Putere și teritoriu Țara Românească medievală (secolele XIV - XVI)

Sunt foarte interesat de istorie și în special de istoria românilor, așa că am citit cu nesaț această carte. 

Marian Coman este un istoric tânăr în categoria istoricilor revizioniști. Istoriografia românească s-a născut în secolul XIX, epoca romantismului și a trezirii sentimentului național și multe din aceste considerații sunt tributare naționalismului.

Așa că acum este timpul să analizăm trecutul fără a mai fi foarte sensibili la adresa unor mituri. 

Dar înainte de a intra în substanța cărții am să fac câteva considerații personale. Deși am avut un excepțional profesor de istorie în Nicolae Simache sunt anumite probleme privind istoria noastră a românior care nu mi-au fost lămurite pe atunci, î liceu. 

În primul rând este vorba de denumirea celor două voievodate românești extracarpatice. Dacă pentru Moldova lucrrile sunt clare, pentru denumirea Țării Românești sunt anumite lucruri care nu au fost lămurite sau escamotate. De ce Țara Românească, de ce Muntenia, de ce Ungrovlahia? Ultima denumire Ungrovlahia este dată de Partiarhia Constantinopolitană acestei zone geografice în momentul când a mutat Mitropolia de la Vicina cu mitropolitul Iachint în 1359 https://ro.wikipedia.org/wiki/Mitropolia_Ungrovlahiei la Curtea de Argeș. 

Marian Coman răspunde că această denumire a fost dată de bizantini pentru că exista Vlahia Mare lângă Tesalonik și Mala Vlahia în Serbia, probabil pe Valea Timocului? Străinii germani și slavi denumeau pe vorbitorii de limbă romanică vlahi. Deci această denumire nu este a propriilor vorbitori de română de atunci, ci a străinilor. Limba română spun ultimele cercetări că s-a format în arealul din Nordul și Sudul Dunării între cele două părți fiind legături active, întrerupte de interpunerea slavilor în Balcani. Străromâna a căpătat infuențe slave și datorită faptului că exact în perioada formării sale teritoriul nord dunărean până în Panonia și Slovacia a fost sub stăpânirea Țaratului Bulgar secolele VII-IX. Acesta ne-a dat boierimea slavă și limba din biserica ortodoxă, limba slavă. Această limbă s-a impus în cancelaria domnească, pentru că grămăticii, scribii erau călugări ortodocși slavi. Dar în periada de formare și consolidare a Țării Românești a coexistat și limba latină cu care se întrețineau leg
ăturile scrise cu Regatul Maghiar și Ardealul. Marian Coman lămurește că denumirea Ungrovlahia era folosită de domn pentru relații interne, dar pentru brașoveni se folosea  termenul din slavă Zemlia Vlahov. Istoricii de azi folosesc traducerea în românește Țara Românească, care apare târziu, când româna cu caractere chirilice a fost introdusă în cancelarie și mai ales în culte. De asemenea denumirea Muntenia vine din  documentele de cancelarie din Regatul Maghiar în latină care numeau Țara Românească Transalpina! Singurii care se denumeau potrivit limbii care o vorbeau în această perioadă ereu șerbii numiți Rumâni! De fapt și azi de exemplu țiganii când se referă la majoritari le zic românii! Valahia este denumirea adoptată de boierii de limbă slavă în aceste secole de formare și consolidare a Țării Românești și așa apare în hărțile medievale. Am văzut asta într-o frescă di palatul Dogilor din Veneția! Ei vor adopta limba vulgului, cum s-a întâmplat în Anglia cu normanzii cuceritori și româna devine limbă de cult sub influența Reformei adoptat de ungurii și sașii din Ardeal, vezi diaconul Coresi. De aceea și limba de cancelarie devine româna și denumirea țării Țeara Rumânească, din letopisețe. 

Cum spune și Marian Tudor trebuie să acceptăm că voievodatul Țării Românești s-a format sub egida și controlul vecinului de la Nord, cu Regatul Maghiar. Primele informații despre formațiunile prestatale dintre munți și Dunăre provin din cancelaria maghiară, Diploma Cavalerilor Ioaniți de la 1247. Înclusiv expediția lui Carol Robert de Anjou împotriva lui Basarab este de pedepsire a vasalului necredincios, terminată dezastruos la Posada pentru maghiari. Aici am și o ipoteză, legată de Milenariumul din Budapesta, unde sub statuia lui Carol Robert de Anjou este un bazorelif cu o luptă, dar fără explicații, ca la celelalte statui, care ar fi chiar Bătălia de la Posada?

Teoria principală a cărții lui Marian Coman este că există o deosebire între geografia Țării Românești și istoria acesteia. Că domnii aveau în primul rând puterea asupra comunităților și că teritorialitatea spațiului românesc era vag definită. El face considerații asupra boierilor din cele două extremități, boierii buzoieni și cei din Mehedinți. Aici în vest a fost o dispută asupra Severinului, iar până la urmă Țara Românească s-a întins până la Orșova exclusiv, dar de la Mehadia - actuala  Herculane   a rămas denumirea județului Mehedinți. 

Județele, demonstrează Coman sunt alcătuiri ulterioare din rațiuni fiscale, de încasare a dărilor. Coman regăsește 17 județe, unele dispărute azi precum Secuieni între Prahova și Buzău. Semnficativ lipsesc județele Argeș și Dâmbovița, care erau de fapt sub controlul direct al voievodului. 

O altă problemă discutată este a celor două fiefuri aflate sub stăpânirea lui Mircea cel Bătrân din Ardeal, Ducatele Făgărașului și Amlașului. Ele erau extrateritoriale Țării Românești și erau adăugate titulaturii domnului pentru a sublinia această diferență. S-au pierdut, fiind conficate de regii maghiari și trecute sub jurisdicție ungurească. Dacă teritorial Ducatul Făgărașului este clar geografic, cel al Amlașului aici nu este clar, pentru că nu mai este azi o indicație geografică. Amlașul este zona din jurul Săliștei din Mărginimea Sibiului, zonă pur românească într-o zonă săsească. Opinia mea este că aceste posesiuni provin de la legendarul Negru Vodă, descălecătorul  Țării Românești, venit din Țara Făgărașului?

Sunt două ipoteze ale lui Marian Coman la care nu cuplez. Faptul că Basarabia ar proveni dintr-o încurcătură cartografică, de confuzie a acestei zone geografice cu deumirea Țării Românești, care uneori era pusă ca Basarabia. Cealaltă privește Podunavia lui Mircea cel Bătrân, care ar fi o zonă din sudul Dunării, aflată în Serbia. 

Este apoi situația cetăților de pe cele două granițe, pe munte și pe Dunăre. Coman demonstrează destul de coerent că aceste cetăți din munți erau făcute de Regatul Maghiar. Cât despre cele aflate la vadurile de trecere a Dunării, ele au fost ocupate de otomani pentru a controla Țara Românească. 

Revenind la denumirea Țării Românești, este clar că denumirea țării noastre România este de dată recentă, din secolul XIX, din motive naționaliste, cam în același timp a apărut și Belgia, care era partea catolică a Țărilor de Jos, făcând parte din Regatul Burgund, care mai păstrează amintirea doar în estul Franței. Ce să zicem de țări precum Sovacia, Slovenia, sau Ucraina care sunt din secolul XX. Celalalte țări vecine nouă au avut o statalitate în evul mediu timpuriu, Bulgaria, Serbia, Grecia, bucată din Imperiul Bizantin și evident Ungaria. Ce este important pentru noi românii este că am reușit să reunim pe toți vorbitorii de limbă română într-o singură țară și că nu ne-am dezmembrat în provincii istorice din cauza puternicului sentiment național, care trebuie cultivat în continuare.

Revenind la cartea lui Marian Coman este o carte pentru toți care îndrăgesc istoria românilor, fără sentimentalisme.

Speak: A Short History of Languages de Tore Janson

Un prieten mi-a trimis această carte sub formă PDF. A fost o lectură pasionantă privind evoluția limbilor, a vorbirii și a scrierii. Este scrierea unui distins lingvist suedez.

Limbile au fost legate de evoluția umanității, consolidând-se acum 10000 de ani, concomitent cu apariția agriculturii. 

În vremurile preistorice existau diferite limbi vorbite de comunități reduse de oameni. Cum au apărut statele din Mesopotamia și Egipt a apărut și scrierea care a obligat la dezvoltarea limbilor cu număr mare de vorbitori. Astfel în Sumer s-a dezvoltat scrierea cuneiformă, care are azi ca moștenire ivritul, versiunea modernă a ebraicii biblice, folosită azi în Israel. Este interesant că limba sumeriană s-a menținut cu toate că nu mai erau vorbitori, datorită scribilor. Egipt și China au folosit hieroglifele. Cele egiptene au rezistat 3000 de ani, dar  hieroglifele chineze supraviețuiesc și azi. Dacă la început limba și scrierea au avut doar valoare  economic administrativă, limba a evoluat spre legende, scrieri religioase precum Biblia-Vechiul Testament. 

Cazul cel mai interesant este al limbii grecești care a inventat concepte noi, poezii, literatură, filosofie, știință și elemente politice precum democrația. Ea și-a păstrat un rol important, fiind limba folosită în statele elenistice, moștenitoare ale Imperiului lui Alexandru cel Mare. Este importantă pentru că vechiul Testament Septuaginta s-a tradus în greacă pentru uzul evreilor din Alexandria. Cea mai importantă moștenire însă este scrierea Evangheliior de către apostoli în limba greacă. 

Limba greacă și-a păstrat rolul important în educație și în Imperiul Roman care a promovat-o alături limba latină. Din cauza prestigiului al administrației și comerțului practicat de romani limba latină s-a impus în tot vestul Europei, dând naștere italienei, francezei, spaniolei, portughezei. 

Studiul lingviștilor au demonstrat ă cele trei grupuri princpale vorbite în Europa, limbile romanice, germanice, și slave au o rădăcină comună în sanscrită, originând din arealul Caucaziano Indian. 

Dintre locurile cucerite de Imperiul Roman în Vestul Europei latina nu s-a impus doar în Insulele Britanice. Tore Janson face o analiză extrem de interesantă a limbilor din aceste insule. Inițal Britania a fost locuită de celți, limba care au supraviețuit în Țara Galilor, în Scoția și în Irlanda. Insula a fost invadată de triburi germanice și limba care s-a impus era cea vorbită de Angli și de Saxoni. Prima scriere în această limbă germanică este ocazionată de faptul că regele Athelbert s-a creștinat, engleza fiind prima limbă scrisă din Occident în secolul VII. O altă moștenirea a Englezei Vechi este poemul Beowlf. Insula a fost cucerită în 1066 de normandul William Cuceritorul. Limba anglo-saxonă a fost abandonată și timp de trei secole nobilimea normandă a folosit franceza. Doar după Războiul de 100 de ani cu Franța  s-a consolidat sentimentul național, franceza a fost abandonată de nobili și s-a revenit la engleză. Prima scriere în această limbă îmbogățită de multe cuvinte de origine latină trecut prin filtrul francez sunt Povestirile lui Chaucer, culminând cu opera artistică a lui Shakespeare. Totuși dacă se analizează un discurs în engleză se observă că este totuși o limbă germanică în fond. 

Primul text în franceză a fost în tratatul de la Strasbourg unde s-au făcut jurămintele moștenitorilor lui Charlemagne.

Foarte interesantă este povestea limbii italiene. Atunci când Dante s-a apucat să scrie poemul ulterior numit de Boccacio Divina Comedia, el a scris-o în dialectul toscan și acesta s-a impus ca italiana standard. Se spunea că dialectul sard este prea primitiv, la fel și cel sicilian, care aduce dacă analizăm sonoritățile cu limba vorbită azi de români! Astfel Dante a impus italiana standard care se vorbește azi în Italia.

Revenind la latină ea și-a păstrat statutul de limbă extrem de importantă prin intermediul Bisericii Catolice și prin faptul că a fost limba internațională a Evului Mediu și Renașterii. Statutul ei a început să fie zdruncinat de Reformă, când au început să se impună limbile naționale, vernaculare în care s-a tradus Biblia, cuma  făcut Luther în Germania. Din secolul XVII limba care s-a impus în relațiile internaționale a fost franceza, determinată de preeminența Franței în Europa și a lui Ludovic al XIV-lea. Statutul francezei ca limbă a diplomației a fost zdruncinat de engleză prin victoriile SUA  în cele două războaie mondiale. Mai ales după Al Doilea Război Mondial engleza s-a impus în comunicații, aviație, știință și ulterior și în diplomație. În același timp în țările din est s-a impus ca limbă obligatorie limba rusă, dar după prăbușirea comunismului acest statut a dispărut. 

Tore Janson încearcă să facă niște predicții despre evoluția vorbirii și a limbilor cu care nu sunt de acord. 

Lingvistul Tore Janson a insistat asupra englezei, a limbilor germanice și a limbilor romanice, ignorând limbile slave. 

Eu încerc pe baza celor scrise de Janson asupra evoluției limbii noastre materne, limba română.

Și tind să dau dreptate lui Gheorghe Brătianu că  noi românii suntem un miracol! 

Este clar că fenomenul de romanizare s-a impus în aeralul din Dacia cucerit de romani, identic cu impunerea latinei la iberi și gali. Dar reziliența și răspândirea limbii române nu se poate explica în epoca năvălirilor barbare decât prin contactul permanent al românilor din  nordul Dunării cu populațiile romanizate din sudul Dunării, a românilor din Balcani. Acest contact a fost îngreunat și întrerupt de cucerirea Peninsulei Balcanice de către slavi. În același timp străromâna a fost împănată de cuvinte slave din motivul că atunci când s-a consolidat această limbă  teritoriul României de azi era sub stăpânirea Țaratului Bulgar. Acesta ne-a lăsat moștenire boierimea de origine slavă și preoțimea slavă care folosea în biserică această limbă în care se tradusese Biblia. Deci românii erau sub o puternică influență slavă. Nu existau scrieri în limba  română, preoții țineau slujba în limba slavă, scriau în slavonește, dar probabil că enoriașilor le țineau predici în românește. Altă problemă este că atunci când s-a început să se scrie în limba țării, sub influența Reformei venită prin sași și unguri în Transilvania scrierea era cu chirilice. Totuși româna a supraviețuit în aceste condiții extrem de vitrege, cum se observă și din istoria limbii engleze. În momentul producerii Unirii cu catolicismul în Ardeal, învățații Școlii Ardelene au descoperit că suntem de origine latină și au început demersuri pentru scrierea cu caractere latine. De abia după 1850 s-a trecut la scrierea cu caractere latine în tot arealul românesc, Valahia, Moldova și Transilvania. Marii noștri clasici au scris cu caractere latine. Doar mai timpuriul Creangă a învățat slovele chirilice. Este totuși și sentimentul național care a contribuit la supraviețuirea limbii române, care este vorbită de vreo 25 de milioane de conaționali. Dar sunt limbi în Europa cu mult mai puțin vorbitori, dacă ne referim la albanezi, la lituanieni, letoni, sau estoni, care sunt bine înrudiți cu finlandezii. Aceste popoare au între 2 și 5 milioane de vorbitori. Ba dacă ne gîndim la islandezi, ei sunt vreo 300000!

Revenind la carte, o recomand celor amatori de istoria limbilor și a vorbirii.

Family Bussines un film splendid

Am găsit printe ofertele de filme vechi unul care m-a impresionat. Pentru dacă ai actori de mare calibru, dar și un regizor bun iese un film de foarte bună calitate. 

Filmul se numește Family Bussines, este realizat în 1989, anul schimbărilor la noi în Europa de Est. 

Este o dramă polițistă care se desfășoară la New York, prin Bronx și nu numai. 

Regizorul filmului este Sidney Lumet, autor de filme de foarte bună calitate.

Tânărul Adam (Mathew Broderick) este fiul lui Vito McCullen (Dustin Hoffman), care la rândul lui este fiul scoțianului emigrat în America, Jessie McCullen (Sean Connery). Vito este fiul lui Jessie și al unei siciliene, care a murit cînd era copil, de aia îl cheamă Vito. De asemenea, Adam este fiul lui Vito și al evreicei Elaine. Suntem la New York și amestecul de neamuri este normal. Părinții lui Elaine stau în Bronx și copiii vor să-i convingă să se mute, pentru că s-a schimbat cartierul. Ei sunt vizitați de fiecare Passover unde iau masă și poartă kipa. 

Adam a fost un mic geniu în copilărie, este la MIT face biologie moleculară, dar nu mai vrea să-și susțină masteratul. În schimb vrea să le propună o lovitură tatălui și bunicului. Bunicul McCullen a fost toată viața infractor și l-a pus pe micul Vito să fie parte la hoțiile tatălui. Acum are o afacere cinstită, o măcelărie. Un latino, el mai lipsea din peisaj, îi fură din carne, așa că-i dă salariul și o mamă de bătaie. 

Lovitura constă în să fure de la o firmă start-up niște probe și pentru asta profesorul lui chino american îi va da un milioan de dolari. Hoția i-a propune bunicului care acceptă cu entuziasm, și ca să-l protejeze pe fiu intră în afacere și Vito, tatăl. 

Hoția nu reușește, pentru cu toate că iau probele, uită să ia un caiet de observații științifice. Adam se întoarce să recupereze acest caiet, îl ia, verifică dacă paznicul negru (meniu rasial complet!) se simte bine și declanșează din neatenție o alarmă și este prins. Jessie află de la chinez că de fapt era doar escrocherie, nu reușiseră să producă o chestiune biologică revoluționară și au pus la punct această porcărie cu furatul probelor. Vito își toarnă tatăl ca să-l poată scăpa pe Adam din pușcărie, iar firma start-up nu face scandal. Adam și Vito primesc pedepse cu suspendare, doar Jessie ia vreo 15 ani ca recidivist. Dar cum îl amenință pe judecător că o să-l păcălească, face un cancer și moare, fără ca fiul Vito să-l mai vadă înainte de a muri. Adam este supărat pe tatăl Vito, dar finalmente se decid să facă împreună ritualul de înmormântare, Jessie fiind cremat. Și sus pe un acoperiș se strâng toți prietenii lui Jessie, polițiștii de origine irlandeză care îl arestau. Așa că aduc bere și mâncare, Adam răspândește cenușa și toți cântă în cor Danny Boy!

Trist și frumos film!

Compozitori ruși din secolul XX la Filarmonica Pitești

Adriana Maier

În această seară am audiat la Filarmonica Pitești creațiile a doi mari compozitori ruși ai secolului XX. Unii spun că probabil Dmitri Șostakovici este cel mai important compozitor al secolului XX. În această seară am audiat Concertul nr. 1 pentru pian trompetă și orchestră de coarde, op 35. Acest concert este ceea ce se spune în mod popular muzică grea! Este o compoziție modernă, o combinație neobarocă între pian și trompetă interesantă și dificilă. 

Cristian Stanciuc

Solista la pian a fost Adriana Maier, iar trompetistul a fost Cristian Stanciuc, membru al orchestrei Filarmonicii Pitești. Orchestra de coarde a fost condusă de un un cunoscut dirijor, Alexandru Ganea, care a funcționat la Pitești. 

Realizarea a fost reușită și a primit aplauzele spectatorilor.

În partea a doua a concertului a fost realizată muzica baletului Carmen scrisă de compozitorului Rodian Scedrin. Soția lui Scedrin, a fost faimoasa balerină Mai Plisețkaia, care își dorea să danseze Carmen și îi ceruse iniția chiar lui Șostakovici să scrie acest balet. Până la urmă autorul a fost chiar soțul balerinei, adică Scedrin. Este o compoziție inspirată de celebra operă cu același nume a lui Georges Bizet. 

Pentru acest balet compozitorul a folosit din plin instrumente de percuție avându-i soliști pe Paul Luculescu, Gabriel Barani, Iulia Bitta, Alian Alexandra Trifu și Vlad George Polgar. Sunt de fapt 13 tablouri și muzica realizată de Scedrin este foarte interesantă ca interpretare a muzicii lui Bizet. Orchestra de coarde condusă de Alexandru Ganea a acompaniat și interpretat partea să muzicală cu multă acuratețe. A fost o mare plăcere să audiem acestă compoziție muzicală.

A fost o seară muzicală extrem de interesantă.

Rock sub seceră și ciocan de Nelu Stratone

Am avut pe net prezentarea acestui volum, îmi doream să o citesc, dar am avut acum surpriza că un prieten a procurat varianta PDF a acestui volum și mi-a trimis-o.

Fiind contemporan cu începuturile rockului românesc eram interesat de această carte. Nelu Stratone este un fan al rockului românesc, suntem congeneri și el este născut în 1949. 

Cartea Rock sub seceră și ciocan este o enciclopedie a muzicii de esență anglo-saxonă, americană și britanică dezvoltată în România. Cartea lui Stratone cuprinde nu numai muzica rock, dar și evoluția jazzului românesc. 

Rockul muzica care a primit numele de la piesa Rock around the clock a lui Bill Haley and the Comets este muzica tinerilor americani postbelici albi care au preluat esențe ale jazzlui cântat de negri și care l-au avut ca prim rocker pe regele Elvis Presley!

Recunosc că am citit cu cel mai mare interes prima parte care se referă la începuturile muzicii rock în România perioada 1960-1970.  Atunci, pe la începutul anilor 60 sub influența occidentală care a început să se manifeste după obsedantul deceniu al anilor 60 au început și primele tentative de muzică rock, mai ales după ce a venit pe ecranele românești filmul britanic Tinerii cu Cliff Richard și The Shadows. Pentru tinerii din România era și o alternativă la ipocrizia pe care o cultiva comunismul. Eu am început să ascult în vremea liceului muzica transmisă al Europa Liberă, când eram în vacanță la rude. Toți ascultau acest post, ignorând Radio București, pe care eu îl ascultam acasă obligat la difuzor. 

Pentru mine revelația a fost apariția Phoenix de la Timișoara care au scor un prim EP pe care l-am cumpărat fără să am pick-up! De altfel am fost martorul primului lor concert la Casa Studenților în toamna lui 1967, când credeam că se va prăbuși balconul. 

Am intrat fraudulos la Festivalul Clubului A din 1969 în două zile și nu am văzut din păcate  formația care a cucerit atunci spectatorii, adică Olimpic 64 cu Dorin Liviu Zaharia. Am audiat în schimb pe Roșu și Negru cu Nancy Brandes și Ovidiu Lipan Țăndărică și pe Phoenix. 

Pe Phoenix i-am ascultat o noapte în vara 1069 când cântau la barul Litoral din Eforie Nord. 

Și la Casa Studenților l-am urmărit pe Mugur Winkler care ne prezenta și ne introducea în muzica underground, adică hard rock de tip Led Zeppelin. Pe la începutul anilor 70 era Clubul Ateneul Tineretului de pe Aleea Alexandru unde azi este sediul ICR, casa Malaxa. Acolo am ascultat prima oară discurile lui Led Zeppelin. Am avut ocazia să-i ascult pe cei de la Phoenix în ultimul lor concert din ajunul Crăciunului 1976 de la Sala Polivalentă. Nicu Covaci i-a scos din țară pe colegii de formație în primăvara 1977. Pentru ei a fost eliberarea de constrângerile comunismului, dar pentru muzica lor a fost un eșec, dispărând  pentru 13 ani din peisajul muzical rock românesc. Din acest punct de vedere faptul că vocalistul Horia Baniciu a rămas și a continuat activitatea muzicală în România, a fost într-un  fel continuarea lui Phoenix. 

Nelu Stratone s-a străduit să adune informații despre toate formațiile rock românești până în 1990. De asemenea a urmărit fenomenul jazz-ului românesc. Eu am urmărit jazzul autohton în festivalurile de jazz de la Sibiu, având rude sibiene. De fapt ascult mult jazz pentru atmosferă, dar nu regret când am ocazia să ascult marile trupe de rock, am fost chiar la concertele din România ale lui Rolling Stones și AC/DC. Mai târziu, dar a fost o mare satisfacție.

Cartea lui Nelu Stratone ne reamintește vremurile când eram tineri, pletoși, cu pantaloni strâmți și soioși!

The Charlemagne Pursuit de Steve Berry

Cum am promis Charlemagne Pursuit de emulul lui Dan Brown, Steve Berry.

Steve Berry construiește pe baza unor evenimente istorice diverse romane de spionaj și aventuri. 

Este al patrulea roman din seria Cotton Malone, un agent al obscurei agenții de investigații a Department of Justice numită Billet Magellan condusă de Stefanie Nelle. 

În acest roman ideea este că marele împărat Carol cel Mare Charlemagne care a refăcut imperiul european germano creștin după modelul celui Roman a fost ajutat de reprezentanții unei civilizații dispărute, care ar fi apărut în diverse legende. În căutarea acestei civilizații a fost trimis cu un submarin nuclear secret, Forrest Malone, tatăl lui Cotton. 

În echipaj era și un german Lindauer al cărui tată a avut expediții în Antartica după reprezentanții acestei civilizații care ar fi fost Arienii strămoși prezumtivi ai germanilor de azi. Submarinul a dispărut și în căutarea lui în 1971 pleacă o navă  în care sunt trei tineri locotenenți, conduși de un anume Lingford Ramsey, un afro american care ține secrete rezultatele expediției. Ajuns amiral și șeful spionajulul naval, Ramsey dorește să ajungă în marele stat major al armatei americane și nu se ferește să folosească crima și șantajul. 

După multe aventuri Cotton Malone descoperă în Antarctica urmele acestei vechi civilizații, iar Nelle și Edwin Davis, Adjunctului Consilierului Președintelui pentru Securitate Națională blochează tentativele de mărire a crimnalului amiral.

Carte de citit când ești într-o vacanță!

Soră lume de Ana Blandiana

Pe Ana Blandiana am văzut-o la televizor cred că în 1964 la o emisiune foarte populară la vremea ei Clubul Tineretului, unde prezentatori erau Valentin Plătăreanu și Mariana Mihuț. Aici au apărut primă oară Florian Pittiș și poetul Adrian Păunescu. Ana Blandiana a apărut într-o transmisie în direct de la Cluj cu tineri poeți și studenți de acolo. Cred că acesta a fost debutul ei.  Când am întâlnit-o prin anii 90 și-a amintit vag de acest debut la televiziune. Pe numele ei adevărat Valeria Otilia Rusan și-a ales acest pseudonim literar de la satul din Alba de unde se trăgea mama ei. Faptul că era cunoscută sub acest pseudonim i-a creat probleme odată la trecerea prin SUA pentru că invitația era pe numele Ana Blandiana și pașaportul cu numele ei adevărat.

Ana Blandiana a cunoscut devreme succesul literar, a devenit una din cele mai apreciate poete, a luat și premiul Herder. A avut momente de interdicție de publicare după poeziile: Motanul Arpagic și Suntem un popor vegetal. 

După 1990 ea a devenit una din cele mai influente voci publice, a fondat Alianța Civică, a fost cea care a influențat alegerea lui Emil Constantinescu pentru a candida la președinția României pe care a câștigat-o fiind președinte între 1996 și 2000. Ana Blandiana alături de soțul ei Romulus Rusan au realizat Memorialul Victimelor Comunismului de la Sighet, cel mai important muzeu dedicat comemorării celor care au căzut victime represiunii comuniste în România. Dacă în ultimul deceniu al secolului XX, scriitorii erau voci importante în peisajul politic românesc, Manolescu a fost președintele PAC, acum statutul acestor intelectuali și al literaturii a decăzut. Din păcate! Nu mai sunt intelectuali și scriitori în Parlament, doar sporadic și unde nu trebuie, vezi Sorin Lavric la AUR.

Și acum să revin la carte. Este în primul rînd o carte de călătorii, ale călătoriilor prilejuite de activitățile literarea ale autoarei. Dar nu numai, ci și despre diverse evenimente din activitatea ei civică din anii 90. Trebuie să mărturisesc că și eu am publicat pe blog diverse întâmplări de călătorie, dar Ana Blandiana este o mare scriitoare și a avut și parte de întâmplări speciale și această carte este o plăcere literară citind-o cu aviditate. 

M-am lămurit și cu poza de pe copertă, este făcută pe Turnul din Pisa sub un clopot.

Cea mai pregnantă amintire pentru Ana Blandiana o are cu prima ieșire în URSS la Moscova și cum erau controlați de o securistă care vorbea românește, dar și întâlnirea inedită cu un  inginer agronom basarabean care le-a povestit probleme din acestă parte a imperiului sovietic unde trăiesc români. De fapt a aflat ulterior că și el era kaghebist! Blandiana își amintește cum la hotel erau supravegheați de o bătrânică la capătul coridorului care le controla actele, manieră care a continuat și în Rusia de azi putinistă, dar cu tinerele elegante. Și eu am fost în 1977 în URSS, dar la hotelul unde am stat la Dimitrovgrad în apropiere de orașul natal al lui Lenin nu eram astfel controlați. Dar fiind în orașul unor importante instalații nucleare probabil că aveau alte mijloace de control. Ce mi-a rămas în amintire au fost veceurile îngrozitoare din spațiile publice, inclusiv cel din hotelul moscovit.    

Ana Blandiana a fost martora evenimentelor din mai 68 la Paris și a reușit să-mi sfărâme un mit al acestor revolte studențești. Au fost niște revolte pentru nimic, manipulate de comuniști, de marxiști cu portrete imense ale lui Mao, Lenin și Che Guevara și unde s-a scandat: Jos cultura!

Cel mai impresionant capitol a fost cu Sora Maria de la Providenza. Prin anii 80 Ana Blandiana și soțul Rusan s-au întâlnit la Roma cu pictorul Eugen Drăguțescu stabilit după Al Doilea Război Mondial în Italia. Drăguțescu trăia foarte strâmtorat în Assisi și căsătorit cu o suedeză aveau un băiețel și o duceau foarte greu. Într-una din zile a fost abordat de o călugăriță care l-a întrebat dacă poate vorbi românește. Era o tânără plecată din Mirceștiul lui Alecsandri luată de călugări franciscani. Dacă vorbea curgător și italiană și franceza când a vorbit românește pictorul a recunoscut neoașismul vorbelor tinerei călugărițe. A început să-l viziteze devenind favoritul băiețelului familiei. Observând sărăcia pictorului călugărița a început să vină cu un coș încărcat cu mâncare. La un moment dat însă pictorul jenat i-a spus să nu mai aducă că asta însemna furt. Ea a revenit fără coș, dar după un timp a revenit cu coșul de mâncare. I-a explicat că s-a spovedit la preot și acesta i-a spus că nu a comis un păcat, dimpotrivă! Cuplul Blandiana Rusan au ajuns la Assisi și au căutat-o pe Maria de la Providenza. Au dat acum de o bătrânică rotunjoară după o jumătate de secol de la povestirea pictorului Drăguțescu. I-a primit cu bucurie și culmea după 1990 Blandiana a primit un telefon de la Gara de Nord. Era Sora Maria care  fusese regăsită de rudele, nepoții din Mircești și revenise în România. A fost o revedere impresionantă cu mulțime de rude tinere descoperite acum la ea acasă în Mircești. 

Sunt multe amintiri mai ales cele din epoca comunistă, când resursele de călătorie erau minime. Asta mi-a amintit și de primele mele ieșiri în Occident de după 1990 când lipsurile și sărăcia mă obliga să am un salam de Sibiu și un cașcaval afumat de Brădet ca resursă alimentară.

Călătoriile în post comunism cele mai semnificative au fsot în țări comuniste precum China sau Vietnam, care dezvoltă capitalismul păstrând regimul de lipsire a libertății tipic comunist. Ana Blandiana refuză obstinat să facă temenele în cadrul unor manifestări ale regimului comunist. Nu-i nicio deosebire  între Uniunea Sovietică și Rusia lui Putin în mentalități. 

În final Blandiana ne spune că deși acum este la o vârstă se simte încă tânără la suflet.

Cartea Anei Blandiana merită citită!

 

Festivalul tinereții la Filarmonica Pitești

Florentina Stoica

În această seară la Filarmonica Pitești au fost invitați tinere speranțe în muzica simfonică, elevi în jur de 15-16 ani. 

Orchestra simfonică Pitești condusă de dirijorul Tiberiu Oprea au acompaniat pe tinerii soliștii în forma unei formule doar cu coarde, dar și în formulă completă.

Raluca Gheboianu

Prima a luat loc pe scenă Raluca Gheboianu din București cu violoncelul și a interpretat partea I din Concertul în do minor pentru violoncel și orchestră de J. S. Bach. 

Mădălina Sima din Ploiești a interpretat la violă destul de emoționată partea I din  Concertul în re major pentru violă și orchestră de Carl Stamitz.

Ioana Tomescu

A urmat clarinetista Ioana Tomescu din București și a interpretat Fantezia Traviata pentru clarinet și orchestră de Lovreglio.

Violonista ploieșteană Florentina Stoica a interpretat partea a II și a III-a din Concertul nr 1 în sol minor pentru vioară și orchestră de max Bruch. Interpretarea tinerei soliste a fost foarte bună dovedind o siguranță pe care o au interpreți maturi.

Valențiu Constantin Grigorescu

În finalul concertului tânărul pianist bucureștean Valențiu-Constantin Grigorescu ne-a impresionat cu siguranța controlului claviaturii în Concertul nr. 3 în do minor pentru pian și orchestră de Beethoven. 

A fost o seară reușită și plăcută.