joi, 14 noiembrie 2019

Concert vocal simfonic Mozart

În această seară după hiatusul de săptămâna trecută din cauza Festivalului de Teatru de la Davila, am revenit la Filarmonica Pitești. Și a fost o surpriză plăcută, cred că prima oară pe scena Filarmonicii Pitești din Centrul Cultural Multifuncțional am văzut pe scenă un cor.
În aceast seară am audiat un concert complet Mozart. 
Am audiat două piese vocal simfonice compuse de Mozart. Mozart  care a folosit toate instrumentele musicale, în aceaste compoziții folosește cel mai nobil instrument, vocea umană.

În prima parte a concertului am audiat fragmente din Recviemul de Mozart. Se pare că în ultima parte a vieții sale a început să fie preocupat de muzica religioasă. Recviemul este scris în anul morții sale 1791. Nici nu a apucat să finalizeze această capodoperă, forma finală fiind realizată de niște tineri muzicieni de sub oblăduirea maestrului.

Este cumva interesant că cei doi mari muzicieni ai Clasicismului Vienez au ca ultime capodopere compoziții vocal simfonice, Mozart, Recviemul, iar Beethoven Simfonia a IX-a.

Recviemul mozartian este o piesă impresionantă, gravă vestind trecerea lui Moazart la cele veșnice. 

Orchestra Filarmonicii Pitești în format redus, condusă de dirijorul Bogdan Vodă, susținută vocal de soprana Cristina Fieraru și supriză! corul BRD au reușit o interpretare impresionantă a unor părți din această compoziție muzicală. 
Un alt fragment a fost interpretat de patru soliști și cor.
De remarcat că programul de sală era realizat de BRD pe hârtie de bună calitate. Încă o dovadă că comisioanele pe care le plătesc lunar băncii se duc și pe acțiuni culturale!

În partea a doua am audiat o altă piesă vocal simfonică Misa Încoronării. Este o piesă compusă în 1779, deci la 23 de ani când încă Mozart era foarte tânăr. Este dedicată încoronării împăratului Francisc al Imperiului Romano German. A devenit între timp piesa favorită a Curtii Imperiale de la Viena. 

Interpretarea completă a acestei piese s-a făcut de orchestra Filarmonicii Pitești condusă de această dată de Andrei Stănculescu cu ajutorul a patru soliști și corul BRD.

Ambele opere muzicale dovedesc încă odată geniul muzical mozartian și melomanii au aplaudat viguros, chiar dacă și uneori nepotrivit!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu