Adriatica de Robert D. Kaplan

Adriatica - un concert al civilizațiilor la sfârșitul epocii moderne este titlul complet al cărții de călătorii a politologului american Robert D. Kaplan. Kaplan este un împătimit călător, el și-a început călătoriile în prima tinerețe prin o călătorie în România pe la începutul anilor 80. S-ar putea să aibă legături de familie cu România?

De această dată el face un periplu pe coastele Adriaticii în 2016.  Kaplan consideră că această mare este falia dintre civilizațiile din Orient și Occident. Pentru că în decursul istoriei în această mare s-au produs ciocniri între Occidentul latin și Bizanț, apoi între Veneția și Imperiul Otoman.

Întâmplarea face că și eu am avut ocazia unor călătorii în această zonă pe ambele maluri ale Adriaticii. 

Primul oraș în care își începe călătoria Kaplan este Rimini, în Italia. Acesta este un important oraș medieval unde s-a emis Bula de Aur papală care a dus la stabilirea Ordinului Teutonilor în Prusia pe la începutul secolului XIII. Dra pentru Kaplan este important mormântul filosofului grec Gemistos Plethon, trăitor în secolele XIV-XV, precursor al Renașterii, adus aici de stăpânul orașului condotierul Malatesta, nemurit de portretul făcut de Piero della Francesca. 

Kaplan apoi se oprește la Ravenna, capitală a Italiei după căderea Romei în 476 cucerită de Odoacru. Aici are prilejul să amintească de cucerirea bizantină a împăratului Iustinian în secolul VI în ideea refacerii Imperiului Roman.  Kaplan vizitează San Vitale cu mozaicul lui Iustinian și al Theodorei și San Apollinaire. E o zonă cu biserici creștine foarte vechi și amintirea barbarului arian care a îngrijit orașul, vizigotul Theodoric. Și eu am avut privilegiul să vizitez Rimini în 2003 și cu această ocazie am fost în vizită la Ravenna. Rețin observația unei ghide care încerca să minimizeze influența bizantină asupra lui San Vitale, construită de Iustinian. 

Următorul popas este Veneția. Istoria Mării Adriatice se confundă cu istoria Veneției. Orașul stat a dominat Mediterana de Est de la anul 1000 până la dispariția ei în 1797, cucerită de Napoleon. Veneția s făcut legătura între Occident și Orient și în timpul Imperiului Bizantin și apoi în vremea Imperiului Otoman. Adriatica și Mediterana este presărată cu orașe port, cetăți și insule din Mediterana care s-au luptat cu invadatorii otomani. 

Următorul oraș vizitat este Trieste. Este cel mai cosmopolit oraș al Adriaticii fiind disputat de slavii sloveni care înconjoară orașul, de italieni și de Imperiul Habsburgic. Pentru Kaplan este prilejul unei evocări nostalgice a Imperiului Habsburgic. El încearcă să inducă ideea că Imperiul Habsburgic a fost un stat liberal multinațional, îngăduitor cu națiunile sale. Este adevărat și mai puțin. Este adevărat că evreii s-au simțit cel mai bine în Imperiul Habsburgic, care  nu practica antisemitismul. Cehii de exemplu, sau românii în partea ungară a acestui imperiu nu ar fi de acord cu Kaplan. El vorbește despre deznaționalizările produse de statele naționale apărute din fostul imperiu. În Trieste urmărește cum administrațiile iugoslave au încercat să slavizeze pe italieni., sau invers italienii apoi să italienizeze pe sloveni. Și eu am vizitat castelul Miramare, construit de Maximilian, fratele lui Franz Joseph, care mi-a amintit de Peleș prin aerul său gotic medieval. 

Următoarele destinații sunt Piran și Koper în Slovenia. Sunt foste orașe venețiene, la Piran s-a născut compozitorul Tartini. Pentru mine a fost primul contact cu Adriatica în 1993 la o conferință la Porto Roz, lângă Piran. Impresia care ti-o dă peisajul din jurul acestor orașe este tipic mediteraneean, italian, coborând din munții spre mare. Apa Adriaticii în aceasta zonă este foarte sărată, spre deosebire de apa mării de la Veneția sau Rimini unde abundă lagunele de apă dulce. 

Următoarele     obiective sunt orașele de pe malul Dalmației. Aici merge la Rijeka, fostul Fiume, obiect de dispute între iugoslavi și italieni după Primul Război Mondial. Pentru mine a fost șocant în copilărie să aflu dintr-o citire de prin1914 din Ardeal, că portul patriei noastre este orașul Fiume, aflat atunci în stăpânirea ungară a imperiului!

Kaplan vizitează mai multe localități din Dalmația croate, printre care în final Dubrovnik. Orașul care se numea în evul mediu Ragusa era un oraș stat aflat în dominația otomană, dar liber să facă comerț atât cu Orientul cât și cu Occidentul. 

Kaplan părăsește zonele dominate în trecut de Occident și ajunge în zona dominată în trecut de Imperiul Otoman. Astfel ajunge la Kotor și Podgorița în Muntenegru. Aici rămășițele de mentalități medievale persistă prin ceea ce azi a definit foarte plastic fostul președinte Iliescu: capitalismul de cumetrie! Persistă mentalitățile de clan, de rudenii rurale. 

Kaplan ajunge și în Albania. Aici mai fusese la începutul lui 1990. Multe s-au schimbat, dar albanezii cu care a discutat spun că persistă dominația mafiei albaneze.

În final Kaplan ajunge la Corfu insula ce închide Marea Adriatică. Ea a fost un bastion venețian și singurul teritoriu din Grecia care nu a fost stăpânit de otomani. Și Grecia se confruntă cu aceleași probleme de corupție. Este o expresie plastică privind politica grecească: statul nu vă dă mult, dar nici nu vă ia mult! Lucru pe care l-am constatat de mulți ani din  sejururile la mare în Grecia. 

Kaplan în decursul acestei călătorii a luat contact cu politicieni, jurnaliști, oameni din zona academică care i-au descris diverse situații din țările limitrofe Adriaticii. 

Este o carte foarte interesantă și trebuie citită.

Two Nights in Lisbon de Chris Pavone

Inițial am crezut că acest roman este unul de spionaj. Nu este! 

Romanul se petrece  în Lisabona timp de două nopți, dar cuprinde amintiri și flash  back-uri din viața anterioară a personalului principal. Ariel Pryce o doamnă bine de vârstă mijlocie se află în vizită la Lisabona împreună cu soțul John Wright, un bărbat mai tânăr cu 10 ani, consultant financiar cu afaceri la Lisabona. Ei bine, Ariel se trezește dimineața și găsește că soțul ei a dispărut. Se sperie și isterizează. Apelează la poliție și intră în contact cu poliția cu detectivii Moniz și doamna Santos. Dra aceștia spun că nu pot fi de folos pentru că nu a trecut suficient timp ca să înceapă cercetările. Așa că apelează la ambasadă. Aici intră pe fir șefa  stație CIA. Nici ei nu îi pot fi de folos, dar reușesc să localizeze telefonul dispărutului într-o ladă de gunoi. Ariel primește un apel și este informată că soțul a fost răpit și că trebuie să facă rost de 3 milioane de euro ca să fie eliberat. Și apoi încep să se depene amintirile lui Ariel. DE fapt și-a schimbat cu 13 ani în urmă numele. Se numea Laurel Turner după soț. Acesta, Buckingham Turner era un om de afaceri bogat.  El participa la chefuri  organizate de Charlie Wolfe, un om extrem de bogat. La un chef Wolfe o surprinde la toaletă pe Laurel și o violează. Furioasă îi mărturisește soțului despre incident, dar acesta reacționează fricos. Așa că îl părăsește. Are o conversație cu Wolfe și-l amenință că va dezvălui violul. El acceptă să-i plătească lui Laurel 3 milioane de dolari și Laurel semnează un NDA în care se obligă să nu dezvăluie incidentul. Se retrage în apropierea New York-ului, își schimbă numele îân Ariel Pryce după mamă, naște un băiat, cuumpără o fermă și o mică librărie. După 13 ani îl cunoaște pe Wright și se merită cu el. 

Acum în Lisabona încearcă să facă rost de bani pentru răscumpărare. Apelează la fostul soț și finalmente îl sună pe Wolfe. Wolfe îi răspunde undeva într-o cameră din ambasadă unde nu poate fi identificat. Acesta îi poate da doar 2 milioane de euro, pe care îi trimite de la Paris printr-un curier.  Este contactată de răpitori spune că are suma și aceștia reușesc să preia suma, fără a fi descoperiți de poliție și i se indică unde se află soțul. Polițiștii intră pe fir și-l interoghează pe soț, care este extrem de neconvingător. Așa că Ariel pentru a-l proteja decide să fugă noaptea din hotel și cu un taxi ajung în Spania la Sevilla. Afacerea bubuie în presă, cel șantajat este Wolfe, viitorul vicepreședinte SUA care este tocmai  supus investigațiilor comisiei senatoriale și CIA se teme că Wright ar fi agent rus. Nu se dovedește nimic din acestea. Wright dispare din aeroportul din Sevilla, iar Ariel este eliberată și pleacă acasă în SUA. Apar alte femei care mărturisesc că au fost violate de Charlie Wolfe și acesta demisionează. Oricum tema aceasta a violatorilor este de actualitate, cu Weinstein mogulul de film și cu fratele regelui Charles al III-lea. 

Finalul este extrem de surprinzător.  Cartea este bine scrisă și merită citită.

Retragerea - Povestea unui dezastru octombrie decembrie 1916 de Ștefan Zeletin

Rar mi-a fost dat să citesc ceva mai trist ca această carte de memorii. Sunt memoriile lui Ștefan Zeletin, cel mai important ideolog al liberalismului românesc.

Ștefan Zeletin este pseudonimul lui Ștefan Motăș din Bursaci Bacău. Și-a luat pseudonimul de la pârul care trece prin sat. Cu studii de litere în România, de filosofie în Germania Ștefan Zeletin este autorul cărții Burghezia română. A fost profesor la Universitatea din Iași. Zeletin a participat ca sublocotenent în rezervă la Primul Război Mondial.  

Această carte povestește dezastrul pricinuit în toamna anului 1916 de retragerea armatelor române din Muntenia care a fost apoi ocupată de armatele germane. 

Zeletin făcea parte din divizia de infanterie din Moldova menită a înlocui armatele române muntenești, copleșite de avansul german prin trecătoarea Oltului. Este interesant că multe din localitățile unde se află unitatea lui Zeletin îmi sunt cunoscute. Unitățile militare ajung în zona Tigveni să oprească avansul german. Dra totul se rezumă la o retragere galopantă din fața nemților. Armata româna era complet nepregătită pentru acest război. De această stare sunt vinovate în primul rând vârfurile armatei. Sunt cunoscute acuzele care s-au adus generalului Iliescu, favoritul lui Ionel Brătianu în fruntea armatei, de această situație. Autorul ne spune de acest dezastru pentru că la un moment dat nu mai existau arme pentru soldați și aceștia au fost dotați cu bâte ca pe vremea lui Ștefan cel Mare! Militari erau prost îmbrăcați, prost echipați, sufereau de foame cronică. În retragere unii soldați ar fi preferat să se predau năvălitorilor germani. Unul din momentele critice a fost în zona Oraja, unde merg eu la pescuit, pentru că trupele germane ocupaseră podul de peste Argeș. Militarii germani luptau doar ziua, noaptea se odihneau erau superior dotați cu artilerie și mitraliere. Germanii au folosit și gaze toxice împotriva românilor care nu erau echipați cu măști de gaze. Situația se va schimba în Moldova unde armata română se va reface sub supravegherea misiunii militare franceze sub conducerea generalului Berthelot. 

Aceste însemnări ne arată cât de prost a fost conceput planul de invadare al Transilvaniei. Zeletin povestește de un alt dezastru, echivalent cu cel de la Turtucaia. Este vorba cum au fost înconjurate trupele române care se pregăteau să defileze prin Sibiu, iar armatele germane au înconjurat pe cea română și a pătruns în trecători.

Cartea arată cum am fost la marginea unui mare dezastru într-o campanie militară care a culminat cu luptele din vara lui 1917 de la Mărăști, Oituz și Mărășești care au oprit ofensiva germană de  ocuparea restului Moldovei.

The Europeans de Orlando Figes

Orlando Figes (citește faigiz) este un respectabil istoric englez care este preocupat de istoria Rusiei și am avut ocazia să-i prezint anterior cartea Dansul Natașei, despre cultura rusă. Cartea aceasta, Europenii este dedicată istoriei culturale a Europei mijlocului de secol XIX. În această perioadă cultura europeană centrată în jurul Parisului și Franței a decolat vertiginos din motivul unui eveniment industrial, dezvoltarea căilor ferate! Căile ferate au facilitat apropierea între diverse spații europene și au permis ca evenimentele culturale să se răspândească în Europa. Este interesant că literatura autohtonă, dar și traducerile au fost răspândite prin intermediul librăriilor  aflate în gări! Dezvoltarea literaturii a fost facilitată și de legislația privind eradicarea analfabetismului a școlilor și a apariției cititorilor. Un alt fenomen extrem de important a fost avântul pe care l-a luat opera, atât prin marii compozitori italieni, Verdi, Donizetti, Rossini, a francezilor, Berlioz, Mayerbeer, Gunod. În Germania apăruse Wagner cu marile lui drame muzicale, promotor al naționalismului german, dar și al antisemitismului!

În centru acestei cărți se află cuplul Pauline - Louis Viardot și a scriitorului rus Ivan Turgheniev. Pauline Viardot este considerată ca probabil cea mai mare soprană a timpului. S-a născut la 18 iulie 1821 (tocmai s-au făcut 202 ani de la naștere). Louis Viardot era considerat un mare manager cultural. Pauline mai avea o sora Maria Malibran, o cântăreață excepțională, care a murit tânără. Datorită dezvoltării operei s-au construit mari teatre de operă, dar și săli de muzică care promovau în special marii clasici vienezi, Haydn, Mozart, Beethoven.

Turgheniev, aristocrat rus, și-a făcut studiile în Germania, dar a sosit la Paris unde s-a apropiat de cuplul Pauline - Louis. Pauline se pare că i-a fost amantă și există suspiciunea că unul din  copii ei este fiul lui Turgheniev. Turgheniev era un tip impunător de peste 1,90 m. El ea fost un mare promotor al traducerilor scriitorilor ruși în limbile europene. El i-a promovat pe Dostoievski și pe Lev Tolstoi. Atunci au început demersurile privind copyright-ul și protecției autorilor. Mărturisesc că eu am citit ediția originală engleză piratată pe internet. Turgheniev a legat mari prietenii cu scriitorii francezi din acea perioadă, Georges Sand, Gustave Flaubert și alții.

Un caz special este Marea Britanie. Aici s-a dezvoltat puternic tehnologia datorită Revoluției Industriale care a facilitat apariția unei burghezii amatoare de cultură și artă. Cel mai important scriitor, tradus în alte limbi europene a fost în primul rând Dickens. Marii cântăreți de pe continent au fost invitați să cânte în Marea Britanie.

Lovitura dată dezvoltării culturii europene a fost Războiul franco-prusac care a declanșat resurgența naționalismului. 

Este interesant că unul din promotorii europenismului cultural a fost Nietzsche, folosit ulterior de naționalismul extrem nazist. 

Cartea este interesantă, a fost lectura principală în vacanța din Creta. 

Tom Clancy's Jack Ryan partea IV-a

Romanele lui Tom Clancy cu personajul Jack Ryan au devenit celebre după ecranizarea Patriot Games cu Harrison Ford în rolul principal. Jack Ryan este doctor (probabil în științe politice?) care este analist CIA, dra și agent de teren. Iată că din 2018 au început un serial cu Jack Ryan interpretat de John Krasinski. Primele două serii au fost mai bune, cel apărut la finalul anului trecut, foarte slab. Producătorii recidivează și au făcut o nouă serie. Este mai scurtă de 6 episoade, dar cu un scenariu superior. Pentru că ceea ce contează mult la filmele de acțiune este scenariul.

În această serie care este tipic progresistă directorul CIA este Elisabeth Wright (Betty Gabriel), o doamnă afro-americană, iar adjunct este dr. Tom Clancy. El depistează niște acțiuni dubioase ale CIA inițiate pe vremea fostului șef al CIA, Miller, pe care decide să le întrerupă finanțarea. Este abordat și amenințat de un agent CIA, Domingo Chavez (Michael Pena). Un grup de agenți CIA asasinează pe președintele Nigeriei. Totul este aranjat de afacerile murdare ale fostului șef al CIA. Jack Ryan descoperă o conspirație împotriva SUa care trece prin Myanmar, Portul Lagos Nigeria și cartelurile din Mexic. Însă descoperă și corupție la cel mai înalt nivel și în SUA. Pentru a da de hac celor care pun în primejdie securitatea SUA el este ajutat de James Greer (Wendell Pierce), șef în CIA, de Chavez și vechiul lui prieten Mike November (Michael Kelly). În final prietenii îi urează să intre în politică!

Serie mult mai bine făcută din cauza unui scenariu mai bun!

Doar prieteni de Marius Bâzu

 

Acesta este al doilea roman pe care ni-l propune Marius Bâzu, după Paralele inegale. Romanul acesta este despre niște prieteni originari din Ploiești, foști elevi al Liceului I. L. Caragiale. Primul se referea la niște personaje originare din Pitești. Eu sunt într-un fel favorizat. Locuiesc de aproape 50 de ani în Pitești, dar de baștină sunt ploieștean și coleg de liceu cu un an mai mic decât Marius. Sunt din ultima promoție care a făcut 11 clase nu 12 cum este acum. 

Primul roman al lui Marius Bâzu avea loc în perioada dinaintea anului 1989. Doar prieteni este un roman de actualitate care începe în 1996 și se termină în 2009. Are mai multe părți. 

 

Una dintre ele este dedicată Ploieștiului și al liceului Caragiale, având un puternic caracter autobiografic. Este un fel de serenadă dedicată orașului Ploiești. Să fim bine înțeleși. Orașul natal este cel mai frumos din lume, aici ne-am petrecut copilărie, adolescența, primele iubiri. Dar Ploiești este un oraș de câmpie, înconjurat de întreprinderi care prelucrau petrolul, duhnea a miros de petrol și era foarte poluat. Azi poluarea este o glumă, în vremea noastră era ceva serios, nu se vedeau Carpații, care acum se văd din București.  Ploieștiul are un frumos Bulevard spre Gara de Sud, vilele de pe marginea acestui bulevard. În rest a fost bombardat și centrul este acum cu blocuri în stil sovietic precum gara și fațada fostului liceu Sfinții Petru și Pavel, din care provine Liceul nostru Caragiale, actualmente Liceul (Colegiul Național) Mihai Viteazul. Odinioară primul liceu din  oraș era indiscutabil Caragiale. Poziționarea mai bună, în centru la început de bulevard îl fac concurent mult mai puternic pe Mihai Viteazul.

 

Primele povești sunt despre prietenii lui Matei Dogaru, cei trei mușchetari, Matei și trei colegi de clasă. 

Matei este cercetător doctor la un institut de cercetări din București, Vali a ajuns un bun economist, Tudor este întreprinzător, iar Nicu fost automatist este jurnalist de succes, atunci la finalul anilor 90. Ei se întâlnesc în Ploiești pentru pregătirea aniversării a 30 de ani de la terminarea liceului. Acești prieteni vor avea un rol important în roman.

 

O altă temă a romanului este actualitatea anilor 90, eu i-aș numi anii romantici, în care credeam că putem schimba România. Și chiar așa a fost, președintele Constantinescu a schimbat fața României! A curățat România de industriile care au nenorocit România, dar tot atunci au dispărut și industrii viabile, autocamioane, tractoare, autobuze, din cauza nemerniciei unor șefi ai acestor fabrici. Constantinescu a îndurat și asalturile minerilor lui Cozma, dar finalmente România ales bine, spre UE și NATO, să privim doar la vecini din sud-vest, actuala Serbie. Așa că mă mâhnește tare când intelectuali cu fason strâmbă din nas cu privire la Constantinescu, ei vinovați de atașamentul față de escrocul Băsescu.

 

Revin la roman. Altă temă este viața într-un institut de cercetări. Foarte asemănătoare cu cea din locul meu de muncă, tot institut de cercetări. Și eu am constatat obtuzitatea șefilor care blocau participarea mea la conferințe internaționale. Am avut mari frustrări pentru că îmi erau acceptate lucrări la aceste conferințe și erau și finanțate de organizatori și erau șefi cu minți diabolice care făceau tot ce le stătea în putere să mă blocheze. În schimb alți impostori erau liberi să plece la aceste manifestări fără lucrări. 

 

În fine o altă temă este cea de roman polițist. Matei Dogaru este urmărit de o doamnă din Germania numită Gerda Reitter. Ea era patroana un mare concern german numit Binder Industries. Matei și familia fac cercetări și își dau seama că Gerda era soția secretă a unchiului lui Matei, numit tot Matei Dogaru și mort în 1943 în Crimeea în război. Gerda, în pofida rudelor germane îl lasă pe Matei moștenitor unic al averii sale. Aceste rude chiar pun la cale asasinarea lui Matei, dar sunt blocați de Andrei Grosu, fostul securist din primul roman, aici devenit băiat bun. Matei și soția pun bazele unei fundații numite Gerda Dogaru. Aici am și eu o sugestie. Primul obiectiv al fundației ar trebui să fie investigarea circumstanțelor în care unchiul lui Matei, Matei Dogaru a murit în 10943 în Crimeea.

 

Finalul romanului este cam melodramatic și un pic didacticist. În special privind realitățile secolului XXI. 

 

Dar romanul rămâne interesant și bine scris. Succes romancierului Marius Bâzu! 

Romanul am început să-l citesc în Creta și l-am terminat acasă.

The English Spy & Portrait of Unknown Woman de Daniel Silva și Tripple Cross de Tom Bradby

Vă prezint aici trei romane citite de mine în vacanța cretană. Sunt romane de spionaj în principal.

The English Spy 

Este un roman scris de Daniel Silva în 2015. Romanul debutează cu problemele unui căpitan de iaht de lux din Caraibe căruia i-a dispărut bucătarul. Acesta angajează pe un bucătar de la un bar de pe insula unde staționa iahtul. Iahtul are o vizită specială și neașteptată, pa iaht sosește prințesa divorțată a viitorul rege al Angliei. Bucătarul are o noapte de amor aprins cu o chelneriță de pe vas, care-l surprinde pe acesta manevrând o bombă cu ceas și tipul o ucide imediat, după care fuge de pe vas cu o barcă de salvare. Iahtul sare în aer și teroristul dispare. Serviciile secrete sunt alertate și cei care aduc primii o dovadă sunt cei de la Mossad. Ei îl identifică ca fiind Eamon Quinn, un periculos terorist irlandez din IRA care a devenise asasin la comandă și era în poza găsită de israelieni în compania unui spion iranian. Șeful MI6 și cel al Mossad decid că omul care trebuie să-l găsească pe asasinul irlandez este Gabriel Allon, spion israelian, personajul unor serii de romane spionaj scrise de Silva. Allon tocmai se pregătea să părăsească Roma cu a doua lui soție, Chiara care era gravidă cu doi gemeni.  Prima lui soție suferise un șoc la moarte fiului lor de doi ani omorât într-o mașină de un terorist palestinian. Gabriel Allon îl implică la această afacere pe Cristopher Keller. Acesta era un fost militar SAS în Irlanda de Nord și avusese de a face cu acest terorist Eamon Quinn, care o omorâse pe iubita lui irlandeză și provocase un masacru în Irlanda de Nord. Keller plecase în 1991 în Irak la primul război anti Saddam și unitatea lui fusese nimicită de un bombardament aplicat de forțele coaliției anti Saddam. Debusolat pleacă și ajunge asasin de profesie în slujba lui Don Orsato, un șef de clan corsican. Cei doi dau de un fir în Lisabona unde Quinn avea un apartament. Acesta este vizitat de o tânără. Acesta pleacă din Lisabona în Anglia. Din aeroport ia un BMW și-l parchează  în fața unei bănci. Allon este anunțat prin mesaj de Quinn că mașina va exploda, ceea ce se întâmplă și Allon și Keller încearcă să să evacueze lumea. Mașina explodează în centru Londrei provocând un masacru. Allon este rănit și se dă ucis în atentat ca să poată urmări pe Quinn. Apoi autorul ne plimbă prin Europa la Viena, apoi la Hamburg, unde Allon capturează pe un șef SVR. Rușii și Putin dăduseră ordinele ca Quinn să comită aceste atentate. Finalul nefinalizat se petrece în Irlanda de Nord.  Keller prin acțiunile sale este reintegrat serviciului secret MI6 de unde și numele romanului. Romanul este plin de suspans. 

Portrait of Unknown Woman

Este un roman recent al lui Daniel Silva, avându-l în centru tot pe Gabriel Allon. Allon se află la Veneția împreună cu soția și cei doi gemeni. Allon are ca pregătire de bază restaurarea de opere de artă și este și pictor amator. Acest roman nu mai este unul de spionaj, ci privește falsificarea operelor de artă. În principal romanul se ocupă cu tabloul Portret al unei femei necunoscute de Anthony van Dyck. El este vândut de un negustor de artă Isherwood unui mare întreprinzător de artă american. Asupra tabloului planează incertitudinea că ar fi un fals. Și Gabriel Allon se angajează într-o complicată afacere pe urmele unor falsificatori de artă. Interesant este că cineva spune că nu este mare scofală să falsifici pictori contemporani, dar mult mai complicat mari maeștri din vechime.

Este și acesta un foarte interesant roman de acțiune și despre artă. 

Tripple Cross

Acest roman este scris de un autor englez, făcând parte dintr-un șir de romane cu personaj principal Kate Henderson. Aceasta descoperise că rușii ar fi avut la mână pe primul ministru britanic. Kate se retrăsese din activitate cu soțul pătat de colaborarea cu ruși și făcut omul lor. Din motivul că copiii lor adolescenți trebuiau să aibă ambii părinți și că erau atașați de tată, britanicii permiseseră soțului să vină cu ei și se stabiliseră în Provence. Acolo apare primul ministru britanic care o roagă/obligă pe Kate să revină să dezlege povestea cu trădarea lui. De fapt o agentă rusă recunoscuse că Kate fusese indusă în eroare de șeful SVR cu ajutorul unui agent rus infiltrat în conducerea MI6! Și aici sunt tot felul de încâlceli, plimbări prin Europa. Asupra șefilor MI6 planează suspiciunea trădării. Pentru a-și rezolva problemele Kate lasă grija copiilor mătușii ei, cu funcție financiară în MI6. Finalul este extrem de neașteptat!

 

Probabil că mulți se întreabă de ce citesc aceste romane. Pentru că sunt bine scrise și mai bune decât multe filme de acțiune. Regret că până acum nu s-a făcut un film după romanele cu Gabriel Allon. Dar este o mare problemă. Allon este un agent secret Mossad și asta nu dă bine în cercuri progresiste cum sunt la Hollywood.

Vacanța în Creta

Până anul trecut ne orientasem la Skala Potamia, Thassos. Calvarul drumului cu autocarul cu scaune îngrămădite să încapă mai mulți turiști timp de 16 ore mai mult noaptea ne-a făcut să renunțăm.

Așa că anul acesta ne-a orientat spre un sejur cu avionul. Am ales Creta, hotelul Minos din Rethymnon. 

În Creta am mai fost acum 26 de ani, prima oară în Grecia. A fost o excursie completă, tot cu autocarul, la Atena, apoi cu feribotul în Creta, la Hersonissos, în estul Cretei, înapoi pe la Meteora.  Am căutat cum început turismul în Grecia, a fost pe la începutul anilor 60 când s-a construit primul hotel la Agios Nikolaos pe care l-am văzut acum 26 de ani.

Ne-am îmbarcat de la Otopeni pe 28 iunie ora 14.45 și am ajuns rapid la aeroportul Chania din vestul Cretei. Zborul a decurs lin fără zdruncinături și la 17. 30 era, în Creta, trecând în zbor peste insulele Mării Egee. 

De la Chania am luat autocarul de transfer care ne-a lăsat la hotel pe la 19. Aici un calvar, să completez un document online inutil. Trebuia doar parola pentru internet!

Hotelul Minos este situat în capul unei străzi scurte de 200 de metri până la plajă. Este un hotel de patru stele, în care se schimbă cearceafurile și prosoapele zilnic. Are o topografie cam ciudată, ca a palatului minoic, al Minotaurului. Noi am stat la etajul întâi, dar balconul era pe pământ, pentru că eram pe un dea și dădea spre un fel de grădină cu palmieri și cu pisici. 

Am ieșit să mâncăm la taverna recomandată de o recepționeră. Taverna era aproape de hotel, dar cam goală, mâncarea nu a fost rea, dar prea nu avea clienți, era într-un loc fără vad.

A doua zi am mers la plajă. până să ajungem la plajă am oprit la un supermarket să luăm apă. Umbrela și șezlongurile costau 8 euro. Dacă voiai să bei ceva plăteai tinerei Vassiliki, noi am băut cafe frappe cu lapte, fără zahăr. M-am prăjit timp de 6 zile de am ajuns negru bine și acum pielea se desface de pe mine! Adriana a stat doar sub umbrelă, dar este și ea neagră bine.pe la 2 d.a. am plecat de la plajă. Taverna cea mai apropiată era una fără reclamă pe hartă. 

Se numește Lissus și am oprit acolo. A fost o mare surpriză, serviciile excelente ale chelnerilor, erau completate de un bucătar de excepție. Porțiile erau imense, așa că luam două porții, eu de obicei luam fructe de mare, sau pește, iar Adriana lua ceva cu carne. Cel mai bun a fost mielul kleftiko, adică la cuptor, care aera într-un fel de clătită. Când am comandat cotlet de vițel la grătar, i-a  zis chelnerului că este de porc, dar era vițel, foarte fraged și roz la mijloc. 

Dimineața aveam un mic dejun cu ofertă foarte variată. Se putea lua și cina, dar noi nu am luat această masă pentru că luam prânzul după 2 d.a.

A treia zi am mers să vedem centrul vechi al orașului Rethymnon. Noi stăteam în orașul nou, un fel de Constanța. Lângă plajă era drumul principal al orașului și pe marginea acestei străzi numite, evident Venizelos se aflau hoteluri și la parter restaurante. 

Orașul vechi este un amestec de oraș levantin grecesc, cu rămășițe antice greco romane și influențe venețiene. Lângă portul de veliere și cel industrial se află pe o colină fortăreața orașului. A fost construită în secolul XVI de către venețieni să protejeze orașul de atacurile otomane. A fost cucerită de otomani în 1646 și a fost împodobită cu o moschee, azi un muzeu. Am vizitat cetatea și am retrăit vremurile trecute.

Ne-am întors la hotel cu un taxi Mercedes, cam incomod. De fapt singurele automobile de lux erau aceste taxiuri. Grecii au mașini modeste și vechi, pentru turiști este ofertă de automobile mici decapotabile. 

Marea la plajă era extrem de curată și temperatura apei era foarte plăcut, 24-27 de grade.  Când intrai în apă erau la mal multe pietre și o gaură făcută de valuri, dar în continuare era nisip și apa venea până la umeri cam 100 de metri, puteai să înoți., dar au fost și valuri, în față  era Mediterana. La mal te trudeai să ieși din cauza valurilor puternice.

La plajă am citit Europenii de Orlando Figes. Este o carte de istorie despre influența exercitată la mijlocul secolului XIX de către dezvoltarea căilor ferate care au internaționalizat cultura, muzica, opera, romanele, picturile și Parisul a devenit centru acestor evenimente culturale. Am mai citit un roman polițist și romanul lui Marius Bâzu, Numai prieteni.

Miercuri am plecat de la Rethymnon spre aeroportul Chania. Am pozat munții înalți și golași ai Cretei. La plecare la poarta alăturată era avionul de Londra și am remarcat multitudine de turiști indieni și negri, rezultatul moștenirii coloniale ale Imperiului Britanic.

În avion am prins și momentul când am văzut Dunărea, deci am ajuns acasă în România! Am luat trenul de Gara de Nord. Am luat apoi trenul de coșmar spre Pitești, fierbi în suc propriu pentru că nu este aer condiționat sau ventilație și Adriana a zis că nu mai repetă experiența.