Cardinalul

Consemnez cu bucurie apariția unui nou film care aduce adevărul despre istoria chinurilor românilor sub comunism. Parcă niciodată n-am simțit atâta frustrare și revoltă văzând acest flm.
Este în regia lui Nicolae Mărgineanu, care are în portofoliu mai multe filme despre universul concentraționar în regimul comunist adus de tancurile bolșevice.

Filmul este dedicat figurii exemplare a cardinalului Iuliu Hossu, al greco catolicilor ardeleni. El și alți înalți prelați uniți sunt aduși la închisoarea de la Sighet și chinuiți să renunțe la credința greco catolică ca să treacă la ortodoxie. 

Din cei 7 martiri ai bisericii greco catolice beatificați de Papa Francisc anul acesta, majoritate au fost martirizați și au murit în această pușcărie fără să-și trădeze credința. 

Este semnificativă scena când directorul pușcăriei îl cheamă pe Hossu să vorbească cu sora sa a cărei fiică era bolnavă. Acesta se roagă fierbinte de episcopul Hossu, viitorul cardinal pentru sănătatea fiicei sale. Este normal pentru că Maramureșul era total greco catolic!

Am fost uimit să aflu cât de tânăr era episcopul Hossu la Unirea de la 1 Decembrie 1918, când acest a citit discursul care procama Unirea Transilvaniei cu România. Avea doar 33 de ani.

Mai apare și Samoilă Mârza cel care a consemnat prin fotografie acel important act. 

În pofida oricăror amenințări Iuliu Hossu a rămas la Cluj în timpul stăpânirii hortyste împreună cu episcopul ortodox Nicolae Colan. Cum se observă cele două biserici ardelene erau surori și au luptat împreună pentru unirea românilor. 

Dar la ordinul lui Stalin Biserica Greco Catolică trebuia desființată ca să nu mai depindă de Papa de la Vatican.

Mai sunt consemnate în film cele două martirii, a lui Iuliu Maniu, artizanul politic al Marii Uniri și a marelui istoric Gheorghe Brătianu, uciși și ei la Sighet.

Văzând cum marii oameni politici și lideri spirituali au fost înjosiți și chinuiți de slugile ciubotelor bolșevice te cuprind o ură puternică care-ți amintește de nemernicii de azi, epigoni ai acestor slugi ticăloase.

Horia Andreescu la Filarmonica Pitești

Astă seară 28 noiembrie 2019 s-a petrecut un eveniment muzical, poate cel mai important al stagiunii muzicale piteștene. 

Dirijorul Horia Andreescu s-a aflat la pupitrul Filarmonicii Pitești. Și nu a venit singur, a venit împreună cu pianistul Mihai Ungureanu. 

Prima piesă muzicală a concertului a fost Simfonia nr. 1 în mi bemol major de Mozart. Este prima simfonie scrisă de micul Mozart la vârsta de 8 ani. Motive folosite de acest wunder kind vor apărea și în lucrări muzicale de la maturitate. Compoziția stă sub influența unor compozitorii precum fii lui Bach.

Execuția lucrării arătă că orchestra Filarmonicii Pitești se mișca bine sub bagheta lui Horai Andreescu.

Mihai Ungureanu

A urmat apoi Concertul pentru pian nr. 11 în re major de Haydn. Solistul a fost pianistul Mihai Ungureanu, care mă impresionase anterior cu o interpretare de excepție a Concertului Imperial de Beethoven.

Concertul este unul dintre cele mai cunoscute ale lui Haydn și arată influențe ale lui Mozart! Orchestra condusă cu mâna sigură a maestrului Andreescu a acompaniat pe pianist cu atenție.

Mihai Ungureanu amabil ne-a oferit și un bis, cu Catedrala scufundată de Debussy. 

A urmat apoi partea a doua a concertului unde orchestra condusă de maestrul Horia Andreescu ne-a oferit una din cele mai bune interpretări ale Simfoniei a 5-a, a Destinului a lui Beethoven. Nu mai insist asupra lucrării muzicale fiind mult prea cunoscută. Este una din culmile muzicale ale lui Beethoven. 

Surpriza a fost orchestra care s-a comportat excelent sub bagheta maestrului Andreescu. Cum mi-a mărturisit unul din violoniștii din orchestră, Horia Andreescu a scos untul din ei în repetiții. 

Cu Mihai Ungureanu

Mărturisesc că am fost extrem de impresionat atât de frumuzețea muzicii cât și de interpretarea orchestrei.

A fost o seară muzicală înălțatoare!

Elvis on tour

Elvis on tour este un documentar despre probabil printre ultimele lui turnee prin America. Știu că înainte de ieșirea lui in scenă cânta aproape exclusiv la Las Vegas.

Documentarul m-a intrigat pentru că nu știam când a fost realizat. Abia la sfârșit am văzut că fusese realizat în 1972.  Pe cei doi realizatori  Robert Abel și Pierre Adige nu-i știu, dar realizatorul montajului a fost faimosul regizor Martin Scorsese.

Revenind la perioada realizării filmului mă uitam la tineri și-mi dădeam seama că era undeva la sfârșitul anilor 60, după lungimea părului și a fustelor mini ale fetelor.

Exact în acel an 1972 terminam facultatea și poza de pe diploma de inginer era o poză cu mine cu părul cam la fel de lung ca al lui Elvis și al colaboratorilor săi.

Elvis nu luase în greutate, era drept la stomac, cu pantalonii evazați și cu pelerina scurtă din spate. 

Bucuria mea este că s-au dat secvențe din nebunii ani 50 când Elvis cânta rock și apoi săruturi din multele lui filme.

Am urmărit cu entuziasm interpretări ale unor melodii celebre Bridge over troubled water, Proud Mary, melodie bayou de pe Mississipi, unde a copilărit. 

Și apoi l-am ascultat interpretând extraordinarele gospeluri în care și-a cultivat vocea în copilărie. 

Formidabilă era și atmosfera  pe scenele din turneu, nebunia fetelor fane ale lui Elvis. Nu cred că se mai petrec acum scene cu artiști adorați cum erau prin anii 60-70.

Oricum am retrăit nostalgia acelor vremi, când Elvis era Rege! Iar eu un tânăr de douzeci și ceva de ani.

Blue Moon de Lee Child

Blue Moon este cel mai recent roman al lui Lee Child, apărut luna trecută. Este romanul aventurilor lui Jack Reacher #24.

Personajul inventat de Lee Child are un mare succes, Ken Folett, alt autor englez declară că Reacher este noul James Bond. Din acest motiv s-au realizat deja două filme.

Acest roman al cărui nume nu mi-a clar s-a putea intitula Îngerul Exterminator. De de? Pentru că asta ar fi conținutul romanului.

Reacher este ca de obicei pe drum într-un autobuz.

Reacher observă cu unui om adormit, în vârstă îi ieșea un plic care se pare că conținea o sumă importantă de bani. Acest plic atrage atenția unui tânăr cu aer de delicvent. Coboară toți din autobuz și tânărul îl urmărește pe bătrân, dar Recher este în apropiere și atunci când acesta încearcă să-l jefuiască Reacher îi dă un brânci care-l aruncă pe caldarâm. Domnul în vârstă se numea Aron Shevick și tocmai își vânduse un automobil vechi de colecție. Sumă îi trebuia lui Aron pentru că fiica lui Meg care era bolnavă de cancer și când începe să se trateze află că nu are acoperire din asigurarea medicală, pentru că firma unde lucre, un startup de informatică dăduse faliment și nu plătise asigurări. Reacher promite să rezolve problema.

Orașul în care trăia Shevick era împărțit în două părți de interlopi, vestul era al ucrainienilor, iar estul al albanezilor.

Între cele două bande apar niște probleme, Gregory, șeful ucrainienilor îi spune lui Dino, șeful albanezilor că are niște surse în poliție și i-a revelat niște informatori din propria sa bandă și doi de la albanezi. De fapt ucrainienii voiau să intre pe teritoriul albanezilor.

Reacher află de la Shevick că trebuie să plătească ultima rată la albanezul cămătar de la care făcea rost de bani pentru tratamentul fiicei lor Meg.

Reacher se oferă să se ducă el în locul lui la cămătar. De fapt acesta fusese eliminat și în locul lui apăruse un cămătar ucrainian. Ucrainienii spre deosebire de albanezi erau mai deschiși la culoare, blond șaten, purtau cămașă albă, costum negru, aveau cravată neagră de mătase și conduceau limuzine Lincoln Town Car. Reacher se duce la  cămătarul ucrainian să plătească datoria, dar acesta nu știa care era suma și îi dă mai puțin și obține un nou împrumut ca Aron Shevick. Cămătărul îi face o poză, iar afară doi gangseri ucrainieni vor să meargă la Shevick să-i vadă casa și familia.  Reacher îi duce în afara orașului îi lovește rău pe ambii și mașina se zdrobește de un gard și cei doi gangsteri își dau duhul.

Gregory crede că albanezii au început represalii și omoară și ei doi gangsteri albanezi. Și așa începe războiul între cele două bande, care pe deasupra așteptau sosirea unui comisar nou de poliție care nu putea fi corupt.

Reacher află că de fapt banda de ucrainieni era angajată de Moscova să producă fake news pentru consumatorii americani și aceștia îl angajează pe conaționalul lor falimentarul Max Trulenko să facă răspândire pe internet al știrilor demobilizatoare.

Reacher se decide să extermine cele două bande să dea de Trulenko și să recupereze banii pentru familia Shevick.

Pentru această întreprindere este ajutată de Abby, o chelneriță care-i devine și iubită și de niște foști militari care erau acum cântăreți la un bar.

Exterminarea albanezilor este facilitată de faptul că Dino este împușcat de Tugmir, adjunctul lui care dorea să-i ia locul. Execuția este auzită de ceilalți și începe un schimb de focuri fratricid. Ultimii supraviețuitori sunt terminați de Reacher.

Gregory era foarte speriat de întorsătura lucrurilor și crede că în contra lor apăruse acest necunoscut, care era omul mafiei ruse care dorea să-i scoată din afacere.

Reacher printr-o șmecherie reușește să-l anihileaze pe Gregory și îl ia prizonier pe Danilo, adjunctul lui. Ceilalți sunt executați de Reacher și echipa lui. De la Danilo află unde era centrul informatic al lui Trulenko.

Reacher și ai lui pătrund în turnul unde se afla Trulenko. Reușesc să anihileze paznicii și îl capturează pe Trulenko. Îl pune să șteargă toate saiturile porno și apoi să mute banii lui și ai lui Gregory în contul lui Aron Shevick. 

Shevick aproape că face atac de cord când vede cât are în cont. Reacher îi spune să dea bani celor care pot fi în situația lor cu problemele medicale ale fiicei Meg, sau să dae bani și avocaților care voiau să-l ajute să obțină banii de la falimentul Trulenko. 

Și așa Reacher ia un autobuz în care cineva lăsase un Washington Post în care se povestea cum orașul de unde pleca Reacher fusese curațat de bandele de gangsteri. 

Roman dur de acțiune, cumsunt toate romanele lui Lee Child. 

Acum încep să citesc și câteva cărți de istorie și de idei.

Concert de corni la Filarmonica Pitești

În această seară de noiembrie am avut plăcerea unui concert în care solist a fost instrumentul de suflat cornul. 

Concertul a avut și semnificație umanitară pentru sprijinirea unei tinere aflate în nevoie.

Concertul a debutat cu Uvertura la Orfeu și Euridice de Ch. W. R. von Gluck o piesă veselă și antrenantă interpretată de orchestra Filarmonicii Pitești conduă de dirijorul Tiberiu Oprea.

A urmat apoi Concertul pentru 2 corni, cembalo și orchestră de coarde în mi bemol major de G. P. Telemann. Acest concert pentru instrumente de suflat a avut ca soliști doi interpreți la corn din Moldova, discipoli ai la fel de renumitului cornist Petrea Gâscă. Este vorba de Mihai Sîrbu, careveste și managerul Filarmonicii de Stat din Botoșani și Iona Gabriel Luca.

Prima parte are aerul acela aristocratic al vânătorii anunțată exact de acest instrument. 

Muzica baroc[ a lui Telemann a a aceeat ao stare de bine melomanilor carea au apaludat pe soliști, dar și orchestra de coarde care i-a acompaniat condusă de maestrul Tiberiu Oprea.  

În partea a două a concertului am audiat Simfonia a 4-a Italiana a lui Felix Mendessohn Bartoldy.

Simfonia a fost scrisă de Menelssohn după turul european care l-a făcut în tinerețe. Esteo muzică antrenantă care mi-a amintit de Mozart.

Orchestra Filarmonicii Pitești condusă de Tiberiu Oprea a realizat o interpretare reușită a acestei simfonii foarte colorate muzical.

Am trăit o seară muzicală deosebită.

Cu Ion Luca și Mihai Sîrbu

Sub acoperire - serial excelent de spionaj ceh

Am găsit un serial ceh de spionaj excellent, în 6 episoade. 

Este o poveste despre falși dizidenți, spioni și infiltrarea adâncă a KGB în spionajul țărilor din Est aflate în stăpânirea lor.

Povestea mi-a amintit de roanele lui John Le Carre, chiar ultimul pe care l-am citit unde spionul englez era legat de un alt spion din Cehoslovacia de dinainte de 1989.

Este de asemenea obsesia spionajului englez pentru trădători pentru agenți dubli, cum i-au avut pe cei din cercul celor 5 de la Cambridge cu Kim Philby lider.

În centrul poveștii este cuplul Viktor Skala, dizident și semnatar al Cartei 77 și al soției sale frumoasa și gingașa violonistă Marie, fiica unui alt cunoscut dizident cehoslvac.

Ei reușesc să fugă trecând frontiera sub glaonțele grănicerilor  și se stabilesc la Londra.

Suntem în toamna lui 1989 și cei doi revin la Praga în Cehoslovacia. Se simte vântul schimbării, ambasada Germaniei de vest este invadată de est germani care vor să treacă în vest. 

Într-o seară cei doi sunt loviți de o Volgă neagră. 

Marie se trezește singură la spital. Își revine și începe să-l caute disperată pe Viktor. Viktor dispăruse și intraseră în alertă, securitatea cehoslovacă, colonelul Vlach și adjunctul său Honza Berg, fost polițist de anchete judiciare, dar și oamenii de la MI6. Aceștia erau reprezentați de doi spioni acoperiți, una reprezentând un departament care dorea o nouă relație cu estul și Gerald, un spion din garda veche a Războiului Rece, care spune la un moment dat că ei nu au luptat împotriva comunismului, ci a rușilor, care sunt adversari periculoși.

Vlach și Berg încep ancheta dispariției lui Skala, ca Berg să dea de urma unui securist care-l anchetase pe Viktor Skala în 1977. Acesta îi arată lui Berg o fotografie cu copii de la un orfelinat postbelic unde era Viktor, dar și colonelul Vlach, atunci profesor la acea școală.

Berg îl bănuie pe Vlach că a trădat pentru englezi, dar Vlach îl dă pe mâna șefului rezidenței KGB Volkogonov din Cehoslovacia și Berg este omorât în torturi. Nimeni nu știe unde a dispărut Berg, inclusiv iubita lui, secretara lui Vlach, care o liniștește că Berg a fugit în Vest. 

Marie începe să-și suspecteze soțul de jocuri duble. Ajunge până la urmă să fie închisă într-un spital psihiatric.

Skala dipăruse pentrru că telefonase la englezi, este dus într-o ascunzătoare de șefa spionajul în Cehoslvacia, dar Gerald îl răpește și-l duce într-o ascunzătoare din Germania de Vest pentru că-l bănuia de agent dublu pe Skala. 

Vine Revoluția de Catifea, comunismul cade, și ministru adjunct de interne este un dizident pianist, fostul acompaniator al lui Marie. El o recuperează pe Marie din spital, iar englezii dau de Skala. 

Acesta declară că a fost reținut de KGB în Germania de Est. 

Bănuielile soției lui Marie cresc. Reușește să afle adresa lui Vlach și se duce la locuința acestuia. 

Acesta demisionase după preluarea puterii de Forumul Civic, soția decedase șiera gata să termine și el cu viața. 

În vizita Mariei la Vlach aceasta află adevărul îngrozitor despre soțul său. 

Se vede cât de infiltrată era securitatea cehoslovacă de sovietici care făceau ce voiau, inclusiv după preluarea puterii de regimul anticomunist.

Este interesant cum noi șefi ai securității trebuie să lucreze cu vechii securiști care-i urmăriseră și reprimaseră. 

La noi nu a fost cazul pentru că securitatea a fost condusă ani buni tot de foști securiști, precum Măgureanu. Nu știu cât de infiltrați suntem de KGB și urmașii FSB, GRU, dar rușii încă pot avea informații de la agenții sub acoperirea pe care îi au în fostele țări comuniste.

Un film frisonant, care te umple de griji și temeri bazat pe chestiuni adevărate.

Îl recomand cu căldură celor interesați de serialele de spionaj pentru că este adevărul despre securitate, într-un film în care situațiile de la noi sunt similare cu cele din Ceahoslovacia, Cehia și Slovacia de azi.  Este superior celor făcute în vest pentru că este despre noi cei din Est!

Jurnal cultural în noiembrie

Festivalul Internațional de Teatru și Forme Noi de la Teatrul Davila Pitești

În ultimele zile începând cu 1 noiembrie am urmărit Festivalul înternațional de teatru și forme noi de la Teatrul Davila Pitești. Această adăugire de forme noi am observat că este extrasă exact din piesa lui Cehov Pescărușul. Este prima piesă cehoviană pe care am urmărit-o, pusă în scenă minimalist de marele regizor Andrei Șerban la Unteatru. A și luat Marele Premiu al acestui festival.

Ce mi-a plăcut mie?

În primul rând Lecția de bune maniere, piesa interpretată de Maia Morgenstern privind chestiunea sensibilă a antisenitismului, piesă cu un mesaj extrem de dur și penetrant.

Apoi altă piesă cu mesaj este piesa despre emigranți, scrisă de un basarabean și adaptată de un regizor român la Teatrul din Herson, Ucraina. Este o piesă despre condiția esticului obligat și doritor să-și caute norocul și banii într-un Occident nu prea primitor cu astfel de oameni.

Am nimerit și eu un premiu, cel pentru scenografie primit de teatrul Tamasi Aron din Sfântul Gheorghe cu piesă poloneză Sam, de strictă actualitate.

Este perioada din an când merg la teatru să mă pun la punct cu tendințele noi din teatru.

În această săptămână am avut șansa să văd două filme românești desosebite.

Între chin și amin

Acesta este un film regizat de Toma Enache. Toma Enache este aromân, machedon, a făcut deja un film despre acești românii din Peninsula Balcanică.

Probabil că impresionat că printre cei aflați în iadul reeducării de la Pitești se aflau și tineri aromâni a făcut acest film. 

Este o melodramă, despre viața unui cuplu de tineri Tase Caraman și tânăra Lia. El este un tânăr compozitor și cântăreț la contrabas, venit de la o bursă din Germania și întâlnește pe Lia de care e îndrăgstește. Lucrurile se întâmplă la finalul anilor 40 când comuniștii puseseră ciubotele pe cefele românilor. Tase scrie Odă lui Dumnezeu și este arestat împreună cu fratele lui Iancu. Tinerii ajung la închisoarea de la Pitești și dintr-o dată filmul ia o turnură horror. 

Experimentul de reeducare de la Pitești este oribil doar când se povestește despre el, dar când este reconstituit este aproape imposibil de văzut. A fost atâta oroare în acest experiment pus la cale  de securitate și inspirat de bolșevici. Dar cei care-l pun aici în aplicare sunt români get beget. După ce erau chinuiți, nemâncați tinerii arestați sunt torturați ca să ajungă la rândul lor torționari. Între aceștia ajunge și fratele său Iancu. 

Ei bine, niște așa ziși istorici spun că studenții de acolo erau legionari și s-au omorât între ei. În primul rând că legionarii erau în minoritate, iar cei care erau, era tineri, fără mare legătură cu generația celor lui Codreanu și Sima.

Cred că niciunul dintre acești istorici nu a stat în fața unui securist că probabil că după cum gândesc ei acum, atunci s-ar fi căcat pe ei de frică!

Filmul este impresionant, îți dau lacrimile de oroare și emoție. L-am văzut împreună cu studenții din Pitești și la final am auzit cum tinerii aplaudă zgomotos.

Maria, Regina României

Acest film artistic este opera unui regizor englez, Alexis Sweet Cahill, probabil că ei au o mai mare experiență cu regine.

Rolul principal este jucat de o actriță româncă stabilită în Anglia, care are ceva din eleganța, rafinamentul și fascinația pe care o avea această regină.  

Filmul se ocupă cu cel mai important moment al vieții și carierei Mariei a României.  Este momentul extrem de complicat de la tratativele de la Paris privind pacea de după Primul Război Mondial. Primul Ministru al României Ionel I. C. Brătianu (Adrian Titieni) pledeaza cauza noastră a României Mari, privită cu neîncredere de cei trei mari Clemenceau al Franței, Loyd George al Marii Britanii și președintele Wilson al SUA, în primul rând din cauza tratatului de pace de la Buftea cu germanii din mai 2018. 

Ca ultimă resursă se decide ca Regina Maria să plece la Paris. Ea s-a dovedit atît de eficientă că reușește să-i convingă și să-i alăture cauzei României Mari. Am mărturia cam strepezită a istoricului canadian, strănepoată a lui Loyd George că Maria a fermecat acești lideri politici pentru a avea Româna Mare interbelică. 

Din păcate acest vis al României Mari s-a făcut praf în 1940. Nici azi când Basarabia este independentă sunt departe de refacerea visului. 

Aș sublinia asemănarea izbitoare a actorului care l-a interpretat pe regele George al Marii Britanii cu regele. 

Acest fim este primul film adevărat care pune la punct și spune adevărul despre monarhia românească care ne-a scos din glodul subdezvoltării în care erau principatele modernizate de Regele Carol I și care a îndeplinit idealul României Mari sub cuplul regal Ferdinand și Maria.

Și acest film la care a fost coadă la bilete a fost aplaudat la final.

Cred că începe să se împlinească dorința lui Ceaușescu despre epopeea națională. Aceste filme fac cu adevărat istoria adevăarată a României moderne cu regi și politicieni patrioți, cu criminali comuniști care au torturat cei mai buni fii ai acestei nații în vremea comunismului.

Concert vocal simfonic Mozart

În această seară după hiatusul de săptămâna trecută din cauza Festivalului de Teatru de la Davila, am revenit la Filarmonica Pitești. Și a fost o surpriză plăcută, cred că prima oară pe scena Filarmonicii Pitești din Centrul Cultural Multifuncțional am văzut pe scenă un cor.

În aceast seară am audiat un concert complet Mozart. 

Am audiat două piese vocal simfonice compuse de Mozart. Mozart  care a folosit toate instrumentele musicale, în aceaste compoziții folosește cel mai nobil instrument, vocea umană.

În prima parte a concertului am audiat fragmente din Recviemul de Mozart. Se pare că în ultima parte a vieții sale a început să fie preocupat de muzica religioasă. Recviemul este scris în anul morții sale 1791. Nici nu a apucat să finalizeze această capodoperă, forma finală fiind realizată de niște tineri muzicieni de sub oblăduirea maestrului.

Este cumva interesant că cei doi mari muzicieni ai Clasicismului Vienez au ca ultime capodopere compoziții vocal simfonice, Mozart, Recviemul, iar Beethoven Simfonia a IX-a.

Recviemul mozartian este o piesă impresionantă, gravă vestind trecerea lui Moazart la cele veșnice. 

Orchestra Filarmonicii Pitești în format redus, condusă de dirijorul Bogdan Vodă, susținută vocal de soprana Cristina Fieraru și supriză! corul BRD au reușit o interpretare impresionantă a unor părți din această compoziție muzicală. 

Un alt fragment a fost interpretat de patru soliști și cor.

De remarcat că programul de sală era realizat de BRD pe hârtie de bună calitate. Încă o dovadă că comisioanele pe care le plătesc lunar băncii se duc și pe acțiuni culturale!

În partea a doua am audiat o altă piesă vocal simfonică Misa Încoronării. Este o piesă compusă în 1779, deci la 23 de ani când încă Mozart era foarte tânăr. Este dedicată încoronării împăratului Francisc al Imperiului Romano German. A devenit între timp piesa favorită a Curtii Imperiale de la Viena. 

Interpretarea completă a acestei piese s-a făcut de orchestra Filarmonicii Pitești condusă de această dată de Andrei Stănculescu cu ajutorul a patru soliști și corul BRD.

Ambele opere muzicale dovedesc încă odată geniul muzical mozartian și melomanii au aplaudat viguros, chiar dacă și uneori nepotrivit!

The Guardians de John Grisham

Acesta este ultimul roman scris de John Grisham. Este numit maestrului thrillerului juridic.

The Guardians pe care l-am terminat aseară am citit în postfață că se inspiră din evenimente reale.

Cullen Post este un avocet, care la debut era în biroul de apărători din oficiu.

A fost pus să apere un tânăr afro american care violase un adolescentă albă pentru a pătrunde într-o bandă. Post a fost atât de revoltat de atitudinea provocatoare a acestui tânăr, așa că a plecat și l-a abandonat.

A luat calea bisericii și a devenit predicator în Biserica Episcopaliană (ramura americană a bisericii anglicane). Ca pastor a ajuns în pușcării și a găsit multe cazuri de nevinovați condamnați la moarte.

A revenit în avocatură și împreună cu alte două avocate au fondat la Savannah, Georgia o asociație numită The Guardians care se ocupă cu exonerarea și eliberarea acestor nevinovați prin proceduri legale, cu date noi care contrazic concluziile proceselor anterioare.

Romanul începe cu un condamnat la moarte care este pe culoarul morții să primească injecție letală, dar este amânată de decizia unei curți de apel. Acesta a fost acuzat că a ucis o tânără după ce a violat-o. Condamnarea s-a făcut pe baza unui fir de păr pubian care de fapt aparținea adevăratului ucigaș.

Post și echipa s-a reușiseră până atunci să elibereze 8 nevinovați. Printre aceștia se afla și un negru Frankie Tatum, care a primit și conpensații de milioane de dolari. Acesta se decide să ajute pe The Guardians fiind un fel de detectiv foarte discret la diversele cazuri. Post cu ajutorul lui Frankie face rost de o sticlă de bere cu amprentele adevăratului ucigaș și de un fir de păr pubian, erau șapte din probele administrate. Analiza ADN îl dă pe adevăratul criminal de gol, care este arestat și cel nevinovat eliberat.

Dar cazul care acoperă romanul este al lui Quincy Miller. Acest negru este închis de 23 de ani și condamnat pe viață că l-ar fi ucis cu o pușcă pe avocatul său de divorț, Keith Russo într-un orășel Seabrook din Florida.

Condamnarea sa s-a făcut pe baza unor declarații false, a fostei soții, a unei tinere care era acuzată de folosirea și vânzarea de droguri și aunui turnător de pușcărie care l-a acuzat că ar fi spus că el l-a ucis pe Russo.

Proba încriminatoare este o lanternă pe care se aflau ceeea ce se poate numi sânge. Această singură probă materială a fsot suficientă ca Miller să fie declarat vinovat și închis pe viață. În plus această lanternă dispăruse cu mai multe probe într-un incendiu. Doar pe baza unor fotografii un pseudo expert declarase că urmele de sânge sunt ale victimei Russo.

De fapt Miller era victima unei conspirații care este descoperită de avocatul Post. Russo era în contact cu traficați de droguri, șeriful Pfitzner care s-a ocupat de caz devenise protectorul traficanților, având partea leului.

Russo fusese încolțit de DEA, agenția antidrog să devină turnător și traficanții s-au prins și au dat ordin să fie ucis.

Miller care avusese un divorț nenorocit și-l blamase pe Russo de rezultat era victima perfectă. Juriul exclusiv din albi l-a condamnat.

Post face săpături, intră în contact cu FBI. La cererea de rejudecare asistă și doi indivizi care sunt urmăriți de Frankie Tatum și se dovedesc a fi unul avocat de traficanți din Miami și Mercado, consultant de securitate. Asta însemnă că traficanții intră în alertă și Miller este victima unei încercări de asasinat în pușcărie. Nu reușește și Miller se află la spital în recuperare.

Pfitzner care se retrăsese în lux pică împreună cu Mercado într-o ambuscadă ordonată de FBI. Aceștia simulează ca Miller ar putea fi asasinat în spital. Cei doi infractori sunt arestați, Pfitzner finanțase exexuțiile.

Pe de altă parte, Post reușește să găsesască în casa bunicii unui polițist negru, ucis atunci de o ambuscadă organizată de Pfitzner, probele care ar fi ars, adică o cămașă cu sângele lui Russo și lanterna!

Un expert criminalist dovedește că pata de sânge provenea de la un animal. 

Așa Miller este exonerat de vinovăție și eliberat urmând a fi compensat de statul Florida cu milioane de dolari pentru statul degeaba în pușcărie.

Este un roman frumos și trist pentru că este trist să intri la pârnaie nevinovat. 

După cum vedeți mai și citesc nu stau numai cu ochii beliți la televizor și uite că mai și scriu pe blog!

Reconstituirea unei vieți cu George Mihăiță

Ultima reprezentație teatrală de azi 10 noiembrie 2019, ora 19.00 a fost un spectacol suținut de George Mihăiță, pe baza cărții scrise de Doina Papp cu actorul.

De George Mihăiță mă leagă faptul că este prahovean, din Moreni. de asemenea Mihăiță avea prieteni chiar pe strada mea din Ploiești.

Moreniul natal era, ca și Ploieștiul interbelic un oraș american, de aia i se spunea Chicago pentru că avea toate facilitățile unui oraș american din cauza petroliștilor. Totul s-a terminat în 1948, când s-a născut Mihiță.

George Mihăiță avea talente de mic, cânta la acordeon, a ajuns și la Școala de Muzică din Ploiești. A intrat a treia oară în 1967 la teatru, penultimul, ultimul fiind Mircea Diaconu, viitorul șef de promoție. Face parte din promoția mea de facultate și i-am descoperit la Cassandra și prin filme.

Pentru că Mihăiță a avut un noroc enorm șa începutul carierei, a fost selecționat când era student alături de colegul lui Vladimir Găitan în filmul Reconstituirea a lui Lucian Pintilie, declarat de mulți ca cel mai bun film românesc. Am avut norocul să-l văd atunci în 1969, câteva zile la Cinema Luceafărul.

Mihăiță a fost repartizat la Teatrul de Comedie, când director era Radu Beligan și după Revoluție a devenit și el director și încă este director.

A jucat în foarte multe filme în roluri comice, cu toate că primul rol de film este tragic.

A fondat și o revistă dedicată adolescenților, Salut în vremea când fiul său libru, cel mare era adolescent.

Este un actor de mare calibru și a servit interesele meserie cu dăruire și merită să fie omagiat!

Sam sau introducere în viața de familie de la Teatrul Tamasi Aron regia Laszlo Bocsardi

Spectacolul de azi 9 noiembrie, 2019, de la Sala Mare a Teatrului Davila de la ora 19 a fost piesa Sam sau introducere în viața de familie  montată la Teatrul Tamasi Aron în regia Laszlo Bocsardi.

Piesa aparține unei dramaturge poloneze numite Maria Wojtyszko și dezbate problemele Poloniei de a

Problemele Polonie de azi sunt presiunea religioasă a bisericii catolice care a confiscat viața politică, probleme drogurilor, care a înlocuit beția poloneză, dar și problemele familiei. 

Părinții lui Sam - Samuel, un   băiețel de13 ani  hotărăsc să divorțeze și se cuplează, ea cu Dragan, un kosovar albanez și tatăl cu Maia, o rusoaică, ceea ce ironizează și pericolul imigrației. 

Sam este chinuit de colegul său Grzesiek și se îndăgostește de colega Viola.

Părinții lui Sam se droghează și pe scenă apar o cultură de canabis.

Am să dau și distribuția piesei:

DISTRIBUȚIE

Sam: ERDEI Gábor

Mama: CZIRJÁK Beatrix (student la actorie), MÁRKÓ Eszter

Tata: PÁLFFY Tibor

Grzesiek: FEKETE LOVAS Zsolt

Viola: KORODI Janka

Maia gătește: PÁL FERENCZI Gyöngyi

Gosia: DARAGUS Anna (student la actorie), KOVÁCS Kati

Tanti Shultz: TÓTH Eszter Nikolett (student la actorie), SZALMA Hajnalka

Bunica lui Grzesiek: FEKETE LOVAS Zsolt

O jurnalistă: TÓTH Eszter Nikolett (student la actorie), SZALMA Hajnalka

Mama Violei: CZIRJÁK Beatrix (student la actorie), MÁRKÓ Eszter

Tatăl Violei: PÁLFFY Tibor

Hârciogul cel bun: KÓNYA-ÜTŐ Bence

Hârciogul cel rău: BOCSÁRDI Magor

Dragan: PIGNITZKY Gellért

Regizor: BOCSÁRDI László

Traducător: PÁSZT Patrícia

Decor: BARTHA József

Costume: Kiss Zsuzsanna

Actorii sunt bine aleși și joacă convingător, în pofida barierei lingvistice, spectacolul se desfășoară în ungurește, se puteau citi replicile subtitrate.

M-a impresionat în special scenografia, sunt piese de mobilier din plastic transparent, niște scaune fabuloase, apoi plantația de canabis.

Actorii joacă pe scena care este divizată în mai multe spații, a fost cea mai bună scenografie pe care am văzut-o la acest festival.