sâmbătă, 19 decembrie 2020

The Sentinel de Lee Child și Andrew Child





The Sentinel este ultimul roman thriller din seria Jack Reacher a lui Lee Child, de data asta scris împreună cu fratele său mai mic cu 14 ani, Andrew Child. De fapt Child este un nomme de plume, adică pseudonim de scriitor, numele său de familie este Grant. Scriitorul a făcut 66 de ani și este la al 25-lea roman din această serie de un succes imens. Deja două dintre romane au fost ecranizate cu Tom Cruise în rolul lui Reacher. Nu corespunde cu originalul din roman, Reacher este un tip de 1,96 m, cam ca Liam Neeson. 

Cred că primul roman pe care l-am citit din seria Jack Reacher a fost Killing Floor, apărut în traducere în seria Thriller de la Humanitas pe care l-am cumpărat la preț redus din Librăria din curte Humanitas de pe Calea Victoriei. 

Însă romanul care m-a făcut să-l citesc pe Lee Child cu mare interes a fost romanul Gone Tomorrow. L-am găsit în vacanța la Parga, Grecia în 2013, exact în ultima zi printre cărțile lăsate de turiști englezi. Am început să-l citesc, am parcurs vreo 80 de pagini și am rămas să găsesc romanul. Cu mari eforturi cu ajutorul unui prieten am dat de toată seria. Le-am citit pe lap top în pdf. Acum le citesc pe e-pub pe tabletă. 

În perioda stării de urgență - lockdown cei doi frați s-au decis să scrie acest roman împreună. Și Andrew Child este romancier de thriller așa că au fost compatibili și a ieșit un roman reușit cu subiect de spionaj!

Ca de obicei Jack Reacher face autostopul cu un tânăr care lucrează în asigurări care îl duce din Nashville, Tennessee spre un mic orășel. În prealabil îl obligă pe patronul unui bar din Nashvile să le plătească banii de cântat datorați unei trupe de rock, folosind stilul lui convingător și dur.

Ajuns în micul orășel se oprește unde altundeva decât la o cafenea pentru o cană de cafea neagră. La ieșire observă că un tânăr este pe cale să fie capturat de niște indivizi și individe și ca de obicei intervine și-l salvează. Află că tânărul era administratorul rețelei de IT a orașului care fusese distrusă de un virus. De fapt acțiunea aparținea unei echipe de spioni ruși interesați să pună mâna pe un program de protecție a voturilor în America, The Sentinel, creat la Oak Ridge National Laboratory, cel implicat iniațial în energia nucleară. Foarte de actualitate subiectul, acum cu alegerile Trump Biden!

Rețeaua fusese infiltrată de o agentă FBI, care cu ajutorul lui Reacher vor încerca să blocheze tentativa spionilor ruși. Ei aveau interesul să nu se află despre un agent rus adânc infiltrat din anii 50. Pe fir intervine și un anume Klostermann, un tip care voia să afle chestiuni despre familia lui. Pare că ar fi fiul unui nazist ajuns în SUA, dar de fapt este agent fost KGB. 

Este o întreagă epopee de găsire a serverelor administrației IT a orașului aruncate la gunoi. După recuperare tânărul IT-ist se apucă cu ajutorul unei prietene, fostă la FBI să dezvolte un program care îi vor îmbogăți. 

Rușii o depistează pe agentă și o duc în casa lui Klosterman care aparținuse unor spioni ruși și care avea un bunker. Klostermann indusese pe mai mulți în eroare că este neonazist și diverși tâmpiți, inclusiv polițistul șef al orașului îl ajutau într-o frăție neonazistă. 

Reacher o salvează pe agenta FBI și detectează pe fiica lui Klostermann aflată la Oak Ridge, cu nume schimbat care umbla după Sentinel.

Totul se termină cu bine și Reacher pleacă cu același agent de asigurări înapoi spre Nashville spre noi aventuri care vor fi scrise de Andrew Child.

Romanul are multe scene dure și tensionate și se citește cu interes. Ca valoare o pun la media romanelor lui Child.

 


miercuri, 16 decembrie 2020

Valley of Tears un serial despre războiul de Yom Kippur

Am urmărit acest serial zece  episoade, extrem de violent, descriind episoade din Războiul arabo - israelian din 1973 de Yom Kippur. Este  cea mai însemnată sărbătoare evreiească Ziua Ispășirii, foarte sobră. În funcție de calendarul evreiesc sărbătoare pică în septembrie sau octombrie. În 1973 ea a fost pe la începutul lui octombrie. Întâmplarea face ca în această perioadă eu să fiu în perioada serviciului militar cu termen redus la Boteni Titu la o unitate de antiaeriană și din acest motiv am intrat într-o stare de alertă și cam atât. 

Ce s-a întâmplat? Egiptul și Siria au ales această dată pentru că era foarte însemnată pentru evrei și se gândeau la orice altceva. Egiptul a forțat Canalul de Suez care era linia de demarcație a trupelor și au intrat în Peninsula Sinai. Pe de altă parte blindatele siriene au atacat nordul Israelului și Înălțimile Golan capturate de israelieni în 1967. 

În serial sunt descrise acțiunile din nordul Israelului, acțiunea de replică a unităților de tancuri israeliene și epopea unei unități avansate de pe Înălțimile Golan care spiona și asculta conversațiile militarilor sirieni.

E povestea lui Malachi, un militant al unei mișcăti radicale asemănătoare cu Black Panthers în SUA, urmărit de poliție și care era conductor de tanc și care vrea să ajungă la unitatea lui. Este luat în mașină de un artist israelian Meni Ben-Dror care-și caută fiul, Ionathan, venit de la mama lui de la Paris și care s-a înrolat în armata israeliană. Între timp plutonul lui de 3 tancuri intră în luptă, distrug mai multe tacuri siriene și rămân fără muniței și tancul devine inutilizabil. Ajung la un punct fortificat unde așteaptă ofensiva siriană.

În paralel unitatea avansată din Golan este atacată de sirieni și ei se evacuează, rămânând în final doar Avinoam Shapira, un tânăr  agent de informații care vorbea perfect araba și Alush un foarte bun militar. Alush îl scapă și protejează pe Shapira până calcă pe o mină. Shapira ajunge la punctul  de comandă și anunță pe iubita lui Dafna să-l recupereze. Ajung la locul unde îl lăsase și aici Shapira este luat prizonier și dă de camaradul lui rănit Alush. Ambii sunt torturați și chestionați în arabă și am aflat cu acest prilej că Maroc se pronunță în arabă Magreb!

Malachi ajunge la camarazii lui și reușesc să scape de sirieni prin predarea unuia dintre ei. Ei ajung apoi la punctul de comandă unde tatăl și fiul devin tanchiști și intră în luptă cu forțele superioare siriene. Avantajul israelienilor este că ei atacă cu comandantul ieșit din turelă care poate observa mișcările inamice, pe când sirienii stau blocați înăuntrul tanculuicu chepengul tras . Astfel ei intră prin spatele tancurilor siriene și provoacă mari distrugeri. În final ofensiva siriană este oprită și Malachi devine comandantul de tanc care contraatacă îi pătrund în Siria până în apropierea Damascului.  Se spune că această bătălie de tancuri a implicat mai multe tancuri dec ât în cea mai importantă bătălie din Al Doilea Război Mondial de la Kursk!

Serialul prezintă mizeria războiului, surpriza atacului arab, pierderile mari ale armatei israeliene. A fost războiul cu cele mai mari pierderi umane din partea Israelului, aproape fiecare familie a avut victime. Ajutorul american a fost prompt și isrelienii au respins pe arabi. Consecința: Israelul a cedat înapoi Sinaiul Egiptului și relațiile lor s-au normalizat, dar Israelul a anexat definitiv Înălțimile Golan. 

Imaginile de început ale filmului sunt contemporane evenimentelor cu oameni la plajă, cu tineri hippy, cu chitări, cu tinere frumoase, pe una cred că am recunoscut-o ca fiind Ali Mc Graw, eroina din Love Story

Am urmărit acest serial zece  episoade, extrem de violent, descriind episoade din Războiul arabo - israelian din 1973 de Yom Kippur. Este  cea mai însemnată sărbătoare evreiească Ziua Ispășirii, foarte sobră. În funcție de calendarul evreiesc sărbătoare pică în septembrie sau octombrie. În 1973 ea a fost pe la începutul lui octombrie. Întâmplarea face ca în această perioadă eu să fiu în perioada serviciului militar cu termen redus la Boteni Titu la o unitate de antiaeriană și din acest motiv am intrat într-o stare de alertă și cam atât. 

Ce s-a întâmplat? Egiptul și Siria au ales această dată pentru că era foarte însemnată pentru evrei și se gândeau la orice altceva. Egiptul a forțat Canalul de Suez care era linia de demarcație a trupelor și au intrat în Peninsula Sinai. Pe de altă parte blindatele siriene au atacat nordul Israelului și Înălțimile Golan capturate de israelieni în 1967. 

În serial sunt descrise acțiunile din nordul Israelului, acțiunea de replică a unităților de tancuri israeliene și epopea unei unități avansate de pe Înălțimile Golan care spiona și asculta conversațiile militarilor sirieni.

E povestea lui Malachi, un militant al unei mișcăti radicale asemănătoare cu Black Panthers în SUA, urmărit de poliție și care era conductor de tanc și care vrea să ajungă la unitatea lui. Este luat în mașină de un artist israelian Meni Ben-Dror care-și caută fiul, Ionathan, venit de la mama lui de la Paris și care s-a înrolat în armata israeliană. Între timp plutonul lui de 3 tancuri intră în luptă, distrug mai multe tacuri siriene și rămân fără muniței și tancul devine inutilizabil. Ajung la un punct fortificat unde așteaptă ofensiva siriană.

În paralel unitatea avansată din Golan este atacată de sirieni și ei se evacuează, rămânând în final doar Avinoam Shapira, un tânăr  agent de informații care vorbea perfect araba și Alush un foarte bun militar. Alush îl scapă și protejează pe Shapira până calcă pe o mină. Shapira ajunge la punctul  de comandă și anunță pe iubita lui Dafna să-l recupereze. Ajung la locul unde îl lăsase și aici Shapira este luat prizonier și dă de camaradul lui rănit Alush. Ambii sunt torturați și chestionați în arabă și am aflat cu acest prilej că Maroc se pronunță în arabă Magreb!

Malachi ajunge la camarazii lui și reușesc să scape de sirieni prin predarea unuia dintre ei. Ei ajung apoi la punctul de comandă unde tatăl și fiul devin tanchiști și intră în luptă cu forțele superioare siriene. Avantajul israelienilor este că ei atacă cu comandantul ieșit din turelă care poate observa mișcările inamice, pe când sirienii stau blocați înăuntrul tanculuicu chepengul tras . Astfel ei intră prin spatele tancurilor siriene și provoacă mari distrugeri. În final ofensiva siriană este oprită și Malachi devine comandantul de tanc care contraatacă îi pătrund în Siria până în apropierea Damascului.  Se spune că această bătălie de tancuri a implicat mai multe tancuri dec ât în cea mai importantă bătălie din Al Doilea Război Mondial de la Kursk!

Serialul prezintă mizeria războiului, surpriza atacului arab, pierderile mari ale armatei israeliene. A fost războiul cu cele mai mari pierderi umane din partea Israelului, aproape fiecare familie a avut victime. Ajutorul american a fost prompt și isrelienii au respins pe arabi. Consecința: Israelul a cedat înapoi Sinaiul Egiptului și relațiile lor s-au normalizat, dar Israelul a anexat definitiv Înălțimile Golan. 

Imaginile de început ale filmului sunt contemporane evenimentelor cu oameni la plajă, cu tineri hippy, cu chitări, cu tinere frumoase, pe una cred că am recunoscut-o ca fiind Ali Mc Graw, eroina din Love Story


sâmbătă, 5 decembrie 2020

Engrenages sezoanele 6, 7 și 8

Iată că  am ajuns la finalul vizionării serialului Engrenages. De fapt am văzut jumătate din episoadele sezonului 8 pentru că, dacă primul episod a
fost subtitrat românește, următoarele patru sunt în englezește, iar din episodul 6 nu mai are subtitrare și franceza mea este suficient de precară că nu pot urmări serialul.

Engrenages este un serial despre Paris, dar nu Parisul turistic, ci cel al marginalilor, infractorilor. Ceva, ceva se poate zări din metroul parizian, unde lumea este amestecată. Din experiența proprie îmi amintesc cum eram într-un metrou aglomerat și la un moment dat am văzut că era un gol și m-am repezit bucuros să mă așed. Și atunci am observat că stăteam lângă un negru masiv care puțea de parcă ieșise dintr-o ladă de gunoi. Călătorii strâmbau din nas, dar nu îi ziceau nimic.

Ce am mai observat din Parisul din Engrenages. Că mașinile din Paris sunt mașini mici, extrem de utile pe străzile înguste cu sens unic din acest oraș. Domină mărcile locale, franceze, dar sunt și mărcile germane, sau spaniole. Nu am văzut Dacii, dar prin orașele franceze am văzut această marcă românească, precum și în Germania. Mașini de lux au în film doar infractorii, BMW, Porsche, sau bogații cu limuzine Mercedes. Este mania românească să avem mașini de lux, Audi și cele menționate ma sus, detectată deja Kunisch, inspiratorul Luceafărului eminescian, prin trăsurile luxoase pe care le aveau românii în Valahia lui 1850!

În Pitești sunt pline parcările de aceste mașini, second hand aduse din Germania, facem curățenie acolo. În Paris doar taxiurile sunt Mercedes! 

Revin la serial. 

Sezonul 6 începe cu descoperirea unui trunchi de cadavru,care aflăm că aparținea unui polițist. În cursul seriei plonjeăm în lumea unor marginali, traficanți de tinere prostituate conduse de albanezul Victor Moldovan (sic!), hoți de bankomate și tabere de romi adică de români etnici țigani. 

Cea mai tare replică a seriei este discuția dintre polițiști care se dădeau căutători de tinere fotomodele și elevele Colegiului Karl Marx (!!!!!!!). Când ei spuneau că o caută pe Maria Gheorghiu, tânără țigancă elevă la această școală, colegele ei izbucnesc  în râs. "Păi cine, cioara aia?" zic ele. Și toate erau exclusiv negrese! Ce să mai vorbim de rasism. Personajul principal, comandantul Laure Bertaud dă naștere unei fetițe premature de care ea se simte străină. Se mai întâmplă și ceva important, cu care începe de fapt sezonul, avocata Josephine Karlsson se regăsește sub un pod, fusese violată dar nu-și aducea aminte nimic. Își dă seama că a fost drogată de șeful ei, avocatul Vern și ca să se răzbune îl lovește cu Porsche-ul lui și-l bagă în comă. Vern își revine și este arestată, fiind reclamată de cel lovit.

În sezonul 7 vedem epopea lui Karlsson în pușcărie. Dar investigația condusă acum de comandantul Gilou, care devenise amantul lui Laure Bertaud se referă la o acțiune de spălare de bani în care era implicată comunitatea chineză. Ei primeau bani de la traficanții de droguri și printr-o schemă cu comercianții chinezi bani erau spălați printr-o rețea condusă de un anume financiar David Cann, evreu francez, care când este descoperit că ordonase execuția lui comisarului Herville, vrea să fuigă în Israel. El este cumnat și în afaceri cu Azouz, arab!

Karlsson este eliberată din închisoare și reia activitatea de avocat, fiind la fel de lipsită de orice scrupule, dar o scoate din închisoare pe camarada de celulă.

Ultimul sezon a fost difuzat în această toamnă și se referă la copii vagabonzi marocani implicați în trafic de droguri. 

Un ultim comentariu privind gradele din poliția franceză. La ei sunt în ordine crescătoare: locotenent, căpitan, comandant și comisar. Ar fi probabil echivalentul românesc: subinspector, inspector, subcomisar și comisar. Pentru chestor ei au gradul de comisar divizionar. După cum vedem aici nu i-am mai copiat.

A fost un serial interesant, care oglindește realist viața polițiștilor, care din cauza meseriei nu pot avea o familie normală. Poliția este mereu în confruntare cu magistrații justiției, dar mai ales cu avocații care vor să-i scoată basma curată pe infractorii inculpați.

Recomand Engrenages cu căldură.


luni, 30 noiembrie 2020

Engrenages, sezonul 3,4 5















Văd că prima postare despre acest serial franțuzesc a fost acum 5 zile. Între timp am reușit să văd sezoanele 3, 4, 5 toate de câte 12 episoade față de primele cu 8.  

Episodul 3 se ocupă de un criminal sexual în serie mexicanul  Ronaldo (ca fotbalistul!). Crimele lui sunt atât de oribile, așa că în final căpitanul Laure Bertaud (Caroline Proust) îl împușcă mortal. Ea este de fapt personajul emblematic al serialului alături de locotenenții Gilou (Thierry Godard) și Tintin (Fred Bianconi). În acest sezon se desfășoara și drama unor prostituate aduse din Est, una e șefă și este româncă! El sunt controlate și bătute de un pește albanez.

Este clar că realizatorii îi simpatizează pe polițisti în relația lor cu justiția plină de ipocriți care paradoxal sunt dependenți de politic.

Mai sunt și excepții judecătorul de instrucție Roban (Phipippe Duclos) care se luptă cu colegii săi să facă nu numai justiție, dar și dreptate! Alături de el este substitutul de procuror Pierre Clement (Gregory Fitoussi), scârbit acesta renunță la magistratură și devine avocat - Maitre alături de frumosa roșcată Maitre Karlsson (Audrey Fleurot), o tipă lipsită de orice scrupule în multe situații. Amândoi devin asociați și apoi amanți. În sezonul 5 însă Clement este împușcat mortal și pleacă din serial și o lasă neconsolată pe Karlsson. Cred că actorul s-a plictisit, dar mai probabil a găsit un alt angajament mai profitabil. 

