Acesta este al doilea roman pe care ni-l propune Marius Bâzu, după Paralele
inegale. Romanul acesta este despre niște prieteni originari din Ploiești,
foști elevi al Liceului I. L. Caragiale. Primul se referea la niște personaje
originare din Pitești. Eu sunt într-un fel favorizat. Locuiesc de aproape 50 de
ani în Pitești, dar de baștină sunt ploieștean și coleg de liceu cu un an mai
mic decât Marius. Sunt din ultima promoție care a făcut 11 clase nu 12 cum este
acum.
Primul roman al lui Marius Bâzu avea loc în perioada dinaintea anului
1989. Doar prieteni este un roman de actualitate care începe
în 1996 și se termină în 2009. Are mai multe părți.
Una dintre ele este dedicată Ploieștiului și al liceului Caragiale, având
un puternic caracter autobiografic. Este un fel de serenadă dedicată orașului
Ploiești. Să fim bine înțeleși. Orașul natal este cel mai frumos din lume, aici
ne-am petrecut copilărie, adolescența, primele iubiri. Dar Ploiești este un
oraș de câmpie, înconjurat de întreprinderi care prelucrau petrolul, duhnea a
miros de petrol și era foarte poluat. Azi poluarea este o glumă, în vremea
noastră era ceva serios, nu se vedeau Carpații, care acum se văd din
București. Ploieștiul are un frumos Bulevard spre Gara de Sud, vilele de
pe marginea acestui bulevard. În rest a fost bombardat și centrul este acum cu
blocuri în stil sovietic precum gara și fațada fostului liceu Sfinții Petru și
Pavel, din care provine Liceul nostru Caragiale, actualmente Liceul (Colegiul
Național) Mihai Viteazul. Odinioară primul liceu din oraș era
indiscutabil Caragiale. Poziționarea mai bună, în centru la început de bulevard
îl fac concurent mult mai puternic pe Mihai Viteazul.
Primele povești sunt despre prietenii lui Matei Dogaru, cei trei
mușchetari, Matei și trei colegi de clasă.
Matei este cercetător doctor la un institut de cercetări din București,
Vali a ajuns un bun economist, Tudor este întreprinzător, iar Nicu fost
automatist este jurnalist de succes, atunci la finalul anilor 90. Ei se
întâlnesc în Ploiești pentru pregătirea aniversării a 30 de ani de la
terminarea liceului. Acești prieteni vor avea un rol important în roman.
O altă temă a romanului este actualitatea anilor 90, eu i-aș numi anii
romantici, în care credeam că putem schimba România. Și chiar așa a fost,
președintele Constantinescu a schimbat fața României! A curățat România de industriile
care au nenorocit România, dar tot atunci au dispărut și industrii viabile,
autocamioane, tractoare, autobuze, din cauza nemerniciei unor șefi ai acestor
fabrici. Constantinescu a îndurat și asalturile minerilor lui Cozma, dar
finalmente România ales bine, spre UE și NATO, să privim doar la vecini din
sud-vest, actuala Serbie. Așa că mă mâhnește tare când intelectuali cu fason
strâmbă din nas cu privire la Constantinescu, ei vinovați de atașamentul față
de escrocul Băsescu.
Revin la roman. Altă temă este viața într-un institut de cercetări. Foarte
asemănătoare cu cea din locul meu de muncă, tot institut de cercetări. Și eu am
constatat obtuzitatea șefilor care blocau participarea mea la conferințe
internaționale. Am avut mari frustrări pentru că îmi erau acceptate lucrări la
aceste conferințe și erau și finanțate de organizatori și erau șefi cu minți
diabolice care făceau tot ce le stătea în putere să mă blocheze. În schimb alți
impostori erau liberi să plece la aceste manifestări fără lucrări.
În fine o altă temă este cea de roman polițist. Matei Dogaru este urmărit
de o doamnă din Germania numită Gerda Reitter. Ea era patroana un mare concern
german numit Binder Industries. Matei și familia fac cercetări și își dau seama
că Gerda era soția secretă a unchiului lui Matei, numit tot Matei Dogaru și
mort în 1943 în Crimeea în război. Gerda, în pofida rudelor germane îl lasă pe
Matei moștenitor unic al averii sale. Aceste rude chiar pun la cale asasinarea
lui Matei, dar sunt blocați de Andrei Grosu, fostul securist din primul roman,
aici devenit băiat bun. Matei și soția pun bazele unei fundații numite Gerda
Dogaru. Aici am și eu o sugestie. Primul obiectiv al fundației ar trebui să
fie investigarea circumstanțelor în care unchiul lui Matei, Matei Dogaru a
murit în 10943 în Crimeea.
Finalul romanului este cam melodramatic și un pic didacticist. În special
privind realitățile secolului XXI.
Dar romanul rămâne interesant și bine scris. Succes romancierului Marius
Bâzu!
Romanul am început să-l citesc în Creta și l-am terminat acasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu