Un prieten mi-a trimis această carte sub
formă PDF. A fost o lectură pasionantă privind evoluția limbilor, a vorbirii și
a scrierii. Este scrierea unui distins lingvist suedez.
Limbile au fost legate de evoluția
umanității, consolidând-se acum 10000 de ani, concomitent cu apariția
agriculturii.
În vremurile preistorice existau diferite
limbi vorbite de comunități reduse de oameni. Cum au apărut statele din
Mesopotamia și Egipt a apărut și scrierea care a obligat la dezvoltarea
limbilor cu număr mare de vorbitori. Astfel în Sumer s-a dezvoltat scrierea
cuneiformă, care are azi ca moștenire ivritul, versiunea modernă a ebraicii
biblice, folosită azi în Israel. Este interesant că limba sumeriană s-a
menținut cu toate că nu mai erau vorbitori, datorită scribilor. Egipt și China
au folosit hieroglifele. Cele egiptene au rezistat 3000 de ani, dar
hieroglifele chineze supraviețuiesc și azi. Dacă la început limba și scrierea
au avut doar valoare economic administrativă, limba a evoluat spre
legende, scrieri religioase precum Biblia-Vechiul Testament.
Cazul cel mai interesant este al limbii
grecești care a inventat concepte noi, poezii, literatură, filosofie, știință
și elemente politice precum democrația. Ea și-a păstrat un rol important, fiind
limba folosită în statele elenistice, moștenitoare ale Imperiului lui Alexandru
cel Mare. Este importantă pentru că vechiul Testament Septuaginta s-a tradus în
greacă pentru uzul evreilor din Alexandria. Cea mai importantă moștenire însă
este scrierea Evangheliior de către apostoli în limba greacă.
Limba greacă și-a păstrat rolul important în
educație și în Imperiul Roman care a promovat-o alături limba latină. Din cauza
prestigiului al administrației și comerțului practicat de romani limba latină
s-a impus în tot vestul Europei, dând naștere italienei, francezei, spaniolei,
portughezei.
Studiul lingviștilor au demonstrat ă cele
trei grupuri princpale vorbite în Europa, limbile romanice, germanice, și slave
au o rădăcină comună în sanscrită, originând din arealul Caucaziano
Indian.
Dintre locurile cucerite de Imperiul Roman
în Vestul Europei latina nu s-a impus doar în Insulele Britanice. Tore Janson
face o analiză extrem de interesantă a limbilor din aceste insule. Inițal
Britania a fost locuită de celți, limba care au supraviețuit în Țara Galilor,
în Scoția și în Irlanda. Insula a fost invadată de triburi germanice și limba
care s-a impus era cea vorbită de Angli și de Saxoni. Prima scriere în această
limbă germanică este ocazionată de faptul că regele Athelbert s-a creștinat,
engleza fiind prima limbă scrisă din Occident în secolul VII. O altă moștenirea
a Englezei Vechi este poemul Beowlf. Insula a fost cucerită în 1066 de
normandul William Cuceritorul. Limba anglo-saxonă a fost abandonată și timp de
trei secole nobilimea normandă a folosit franceza. Doar după Războiul de 100 de
ani cu Franța s-a consolidat sentimentul național, franceza a fost
abandonată de nobili și s-a revenit la engleză. Prima scriere în această limbă
îmbogățită de multe cuvinte de origine latină trecut prin filtrul francez sunt
Povestirile lui Chaucer, culminând cu opera artistică a lui Shakespeare. Totuși
dacă se analizează un discurs în engleză se observă că este totuși o limbă
germanică în fond.
Primul text în franceză a fost în tratatul
de la Strasbourg unde s-au făcut jurămintele moștenitorilor lui Charlemagne.
Foarte interesantă este povestea limbii
italiene. Atunci când Dante s-a apucat să scrie poemul ulterior numit de
Boccacio Divina Comedia, el a scris-o în dialectul toscan și acesta s-a impus
ca italiana standard. Se spunea că dialectul sard este prea primitiv, la fel și
cel sicilian, care aduce dacă analizăm sonoritățile cu limba vorbită azi de
români! Astfel Dante a impus italiana standard care se vorbește azi în Italia.