În sezonul 4 apare un grup de militanți anarhiști care declanșează acțiuni teroriste, ultima fiind aruncarea în aer a secției  de poliție. În atentat moare căpitanul Haroun. El devenise amantul lui Laure, care este încurcată anterior cu comisarul Bremont, ăsta este defectul lui Laure, e inimă largă și iubăreață. Ajunge să fie gravidă, nefiind clar cine este tatăl. Simpatic foc este adjunctul Gilou, care în primul sezon devenise dependent de cocaină, încurcat cu prostituate, cu legături între pegra infractorilor, dar care iese mereu basma curată.

Sezonul 5 este dedicat unei duble: crime mamă și fiică de 6 ani găsite legate înecate într-un canal. Primul suspect pare a fi soțul, care era mai legat de fiul de 4 ani și care era cu el când s-a petrecut crima.

Filmul redă lumea asta dubioasă a infractorilor, mai ales arabi sau negri, cam rasist serial. Apoi apar tot felul de dezaxați sexuali cu gusturi din ceel mai ciudate, dacă nu devin criminale. Totul se amestecă cu viața personală a polițiștilor în primul rând dar și a megistraților sau avocaților. Însă cei cu bani scapă, raison d’etat!

Am observat că înjurătura frecventă a polițiștilor este putain  - curvă sau bordel. Interesant că este similară cu a polonezilor care se  ușurează cu kurva. La americani este fuck, sau motherfucker. Pentru noi românii este: ce pula mea, sau pizda mă-sii! Parcă la noi sunt mai directe, cum este și la americani, deci franțujii să zicem că sunt mai sofisticați...hahaha!

Urmăriți-l!


miercuri, 25 noiembrie 2020

Engrenages - serial polițist franțuzesc

















Acest serial este  unul de cursă lungă. Până acum s-au realizat 86 de episoade a câte 50 de minute fiecare.

Eu până acum am reușit să văd primele două serii prezentate în 2005-2006 și 2008. 

Voi prezenta câteva ceva despre prima serie. De ce? Pentru că în centrul acțiunii acesteia este o tânără română Elina Andreescu și la fel de importantă este și sora ei de 16 ani Sofia.

Serialul se petrece  Paris și este despre poliție, justiție și ticăloși. Prima serie este în primul rând despre sexualitate bolnavă. Nu lipsesc și alte crime, infracțiuni, dar sexualitate debordează.

Serialul se petrece într-o secție de poliție și în birourile unui procuror și a unui judecător de instrucție. La fel de importantă este și prezența avocaților în Curtea de Justiție. 

Tânăra și nu prea căpitan de poliție Laure Berthaud (Caroline Proust) împreună cu echipa ei se ocupă de investigarea unor crime și infracțiuni sub supravegherea tânărului procuror Piere Clement (Gregory Fitoussi - care seamănă izbitor cu teleastul român Mircea Radu). Dosarele proceselor sunt instruite de judecătorul de instrucție Roban (Philippe Duclos). 

O tânără este găsită moartă și desfigurată într-o benă pe un șantier. Este identificată ca fiind tânăra și frumoasa Elina Andreescu, biolog care își prepară doctoratul, dar care este escortă de lux și care își uită și un jurnal în care apar tot felul de persoane importante din afacerile și politica pariziană. Se pare că un proxenet român Michel-Mihai a plasat-o în lumea bună, prin intermediul lui unui tânăr om de afaceri prieten cu procurorul Clement. În aceelași timp dispare și Sofia sora de 16 ani a Elinei. În serial apar și părinții români între care mama este interpretată de Simona Măicănescu. 

Serialul este realist, apare mizeria umană care colcăie atât în înalta burghezie pariziană ipocrită și ticăloasă, cât și pegra, marginalii, sau oamenii obișnuiți. 

Un personaj complex îl face tânăra și frumoasa avocată roșcata Maitre Klarsson (Audrey Fleurot) specializată în drept penal și care este foarte iscusită în a scoate basma curată tot felul de infractori dubioși, dar și unii din cei din lumea bună. 

Personajul cel mai ticălos este un anume Laborde, înalt funcționar guvernamental care este un monstru sexual și pedofil. El este servit cu tinere de către Michel românu'. El este și un criminal fără scrupule care omoară la ordinul lui Laborde pe cei care îl pot învinui. 

În serial mulți sunt pedepsiți, alții scapă din cauza pledoariilor lui Maitre Karlsson, dar cu tristețe Laborde, criminalul sexual scapă. 

A doua serie este dedicată unei afaceri cu droguri care se desfășoară în liceele pariziene droguri procurate de o mafie arabă marocană.

Am de gând să văd toate seriile pentru că serialul este bine realizat și a avut succes inclusiv în Marea Britanie, BBC devenind coproducător.


marți, 24 noiembrie 2020

Scurtă istorie a dezastrelor naturale de Lucian Boia



















Această cărticică este ultima apariție din lucrările scrise de Lucian Boia. Nu am fost prea atent la prefață, dar spre final mi-am dat seama că de fapt este reeditarea unui studiu apărut într-o ediție microscopică, spune autorul la care adaugă vreo 35 de pagini noi. Și constat Boia este cam oportunist. A venit pandemia și imediat a resuscitat vechiul studiu și cred că se va vinde cum se vând cărțile lui Boia.  

Cartea este structurată pe trei mari părți.

Prima se ocupă de pandemii, de bolile care a provocat victime de-alungul istoriei. Sunt de amintit aici Marea Ciumă de la 1348, care a pornit din China și a ajuns în Europa cu mari pierderi de vieți omenești. Erau începuturile capitalismului global, mărfurile ajungeau din China pe Drumul Mătăsii, care era încă deschis pentru că Imperiul Otoman nu închisese această cale comercială și ciuma s-a răspândit în toată Mediterana și Europa Occidentală. Lumea s-a izolat ca acum și așa a scris Boccacio Decameronul!

Totuși pandemia care a provocat cele mai multe victime a fost gripa spaniolă de la sfârșitul Primului Război Mondial provocând  de două ori mai multe victime ca  războiul. 

La noi este cunoscută Ciuma lui Caragea de la începutul secolului XIX.

O altă parte se ocupă cu cutremurele. Cele mai devastatoare s-au petrecut în China unde se pare că au fost sute de mii de victime. România nu a fost scutită de aceste fenomene devastatoare, ultimul cutremur ucigaș l-am trăit pe 3 martie 1977.

Ultima parte a acestui studiu se referă la climă. Din punctul meu de vedere este cel mai interesant capitol. Clima a avut un impact extrem de important pentru evoluția omenirii. Civilizația umană preistorică a stat sub semnul glaciațiunilor și a supraviețuirii în cursa după hrană. Oamenii preistorici erau vânători culegători pentru că asprimea condițiilor climatice nu permitea agricultura. Boia spune că epoca neolitică s-a dezvoltat atunci când oamenii au început să cultive terenul și să domesticească animalele pentru hrană s-a petrecut după ce s-a terminat ultima epocă glacară. Începând de acum 8000 până acum 4000 de ani î. Chr. (Boia folosește înaintea erei noastre - textul era din vremea comunismului) temperatura a crescut mult, media temperaturilor fiind cu 2 grd Celsius mai mult decât azi! Asta a permis irigațiile carea au condus la dezvoltarea agriculturii și în consecință a apărut scrisul și așa istoria!

În vremea Greciei clasice clima a fost mai aspră și s-a încălzit după anul 1000 d.Cr. așa a putut fi colonizată de către vikingi Groenlanda - Țara Verde.  O mică glaciațiune s-a produs între 1590 până pe după 1820 când ghețarii au crescut în Alpi și au luat-o pe văi. Clima a fost extrem de importantă pentru omenire pentru că recoltele proaste produceau foamete, cum a fost cea din Irlanda de pe la mijlocul secolului al XIX ce a dus la emigrația masivă în SUA. Și la noi au fost perioade de ani climatici nefavorabili, a rămas în istorie Papură Vodă pe vreme de foamete.

Revenind la oscilațiile climatice, vremea s-a mai răcit până prin anii 30 ai secolului nostru. Am aici o observație după filmele clasice în care bărbații poartă haine foarte groase hahaha....Vremea s-a încălzit după 1940 cam până spre 1950. În anii 50 și la începutul anilor 60 vremea a fost mai rece, cu ierni aspre pe care mi le reamintesc pentru că toată copilăria mea de Crăciun era zăpadă zdravănă. Clima și-a mai revenit și s-a mai încălzit în anii 80 și omenirea se îngrijorează de creșterea temperaturii, a încălzirii globale din cauza activității umane. În perioada respectivă doar iernile 1985 și 1986 au fost ierni care mi-au reamintit de copilărie și Ceaușescu a avut grijă să le resimțim în cele mai teribile situații. 

Acum după 2000 temepertura crește constant și sunt temerile topirii calotelor glaciare care ar duce la inundarea unor mari orașe precum New York și Londra. 

În adenda actualizată în 2020 a cărții se tot face referire la cartea lui Yuval Hariri Homo Deus pe care am să o citesc neapărat. 


luni, 23 noiembrie 2020

Damage Control de Robert Dugoni

Am citit recent un roman de spionaj scris de Robert Dugoni. Așa că am mai căutat un alt roman și am dat de acesta, mai vechi, de prin 2008. Cum zic eu înainte de smartfon!

 

Romanul Damage Control este un roman de alt tip, un roman polițist, thriller și o poveste de dragoste și despre nefericirile mariajului. Dar ceea ce este important în roman, după cum subliniază în postfața sa autorul, este boala secolului: cancerul. 

Așa începe romanul cu personajul Dana Hill, avocată de vreo 35 de ani care merge la medic pentru că i-a apărut un chist tare în sân. 

 

Dana are o fetiță cu Grant, un tip tot avocat, dragoste din timpul studenției, care o cam neglijează, se pare că are aventuri erotice. Ea are un job de succes, el este cu mari probleme. Când într-o bună zi Dana primește anunțul că fratele ei geamăn James a fost omorât! Atunci am abandonat romanul care nu părea foarte interesant.

L-am reluat acum, după vreo două trei săptămâni și nu mi-a părut rău. Are momente tensionate și se citește cu sufletul la gură. Moartea fratelui ei geamăn James a șocat-o pe Dana. Se pare că a fost victima unui jaf pe care el l-a surprins. 

De fapt doi ex pușcăriași au fost trimiși special să facă recuperarea unor lucruri din casa lui James de către un individ, care la întâlnirea pentru recuperarea lucrurilor în loc să-l plătească pe unul dintre ei îl împușcă,  îl scapă pe celelălat nenorocit, dar îl execută și pe acesta într-un WC de benzinărie. 

 

Cazul morții lui James Hill este preluat de detectivul Mike Logan, care începe cercetările, dar la casa lui James apare și un alt detectiv, care se dovedește a fi criminalul care  a montat toată uciderea lui James. Se pare că el căuta să recupereze un cercel deosebit pe care Dana îl găsește sub patul fratelui său, care se pare că era într-o foarte secretă afacere amoroasă. 

 

Apare și cuplul Robert și Elisabeth Meyers, el descendentul uneia din cele mai bogate familii din Seattle  unde se petrece romanul.

Dana află că Elisabeth era încurcată amoros cu fratele James și de aici toate omorurile astea. 

Omul lui Robert Meyers, senator SUA care se pregătește să candideze la președinția SUA comisese toate aceste crime care să răzbune gelozia lui Robert pentru aventura lui Elisabeth cu James. Finalmente Dana este răzbunată. Robert se sinucide și Elisabeth se întoarce la părinți în California să-l nască pe fiul lui James, Robert era steril. 


Un roman cu de toate și care are momente foarte bune și tensionate.


vineri, 20 noiembrie 2020

Efigii ale unui coșmar istoric de Vladimir Tismăneanu




Această carte am găsit-o pe rafturile librăriei care a mai rămas în centrul orașului Pitești. Am crezut că este o carte mai nouă, dar este ediția originală din 2015. Mi-au atras atenția personajele care populau cartea, liderii și mahării comuniști care au condus țara timp de 45 de ani. Eu care m-am născut în 1949 deci atunci când comunismul se instaurase. Le țin minte portretele din timpul copilăriei, reduse după 1970 la unul singur. Cartea m-a dezamăgit oarecum pentru că este de fapt o colecție de prefețe apărute în special pe site-ul contriburs.ro. Aș fi vrut biografii mai complete, dar articolele lui Tismăneanu priveau cărți ale altor autori dedicate unora dintre acești lideri comuniști. Memoria mea reține portretele acestor indivizi, majoritatea cu figuri patibulare, de gangsteri și bandiți. Doar mutra lui Ceaușescu mai tinerel părea mai simpatic!

De fapt cu mici excepții toți erau proveniți din rândul muncitorilor, cu studii elementare incomplete, cum se vede în special la Ceaușescu. Cam toți munciseră în fabrici și uzine, cu excepția notabilă a lui Nicolae Ceaușescu. Cred că acest lucru a contribuit la excesele și aiurelile lui economice care au falimentat România. 

Pe rând apar Gheorghiu Dej, Chiva Stoica, Maurer, Petre Borilă, Emil Bobu, Bodnăraș, Gheorghe Apostol, Ștefan Andrei și alții. Cu excepția lui Siviu Brucan nu apar lideri de origine evreiască. În subtext evreice, sunt de obicei soțiile acestor mari lideri de partid. 

Pentru ca să fie clar, mulți din acești lideri de anvergură mai modestă, sau rudele lor au emigrat masiv în Israel. Că într-un fel este normal ca evreii să dorească să revină în țara lor apărută după 1948, mai frustrant este că acești lideri care au instaurat regimul comunist să-l părăsească de parcă ar fi fost ciumat! Că ar mai avea aceștia o justificare, mai curios a fost că progeniturile acestor înalți demnitari comuniști, get beget români și-au luat tălpășița din România în care părinții își îndepliniseră visul comunist  să să se stabilească în Occidentul putred. 

Întâmplarea face ca să-l fi cunoscut absolut tangențial pe Gheorghe Bodnăraș, fiul marelui demnitar comunist, coleg de generație la Areonave, când am dat examen pentru burse de studii în Occident. El a reușit, a ajuns în Anglia și acolo a rămas. Apoi la Institut am avut ocazia să vizitez apartamentul din Trivale, extrem de sărăcăcios și puțin mobilat unde a locuit pasager Gelu Apostol, fiul lui Gheorghe Apostol, coleg de institut cu mine. Evident îl înjura pa Ceaușescu. Staționarea a fost pasageră, a plecat rapid și a ajuns ...în Canada. Mă gândesc că puțin a lipsit ca acest Gelu să fi putut fi în locul și poziția lui Nicu  Ceaușescu. Inclusiv autorul volumului a plecat bine mersi și s-a stabilit în Occident. Măcar Tismăneanu și-a făcut mea culpa și se ocupă de fenomenul comunist. Și el a frecventat Liceul Petru Groza, ulterior Liceul Tudor Vianu, de lângă Șosea, liceu în anii 60 de fii de activiști și mahări comuniști pe care i-a cunoscut personal. Dacă comuniști au distrus cam tot ce a a fost bun în interbelic, din fericire nu s-au atins de școală. Profesorii pe care eu i-am avut erau educați în interbelic și au cultivat elitismul, măcar atunci elevii buni erau bine văzuți. Totul se termina după studii, inclusiv cele universitare, când politrucii și oportuniștii membri de partid ocupau locurile bune în ierarhia socială.

Volumul se ocupă și de liderii care au ajuns bine mersi în post comunism și au sfârșit în patul lor, nu ca elita românească interbelică pe care au exterminat-o în lagăre și pușcării. Cel mai mult mă scârbește că există încă indivizi, jurnaliști, dar și funcționari ai cele mai detestate instituții numită securitate care au obrăznicia să spună că au fost patrioți. Atunci, în finalul comunismului au omorât personalități precum Gheorghe Babu Ursu, pentru vina că avea un jurnal în care îl înjura pe Ceaușescu. 

Autorul m-a dezamăgit cu resentimentele față de Ion Ianoși, care a îndrăznit să-i releve opțiunile stângiste ale tinereții lui Tismăneanu. Este scârbos, pentru că Janina Ianoși, soția universitarului comunist  a fost meditatoarea pentru facultate a adolescentului cu prenume amintind Lenin. Asta arată că Tismăneanu este un oportunist, dovedit și prin atașamentul la Băsescu și prin alte atitudini. Mă dezgustă că o tot invocă pe Monica Lovinescu, pe care nu-mi amintesc să o fi auzit menționându-l. 


joi, 19 noiembrie 2020

Pe front în Războiul Crimeii de Robert Edgerton


Am dat de această carte din reclama din Dilema veche făcută ziarului Adevărul. Inițial credeam, nu știu de ce că se referă la Invazia Crimeii din 2014 de către Putin.De fapt este o carte de istorie care se referă la Războiul Crimeii din 1854-1856. 


Acest război este fundamental în istoria modernă a României. Ca urmare a  acestul război s-au creat premizele ca Principatele Valahiei și al Moldovei să se unească într-un singur stat, România. În plus Rusia țaristă învinsă a cedat cele două județe sudice dela Gurile Dunării, Cahul și Bolgrad, ca Rusia să nu mai aibă acces la acestă importantă cale navigabilă europeană. 

