joi, 31 ianuarie 2019

Muzica nordului cu Horia Mihail şi Theo Wolters

Luna ianuarie este probabil cea mai tristă luna a anului, nu numai prin vreme, dar având în vedere şi zilele de naştere sinistrei şi odiosului. 

Ei bine, azi în ultima zi a anului am avut plăcerea să aud o muzică magnifică la Filarmonica Piteşti. 

Programul a debutat cu Concertul pentru pian şi orchestră în la minor de Edvard Grieg. 
Solistul concertului a fost talentatul Horia Mihail. L-am urmărit prima oară ca solist concertist pe Horia Mihail, el fiind mai mult implicat în proiecte de recitaluri, singur sau cu violonişti.
Horia Mihail şi Theo Wolters
Este un concert scris de Grieg în tinereţe, la 24 de ani. Primele măsuri ale concertului îmi amintesc de concertul lui Ceaikovski. 
Este un concert magnific, o bijuterie muzicală fiind foarte popular în rândul pianiştilor.
În interpretarea sa deosebită, Horia Mihail a fost bine acompaniat de orchestra Filarmonicii Piteşti condusă la Theo Wolters. 
După interpretarea concertului, Horia Mihail a mărturisit că a fost bolnav şi şase săptămâni departe de pian, dar acest lucru se pare că nu i-a afectat interpretarea superlativă. 

Horia Mihail ne-a oferit şi un bis cu o Nocturnă de Chopin.

În partea a doua a concertului orchestra Filarmonicii Piteşti condusă de Theo Wolters ne-au oferit Simfonia a III-a în la minor op.53, zisă şi Scoţiana a lui Mendelssohn Bartoldy. Această muzica a fost inspirată de vizita lui Mendelssohn în nordul Marii Britanii, în Scoţia.
Cu Theo Wolters şi Horia Mihail 
 Am ascultat o muzica magnifică muzica inspirată de nordul Europei şi interpretarea artiştilor a fost generos răsplătită cu aplauze.

sâmbătă, 26 ianuarie 2019

21 de lecţii pentru secolul XXI
















Am citit cu interes această nouă carte 21 de lecţii pentru secolul XXI, după ce am citit cartea lui Yuval Harari de mare succes Homo Sapiens. Harari este un istoric israelian cu studii la Oxford care a dobândit o mare notorietate după cartea amintită.

Citind cartea mi-am amintit de o carte, Turnul şi piaţa de Neil Fergusson, care pune câteva întrebări similare cu cu cele din prezenta carte.

Ambii autori sunt istorici sunt experţii în trecutul civilizaţiilor. Dar în aceste cărţi ei încearcă nişte profeţii pentru viitor, conştienţi că viitorul este imposibil de prevăzut.

Prima problemă ridicată de Yuval Harari este legată de revoluţia digitală care se petrece vertiginos în prezent. Cred că smartfonul, Facebook, Twiter, Google l-au determinat să facă nişte proiecţii. Proiecţii care privesc Inteligenţa Artificială (Artificial Intelligence - AI) şi robotizarea.
Aceste dezvoltări pot face ca muncă brută şi repetitivă din marile uzine să fie realizate de roboţi dotaţi cu inteligenţă artificială. Acest lucru ar însemna că un procent însemnat din populaţia activă a planetei să fie pusă pe liber sa devină inutilă. Asta aminteşte de o distopie imaginată de H. G. Wells, în care clasa muncitoare devenea inutilă în viitor.  
De asemenea AI şi trăsăturile reţelelor sociale pot să preia cam toate activităţile umane care să facă inutili pe oameni care nu vor mai putea să concureze maşinile. 

Altă temere a autorului este că datorită avansurilor biologiei, a nanotehnologiei care pot să vindece bolile şi care să facă pe oameni nemuritori. Dar aceste mijloace vor sta la dispoziţia oamenilor bogaţi care controlează aceste sisteme şi vor adâncii diferenţele dintre cei săraci şi bogaţi. El remarcă cum s-au îmbogăţit cei care au dezvoltat tehnologiile digitale, cu mult mai mult decât miliardarii clasici. 
Studiind aceste tendinţe autorul se întreabă cum se vor comporta de exemplu automobilele autonome conduse de AI, în caz de accident pe cine salvează pe şofer sau pe pieton?

Harari continuă cu ipotezele sale la faptul că AI va înlocui complet omul, maşinile vor deveni creative, înlocuind omul în artă şi cultură. Cam aiurea!

Totuşi reacţia la aceste tehnologii care ne revoluţionează viaţa deja s-au manifestat în primul rând în SUA prin alegerea lui Trump, vector al vechilor tehnologii, votat de cei care riscă să-şi piardă slujbele din aşa numitul Rust Belt. 

Opinia mea este că oamenii vor fi în continuare necesari, iar AI va fi doar o tehnologie suport, creată tot de om. Vor prolifera slujbele din domeniul serviciilor, pentru că oamenii vor avea mult timp ca să-l petreacă în scopuri creative şi de relaxare. Vor exista în continuare mecanici auto, chelneri, etc.

Problemele contemporane care ridică mari semne de întrebare privind rezolvarea lor sunt legate de emigraţie şi terorism. Este interesant că terorismul se manifestă la indivizi din a doua sau a treia generaţie care au venit în Europa. Culmea dacă bunicii şi părinţii veneau pentru că aveau parte de o societate nerepresivă, copii şi nepoţii, este adevărat puţin se radicalizează şi devin terorişti.

Harari militează pentru emigraţie, care a îmbogăţit Europa şi America.  În fond preşedintele Trump este fiu şi nepot de emigranţi, germani şi scoţieni. 

O altă problemă este legată de credinţă, pentru că omul ţine la mituri, cele rezistente care au creat mari religii, precum hinduismul, creştinismul, islamul şi de ce nu izvorul lor care este religia monoteistă a evreului Moise.

O altă mare problemă care este în desfăşurare este educaţia. Dacă un om din trecut sau prezent se pregăteşte pentru o profesie pe care a făcut-o sau urmează a o face toată viaţa. Harari prevede că oamenii viitorului vor trebui să-şi modifice profesia şi profesiile în timpul vieţii prelungite din  viitor.
Din acest motiv educaţia trebuie să se schimbe să se adapteze la noile cerinţe. Din acest motiv se tot încearcă la noi modificarea legilor învăţământului şi nu s-a ajuns încă la o formulă acceptabilă. 

Finalul este mai obscur el se referă la meditaţie la sensul vieţii. 


Este o carte care dezbate probleme de actualitate şi care trebuie să intereseze sau să fie combătută mai ales de cei tineri.

marți, 22 ianuarie 2019

Salonul de iarnă al pictorilor piteşteni

Astă seară a fost lansat Salonul de de Iarnă al picturii piteştene. 
Am fost prezent la Galeria Metopa la invitaţia prietenului pictorul Ion Pantilie.
Tablourile lui Nelu Pantilie
Magda Grigore şi pictorul Preduţ
Şi pentru că este o expoziţie de văzut artă mă abţin să comentez.
Cu Nelu Pantilie



















































































duminică, 20 ianuarie 2019

Collateral o miniserie poliţistă britanică

Am văzut zilele trecute o mini-serie de 4 episoade numită Collateral realizată de televiziunea britanică.

Este un serial poliţist, dar care bate mult mai departe, pentru că este şi o analiză nemiloasă a societăţii britanice, londoneze din ziua de azi. Filmul a fost prezentat la începutul anului 2018.
Vizionarea primului episod a fost un coşmar, se întrerupea aproape din minut în minut. 

Filmul are în centru pe detectiva Kip Gilespie interpretată excelent de tânăra şi talentata actriţă Carey Mulligan. 

Un emigrant sirian care livrează pizza la domiciliu este împuşcat. Scena este văzută de tânără vietnameză care era sub influenţa drogurilor, care crede că criminalul era o femeie. Se pare la prima vedere că acest individ fusese împuşcat din greşeală. 
Obişnuitul care livra pizza era un tânăr englez care făcea parte din clan de furnizor de droguri. Acest amănunt este observat de poliţistul negru care anchetează pe clienta care comandase pizza, dar o aruncase fără să o consume.
Clienta era  Karen Mars, o tânără care era fosta soţie un unui parlamentar britanic David Mars.
David Mars era ministrul transporturilor în guvernul din umbră laburist şi un susţinător necondiţionat al emigraţiei. El are curajul să numească Marea Britanie o ţară mică supărăcioasă şi asta a enervat-o cumplit pe lidera laburiştilor, fermă anti-imigraţie. Mars este combinat în prezent cu Suki, dar problemele fostei soţii îl frământă. 

Kip continuă investigaţiile şi dă de surorile emigrantului sirian. Ele sunt depuse la Centru de Emigranţi unde detectiva apare cu un agent MI5, care le suspectează că de fapt sunt irakieni, care nu au drept de azil.
Sora cea mare a emigrantului împuşcat se confesează lui Kip că de fapt fratele ei a înregistrat pe cei care alcătuiau o reţea de emigraţie ilegală în Marea Britanie, formată din turci şi condusă de un fost militar. El încerca să-l şantajeze pe acest tip, care pune la cale crima.  El o mituieşte pe şefa pizzeriei să-l trimită la livrare pe emigrant.
În acelaşi timp o convinge pe fiica prietenului său de militărie, căpitanul Sandrine Shaw că acest emigrant este de fapt terorist şi ea vrea să îl împuşte. Shaw făcea parte din Forţele Speciale şi suferea de sindromul post traumatic după o misiune în Afganistan, când prietena sa este făcută praf de o mină a talibanilor.
Actriţa Jeany Spark are o interpretare de excepţie în Shaw, parcă ar fi robotul feminin ca într-una din seriile Terminator.

Vietnameza drogată era de fapt amanta unei preotese anglicane lesbiene. Culmea că este judecată de episcop care era şi el gay, dar nu admitea ca aceste secrete să fie publice. 

Kip rezolvă misterele o descoperă Berna Yalaz, o turcoaică introdusă de MI5 ca să detecteze teroriştii ajunşi prin reţeaua ilegală în Marea Britanie şi pe turcii care îl ajutau pe militar să aducă emigranţii pe bani grei. 

Finalul se desfăşoară în hotelul unde Shaw se cazase chinuită de angoasele din Afganistan şi de execuţia pe care o făcuse şi este descoperită de Kip. 


Seria merită văzută, este mâna magistrală a profesioniştilor englezi ai televiziunii.

joi, 17 ianuarie 2019

Un concert de vioară şi patru uverturi

Debutul stagiunii 2019 iarnă-vară la Filarmonica Piteşti

În această seară a reînceput stagiunea de concerte la început de 2019 la Filarmonica Piteşti.

Orchestra a fost condusă în această seară de dirijorul Tiberiu Oprea prim dirijor al Filarmonicii Piteşti. 
Programul a debutat cu o cunoscută uvertură de la Nunta lui Figaro a lui Mozart. Piesă plină de antren, de mare popularitate şi cu succes la public.
Programul a continuat cu Concertul nr. 4 pentru vioară şi orchestra în re minor, op. 31 de Henri Vieuxtemps. 
Piesa mi-era cunoscută de la Radio România Muzical, dar nu cred că am auzit-o cântată la Piteşti. Vieuxtemps a fost un violonist şi compozitor romantic care ar fi influenţat de Paganini. Concertul are pasaje generoase oferite orchestrei, dar şi solouri clare ale viorii. Solistul concertului a fost tânărul Horia Văcărescu şi a stăpânit bine materia concertului. Am remarcat ca a avut mereu probleme de acordare a viorii în pauzele concertului.
Horia Văcărescu
Horia Văcărescu cu studii la Londra ne-a oferit şi un bis. Dar a fost un bis cât un concert cu variaţiuni ale lui Eugene Ysaye. 

În partea a doua a concertului orchestra Filarmonicii, echipată în fracuri şi condusă de Tiberiu Oprea ne-a oferit încă trei uverturi.

Prima piesă a fost uvertura Hebridele a lui Mendelssohn Bartoldy. Este o piesă creată după impresiile lui Mendelssohn în vizitele sale prin Scoţia şi insulele ei. Este extrem de zgomotoasă după cum spunea cineva, dar este plină de ritm. 
Au urmat două uverturi dedicate unor personaje istorice. 

Prima  a fost uvertura Egmont a lui Beethoven.  Contele Egmont este unul din eroii Olandei şi al Flandrei, condamnat la eşafod în războiul de eliberare al Olandei de stăpânitorii spanioli în vremea lui Filip al II-lea. Are un aer trist şi solemn.

A doua şi ultima din concert a fost uvertura Rienzi a lui Wagner. Cola Rienzi a fost un lider al plebei din Roma secolului al XIV ajuns tribun al Romei în pofida aristocraţiei romane. Personajul este un populist, un Matteo Salvini avant la lettre.
Nu cred că merita muzica lui Wagner. 


Muzica  a fost superbă şi melomanii piteşteni au plecat fericiţi acasă.   


luni, 14 ianuarie 2019

Jurnal cu fotbal

Amicul Iulian mi-a zis de ce nu vorbesc despre fotbal?
Pentru că o bucată serioasă din discuţiile noastre se referă la acest sport.

De când mă ştiu ţin cu Petrolul, dar de când această echipă nu mai este în prima ligă, am mai multe simpatii fotbalistice.

Îmi place fotbalul englez şi am devenit suporter înfocat al echipei Liverpool, cea mai bună echipă engleză ca rezultate în Champions League şi fosta Cupă a Campionilor. Simpatia vine de la faptul că în 1966 Petrolul i-a învins pe Liverpool la Ploieşti cu 3-1. Meci frumos, dar am pierdut calificarea. În acel an Anglia devenise campioană mondială!
Aşa că sunt dependent de fotbalul englez, mă uit pe Eurosport şi pe live stream când nu se transmit anumite meciuri.

Sâmbătă Liverpool a avut meci în deplasare cu Brighton. Au bătut cu 1-0, gol Salah din penalti, obţinut chiar de el. Portarul lui Brighton a intuit colţul, dar mingea era deja în poartă. Un penalti se ratează nu se apără! Aşa că Liverpool rămâne în frunte campionatului englez. Chiar dacă au fost învinşi la Manchester de  City în derbiul campionatului au un avans de 4 puncte şi pot deveni campioni.

Altă echipă favorită este spaniolă, evident vorbesc de Real Madrid. Motiv de dispute cu Iulian care este suporter Barcelona. Real Madrid este legenda fotbalului mondial, are la activ nu mai puţin de 13 cupe ale Campionilor, sau Champions League. Este după un rezultat extraordinar, au câştigat ultimele trei ediţii de Champions League. Dar după plecarea antrenorului Zidane şi a legendarului Ronaldo la Juventus ceva s-a rupt în Real. Echipa pare obosită, fără nerv. Aseară am urmărit meciul în deplasare cu Bettis Sevilla. Au bătut norocos! Au condus cu 1-0, dar au fost egalaţi, în final au dat gol după o lovitură liberă executată de Ceaballos.
Să vedem ce or să facă în optimile Champions League?

Destul despre fotbal!

Am citit primul număr al Dilemei vechi pe 2019. Au revenit la preţul de 6 lei, înseamnă că numărul ultim din 2018 a fost special.
Este un articol interesant scris de un universitar israelian despre cartea lui Yuval Harari privind naţionalismul. Tocmai am citit aceste fragmente din cartea sa 21 de întrebări pentru secolul XXI. Naţionalismul este un fenomen fondator pentru statele naţionale în secolul XIX, dar a cunoscut o resurgenţă în acest moment şi marile partide politice europene admit indivizi precum Viktor Orban şi Kaczyinski sau mai aproape la noi Dragnea.
Cel mai sensibil şi controversat capitol se referă însă la emigraţie şi problemele pe care le ridică şi care acum este legat de terorismul islamic. Interesant că majoritatea covârşitoare a acestor terorişti sunt cam la a treia generaţie, bunicii lor a ales să vină în Europa ca să scape de teroarea societăţii în care trăiau, iar nepoţii vor să creeze teroare în ţara în care s-au născut!

Şi acum ceva despre literatură. Am citit într-o postare de a lui Stelian Tănase despre Petru Dumitriu. Îmi reamintesc în copilărie cum ascultam dramatizarea Bijuterii de familie după opera sa. Apoi în 1960 când eram deja în clasa a V-a profesoara  ne-a obligat să rupem foile din cartea de Română care conţineau o bucată din Petru Dumitriu care tocmai fugise în Occident.
Am citit cartea lui cea mai bună Cronică de familie şi nu mi-a plăcut.
În primul rând nu mi-a plăcut că este un roman ideologic, chiar dacă bine scris, dar ironizează grosier aristocraţia, boierimea românească.
Culmea că episodul care pe mine m-a scos din sărite numit Salata, în care nemernicii de soldaţi români omorau nişte bieţi ţărani bulgari, ca represalii la terorismul comitagiilor din Cadrilater a fost ecranizat ulterior de către Lucian Pintilie în filmul O vară de neuitat.

Şi un pic e politică. 
A fost momentul magic Tusk la ceremonia de la Ateneu.
A fost umbrit apoi de faptul că cei de la protocol au comis nişte erori şi bătaie de joc la adresa oaspeţilor europeni.

Cred că Dragnea a ordonat să-l pună de Adrian Severin, condamnat penal pentru fapte la Parlamentul European în spatele lojei oficiale. Ca să arate că-l doare în bască de justiţie, de puterea legii. Severin era substitutul lui, alt condamnat penal!
Cât despre prezenţa fiului primei ministrese şi ea este un ciocoaică ajunsă să-şi expună rudele unde nu trebuie. Mi-e ruşine când mă gândesc că individa a absolvit un liceu ploieştean.

Azi la Digi24 am mai văzut un bou pus ministru Ministrul Culturii, cu majuscule pentru funcţie, el are o minte minusculă. Că nu a fost în stare să spună un vers de Eminescu arată un blocaj intelectual, pe care-l putea recunoaşte, dra arată cât de slab intelectual este.

"De la Nistru pân'la Tisa tot românul plânsu-mi-s-a"


că asemenea dobitoci la guvernare nu s-au mai văzut!


duminică, 13 ianuarie 2019

Ray Donovan, sezonul 6

La sfârşitul anului trecut şi la începutul acestui an s-a desfăşurat sezonul al 6-lea din Ray Donovan.

Este unul din serialele mele preferate. Este povestea unui clan de irlandezi stabiliţi în Los Angeles, avându-l protagonist pe Ray Donovan (Liv Schreiber), un tip expert în aranjat chestiuni dubioase în cetatea filmului. 
Clanul se compune din Ray, fratele său Terry (Eddie Marsan), antrenor de box, Bunchie (Dash Mihok) mezinul, dar şi din păgubosul lor tată Mick (Jon Voigt) şi din fiul său Daryll (Pooch Hall) făcut cu o afro-americană. Mai sunt fiica lui Ray, Bridget (Kerris Dorsey), care se stabilise la New York şi fiul  Connor (Devon Bagby) intrat la Infanteria Marină şi care pleacă în Europa în misiune. 

Finalul sezonului trecut se termina cu decesul soţiei lui Ray.
Ray este zdrobit, ajunge în New York şi se aruncă în apele râului Hudson de pe o clădire. Tentativa de sinucidere este eşuată pentru că un poliţist care îl salvează din apele râului. 

Acesta tot irlandez îl pune pe picioare. În acelaşi timp Terry îşi deschisese la New York o sala de antrenamente de box. Cam tot clanul s-a mutat acum în Big Apple. 

Tatăl Mick este în puşcărie şi vede că la New York fiul său negru s-a combinat cu un star afro american şi şi-au însuşit scenariul filmului lui Mick şi-l filmează tot la New York.
Mick evadează cu ajutorul lui Bunchie şi ajung la New York unde îl răpesc pe star şi cer răscumpărare plătită de bogata Sam. Cei doi se refugiază la o verişoară de a lui Mick şi se ţin de tot felul de prostii, jafuri înarmate, etc. Bunchie este însă capturat de FBI.

Sam Winslow (Susan Sarandon), bogata afaceristă din industria filmului îl recuperează pe Ray şi-l pune să o sprijine pe Ann Novak, candidata la Primăria New York împotriva coruptului primar Ed Feratti. 
Afacerea aproape reuşeşte, dar Feratti ordonă poliţiştilor săi corupţi să o răpească pe fiica lui Ray, pe Bridget. Între ei se află şi salvatorul lui de la sinucidere.

Răzbunarea lui Ray este cruntă, îi elimină pe toţi poliţiştii corupţi, iar Bridget este eliberată cu ajutorul prietenului său poliţist implicat în răpire, care are mari procese de conştiinţă şi se sinucide.
Se întâmplă tot felul de lucruri rele, imorale şi ticăloase.

Finalul este iarăşi foarte dur şi neaşteptat, dar tot clanul se reuneşte, iar Bridget se mărită cu prietenul ei.


Să vedem ce ne va oferi sezonul 7 al serialului care nu dă semn că se termină.

sâmbătă, 12 ianuarie 2019

Shadow of the Condor de James Grady

Filmul Cele trei zile ale Condorului cu Robert Redford realizat în 1973 revăzut recent mi-a trezit interesul pentru acest autor şi am găsit acest roman apărut prin 74-75. 

Este un roman de spionaj care continuă într-un fel romanul de succes după care s-a făcut filmul.

Totul porneşte de la moartea unui agent CIA pe situl unei baze de rachete intercontinentale din North Dakota. El era implicat în urmărirea unui spion sovietic. 

Evenimentul declanşează alerta în comunitatea de informaţii de la Washington. Un general de la Air Force care se ocupă de spionajul acestei arme şi care are în responsabilitate acest sit apelează al un important personaj din Comisia de Legătură a agenţiilor de informaţii pentru a începe acţiunea de a depista condiţiile morţii agentului CIA. 

Kevin, un responsabil CIA este însărcinat să-l contacteze pe Malcolm zis şi Condor ca să facă cercetări la locul unde s-a petrecut crima. 

În acelaşi timp ca să-l protejeze pe Krumin, un agent secret sovietic bine ascuns în SUA un şef al KGB trimite înspre SUA pe Nurich zis Rose, de care ştia spionajul american. 

Condor se duce în North Dakota pentru a cerceta zona sub acoperirea unei agenţii din sistemul de apărare american care făcea cercetări sociologice. Este interceptat de spionajul chinez dus peste graniţă în Canada. Aici o spioana o tânără japonezo chineză care aflase de la un angajat al sistemului de rachete de sosirea lui Condor îl chestionează să afle de scopul cercetărilor lui. Şeful ei, Chou, un killer expert vrea să dea de Krumin care plantase în China o reţea de spioni sovietici. 

Condor îşi dă seama că două familii de fermieri din zona sitului de rachete mint, spunea că sunt de acum o sută de ani în zonă, dar află de la alţii că au venit la începutul anilor 50. 
El rămâne supravegheat de tânăra agentă chineză cu care se încurcă sentimental. 

În aceeaşi vreme Nurich Rose ajunge în SUA pe un drum întortocheat prin Londra, apoi Toronto, Canada ca să treacă în SUA să ajungă la New York şi apoi să continue spre Chicago. Tot timpul este urmărit de agenţi ai CIA şi FBI, dar reuşeşte să scape de sub urmărire şi ajunge la sit unde este ucis de echipa unor veterani ai Războiului din Vietnam trimişi de CIA.
Ei avuseseră şi misiuni împotriva comandourilor palestiniene, care ne amintesc de fundamentalismul islamic de azi. 

Chinezul Chou îi dă ordin lui Condor să se ducă la fermieri mincinoşi să le zică că şi-a dat seama că nu-s atât de vechi.
Aceştia se alertează, erau agenţi sovietici în adormire, trimişi în SUA la începuturile Războiului Rece ca sprijin la o invazie eventuală. Între ei era Krumin care poza într-un văr al familiei. 

Chou şi Condor atacă ferma îi execută pe toţi membrii familiei cu excepţia lui Krumin rănit la picior. Este apoi interogat de Chou în ruseşte. Îi dă o copie a interogatoriului lui Condor ca să-l predea şefilor spionajului american, dar după interogatoriu îl execută şi pe Krumin. 

Şi aşa se termină povestea, americani reuşesc cu sprijinul chinezilor care erau certaţi cu URSS şi începuseră relaţii diplomatice cu SUA!


Cazul a fost rezolvat, toată lumea fericită şi cu lacrimi pe obraz!



vineri, 11 ianuarie 2019

The Kominsky Method - un serial despre bătrâneţe

De mult nu am mai văzut o comedie şi asta sub forma unui serial. Mi-a adus aminte de superbul Seinfeld.

The Komisnky Method este un serial făcut de Netflix cu actori celebri. În rolurile principale sunt doi actori de calibru. Michael Douglas şi Alan Arkin.
Şi ca orice serial de comedie care se respectă începe cu o înmormântare!

În serial sunt doi protagonişti Kominsky (Michael Douglas) care este un profesor de actorie şi care are un studio unde altundeva decât la Hollyood şi prietenul lui Norman Newlander (Alan Arkin), celebru
agent de actori. 
Kominsky are un studio unde pregăteşte viitori actori la Hollywood printre care este şi o studentă mai coaptă, Lisa (Nancy Travis) cu care Kominsky începe o relaţie. Când Lisa îl întreabă dacă a avut relaţii cu studentele, nu recunoaşte, cu toate că flashback-uri îl arată în poziţii sexuale. Este o trimitere amuzantă la #metoo!

Soţia lui Norman este pe moarte şi şi-a pregătit deja funeraliile. 
Acestea se petrec la sinagoga din Los Angeles unde maestrul de ceremonii este Jay Leno, şi invitate sunt Patti LaBelle este cea care a interpretat Vous le vous coucher avec moi şi Barbara Streisand. Kominsky îi atrage atenţia lui Norman că Streisand nu cântă la înmormântări aşa că fac rost de un transsexual care arată a Streisand.
La pomană Norman este asaltat de văduve dispuse precum Diane (Ann Margaret). La ceremonia de înmormântare apare şi fiica cuplului, o curvă beţivă şi drogată, care va fi finalmente internată la o clinică de recuperare. 

Filmul are ca subiect central mizeria bătrâneţii la bărbaţi. Şi ce poate fi mai mizerabil decât prostata. Norman spune că el se pişă Morse punct linie punct. Normal că şi Kominsky suferă de aceeaşi problemă şi-l consultă pe medicul lui Norman ( Danny DeVito) care îi dă vestea bună, n-are cancer la prostată, dar sunt nişte celule leneşe canceroase care nu-l vor omorî înainte ca alt eveniment să aibă loc!
Totuşi Kominsky este încă bărbat cum dovedeşte relaţia cu Lisa. 

Kominsky se trezeşte cu fiscul pe cap pentru că nu şi-a mai plătit impozitele şi-l salvează Norman, care este bogat şi îi dă cadou $300000 să-şi plătească datoria!!!

Filmul este amuzant, te distrezi şi te simţi bine! Aşa că aveţi ocazia să-l urmăriţi!



sâmbătă, 5 ianuarie 2019

Filmele lui Robert Redford

Ieri după amiază am avut ocazia să văd ultimul film al lui Robert Redford: The Old Man & the Gun. Este un film care are loc acum aproape 40 de ani în 1981 şi este vorba de un bătrân jefuitor de bănci. 

S-ar părea că este inspirată din evenimente reale. Tehnica era simplă. Redford îmbrăcat elegant ca un gentleman intra într-o bancă cu o geantă. Merge la ghişeu îi înmâna geanta casierei şi îi arăta un pistol şi o obliga pe această să pună bani în geantă. Cert este că Redford a îmbătrânit frumos, are figura unui domn bine în vârstă, la 82 de ani. Filmul mai are nişte mari actori americani în distribuţie, pe cârna Sissy Spacek şi ea aproape de 70 de ani, apoi partenerii banditului bătrân sunt afroamericanul Danny Glover, cel din seria Arma Mortală şi Tom Waits, mai celebru cantautor decât actor. Interesant că pe bandit îl cerceta un poliţist interpretat de Sydney Affleck cu tunsura specifică epocii. Acesta are mai multe dosare în care apare Redford tânăr, avantajul lui că a apărut în multe filme cariera începând prin anii 60. 

Filmul ăsta mi-a trezit nostalgia unor filme cu Redford şi am căutat filme vechi cu Redford. Şi aşa m-am oprit la un film clasic din 1975, Cele trei zile ale Condorului.
Acesta era un film clasic de spionaj regizat de un alt mare artist Sidney Pollack. 
Redford era atunci frumosul blond de nici 40 de ani având parteneră pe celebra Faye Dunaway.
Filmul este despre o agenţie secretă CIA din New York numită American Literary Society. Angajaţii citeau tot felul de cărţi, reviste ca să identifice diverse comploturi. la un moment dat agenţia este penetrată de nişte killeri profesionişti care-i omoară pe toţi. Singurul care scapă este Turner (Redford) plecat să aducă prânzul pentru colegi. Intriga este obscură, se pare că Turner identificase un complot care nu convenea unor mahări din CIA. Cu ajutorul lui Kathy (Dunaway) Turner încearcă să dezlege enigmele asasinatului intrând în contact cu un şef CIA, Higgins (Cliff Robertson, alt mare actor american, specialist în roluri de mahăr). Finalmente Turner vrea să dea totul în vileag prin New York Times, dar Higgins se întreabă dacă aceştia vor publica povestea. Suntem în vremea afacerii Watergate care a dus la demisia preşedintelui Nixon. 

Dar nu aceste amănunte sunt importante. Am revăzut chestiuni care mi-au amintit de începutul carierei mele. Am început să lucrez la IFA când a fost adus primul computer competitiv IBM. Ca să faci un program Fortran trebuia să scrii comenzile pe cartele la o maşină de perforat. Pentru mine a fost un coşmar, nu reuşeam să scriu comenzile corect şi am renunţat la lucru pe IBM. Am reluat lucru cu computerul când la IRNE s-a adus în 1980 computerul CDC care avea o mare inovaţie, puteai lucra la un display cu taste, cum sunt computerele azi. Alt lucru nostalgic erau celebrele printere care copiau maşinile de scris şi erau la fel de zgomotoase. Toate astea fac parte din istoria IT! Alt lucru frapant era consola la care era operatorul CIA. Acest lucra cu nişte televizoare alb negru şi cu telefoane clasice.  Mai era şi cum personajul lui Redford fură o gentuţă de la telefoane şi intercepta telefoane care avea cabinete imense de sisteme cu relee clasice. Ce vremuri! Mă gândesc că cu această tehnică revolută NASA ajunsese pe lună în 1969!

Filmul mi-a trezit pofta de cărţi scrise de romancierul James Grady după care s-a făcut scenariul filmului şi deja am început un roman ulterior celui după care s-a făcut filmul. 

Oricum citesc cartea lui Yuval Harari, 21 de întrebări pentru secolul XXI şi pot să fac o pauză la el.


vineri, 4 ianuarie 2019

The Reckonning - Socoteala de John Grisham

The Reckonning este ultimul roman scris de John Grisham. Acest scriitor recunoscut pentru romanele sale cu subiect juridic a scos un ultim roman best sellers numit The Reckonning - Socoteala

Este un roman cu caracter istoric, de război.
Scena romanului este statul Mississipi din sudul Statelor Unite. După cum spune în final autorul este legat de acest stat fiind ales în organul legislativ al acestui stat şi fiind absolvent al Mississipi University Law Center.

Povestea pe care o brodează mărturiseşte a fi auzit-o în acele locuri. Este un roman din vremea segregării rasiale care are loc imediat după Cel De-al Doilea Război Mondial. 

Personajul central al romanului este Pete Banning şi familia sa. Pete Banning este un gentleman farmer adică în româneşte un fel de chiabur, posesor a unui teren de 640 de acri (cam 320 de ha) pe care-i cultivă cu bumbac. Banning este absolvent de West Point, locotenent de cavalerie. Se îndrăgosteşte nebuneşte de Lisa care-i dăruieşte doi copii, pe  Joel şi pe Stella. Pentru ei renunţă la militărie şi se reîntoarce la conacul familial unde îşi pune pe picioare ferma unde mai trăieşte şi sora lui Florry posesoare a încă 640 de acri, pe care-i exploatează tot Pete. Ferma are un vătaf  alb restul fiind ajutoare oameni de culoare.

Pete se reînrolează în ajun de război şi este trimis cu regimentul de cavalerie tocmai în Filipine. De acolo se întoarce în 1945 ca un erou. 

Romanul începe cu gestul de a-l împuşca pe pastorul metodist Dexter  Bell. Baning nu dă nicio explicaţie a gestului său. În prealabil îşi trimisese soţia Lisa la azilul de lunateci. Romancierul dă de înţeles că Bell nu şi-ar fi ţinut scula în pantaloni şi ar fi atentat la nevastă-sa, dar nu vrea în niciun chip să dea o astfel de explicaţie autorităţilor.  
Copiii erau la colegiu la acea vreme, prin 1946, Joel pregătindu-se să absolve ca să continue Dreptul. Banning este judecat şi condamnat la moarte pe scaunul electric.

În partea  a doua a romanului ne sunt povestite faptele eroice ale lui Pete Banning. Armata americană se preda japonezilor în Filipine şi prizonierii sunt siliţi la Marşul spre Bataan în care mulţi mor. 
Este dat dispărut şi familia ştie că s-ar putea să fi murit în Filipine.
Comportamentul militarilor japonezi este sub orice critică, îi înfometează, mor de friguri şi alte boli tropicale, îi decapitează pe prizonieri, fapte care justifică din plin pedeapsa celor două bombe atomice ca răzbunare. 
Foarte criticat apare şi Generalul Mac Arthur care îşi abandonează armata şi se refugiază în Australia.
Banning şi un prieten cowboy din Colorado se salvează de pe un vas care-i ducea în Japonia şi ajung la gherilele din munţii din Filipine.
Aici sub comanda unui general englez, Banning comite multe acte de eroism sabotând armata japoneză şi ucigând o mulţime de duşmani. Rezistă pentru că se găndeşte la soţie şi cei doi copii.
Este rănit grav la picioare şi recuperat când armata americană reinvadează Filipine şi se întoarce acasă cu aureola de erou. 

Partea a treia a romanului este a luptei care o duce familia Banning pentru a-şi salva proprietatea, care este cerută drept recompensă de soţia lui Bell, împinsă de un avocat fără scrupule care o ia de soţie pe această văduvă cu trei copii. De fapt ea ştia că soţul ei era cam fustangiu şi dorea să divorţeze. Dar crima lui Bannig îi rezolvă dilemele. 
Până la urmă Joel şi Stella pierd ferma în justiţie şi se hotărăsc să nu mai revină în zonă cu toate că mătuşa lor Florry avea în continuarea jumate din proprietatea Banning. 
În finalul romanului aflăm că mama lor Lisa se întoarce din azil pe şest şi după o mărturie completă în faţa cumnatei Florry se sinucide la mormântul soţului Pete.

Aşa că şi Florry plecată la o bună prietenă din New Orleans  înainte de a muri şi ea la rândul ei le povesteşte de fapt toată povestea adevărată a secretului părinţilor ei, care este şocant. 

Romanul mi-a plăcut mai ales în parte lui de război.
Sunt descrieri amănunţite a procesului juridic, a judecării lui Banning şi a procesului civil în care copii Banning îşi pierd averea. 


Pe total nu este ceea ce aşteptam, este un roman despre sudul american în care apare inclusiv marele romancier Faulkner, locuitor în zonă şi pe care Joel îl întâlneşte la un restaurant şi îi cere autograful pe nişte romane ale acestuia.