Terasa și alte filme cu Trintignant

La cinemateca personală am mai adăugat câteva filme în care unul din personaje este interpretat de Jean Louis Trintignant. În momentul de față, la 91 de ani este patriarhul filmului francez. Eu îl știu din faimosul Un bărbat și o femeie a lui Lelouche de la sfârșitul anilor 60. Am văzut filme în care Trintignant ear încî în puterea vârstei un bărbat frumos și un actor de excepție. Trintignant a făcut și câteva filme italiene faimoase, am amintit de Conformistul, și acum face parte din distribuția filmului din 1980 La Terazza de Ettore Scola.

La Terazza este un film deosebit, un alt punct de vedere privind probleme creatorului de artă, față de 8 și jumătate a lui Fellini. Aici este în plus și criza bărbatului care se apropie de bătrânețe. Distribuția îi are pe marii actori ai anilor 50-60: Vittorio Gassman, Ugo Tognazzi, Marcello Mastroianni, pe Stefania Sandrelli, Carla Gravina, dar și pe francezul Serge Reggianni.

La o petrece pe terasa unei mecena romană se întâlnesc oameni de film, televiziune, jurnalistică, cu vederi politice diferite. Gassman este un important lider comunist și care se îndrăgostește subit de soția tânără a  unui publicitar, Stefania Sandrelli. Sunt momente comic-ironice cu congresul Partidului Comunist Italian în care Gassman vrea să-și justifice amorul târziu. o altă scenă semnificativă este cu Gassman care pleacă cu trenul la Milano, luându-și adio de la Sandrelli și este anunțat de un feroviar, că trenul nu mai pleacă, că sunt în grevă. Sindicaliștii boicotează comuniștii! De acest motiv poate cenzorii nu l-au lăsat pe ecranele românești. Iar de grevele feroviarilor din Italia sunt sătul până în gât. Vara când turismul este în floare și trenurile plin se face grevă la calea ferată! 

Scenaristul interpretat de Trintignant este în criză, i-a secat inspirația și este presat producătorul Ungo Tognazzi să scrie scenariul promis. În plus soția lui Tognszzi Enza este prea ocupată și nu-l mai ia în seamă. Jurnalistul Marcello Mastroianni are probleme cu soția lui Carla Gravina. Reggianni este director la televiziune și direcția îi micșorează biroul și el se sinucide pe platou înghețând în zăpadă.  Un actor îmbătrânit se zbate să revină după eșecul de la Hollywood, un regizor face un film tâmpit horror și este felicitat ipocrit de ceilalți pentru porcăria comisă. Și toți înfulecă mâncarea pe terasa unde se întâlnesc, discută și socializează. Am înțeles că Trintignant își declamă rolul după un text italian scris fonetic în franceză, dar de fapt în filme este dublat. Cum în Conformistul m-a deranjat că nu era în limba italiană, ci dublat în englezește. Filmul a trezit discuții aprinse atunci în 80 în revista Cinema și la Europa Liberă, după cum îmi amintesc.

Am văzut și filmul lui Alain Robbe Grillet Trans Europ Expres. Nu știu dacă a mai avut aventuri cinematografice acest autor de Nouveau Roman. M-am zbătut să-i citesc plicticosul roman Gumele din snobism! Filmul este mult mai simpatic decât romanele. Este aici influența lui Ionesco parcă? Un regizor împreună cu secretara cu magnetofon și un colaborator sunt în Trans Europ Expres, tren de viteză mare prin 60, 124 km/oră, care pleacă din Paris Nord și ajunge la Anvers. Regizorul îl vede întâmplător pe Trintignant pe peron și stabilește că este în rolul unui traficant de droguri care pleacă la Anvers să ia droguri într-o valiză cu fund dublu. La Anvers o întâlnește pe Marie-France Pisier care este o prostituată pe care o omoară ca în pozele cu contorsionistă  care scapă de lanțuri într-un bar de strip tease unde apare nudă. Traficantul este urmărit de bandiți și poliție, dar scapă. Filmul este realizat în manieră comic ironică, unde un rol important îl are gara din Anvers, capodoperă Art Nouveau, care apare în multe filme pentru că este fabuloasă, am văzut-o de mai multe ori în ieșirile mele europene. În jurul ei se află cartierul de diamante din Anvers!

Un alt film de prin 84 se numește Le Bon Plaisir. Este un film care se inspiră din realitatea politică a timpului, fiica secretă a președintelui Mitterand, chiar dacă cineaștii neagă orice legătură cu realitatea. Președintele Franței avusese în urmă cu 10 ani poveste de amor cu frumoasa creatoare și arhitectă Catherine Deneuve. Diplomat la Tokio îi trimite o scrisoare în care insistă ca Deneuve să renunțe la sarcină. Deneuve naște un băiețel în America și păstrează scrisoarea într-un portmoneu care îi este furat  împreună cu geanta de un tinerel, care era scriitor în devenire. Binefăcătorul tânărului Herbert își dă seama de conținutul exploziv al scrisorii. Tânărul încearcă un  șantaj la președinte. Președintele află că are un copil, soția lui fiind sterilă. O invită pe Deneuve la țară împreună cu fiul ei și al lui. Acolo cea mai amuzantă scenă este când creionând viitorul fiului îi spune că ar putea ajunge președintele Franței, tânărul american îi replică că este o țară prea mică, oh unde-i gloria trecută a Franței? Catherine Deneuve la 40 de ani arată splendid, este una dintre frumusețile ecranului care arată foarte bine și la 20 de ani și la 40 și la 70 plus, acum!

Filme bune pe vremuri!