferguson mai vorbește și ce o epidemie de gripă ce a avut loc în 1957 în SUA , dar care nu a afectat desfășurarea activității normale. 

Multe din aceste epidemii provin din China, cum este și SARS COV2 din acuza alimentației mai ciudate din această țară. Vectorul care a răspândit această boală este traficul aerian. Din Wuhan au zburat cu avioanele în toată lumea persoane infectate care au răspândit această boală. 

Ferguson analizează și modul defectuos în care s-a gestionat epidemia în SUA și în Marea Britanie, față de țări mai mici. 

Interesant că Ferguson apreciază felul în care a gestionat Trump relația cu China , declanșând al Doilea Război Rece, însă recunoaște că Trump a gestionat pandemia extrem de prost.  Fapt care adus și la pierderea alegerilor din noiembrie 2020. Dra cartea  a apărut înainte de acest eveniment. 

Ferguson face și o analiză a romanelor SF care prevăd catastrofe care conduc la extincția rasei umane, la pandemii și alte catastrofe. de asemenea subliniază că revoluția tehnologică și Inteligența Artificială poate duce la apariția unui nou totalitarism. Într-adevăr dacă te uiți la filmele de mare succes de anticipație precum Războiul Stelelor, sau mai nou Dune, viitorul ar fi al unui imperiu de tip feudal. 

Concluzi este că istoricii nu pot prevedea viitorul și nici guvernele. Tot timpul pot apărea evenimente neașteptate categorisite ca lebede negre - Nicholas Taleb., sau rinocerul alb sau dragon king - dragonul rege. 

Cartea a apărut și în traducere românească sub numele de Apocalipsa.

Terasa și alte filme cu Trintignant

La cinemateca personală am mai adăugat câteva filme în care unul din personaje este interpretat de Jean Louis Trintignant. În momentul de față, la 91 de ani este patriarhul filmului francez. Eu îl știu din faimosul Un bărbat și o femeie a lui Lelouche de la sfârșitul anilor 60. Am văzut filme în care Trintignant ear încî în puterea vârstei un bărbat frumos și un actor de excepție. Trintignant a făcut și câteva filme italiene faimoase, am amintit de Conformistul, și acum face parte din distribuția filmului din 1980 La Terazza de Ettore Scola.

La Terazza este un film deosebit, un alt punct de vedere privind probleme creatorului de artă, față de 8 și jumătate a lui Fellini. Aici este în plus și criza bărbatului care se apropie de bătrânețe. Distribuția îi are pe marii actori ai anilor 50-60: Vittorio Gassman, Ugo Tognazzi, Marcello Mastroianni, pe Stefania Sandrelli, Carla Gravina, dar și pe francezul Serge Reggianni.

La o petrece pe terasa unei mecena romană se întâlnesc oameni de film, televiziune, jurnalistică, cu vederi politice diferite. Gassman este un important lider comunist și care se îndrăgostește subit de soția tânără a  unui publicitar, Stefania Sandrelli. Sunt momente comic-ironice cu congresul Partidului Comunist Italian în care Gassman vrea să-și justifice amorul târziu. o altă scenă semnificativă este cu Gassman care pleacă cu trenul la Milano, luându-și adio de la Sandrelli și este anunțat de un feroviar, că trenul nu mai pleacă, că sunt în grevă. Sindicaliștii boicotează comuniștii! De acest motiv poate cenzorii nu l-au lăsat pe ecranele românești. Iar de grevele feroviarilor din Italia sunt sătul până în gât. Vara când turismul este în floare și trenurile plin se face grevă la calea ferată! 

Scenaristul interpretat de Trintignant este în criză, i-a secat inspirația și este presat producătorul Ungo Tognazzi să scrie scenariul promis. În plus soția lui Tognszzi Enza este prea ocupată și nu-l mai ia în seamă. Jurnalistul Marcello Mastroianni are probleme cu soția lui Carla Gravina. Reggianni este director la televiziune și direcția îi micșorează biroul și el se sinucide pe platou înghețând în zăpadă.  Un actor îmbătrânit se zbate să revină după eșecul de la Hollywood, un regizor face un film tâmpit horror și este felicitat ipocrit de ceilalți pentru porcăria comisă. Și toți înfulecă mâncarea pe terasa unde se întâlnesc, discută și socializează. Am înțeles că Trintignant își declamă rolul după un text italian scris fonetic în franceză, dar de fapt în filme este dublat. Cum în Conformistul m-a deranjat că nu era în limba italiană, ci dublat în englezește. Filmul a trezit discuții aprinse atunci în 80 în revista Cinema și la Europa Liberă, după cum îmi amintesc.

Am văzut și filmul lui Alain Robbe Grillet Trans Europ Expres. Nu știu dacă a mai avut aventuri cinematografice acest autor de Nouveau Roman. M-am zbătut să-i citesc plicticosul roman Gumele din snobism! Filmul este mult mai simpatic decât romanele. Este aici influența lui Ionesco parcă? Un regizor împreună cu secretara cu magnetofon și un colaborator sunt în Trans Europ Expres, tren de viteză mare prin 60, 124 km/oră, care pleacă din Paris Nord și ajunge la Anvers. Regizorul îl vede întâmplător pe Trintignant pe peron și stabilește că este în rolul unui traficant de droguri care pleacă la Anvers să ia droguri într-o valiză cu fund dublu. La Anvers o întâlnește pe Marie-France Pisier care este o prostituată pe care o omoară ca în pozele cu contorsionistă  care scapă de lanțuri într-un bar de strip tease unde apare nudă. Traficantul este urmărit de bandiți și poliție, dar scapă. Filmul este realizat în manieră comic ironică, unde un rol important îl are gara din Anvers, capodoperă Art Nouveau, care apare în multe filme pentru că este fabuloasă, am văzut-o de mai multe ori în ieșirile mele europene. În jurul ei se află cartierul de diamante din Anvers!

Un alt film de prin 84 se numește Le Bon Plaisir. Este un film care se inspiră din realitatea politică a timpului, fiica secretă a președintelui Mitterand, chiar dacă cineaștii neagă orice legătură cu realitatea. Președintele Franței avusese în urmă cu 10 ani poveste de amor cu frumoasa creatoare și arhitectă Catherine Deneuve. Diplomat la Tokio îi trimite o scrisoare în care insistă ca Deneuve să renunțe la sarcină. Deneuve naște un băiețel în America și păstrează scrisoarea într-un portmoneu care îi este furat  împreună cu geanta de un tinerel, care era scriitor în devenire. Binefăcătorul tânărului Herbert își dă seama de conținutul exploziv al scrisorii. Tânărul încearcă un  șantaj la președinte. Președintele află că are un copil, soția lui fiind sterilă. O invită pe Deneuve la țară împreună cu fiul ei și al lui. Acolo cea mai amuzantă scenă este când creionând viitorul fiului îi spune că ar putea ajunge președintele Franței, tânărul american îi replică că este o țară prea mică, oh unde-i gloria trecută a Franței? Catherine Deneuve la 40 de ani arată splendid, este una dintre frumusețile ecranului care arată foarte bine și la 20 de ani și la 40 și la 70 plus, acum!

Filme bune pe vremuri!

Il Conformista de Bernardo Bertolucci

Cum sunt în faza de cinematecă am văzut un film mult discutat în tinerețea mea studențească Il Conformista - Conformistul de Bernardo Bertolucci. În acea epocă sursele mele de cinema erau Biblioteca Franceză sau cea Italiană. Vizionările la Biblioteca Italiană se desfășurau la sediul din Berthelot, aproape de Catedrala Catolică Sf. Iosif, într-o sală, un fel de hol, complet inadecvată vizionărilor, dacă stăteai după un stâlp plantat în  mijlocul sălii. Am văzut multe filme italiene, dar nu acest film. Era perioada de aur a filmului italian, cu Fellini, Antonioni, Ettore Scola, Comencinni, Pasolini și iată Bertolucci. Regizorii italienii erau de stânga, sau admiratori, tocmai fusese Mai 68 la Paris. 

Este un film despre conformismul pe care-l induce statul totalitar. Mirarea mea este că nu a ajuns pe ecranele românești, dar cenzorii miroseau ceva, pentru că de fapt trăiam în societatea conformistă a totalitarismului comunist și ipocrizia era maximă. Ne bucuram de binefaceri, unele reale, legate de învățământul gratuit și accesul la educație superioară, dar sărăcia era distribuită gratuit, prin dispariția clasei medii, care a fost exterminată în pușcăriile comuniste, prin emigrarea evreilor și a germanilor sași și șvabi. Iar gradul de ipocrizie și conformism a atins zenitul în anii 80, când se spunea că trăiam în Iepoca de aur, cu lipsuri, foame și frig.

Conformistul este Clerici (Jean Louis Trintingnant), provenind dintr-o familie bună, din înalta burghezie care se alătură securității mussoliniene, supravegheat în permanență de Manganielo (Gastone Moschin (fost subofițer? în războaiele din Africa). Clericii se însoară cu Giulia (Stefania Sandrelli) și pleacă la Paris în luna de miere, dar cu ordinul să-l execute pe fostul său profesor antifascist Quadri. Acesta este căsătorit cu extrem de tânăra Anna (Dominique Sanda) de care Clericii este atras foarte puternic. Quadri și Anna sunt uciși de agenți fasciști fără ca Clerici să intervină. Finalul filmului este când Mussolini este înlocuit de Badoglio și Clericii iese cu alt fascist care era orb  și are un puseu de isterie acuzându-l pe el și pe alții că sunt fasciști. 

Filmul este extraordinar prin filmări, are accente puternic expresioniste, scenografia este deosebită, costumele sunt perfect tăiate, ca în epoca interbelică. Sunt scene de erotism interzis, homosexualitate, lesbianism care îl fac actual din acest punct de vedere cu LGBT, etc.

Atunci eram fascinat de filmele aste baroce cu tot felul de simboluri și alegorii, pe care mă munceam cu prietenii să le dezlegăm și să le înțelegem. Mă uit la actori, Trintignant era în plină forță creatoare, avea aproape 40 de ani, azi este un om foarte bătrân de 91 de ani. La fel Stefania Sandrelli nu făcuse 25 de ani, iar Dominique Sanda avea de abia 19 ani. Acum sunt doamne care au trecut de 70 de ani!

Salonul de toamnă - iarnă de la Metopa

Galeria de artă locală propune pe simeze operele artiștilor plastici piteșteni.

Bucurați-vă și dumneazoastră!

 

Balada la Filarmonica Pitești

În această seară programul propus s-a numit Balada. În cinstea Zilei Naționale a României prima parte a fost dedicată unor piese muzicale românești. 

Prima piesă din program a fost Jocuri populare românești din Transilvania de Constantin Silvestri în interpretarea orchestrei Filarmonicii Pitești conduse de Alexandru Ganea, o veche cunoștință a noastră care a funcționat ca dirijor al Filarmonicii Pitești. 

A urmat invitatul serii violonistul Florin Croitoru. Acesta a interpretat două balade:

Balada pentru vioară și orchestră de Enescu și

Balada pentru vioară și orchestră de Ciprian Porumbescu. 

Dacă prima Baladă nu este prea cunoscută publicului, Balada lui Porumbescu este mult mai cunoscută și cântată. Probabil pentru dramatismul ei. Interpretarea violonistului Florin Croitoru a fost fără cusur! Ca de altfel și acompaniamentul orchestrei conduse de Alexandru Ganea.

În parte a doua a urmat Simfonia  a 5-a Reforma de Felix Mendelssohn Bartoldy. Această simfonie are o istorie în spate. Tânărul Mendelssohn evreu trecut la luteranism a decis ca să-și arate respectul pentru această credință care aniversa 300 de ani de la Confesiunea de la Augsburg din 1530 prezentată în fața împăratului Carol Cvintul. Așa că a început lucrul la această simfonie care nu a terminat-o la timp. Se spune că au existat și prejudecăți antisemite. Ea a fost interpretată prima oară al Berlin în 1832. Simfonia a primit acest prenume de Reforma de la sora lui, Fanny. Următoarea interpretare a avut loc abia după 20 de ani de la moartea compozitorului. Are o primă parte de solemn funebră, apoi mai sprințară și în final este solemnă. 

Interpretarea orchestrei conduse de Alexandru Ganea a realizat o bună interpretare a acestei simfonii, viu aplaudată de melomanii prezenți.

Am să postez niște poze cu mine, că tot nu mai pot să mă pozez cu soliștii acum în pandemie.