Dar să revenim la carte. Aparține antropologului Robert B. Edgerton, profesor la UCLA, California, SUA. Este și nu este o carte de istorie. Cred că titlul original al cărții pe care l-am descoperit pe internet este mai relevant pentru substanța cărții: Death Or Glory: The Legacy Of The Crimean WarPentru că în afară de istoria acestui conflict cu caracter european, el studiază mult chestiunile legate de mentalități, igienă, etc.

Conflictul a izbucnit când Rusia era mai mult ca  oricând hotărâtă să cucerească Constantinopolul pentru a avea acces liber prin Marea Neagră la mările calde, Egee, Mediterană. Marea Britanie a reacționat prima, pentru că echilibrul precar realizat după Napoleon în 1815 s-ar fi stricat. La ideea sprijinirii Imperiului Otoman s-a raliat și Franța lui Napoleon al III-lea și apoi Regatul Sardiniei și Piemontului, care va deveni centrul Italiei întregite. Inițial războiul urma să se desfășoare în Principate, care sunt ocupate de către Rusia. Însă Imperiul Otoman înfrânge armatele țariste pe aliniamentul Dunării și Rusia își retrage trupele în Crimea. Inițial Rusia obține o victorie navală scufundând flota otomană la Sinope, victoria fiind obținută de amiralul Nahimov. Numele mi-era foarte cunoscut în copilărie, cititor al unor cărți traduse din rusește în care erau evocați propagandistic marii lor eroi țariști, utili în propaganda bolșevică patriotică. Nahimov a murit în asediul Sevastopolului.

Se formează o forță expediționară care pleacă din Marea Britanie, urmată de Franța, care după un popas la Constantinopole, debarcă inutil la Varna, ca apoi să ajungă în Crimea. 

Războiul aliaților cu Rusia a relevat din plin incompetența părților. Rusia este condusă de generali proveniți din marea boierime rusă, prinții de sânge ai țarului Nicolae I, care și moare de inimă rea în 1855. Dotarea armatei ruse era cu muschete învechite, nu cu puști noi  cu repetiție. A venit americanul Colt care i-a dotat cu pistoale pe  care le vedem în filmele cu cow-boy.

La fel de incompetenți sunt lorzii britanici. Comandantul șef este bătrânul lord Raglan, apoi ridicolul lord Cardigan. El este cel care a condus cea mai celebră acțiune militară din acest război: Șarja Brigăzii Ușoare de cavalerie la Balaclava împotriva bateriilor rusești. Acestă șarjă a venit ca urmare a unui ordin foarte vag dat de lord Raglan. Cavaleria engleză a șarjat împotriva tunurilor rusești fiind aproape complet nimicită. Este și subiectul unui film The Charge of Light Brigade și al unui poem scris de romanticul englez Tennyson. 

Comparativ trupele franceze de zuavi, combatanți în războaiele coloniale ale Franței au apărut mai bine pregătite, la fel și cele italiene. 

Comportamentul militarilor a fost brav, s-au luptat cu eroism, nu exista încă definit un patriotism contemporan, ci mai degrabă la ofițeri, dar și soldați un sentiment medieval al gloriei, întâlnit și la ruși, și mai ales la britanici, fie ei englezi, scoțieni, sau iralndezi. În schimb toți alogenii din armata turcă, polonezi, unguri urau de moarte pe ruși! De abia în Primul Război Mondial se poate vorbi de patriotism, dar nu la Imperiile multinaționale. Ce patriotism la polonezi, ucrainieni, balți în Rusia, la Imperiul Austro-Ungar sau la cel Otoman. Asta i-a și prăbușit și au dispărut. Nu se pune refacerea bolșevică a Rusiei Sovietice. 

Toate marile bătălii ale Crimeii au fost câștigate de aliați, pierderile rusești au fost imense, cam 500000 de soldați, la fel și otomanii. Ei au dus în Caucaz un război paralel pierdut de turci la asediul cetății Kars. 

Finalul acestui război a fost asediul îndeșungat al cetății Sevastopolului care a fost cucerită când rușii s-au retras din oraș. 

Ce a relevat acest război? În primul rând lipsa îngrozitoare de igienă. Se pare ca majoritatea pierderilor s-a datorat condițiilor precare de igienă, au murit oameni de holeră, de tifos exantematic din cauza păduchilor, poveste care a tarat și armata română în retragerea din Moldova în Marele Război din 1916-1918. Doar intervenția hotărâtă a faimoasei Florence Nightinghale a mai redus din pierderile din cauza igienei precare.

Apoi a fost o mare problemă legată de aprovizionare și logistică. Trupele britanice au suferit de foame și de echipamente inadecvate. Iarna 1854 -1855 a fost cea mai grea din istorie, Tamisa a  înghețat că puteau trece trăsuri grele pe gheață. Vă imaginați cum a fost în Crimea cu furtuni care au distrus flotele aliate,  viscol, zăpadă și frig în condițiile în care britanicii nu erau echipați corespunzător. A venit o vară extrem de caldă cu alte probleme specifice. De atunci a rămas masca de iarnă numită în engleză Balaklava, după localitatea unde erau campați britanicii iarna. 

Autorul tot compară cu războiul cel mai apropiat, Războiul de secesiune american

Cartea este foarte interesantă și merită citită. 


miercuri, 18 noiembrie 2020

The Paladin de David Ignatius
















Acum câteva zile am văzut un film de acțiune cu posibilitatea declanșării unui război nuclear între Rusia și SUA, inspirat din romanele Tom Clancy. Cercetând pe IMDB mi s-au oferit un set de filme de acțiune printre care și Body of Lies. Citisem romanul lui David Ignatius  și am văzut filmul cu același nume în care rolul agentului secret american aflat în Orient era interpretat de Leonardo di Caprio. De curiozitate am scormonit după romane mai noi și am dat de acest ultim roman The Paladin al lui Ignatius. Nu regret, a fost lectura unui roman pasionant și tensionat care te ține încordat până la capăt.

Romanul îl are în centru pe agentul secret CIA Michael Dunne. Acest tip din Pittsburgh, orașul oțelarilor, care între timp a dat faliment și au dispărut oțelăriile este absolventul IT al Universității Carnegie Mellon, universitate prestigioasă înființată de cei doi magnați ai oțelului, căilor ferate de la începutul secolului XX. 

Calitățile de informatician îl recomandă să fie angajat de CIA în sectorul Science & Technology. Șeful CIA adjunct pe probleme S&T îi propune să se infiltreaze într-un grup anarhist de hackeri aflat în Italia. Acesta, condus de IT-istul  american Brian Howe publica pe site-uri știri tip Snowden. Împreună cu doi subalterni se mută la Geneva. Aici însă este atras de o tânără elvețiană și este pozat cu ea dezbrăcată și într-o poziție foarte jenantă. Îi mărturisește șefului că a fost atras într-o capcană, dar este încurajat să continue infiltarea. Dunne avea un mariaj fericit cu o braziliană cu origini africane Alicia, o fiic de 4 ani și Alicia era gravidă în 8 luni.

Dunne pleacă în Italia se infiltrează, dar primește mesajul să lase baltă totul. Ajuns înapoi la Washington este acuzat că a încălcat legile liberului acces la informații și drepturile omului spionând un jurnalist american, pe Brian Howe. Totul se prăbușește, este părăsit de soție și face un an de pușcărie. 

Revenit după închisoare la  Pittsburgh se repune pe picioare cu ajutorul unui prieten din FBI înființând agenția de protecție informatică Paladin. Primește o scrisoare de la un necunoscut posibil agent CIA cu datele lui Howe. Are succes cu o clientă din California, blocând atacul informatic împotriva acestei producătoare. Cu banii primiți și cu informațiile obținute din această afacere reîncepe să plănuiască revanșa împotriva celor care i-au distrus viața. Dă de Howe prin intermediul unui avocat londonez care încearcă să-l atraga în grupul de hackeri. Refuză oferta și îl scoate din Taiwan pe Howe prizonier acolo cu care reușește să-i prindă pe cei care îi distruseseră viața. Cu excepția sefului CIA care în ultimul moment schimbase loialitățile. Are o discuție dură cu el și acest îi replică cu cinism că așa este viața. Este totuși ciudat cum CIA renunță la agenți extrem de valoroși, chiar dacă șefii îi folosesc drept țapi ispășitori. În final își recuperează familia. 


Dar nu este sfârșitul. Șeful CIA, în ideea de a-și șterge urmele dă afară sau pensionează pe toți vechii agenți. Prietenul cel mai bun de la CIA al lui Dunne invită un jurnalist de la Washigton Post și îi dă toate informațiile care îl vor îngropa pe șeful CIA!

Remarc încă odată stilul autorului, romancier care te ține prins în firul acțiunii. Merită citită cartea, poate iese și un viitor film?

sâmbătă, 14 noiembrie 2020

Skin in the Game de Nassim Nicholas Taleb









Skin in the Game 
este a doua carte al lui Nassim Nicholas Taleb pe care m-am străduit să o citesc în original. Am constatat că această carte este tradusă și în românește când mă pregăteam să o prezint, sub traducerea Când pielea ta e în joc! Prima carte a lui Taleb citită de mine a fost Antifragile 

https://negutjoe.blogspot.com/2020/02/antifragile-de-nassim-nicholas-taleb.html îndemnat de amicul canadian Horia Ștefan. 

Taleb a devenit celebru prin cartea sa Black Swan apărută în 2007, care prevedea prăbușirea sistemului bancar american și criza economică din 2007-2008 prin ignorarea unor evenimente rare care pot afecta un sistem economic. 


Toate cărțile sale dezbat chestiuni de acest gen într-un stil extrem de cuceritor. Expertiza lui Taleb este evaluarea probabilităților cu aplicațiile sale practice în eceonomie, Taleb fiind timp de 21de ani expert bursier. De aici și titlul cărții sale Skin in the Game sau Când pielea e în joc. Pentru că spune el, doar dacă ai făcut ceva în care ți-ai pus pielea la bătaie poți să emiți opinii experte. Din acest motiv el detestă foarte tare pe economiștii universitari care nu și-au riscat pielea și resursele financiare în jocul bursier, economic, ci doar parazitează economia adevărată, dându-și cu părerea despre ea de la catedră fără consecințe practice. El îi califică pe aceștia Intelectuals Yet Idiots (IYI). Și în această categorie intră mulți laureați ai Premiului Nobel pentru Economie. Nu cred că cu aceste cărți va intra pe lista nobelizabililor cu toate că el este un foarte important matemetician în domeniul probabilităților. Cărțile sale mustesc de inteligență și autorul face un excurs prin toate domeniile pentru a-și argumenta aserțiunile.

De exemplu în religie și în creștinism Isus este primul care si-a pus pielea la bătaie și a trecut prin crucificare pentru a-și certifica credința. 

Este de asemenea interesantă ideea Minority Rule, adică regula minorității care se impune majorității, exemplificată și prin faptul cum islamul radical s-a impus acum. Nassim, creștin ortodox din Liban detestă islamul sunit salafist care a distrus prin războaie civile Libanul. Cu toate că acum Hezbolahul șiit este cel care crează cele mai mari probleme în Liban, islamul șiit preferat de Taleb. Taleb este mândru că genetic el se trage din vechii canaaniți-fenicieni, mari negustori ai Antichității. Și mai remarcă că în genele englezilor se găsesc rar urmeale normanzilor cuceritori. 

Cartea este extrem de interesantă și ușor de citit. Există și un capitol de matematici care se ocupă cu cozile groase (fat tails) ale probabilității care generează apariția rară a evenimenteleor neașteptate, lebedele negre care determină mari distorsiuni și crize. 

Dacă vă interesează să citiți opiniile unui om foarte inteligent cu lecturi și cultură vastă acesta este Nassim Nicholas Taleb!