miercuri, 25 noiembrie 2020

Engrenages - serial polițist franțuzesc

















Acest serial este  unul de cursă lungă. Până acum s-au realizat 86 de episoade a câte 50 de minute fiecare.

Eu până acum am reușit să văd primele două serii prezentate în 2005-2006 și 2008. 

Voi prezenta câteva ceva despre prima serie. De ce? Pentru că în centrul acțiunii acesteia este o tânără română Elina Andreescu și la fel de importantă este și sora ei de 16 ani Sofia.

Serialul se petrece  Paris și este despre poliție, justiție și ticăloși. Prima serie este în primul rând despre sexualitate bolnavă. Nu lipsesc și alte crime, infracțiuni, dar sexualitate debordează.

Serialul se petrece într-o secție de poliție și în birourile unui procuror și a unui judecător de instrucție. La fel de importantă este și prezența avocaților în Curtea de Justiție. 

Tânăra și nu prea căpitan de poliție Laure Berthaud (Caroline Proust) împreună cu echipa ei se ocupă de investigarea unor crime și infracțiuni sub supravegherea tânărului procuror Piere Clement (Gregory Fitoussi - care seamănă izbitor cu teleastul român Mircea Radu). Dosarele proceselor sunt instruite de judecătorul de instrucție Roban (Philippe Duclos). 

O tânără este găsită moartă și desfigurată într-o benă pe un șantier. Este identificată ca fiind tânăra și frumoasa Elina Andreescu, biolog care își prepară doctoratul, dar care este escortă de lux și care își uită și un jurnal în care apar tot felul de persoane importante din afacerile și politica pariziană. Se pare că un proxenet român Michel-Mihai a plasat-o în lumea bună, prin intermediul lui unui tânăr om de afaceri prieten cu procurorul Clement. În aceelași timp dispare și Sofia sora de 16 ani a Elinei. În serial apar și părinții români între care mama este interpretată de Simona Măicănescu. 

Serialul este realist, apare mizeria umană care colcăie atât în înalta burghezie pariziană ipocrită și ticăloasă, cât și pegra, marginalii, sau oamenii obișnuiți. 

Un personaj complex îl face tânăra și frumoasa avocată roșcata Maitre Klarsson (Audrey Fleurot) specializată în drept penal și care este foarte iscusită în a scoate basma curată tot felul de infractori dubioși, dar și unii din cei din lumea bună. 

Personajul cel mai ticălos este un anume Laborde, înalt funcționar guvernamental care este un monstru sexual și pedofil. El este servit cu tinere de către Michel românu'. El este și un criminal fără scrupule care omoară la ordinul lui Laborde pe cei care îl pot învinui. 

În serial mulți sunt pedepsiți, alții scapă din cauza pledoariilor lui Maitre Karlsson, dar cu tristețe Laborde, criminalul sexual scapă. 

A doua serie este dedicată unei afaceri cu droguri care se desfășoară în liceele pariziene droguri procurate de o mafie arabă marocană.

Am de gând să văd toate seriile pentru că serialul este bine realizat și a avut succes inclusiv în Marea Britanie, BBC devenind coproducător.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu