Gramatica civilizațiilor de Fernand Braudel

Am terminat de citit cartea lui Braudel Gramatica civilizațiilor, carte scrisă acum 60 de ani prin 1962.

Marele istoric Fernand Braudel era preocupat de felul în care liceenii francezi învață istoria. Și din acest motiv el scrie această carte. 

Începe cu Islamul, continuă cu Extremul Orient, India și China și un pic de Japonia. Apoi se ocupă de Africa. Volumul doi al cărții este despre civilizația europeană, cea a Americii latine, a Americii, adică SUA ca să continue cu moștenirea colonialismului englez și în final civilizația sovietică. 

Este foarte interesant că marele istoric Braudel dă o imagine corectă asupra istoriei acestor civilizații. Atunci când încearcă să proiecteze viitorul se înșeală destul de tare. Asta arată cât de greu este să prevezi viitorul din realitatea curentă.

Despre India afirmă că cei cu pielea închisă sunt cuceriți de cei cu pielea albă, mongolii descendenți din mongoli, Asia Centrală și apoi de englezi, lucru care azi ar fi categorisit drept rasism! India și China sunt civilizații vechi și care se transformă greu. A contat budismul exportat în China și Japonia. China a avut o evoluție mai specială., ea nu a avut mari nobili, fiind condusă de birocrația mandarinilor, ca să fie cucerită finalmente de comunismul lui Mao. Nu era clar unde evoluează China pentru Braudel, care va trece apoi prin revoluția culturală, dar care apoi sub Deng Hsiao Ping transformă economia într-una capitalistă care a dus acum la o Chină marea fabrică a lumii și a două ei economie.

Nici de Islam nu are proiecții clare, aici se alunecă spre terorismul de azi, dar și transformarea zonei Golfului Arabic într-o zonă de maximă prosperitate din petrol. 

Despre Europa Braudel spune că istoria ei este istoria evoluției relațiilor umane despre dorința de libertate și emancipare obținută prin revoluții, cum a fost cea engleză din 1649 cu executarea lui Charles I, care a culminat apoi cu revoluția glorioasă din 1688 când burghezia obține controlul regatului, care devine o monarhie constituțională condusă de parlament și cea mai mare putere economică și colonială datorită decolării revoluției industriale. În Franța absolutismul regal sfârșește în Revoluția franceză din 1789 și republicanismul devine forma constituțională.

În final Braudel se ocupă de Rusia țaristă și urmașa acesteia Uniunea Sovietică. El identifică corect că pentru a reuși revoluția lui Lenin instituie teroarea și apoi Stalin conduce ca un dictator total. Succesele de la începutul anilor 60 îl fac pe Braudel să aibă o atitudine optimistă privind viitorul URSS. Comunismul sovietic se prăbușește în 1989 și finalmente în Rusia în 1991, cînd URSS dispare și apar 15 țări noi independente. Dacă în partea occidentală europeană se alege democrația, Rusia și republicile din Asia Centrală aleg dictatura. Cea mai periculoasă este cea a lui Putin care a declanșat acest război complet stupid cu Ucraina pe care-l pierde.

Interesant în această carte este că poți analiza trecutul, dar e greu să prevezi viitorul. Și asta în condițiile a trecerii a doar 60 de ani!

Asta arată că lumea evoluează rapid și din cauza revoluției industriale și a digitalizării și inteligenței artificiale. 

Dacă în 1990 Francis Fukuyama prevedea sfârșitul istoriei, în sensul victoriei democrației de tip europeano-americană și el s-a înșelat!

PS Coperțile cărților mele arată mai bine decât cele din imaginile găsite pe internet!

Anihilare de Michel Houlellebecq

După cum observați, cum am terminat volumul de articole ale lui Houellebecq m-am apucat să citesc ultimul său roman tradus în limba română. Vă mărturisesc că am citit toate romanele lui Houellebecq, complicat nume, îl cheamă de fapt Michel Thomas, dar și-a luat numele de la un bunic. Primul său roman Extinderea domeniului luptei s-a bucurat de un enorm succes. Houellebecq nu are precauții puritane ipocrite despre sex, vorbește natural despre acest atribut uman. A fost acuzat de islamofobie. Această atitudine este subiectul unor ample dezbateri în Franța unde, islamicii sunt un procent important din populație, ca moștenire a colonialismului magrebian. A scris și o carte cu o atitudine dezabuzată Supunere în care Islamul ieșea victorios în Franța.

Scriitorul Houellebecq este un adevărat patriot, cărțile sale sunt parcă o reclamă pentru Franța, sunt chiar un ghid turistic. Spune că sunt zone în care autoritățile locale plătesc pe locuitori să păstreze anumite obișnuințe clasice, precum jocul cu bile - boules ca să atragă pe turiști. Nici această carte nu evită acest lucru, acum este reclamă pentru cunoscuta zonă a Beaujolais, a podgoriilor de vin tânăr din apropiere de Lyon. 

Acest roman mi-a plăcut foarte mult, poate cel mai mult dintre romanele lui Houellebecq. Este un roman complex, politic, thriller, și mai ales un roman trist de dragoste. Mă întreb de ce nu se scrie la noi un astfel de roman. Avem în literatura română pe Camil Petrescu un romancier al citadinului, al burgheziei în ascensiune, cu un urmaș în Petru Popescu cât a scris în România. Mai ar fi și Hortensia Papadat-Bengescu cu romanul aristocrației decadente românești și cam atât, poate și Gabriela Adameșteanu cu O dimineață pierdută.  Ce ne lipsește să avem romane ca acelea ale lui Houellebecq este lipsa unei burghezii consolidate, puternice care a făcut Revoluția de la 1789 și a inventat republicanismul. Noi am avut o burghezie fragilă, slabă apărută târziu  și a mai intervenit și hiatusul comunist. Acum se scriu romane dominate de obsesia comunistă, de sexualitate nou descoperită, afișată cu prost gust, nu ca la autorul francez, sau despre noii îmbogățiți, care exală corupție și proastă calitate.

Romanul Anihilare al cărui nume m-a făcut să mă gândesc la cine știe ce catastrofă de natură politică are în centru pe Paul Raison. Numele, ales nu întâmplător te duce la raison - rațiune. El este absolvent de ENA (Ecole National d'Administration) care pregătește înalții funcționari ai Franței. Este în guvern expert pe probleme economice în Ministerul Economiei și confident și consilier al ministrului Bruno, un politehnist de elită. Paul este fiul unui înalt funcționar al DGSI Contraspionajul francez, SRI-ul lor. Și totul începe cu niște videoclipuri extrem de realiste care îi tăiau capul cu ghilotina lui Bruno, apoi cu acțiuni teroriste de sabotaj ale unor vapoare care sunt scufundate, distrugerea unei bănci de spermă din Danemarca și finalmente cu scufundarea unui vapor cu emigranți africani care sunt și împușcați cu mitraliera când încercau să se salveze. Toate aceste acțiuni te duc la un thriller, dar se combină perfect cu agitația politică de pe scena Franței. Suntem în 2027 și se petrec alegerile prezidențiale. Președintele își încheie perioada de 10 ani de prezidențiat și cel care pare cel mai potrivit este Bruno, ministrul economiei. Însă președintele (ce pare evident a fi actualul Macron) optează pentru un candidat venit de mass media, iar Bruno să fie vedeta care să-l acompanieze pe candidat. Aceste atentate reușesc să-l salveze pe candidatul partidului la putere, care va fi ales mai mult ca sigur. Însă vedeta alegerilor devine Bruno care-și descoperă calități oratorice și pare a fi el candidatul mai potrivit. Oricum lui Bruno îi convine pentru că cu noul președinte el va fi un fel de factotum în ideea că Franța devine un regim prezidențial de tipul SUA în care președintele este și prim ministru.

Însă romanul se îndreaptă mai mult pe probleme lui Paul. Tatăl lui suferă un atac și intră în comă. Și aici încep problemele sistemului de sînătate francez, minat de sindicalismul retrograd și periculos.  Culmea că problemele de cuplu ale lui Paul cu soția lui Prudence, care erau de mult timp foarte reci și se separaseră în vastul apartament din Bercy se repară în urma acestui eveniment nefericit.  Cei doi revin la o viață sexuală normală, chiar foarte activă. În același timp părinții lui Prudence au accident și mama ei moare, iar  tatăl este într-o situație cvasi similară cu a tatălui lui Paul. Totul pare că s-a reparat în relația lor de cuplu și atunci apare drama. De la o durere de dinți Paul află după un control ORL că are o tumoră care îi atacă mandibula și limba. Poate să sufere o operație care înseamnă că mandibula îi va fi operată și înlocuită. Paul refuză operația și rămâne pe radio și chemo terapie. Aceste procedee sunt totuși paliative și Paul va muri, va fi anihilat!

Este un roman vast, are 520 de pagini și este subiectul unor atente documentări, literare, culturale, politice și medicale.

Îl recomand cu căldură!

 

Un pic mai rău de Michel Houellebecq

Am citit cartea lui Michel Houellebecq cu titlul semnificativ: Un pic mai rău. Cartea este o culegere de articole scrise de autor și mai multe interviuri. Titlul cărții este dintr-un articol scris în timpul lockdown - restricțiile cauzate de covid 19 în anul 2020. Analizând cele întâmplate din punctul de vedere al scriitorilor francezi el concluzionează: va fi ca mai înainte, dar un pic mai rău!

Michel Houellebecq devine cu prima sa carte Extinderea domeniului luptei devine instantaneu un scriitor foarte citit cu mare succes de public. El este  extrem de controversat, pentru că atacă islamul care vrea să impună propriile sale legi în Franța. Subiectul este reluat și în Supunere. Cărțile sale au fost traduse rapid și în România și le-am citit cu interes, chiar dacă nu totdeauna sunt de acord cu autorul, le-aș citi și în franțuzește, dar sunt precar abia pot citi un ziar. Cărțile au o puternică tentă erotică, nu se ferește să vorbească frontal despre sex, trezind și reacții pudibonde.

Houellebecq este un scriitor în descendența lui Joseph de Maistre și Charles Maurras. Este după unii un reacționar.

M-au interesat ideile din dialogul autorului cu Geoffroy Lejeune privind statutul actual al bisericii catolice. Houellebecq apreciază ortodoxia care nu are pretențiile universaliste ale catolicismului. Eu ca ortodox nu sunt de loc fericit cu conservatorismul și retardarea ortodoxă. 

Pentru că este conservator cu accese reacționare Houellebecq îl apreciază pe Trump  pe care-l numește clovn și chiar pe Putin. Cred că între timp și-a mai nuanțat opiniile.

Houellebecq domină literatură franceză de azi și ar fi meritat el premiul Nobel pentru literatură dacă Academia voia să-l dea unui francez și nu victimei islamului Salman Rushdie. Dar cum să-l dai la astfel de scriitori citiți și apreciați când ei nu sunt prea corecți politici, cum spune Julian ploieșteanul parizian. Trebuie încurajați cei care practică ceea ce azi se numește curentul woke, dezvoltat de falimentarii marxismului din universitățile americane.