Pop/Opera Fest la Filarmonica Pitești

Astă seară am avut un program vocal instrumental cu piese din opere și operete. Invitații au fost dirijorul Daniel Jinga care deține fotoliul de manager interimar al Operei Române și frumoasa soprană Irina Baianț.

S-au cântat de către orchestra Filarmonicii Pitești uverturi din opere, opere, piese celebre instrumentale din Rossini, Puccini, Bizet, Ernesto de Curtis Non ti scordar di me, Brahms cu dansurile ungare, Delibes, Kalman, Lehar, George Grigoriu, Can-can de Ofenbach, și May Feair Lady a lui Loewe.

Am remarcat că Irina Baianț a folosit pentru note o tabletă, care a i-a simplificat interpretarea ne mai fiind nevoie de notele pe hârtie, am observat asta avantajat pentru că stau la balcon în fața orchestrei.  Interpretarea a fost bună Irina Baianț a cântat frumos și a fost acompaniată de orchestra Filarmonicii Pitești condus de Daniel Jinga.

Irina Baianț

Am remarcat ceva de care s-a sesizat Dumitru Avakian, cronicarul muzical de la România literară. Dina cauza pandemiei, secția de coarde s-a redus simțitor si la vioara I-a și a II-a, la viole și la violoncele și contrabas. Așa că secția de suflători acoperă pe cea de coarde și câteodată coardele nu se mai aud!

Artiștii au fost vii aplaudați și soprana a oferit și un bis acompaniată de orchestră.

Mărturisirea cu Yves Montand

De cartea scrisă de Artur London L'aveau - Mărturisirea am auzit de la Adrian Vasilescu. Cu Adrian ne-am împrietenit eu și prietenul Valeriu Demetrescu prin 1970. Ulterior ambii au emigrat din România înainte de 1989. Între noi, Adrian era cel mai ideologizat, avea informații bune pe linie anticomunistă, sau să zicem de stânga necomunistă. Cred că citise cartea apărută în 1968, chiar după reprimarea Primăverii de la Praga de către tancurile sovietice. Adrian a lucrat cu Mihai Botez, matematician și futurolog, ulterior dizident anticomunist și el emigrat în SUA. 

Prompt, Costa Gavras a ecranizat această carte într-un film cu același nume. Este foarte interesant că Gavras, cât și personajele principale ale filmului, Ives Montand (Artur Gerard London) și soția lui Simone Signoret (Lise London) erau comuniști sau oameni de stânga. Cred că acești artiști au fost îngroziți și distruși de intervenția sovietică din Cehoslovacia. Inclusiv Partidul Comunist Francez, foarte supus Moscovei a deviat și criticat pe Brejnev și pe sovietici.

Curios am citit pe internet relatări în privința cărții. Am găsit câte ceva interesant. Lise London a trăit foarte mult, născută în 1916, a decedat în 2012! Și ca o confirmare a mizeriilor toxice ale securității din fostul Est comunist cu care s-a otrăvit memoria unora, un ziarist ceh a găsit niște documente în arhivele securității care l-ar fi încriminat pe London. Lise și fiul lor Gerard au replicat vehement și au publicat mărturiile lui London, scrise în închisoare, până la eliberarea în 1956 și apoi reabilitarea lui. Familia London a emigrat în 1963 în Franța la intervenția PC.

După ocuparea țărilor din Estul Europei Stalin a pus la cale epurarea partidelor comuniste din aceste țări cum făcuse el în 1937-38. În Ungaria fusese procesul Laszlo Rajk, în Bulgaria Kostov, în Polonia Gomulka, iar la noi Lucrețiu Pătrășcanu.

În Cehoslovacia a fost pus la cale procesul Slansky, fost secretar general al PC Cehoslovac. Din el a făcut parte și Artur London, vice ministru de externe. Filmul descrie torturile fizice și psihice la care a fost supus Gerard, cum este numit în film. Aceste torturi mi-au amintit de Experimentul Pitești. Deosebirea accentuată este că acești acuzați erau membri de frunte ai partidului comunist. Deci dilema psihică era și mai mare, pentru că ei nu înțelegeau de ce ei, membri credincioși sunt declarați dușmani. Până la urmă tortura psihică și fizică și atașamentul nestrămutat la ideile comuniste îi fac să semneze mărturiile false. În cazul lui Pătrășcanu acesta a refuzat orice mărturie și asta l-a întărâtat și mai tare pe Dej să-l omoare.  Măcar în cazul deținuților de la Pitești ei erau rezistenți anticomuniști și știau clar că sunt inamici ai sistemului. Autorul London spune în film că Stalin rămăsese de la școala de catiheți cu ideea creștină că mărturisirea completă te va mântui. Și a aplicat-o și la epurările din URSS din 1937 și apoi și în țările comunizate. Procesul de la Praga avea un caracter manifest antisemit, 11 din cei lideri acuzați erau de origine evreiască, era legat și de nebuneala lui Stalin cu complotul halatelor albe.

Am văzut câteva filme referitoare la aceste experimente teribile din sistemul concentraționar din România, dar toate au fost mai mult sau mai puțin eșecuri. Iată că un artist de calibrul lui Costa Gavras reușește să facă un film zguduitor. Gavras folosește și documente de epocă, jurnale de actualități, imagini de la reprimarea Primăverii de la Praga. Acest experiment a dovedit clar că sistemul comunist nu este reformabil și după 20 de ani acesta se va prăbuși! 

Filme de spionaj cu Lino Ventura

După cum vedeți sunt la cinematecă. Am găsit un sit cu filme vechi și m-am uitat la filme cu Lino Ventura. Lino Ventura, italian la origine a fost unul din monștri sacri ai cinematografiei iraliene. Cu figura lui de dur a jucat în filme cu bandiți, gangsteri, dar și în roluri de comisari de poliție. Multe din filmele sale înainte de 1970 sunt filme alb negru. În Le deuxiemme souffle, unde este un bandit periculos evadat, Franța arată ponosit, rău, inclusiv Nice sau Paris. Îmi revăd tinerețea, automobilele anilor 50, 60, 70, 80. Mă uitam la un BMW din anii 70 și nu arăta spectaculos de loc. În schimb în La Cage un film psihologic și cam zărghit, Ventura care este un industriaș conduce un Jaguar care nu arătă de loc anacronic.

Dacă filmele lui cu bandiți le-am văzut și revăzut, cele de spionaj nu s-au dat la vremea lor în România în condițiile Războiului Rece.  Și am să prezint și recomand.

Avec la peau des autres 1966 - În pielea altora

Este un film de spionaj care se întâmplă la Viena. Viena a fost în vremea Războiului Rece avanpostul spionajului dintre Est și Vest. Aici se află Margeri - șchiopul (Jean Bouise) un agent despre care se bănuiește că ar fi agent dublu. Lino Ventura este trimis la Viena să lămurească problemele și intră în conflict cu agenți ai unei puteri inamice. E și un avocat cu o soție frumoasă (Marilu Tolo) care are legături cu foști naziști, este șantajat luând ostatică soția ca să-l dea pe Margeri,  care ar avea un microfilm pe care-l caută toți. Ventura rezolvă, Margeri moare în acțiune și Ventura se întâlnește în West Bahnhof cu un chinez care cumpăra secrete de la Margeri. Ventura îl execută pe chinez și-l scoate basma curată pe Margeri în fața șefilor de la Paris.

Espion, leve-toi 1982 Spionule trezește

Este un film din finalul carierei lui Ventura, moare în 1987.

În acest film cum spune și titlul Lino Ventura este un agent în adormire. Ventura este stabilit la Zurich ca bancher extrem de onorabil. Partenera lui este universitara Ana Gretz. Ea are legături dubioase din vremea când era Munchen cu grupări de extremă stânga teroriste. Totul pornește de la executarea de către o grupare teroristă de extremă stânga a unui agent la Zurich. Apoi moare și prietenul lui , tot agent sub acoperire, Henri (Bernard Fresson). De fiecare dată este interpelat de un înalt personaj din serviciile secrete elvețiene Chance (Michel Piccoli). Preocupat, Ventura pleacă la Munchen să afle care este treaba cu Chance, dar agentul de legătură este ucis și el. Un căpitan Richard îl abordează și îl acuză pe Chance că ar fi agent sovietic. Ana este răpită și apoi executată de teroriștii de stânga și Ventura reușește să afle cine a incitat crima. Chance îl acuză pe Richard că ar fi agent sovietic și el. Finalul este foarte ciudat, Ventura este executat de agenți puși de serviciile franceze care apr a fi la comanda Moscovei. În acest film Ventura conduce acel BMW anacronic.

Ar mai fi un film asemănător, cred că ultimul în care Ventura are un rol principal. Este vorba de La 7eme cible. Ventura este bătut de derbedei fără motiv și apoi începe un șantaj legat de niște tablouri extrem de valoroase deținute de mama lui. Fiica este de fapt ținta unui gigolo șantajist. Acesta moare pentru că urmărit de poliție vest berlineze sparge barierele spre partea de est a Berlinului și împușcat de grănicerii est germani.

În final vă propun să vedeți un excelent film englezesc noudin 2021, un thriller psihologic în genul lui Hitchcock. Se numește Silent Hours și este vorba de un criminal în serie tip Jack Spintecătorul, în portul militar Portsmouth.

O Istorie a Europei de Apus în Evul Mediu

Volumul cu titlul de mai sus este opera unor profesori de la Universitatea A. I Cuza din Iași, deci este un curs de istorie care se adresează studenților la Istorie. Însă este și un volum care poate interesa pe oricine interesat de istorie. 

Inspirat, Neagu Djuvara spunea despre civilizația europeană occidentală este rezultatul sintezei dintre  civilizația creștină a Imperiului Roman și spiritul populațiilor germanice. Aceste triburi germanice încep după secolul I d. Cr. ofensiva împotriva Imperiului Roman. Franța este rezultatul exemplar al acestei sinteze, dar la fel și Anglia, țară anglo-saxonă cucerită de normanzi care se franțuziseră.

Imperiul Roman se prăbușește sub loviturile triburilor germanice ale goților, vizigoților, dispărând definitiv după ocuparea Romei și detronarea ultimului împărat roman. Asta marchează finalul antichității și apariția Evului Mediu. 

Imperiul Roman rezistă în partea de răsărit devenind Imperiul Bizantin prin grecizare. Doar Iustinian în secolul VI încercă refacerea integrală a Imperiului cucerind porțiuni din Italia, dar pe perioadă limitată. 

Carol cel Mare reușește la începutul secolului VIII refacerea Imperiului Roman occidental, dar această formațiune statală nu rezistă. Din el rezultă Regatul Franței și Imperiul Roman de Națiune Germană. Acesta din urmă era un conglomerat de stătulețe germane independente.

Un alt moment important în istoria medievală a Europei este Marea Schismă între catolicismul occidental și ortodoxia răsăriteană în 1054. Asta desparte definitiv Estul Europei de Vestul acestui continent. 

Un alt moment important estre cucerirea normandă a lui William the Conqueror a Angliei în 1066. Acest moment înseamnă dezvoltarea  a celor două mari regate ale Occidentului care duc un Război de 100 de ani în secolele XIV XV. 

Alt moment important este apariția capitalismului timpuriu în Italia de Nord și în Țările de Jos, Flandra care a contribuit și la prosperitatea Franței. 

În extremul sud vestic în Peninsula Iberică se duce o luptă de recucerire a acestui teritoriu de la cuceritorii musulmani. Cu ocazia reunirii regatelor Castiliei cu cel al Aragonului prin căsătorie se finalizează Reconquista și Columb este finanțat și descoperă America care transformă noul regat al Spaniei în cea mai importantă putere europeană a secolului XVI în zorii epocii moderne.  Împăratul Carol, Cvintul încearcă constituirea unui imperiu mondial ce cuprindea Spania, Tările germane, Tările de Jos, nordul Africii și posesiunile din America, dar nu reușește din cauza condițiilor specifice al acestor țări. Asta m-a dus cu gândul la tentativa lui Mihai Viteazul de a reuni cele trei principate române. Transilvania era dominată de aristocrația maghiară, iar între Moldova și Valahia existau deosebiri marcate și nu exista sentimentul național.

Este interesant că la această sinteză medievală catolică se alătură și Europa centrală prin regatele Poloniei, Boemiei și al Ungariei. Boemia a fost tot timpul legată de Imperiul German, regele Boemiei fiind elector la alegerea Împăratului, Ungaria se prăbușește în zorii epocii moderne fiind învinsă la Mohacs de turci, iar puterea feudală a magnaților polonezi duc la dispariția acestui regat în secolul XVIII.

Atunci apare și Reforma care subminează catolicismul medieval vest european și se profilează o nouă evoluție a civilizației europene occidentale. 

Este o carte interesantă și voluminoasă pe care am citit-o mai mult de o lună pentru că nu sunt impedimente de continuitate, nu este un roman.

Miracolul la Filarmonica Pitești

 

În această seară la Filarmonica Pitești a fost Miracol. Numele concertului a fost primit de al numește simfoniei ui Haydn. Pentru că în această seară a fost Haydn complet muzica clasică vieneză. La Haydn atributul vienez este un pic forțat pentru că majoritatea activității sale muzicale s-a petrecut la curtea prințului Eszterhazy la castelul acestei familii din Kismarton, azi Eisenstadt, Austria. Iar marea lui glorie a avut-o în finalul carierei la Londra, în Anglia.

Gabriel Croitoru

Prima piesă a fost Concertul nr.1 pentru vioară și orchestră în do major de Haydn. Solistul a fost maestrul Gabriel Croitoru cu vioara sa Guarneri care a aparținut lui Enescu și poate asta să fie miracolul serii. Gabriel Croitoru a fost acompaniat de secția de coarde a Filarmonicii Pitești condusă de dirijorul invitat Constantin Adrian Grigore.

Concertul lui Haydn a fost scris de Haydn pentru Luigi Tomasini care a fost devenit concert maestru al orchestrei lui Haydn de la curtea prințului. Este tonul maiestuos, clasic al muzicii lui Haydn. Interpretarea lui Croitoru a stârnit aplauze vii și orchestra a acompaniat cu pricepere solistul. Gabriel Croitoru ne-a oferit generos un bis din Kreisler. 

În partea a doua a concertului am audiat Simfonia nr. 96 în re major Miracolul de Haydn. Este un din cele 12 simfonii londoneze. A primit supranumele de Miracolul de la faptul că un candelabru s-a prăbușit și nimeni nu a fost rănit. Dirijorul a condus orchestra Filarmonicii Pitești cu talent și pricepere primind aplauzele meritate ale sălii, parcă mai plină.

A fost o seară frumoasă și muzică bună!

The Tower sau despre rasism

Rasismul este o problemă serioasă, vezi Black Lives Matter. Dar cum este cu rasismul în țara mamă a Americii, Marea Britanie, Anglia? Subiectiv, pentru mine cea mai puțin rasistă țară din Europa îmi pare Portugalia, prima țară colonizatoare a Africii, dar și Anglia, cea mai mare putere colonială a lumii.

Și serialul The Tower tratează această problemă sensibilă. Și nu e vorba despre negri, ci despre noi emigranți veniți din zona arabă, care este într-o situație teribilă. În loc ca acești nefericiți să migreze spre prosperele țări din Golf, ei dau năvală spre Europa. Cu consecințele care decurg. Unii vor să se integreze, alții se radicalizează și vor să arunce în aer țara care i-a primit. 

The Tower este povestea tristă a unei adolescente libiene și a unui polițist englez, stil John Bull, adică gras care sunt morți, prăbușiți de pe un bloc de 20 de etaje din Londra. Un copilaș de 7 ani luat ostatic de tânăra libiană este salvat de o tânără polițistă mulatră. Totul este de neînțeles și o polițistă de la Omucideri investighează cazul.

Totul pornește de la reclamațiile care le face o doamnă, mama băiețașului, englezoaică get beget care își reclamă vecinul libian, tatăl adolescentei, care primise azil pentru că ajutase pe britanici în acțiunile din Libia. Polițistul gras împreună cu tînăra polițistă mulatră cercetează reclamația și problema este acuzația tinerei libiene că polițistul alb și gras este rasist și acuză pe azilanți că ar fi teroriști. 

Polițista de la omucideri încearcă să investigheze cazul dar, tânăra polițistă mulatră dispare și nu lămurește cum s-a întâmplat tragedia. Ce este interesant că această polițistă mulatră este bine integrată, nu sunt prejudecăți rasiste, apar și alți polițiști negri, arabi. Mai apar și un proxenet cu nume unguresc și o prostituată victimă care se numește Cosmina Baicu! Suntem în Marea Britanie de azi cu amalgamul etnic și rasial a fostei mari puteri coloniale, cu Brexit și tot ce incumbă asta. 

Cazul se rezolvă, dar estre complicat și cel mai rău rezultă că sunt prejudecățile. Și această mini serie te pune pe gânduri!

Seară de noiembrie la Filarmonica Pitești

 

Programul de astă seară se intitula Csardas cam ciudat sau poate avea explicația că solistul violonist a fost maghiarul Antal Zalai. 

A fost un program divers, deschiderea s-a făcut cu Selecțiuni din Suitele Carmen nr. 1 și nr 2 de Georges Bizet în interpretarea orchestrei Filarmonicii Pitești condusă în această seară de Gheorghe Iliuță. Ar mai fi legătura cu titlul pentru etnicitatea lui Carmen.

A urmat apoi violonistul Antala Zalai cu Melodii lăutărești de Sarasate. Titlul original este Zigeunerweisen. 

Antal Zalai

De fapt Sarasate a auzit melodii din folclorul național maghiar, ciardașul, cântat de muzicieni țigani, precum fac și lăutarii țigani din România cu folclorul românesc. Interpretarea a fost de foarte bună calitate pe o vioară Stradivarius. A acompaniat bine orchestra condusă de dirijorul Gheorghe Iliuță.

Gheorghe Iliuță

În final am audiat prima simfonie românească, Simfonia nr.1 în la major, creată de George Stephănescu, fondatorul Operei Române. Este o simfonie care stă sub semnul romantismului german, a lui Brahms. Orchestra Filarmonicii condusă de Gheorghe Iliuță a dat o interpretare frumoasă a acestei prime opere de muzică cultă românească.

A fost iar o seară interesantă. 

 

Monarhia Habsburgică (1848-1918) vol.III Problema națională

 

Am cumpărat și ultimul volum al acestei compilații istorice privind Imperiul Habsburgic în faza lui finală. Titlul era atrăgător și interesant pentru că tratează problema națională într-un imperiu multinațional. În acest imperiu trăiau 11 naționalități: germanii austrieci, ungurii, cehii, croații, polonezii, rutenii, românii, slovenii, sârbii, slovacii și italienii.

Am trăit o mare insatisfacție citind acest volum. În primul rând redactarea extrem de avocățească, despre o problemă sensibilă cum este cea națională și mai ales că volumul se referă aproape exclusiv la partea austriacă a imperiului, nu și la cea ungară. Românii apar doar atunci când este vorba de Bucovina, ducatul din nordul Moldovei rupt de austrieci în 1775.

Aș vrea să discut un pic despre români cum sunt văzuți în volum. Ei, alături de slovaci și sloveni sunt popoare considerate fără istorie. De ce? Pentru că slovacii, slovenii și românii transilvăneni nu au avut o statalitate anterioară încorporării în imperiu. Românii din Principatele române Valahia - Țara Românească și Moldova au o istorie separată de a ardelenilor. Acolo românii sunt amintiți prin două răscoale, cea de la Bobâlna din 1437 care a condus la Unio Trio Nationum în Transilvania și Răscoala lui Horea din 1784. Românii din Transilvania au totuși o istorie comună în timpul lui Mihai Viteazul, dar pe o perioadă scurtă de cel mult un an. 

Problema națională în Imperiul Habsburgic s-a pus odată cu Constituția de după 1848 care avea Articolul 19 care se referea la egala îndreptățire a națiunilor componente ale imperiului. Acest articol a ridicat discuții aprige și tensiuni mai ales după Compromisul din 1867 și apariția dualismului austro-ungar. Acest articol 19 a fost dezbătut și interpretat în toate felurile în Cisleitania adică țările Austriei. Austria era împărțită într-o federație de țări, principate, ducate. Austria propriu zisă cuprindea Austria Inferioară, cea Superioară, Tirol, Vorarlberg, Carintia, Stiria, Carniola, care de fapt cuprindea și părți din Slovenia de azi, Craina slovenă, Litoralul Austriac, Triest, Dalmația, Boemia, Moravia, Silezia, Galiția și Bucovina. După cum reiese din studiu avantajați erau germanii austrieci, dar pe motive de națiune conducătoare, italienii și polonezii. Însă când veneau situații precum în Tirolul sudic, sau Silezia avantajați erau germanii. Cea mai proastă situație o aveau slovenii pentru că locuiau în zone de contact cu germanii sau pe litoralul adriatic cu italienii. Croații dalmați erau dezavantajați față de italieni, rutenii față de polonezi. Cu românii din Bucovina s-a ajuns la un compromis, dar acolo apărea elementul evreiesc, ca și în Galiția de est unde ei tindeau să se asimileze ca germani. De departe cele mai mari tensiuni le crea Boemia. Acolo unde cehii erau majoritari, se invoca articolul 19 pentru protejarea minorității germane și asta bloca dezvoltarea învățământului în limba cehă. Situația s-a rezolvat finalmente după al Doilea Război Mondial când cele trei milioane de germani au fost alungați din Cehoslovacia.

Cât despre Transleitania, adică Regatul Ungariei, aici lucrurile s-au simplificat. Ungurii au declarat statul național unitar și i-au obligat pe toți să devină unguri, chestiune imposibilă cu românii, nu au avut tupeu la sași, dar au forțat maghiarizarea la șvabii catolici bănățeni. Aceste lucruri sunt declarate ca elemente care au contribuit decisiv la prăbușirea Imperiului Austro-Ungar. 

Finalmente aș vrea să fac considerații privindu-i pe românii din imperiu. Cei din Ardeal au stat 1000 de ani sub unguri și apoi austrieci și după 1867 în partea din Ungaria a Imperiului. Politica șovină începută de Kossuth a continuat după 1867 și asta a declanșat mari tensiuni între români și autorități. În Bucovina se pare că elementul românesc a fost dezavantajat în raport cu rutenii și polonezii.

Românii au stat sub unguri cum se lamentează Cioran, dar au fost în contact cu Occidentul și în Regatul Ungariei de până în 1526, și apoi mai ales cu ocazia trecerii Transilvaniei în componența Imperiului Habsburgic. Asta se vede și azi comparativ cu Principatele românești extracarpatice sub ocupație turcească, și lăsate la dispoziția unei administrații corupte și retrograde din Principatele Române. Consecințele se văd și azi, dar unii ardeleni trebuie să țină cont că românismul lor s-a conservat pentru că românii Vechiului Regat și-au dat obolul de sânge și suferință pentru întregirea României.

Schumann între poezie și reverie

Programul de astă seară a fost dedicat unuia din corifeii romantismului german, Robert Schuman. 

Prima piesă a concertului de astă seară a fost Concertul pentru pian și orchestră în la minor op. 54. Este legat și de faptul că Schumann era fascinat de viitoarea lui soție Clara, care l-a încurajat să finalizeze acest concert. Acesta este una din culmile romantismului german și este o piesă de rezistență a marilor pianiști. 

Viniciu Moroianu

În această seară am avut plăcerea să-l audiem în realizarea acestui eveniment muzical pe prestigiosul pianist  Viniciu Moroianu. Partea orchestrală a fost asigurată de Orchestra Filarmonicii Pitești condusă de dirijorul Florin Totan. Asistența a fost vrăjită de frumusețea interpretării și siguranța maestrului Viniciu Moroianu, răsplătită cu aplauze frenetice ale asistenței. Generos, Viniciu Moroianu ne-a oferit un bis cu Melodie de George Enescu.

A urmat Simfonia a 4-a în re minor op. 120. Între Brahms și Clara Schumann au apărut discuția privind variante asupra acestei simfonii.

Dirijorul Florin Totan a condus cu siguranță și transpus, atât de transpus că se mai auzeau zgomote produs pe podiumul dirijoral, Orchestra Filarmonicii Pitești și a fost o seară muzicală de excepție. Cred că Celibidache avea dreptate când spunea că doar interpretarea muzicală audiată în direct  în sală este cea mai bună, pentru că este irepetabilă!

Filmele de spionaj ale lui Alfred Hitchcock

Ușor, ușor blogul meu este pe cale să devină o rubrică de cinematecă. Motivul? Nu mai găsesc filme care să merită să fie văzute.

Pe vremuri, din anul 2 de studenție am devenit un abonat de cinematecă. Cinemateca suplinea în anii comunismului nevoia de a vedea filme bune, premiate, care nu se dădeau în circuitul normal. Erau probabil și motivații ideologice. Mai aveam posibilitatea centrelor culturale italian și cel francez care difuzau filme, era epoca marilor regizori italieni, Fellini, Antonioni, Pasolini, dar și Louis Malle, Delvaux, Godard. 

De prin anul 3 mergeam frecvent al Biblioteca Centrală de Stat și găsisem niște periodice de analiză ale filmelor. Ei bine acolo am citit despre Alfred Hitchcock, nu ca maestru al filmelor thriller, ci ca un mare creator cinematografic. Acolo se spunea despre tehnicile cinematografice, faptul că Hitchcock filme exclusiv în studio, și asta se vede în unele filme. De asemenea remarc plăcerea regizorului, mic și cam burtos, care apărea în secvențe fugitive, trecea pe stradă, lua un autobuz. Îmi amintesc cum am văzut Vertigo, care a băgat fiorii în mine și n-am prea dormit în noaptea respectivă, pe care am dedicat-o unui poker cu colegii de cămin.

În ultimul timp am o mare nemulțumire privind creațiile filmice noi, nu prea îmi produc satisfacția pe care mi-au dat-o filmele clasice. Așa că am început să scormonesc internetul după filme de calitate.

North by Nort West

Am căutat niște filme de Hitchcock, după ce mi s-a atras atenția de filmul North by North West cu Cary Grant și James Mason. Este un film clasic de spionaj, pe care l-am văzut în timpul comunismului. Probabil că nu avea nicio încărcătură ideologică care să-l facă inacceptabil. Spionul, personajul malefic nu avea o identitate clară, este spion comunist? Interesant că interdicția la filmele de spionaj cu James Bond era o prostie. Cu excepția unui film cu Timothy Dalton, The Living Daylights care indica specific că Bond se lupta cu spionii KGB, sau unul din primele Bonduri, From Russia with Love cu Sean Connery, celelalte nu erau cu antiteza comunism capitalism. 

Revenind la Hitchcock am căutat filme de spionaj din anii 60. Pe cele clasice, din perioada interbelică le cam văzusem. Aceste filme nu au fost date pe rețeaua normală sau cinematecă pentru că ele vizau confruntarea dintre Vest și Cortina de fier.

Torn Curtain - Cortina sfâșiată

Nu este un film despre vreo reprezentație teatrală ci chiar despre Cortina de fier dintre lumea liberă și lagărul socialist! Este realizat în 1966.

Cred că am văzut acest film la televizor, dar nu am mai reținut decât scena plină de tensiune a evadării din Leipzig cu un autobuz. 

Filmul îl care în centru pe profesorul de fizică Armstrong (Paul Newman), expert în propulsia rachetelor, care pe neașteptate pleacă în Germania de est, fără să-și anunțe asistenta și iubita Sarah (Julie Andrews). Această defecțiune era merită ca Armstrong să intre în contact cu profesorul Lindt, care reușise să pună la punct problemele de propulsie a rachetelor. Tot nemții experți în rachete! Sarah face eroarea să-l urmărească pe Armstrong în avionul de Berlin Est și este și ea prizonieră a sistemului securist. Pentru că peste tot domnește isteria securistă. Armstrong află în ultimul moment de la Lindt cu
m trebuie tratată problema rachetelor.  După aceea în grabă pleacă cu un grup care sprijină pe cei care vor să fugă din Est, folosind un autobuz.

Hitchcock dezbate aici o probleme foarte sensibile pe care le-am trăit și eu, solidaritatea umană în fața dictaturii și turnătoria ordinară din false impulsuri patriotice. 

Este un film care îmbină tensiunea de tip Hitchcock cu melodrama, iubirea și represiunea comunistă.

Topaz

Acest film se bazează pe evenimente reale. Este realizat imediat după Torn Curtain, în 1969. Filmul se petrece în 1962 în zorii crizei rachetelor din Cuba. A fost momentul în care ne-am aflat în imediata apropiere a declanșării unui război nuclear. Ei bine eu și mulți ca mine, care nu prindeam Europa Liberă, am ascultat-o începând de pe la 16-17 ani, nu știam absolut nimic despre această criză, presa românească de atunci ne manipula cu prinderea pilotului Powers doborât cu U-2 deasupra Uniunii Sovietice. 

Filmul îl are în centru pe agentul francez Andre Devereaux, care lucra la Ambasada Franței la Washington. El era în excelente relații cu cei de la CIA, spre deosebire de antiamericanismul fățiș al regimului De Gaulle. Actorul care îl interpretează pe Devereaux este Frederik Strafford un tip bine făcut, cu aer de James Bond, avea1,91m și era născut în..Cehoslovacia în 1928. De fapt era un aristocrat de origine germană Friedrich Strobel von Stein. A murit din păcate într-un accident aviatic în 1979.

CIA reușește să faciliteze evadarea familiei colonelului KGB Boris Kuzenov și acesta le dă niște informații privind activitățile rușilor în Cuba. Ca să obțină dovezi palpabile CIA prin Michael Nordstrom (John Forsythe) îl abordează pe Devereaux, care avea relații cu o rețea de rezistență subterană în Cuba prin frumoasa Juanita de Cordoba, soția unui erou castrist. Este interesant că sunt prezentate evenimentele relative la participarea lui Castro la ONU, când cubanezii au făcut circ la un hotel din Harlem, admirași de diverși prostovani amorezați de comunism și de aventurismul cubanez. 

Devereaux obține dovezi, dar Juanita este descoperită și împușcată de Parra (John Vernon) un important demnitar castrist. 

Aceste dovezi coroborate cu filmările din U2 îi dau lui Kennedy posibilitatea să instituie blocada împotriva navelor sovietice care urmăreau să aprovizioneze Cuba cu rachete nucleare. Hrușciov renunță, dar condiționează ca SUA să nu se atingă de Cuba și așa comunismul supraviețuiește în Cuba cu consecințe înfiorătoare pentru majoritatea cubanezilor.

Dar acum vine cea mai interesantă parte a filmului. Kuzenov anunță pe cei de la CIA că există o rețea de trădători în Franța sub numele....Topaz. Și filmul se ocupă la Paris cu anihilarea rețelei din acre făceau parte doi prieteni ai lui Devereaux, Jarre (Philippe Noiret), expert NATO și Jacques Granville (Michel Piccoli), responsabil de informații. Și acest lucru este real, cel care penetrase NATO a fost Caraman, spion român ajuns șef al informațiilor externe sub Iliescu!

 

The Prize

Închei cu un film de spionaj cu subiect asemănător, din 1963. Este cu Paul Newman în rolul principal. Se petrece la decernarea premiilor Nobel. Laureatul pentru literatură Andrew Craig descoperă o tentativă a serviciilor de securitate est germane de a înlocui pe laureatul pentru fizica Strassman (Edward G. Robinson) cu un înlocuitor, ca acesta să fie adus în în Germania de Est să lucreze pentru ei, adică bolșevici! Strassman era fizician german, refugiat în SUA. Pentru acest lucru este ajutat de frumoasa timpului actrița Elke Sommer. 

Am remarcat costumația și atmosfera vremii. Costumele  bărbătești diferă la detalii, predomină paltoanele groase, apar și balonzaidele, parcă filmele sunt făcute în vreme rece. Doamnele și domnii poartă pălării, accesoriu la care s-a renunțat. În America predominau locurile cu interioare și exterioare Art Deco. Automobilele au aripioare! Erau imense și cred că benzina consumată era în exces. 

Vă invit să le vedeți!