Revenind la latină ea și-a păstrat
statutul de limbă extrem de importantă prin intermediul Bisericii Catolice și
prin faptul că a fost limba internațională a Evului Mediu și Renașterii.
Statutul ei a început să fie zdruncinat de Reformă, când au început să se
impună limbile naționale, vernaculare în care s-a tradus Biblia, cuma
făcut Luther în Germania. Din secolul XVII limba care s-a impus în relațiile
internaționale a fost franceza, determinată de preeminența Franței în Europa și
a lui Ludovic al XIV-lea. Statutul francezei ca limbă a diplomației a fost
zdruncinat de engleză prin victoriile SUA în cele două războaie mondiale.
Mai ales după Al Doilea Război Mondial engleza s-a impus în comunicații,
aviație, știință și ulterior și în diplomație. În același timp în țările din
est s-a impus ca limbă obligatorie limba rusă, dar după prăbușirea comunismului
acest statut a dispărut.
Tore Janson încearcă să facă niște
predicții despre evoluția vorbirii și a limbilor cu care nu sunt de
acord.
Lingvistul Tore Janson a insistat asupra
englezei, a limbilor germanice și a limbilor romanice, ignorând limbile
slave.
Eu încerc pe baza celor scrise de Janson
asupra evoluției limbii noastre materne, limba română.
Și tind să dau dreptate lui Gheorghe Brătianu
că noi românii suntem un miracol!
Este clar că fenomenul de romanizare s-a
impus în aeralul din Dacia cucerit de romani, identic cu impunerea latinei la
iberi și gali. Dar reziliența și răspândirea limbii române nu se poate explica
în epoca năvălirilor barbare decât prin contactul permanent al românilor din nordul Dunării cu populațiile romanizate din
sudul Dunării, a românilor din Balcani. Acest contact a fost îngreunat și
întrerupt de cucerirea Peninsulei Balcanice de către slavi. În același timp
străromâna a fost împănată de cuvinte slave din motivul că atunci când s-a
consolidat această limbă teritoriul
României de azi era sub stăpânirea Țaratului Bulgar. Acesta ne-a lăsat
moștenire boierimea de origine slavă și preoțimea slavă care folosea în
biserică această limbă în care se tradusese Biblia. Deci românii erau sub o
puternică influență slavă. Nu existau scrieri în limba română, preoții
țineau slujba în limba slavă, scriau în slavonește, dar probabil că enoriașilor
le țineau predici în românește. Altă problemă este că atunci când s-a început
să se scrie în limba țării, sub influența Reformei venită prin sași și unguri
în Transilvania scrierea era cu chirilice. Totuși româna a supraviețuit în
aceste condiții extrem de vitrege, cum se observă și din istoria limbii
engleze. În momentul producerii Unirii cu catolicismul în Ardeal, învățații
Școlii Ardelene au descoperit că suntem de origine latină și au început
demersuri pentru scrierea cu caractere latine. De abia după 1850 s-a trecut la
scrierea cu caractere latine în tot arealul românesc, Valahia, Moldova și
Transilvania. Marii noștri clasici au scris cu caractere latine. Doar mai
timpuriul Creangă a învățat slovele chirilice. Este totuși și sentimentul
național care a contribuit la supraviețuirea limbii române, care este vorbită
de vreo 25 de milioane de conaționali. Dar sunt limbi în Europa cu mult
mai puțin vorbitori, dacă ne referim la albanezi, la lituanieni, letoni, sau
estoni, care sunt bine înrudiți cu finlandezii. Aceste popoare au între 2 și 5
milioane de vorbitori. Ba dacă ne gîndim la islandezi, ei sunt vreo 300000!
Revenind la carte, o recomand celor
amatori de istoria limbilor și a vorbirii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu