Începusem alaltăieri în forță relatarea
călătoriei în Italia, în Toscana pe zile, dar m-am gândit că o relatare mai
compactă ar fi mai potrivită.
Toscana este una din regiunile
cele mai prospere ale Italiei. Relieful predominant sunt dealurile cu vii și
livezi de măslini. Nu agricultura a fost dominanta prosperității Toscanei, ci
altceva. Acesta este capitalismul timpuriu care s-a dezvoltat în această zonă.
Aici a apărut prima și cea mai veche bancă din Italia, care supraviețuiște și
azi, Monte dei Paschi din Siena. Alt lucru care a dezvoltat Toscana este
industria îmbrăcămintei. Toată lumea bună din Europa se îmbrăca din Italia,
aici se făceau cele mai bune stofe de lână și de mătase. Aici a fost prima
grevă a ciompilor, dărăcitori de lână, cum spunea manualul marxist de istorie
de pe care am învățat. Interesant că în 2003 când am fost la Siena am locuit la
pensiunea dintr-o clădire medievală care se nume I Ciompi!
Foarte important a fost faptul
că de aici se trag doi din cei mai importanți oameni de cultură ai Italiei.
Ghidul nostru ne-a explicat că italienii au adoptat dialectul toscan citindu-i
pe Dante și pe Machiavelli. De mergi la Roma, sau la mai jos la Napoli și mai
ales în Sicilia, italiana lor este mult diferită, plină de consoane, de î-uri
și ă-uri, ca în limba română.
San Gimignano
Primele obietive culturale pe
care le-am vizitat au fost San Gimignano și Siena. Eram conștient că este mai
dificil să mergem spre aceste orașe cu mijloace alternative. Așa că am mers cu
autocarul Memento al firmei Christian Tour.
Jumătate din turiști s-au urcat
de alt hotel, ei veniseră deja pe 1 octombrie. Am trecut
de Florența pe autostradă și am luat-o spre San Gimignano, printre
dealuri. Observam cum printre vii și livezi vedeai mici intreprinderi
industriale, inclusiv o mică oțelărie. Industria este integrată în peisaj, nu
sunt intreprinderi mamut, doar de mărime mică, cu câteva zeci de angajați.
În apropiere de San Gimignano,
aflat pe un deal am remarcat orașul care are o mulțime de turnuri.
Wikipedia consemnează 14 turnuri, construite de diverși aristocrați, unii spun
despre aceste turnuri că sunt zgârie norii din San Gimignano.
Am revizitat orașul și mi-am
adus aminte că acum parcarea este mult mai jos, în 2003 era chiar lângă
zidurile orașului. Am intrat pe poarta cetății și am mers pe strada principală
spre Piazza de la Cisterna, unde se află fântâna cisternă care alimenta cu
apă pe cetățenii orașului când era asediați.
Am ajuns apoi la Piazza Duomo,
centrul orașului. Era slujbă și nu am mai avut ocazia să văd frumoasele fresce
de pe la 1300. Îmi amintesc ce frustrare am avut când vedeam aceste fresce ale
lui Benozzo Gozzoli și puteam citi: Benozzo Gozzoli pinxit 1314. În
schimb la biserica Domnească de la Curtea de Argeș aceleași gen de fresce,
poate la fel de frumoase aveau inscripțiile greu lizibile în slavona medievală.
Am urcat spre muzeul orașului
aflat într-o clădire alăturată domului, unde se pot admira într-o curte
interioară diverse fresce care amintes și de vizita lui Dante aici ca ambasador.
Adriana a făcut diverse
cumpărături, excelau produsele cu trufe, paste, dar și sosuri speciale. Am luat
și două sticle de vin în tandem, excelentul vin alb de Vernaccia și cel roșu de
Chianti.
În Piazza de la Cisterna am
luat înghețată de la o gelaterie care se declara campioană mondială. Am simțit
însă gustul de sintetic și de lapte condensat. Mult mai bună mi s-a părut o
înghețată de la Montrecattini de lângă Gara Centrală.
Siena
După San Gimignano ne-am
îndreptat Siena. Am oprit la zidurile orașului și am luat-o pe o curbă de nivel
spre cetate. Cetatea Sienei se află pe un deal și când intri în cetate poți
constata în special în centru că nimic nu s-a schimbat din vremea Renașterii.
De exemplu în Florența vezi că a pătruns și arhitectura barocă și cea de secol
XIX. În schimb în Siena plonjezi la finalul Evului Mediu și în plină Renaștere.
Am ajuns la Piazza del Campo din centrul orașului. Această piață este celebră
pentru alergările de cai neînșeuați ale diverselor bresle și cartiere ale
orașului. Piața este înclinată spre clădirea Signoriei și a turnului înalt de
vreo 100 de metri. Se mai pot admira Loggia din fața Signoriei și Fontana Gaia
- Fântâna Lumii de unde am băut apă proaspătă. Am avut doar 5 minute la
dispoziție să admiram această superbă piață medievală.
De aici ne-am îndreptat spre
Dom, trecând pe lânga celebra Academie Chiggiană de Muzică.
Ajunși la Dom ghidul ne-a luat
bilete de intrare în biserică la 6 euro. În 2003 plăteai doar 1 Euro dacă
vizitai Capela Piccolominni cu frescele absolut superbe ale lui Pinturicchio.
Bilete se luau din fosta
Biserica dele Scala. Nici acum nu sunt lămurit cum a dispărut biserica pentru
îmi amintesc că în 2003 un preot mi-a arătat coloanele care erau un pic umflate
ca să pară drepte în perspectivă?
În biserică am admirat din nou
superbele fresce din Capela Piccolomini, cred că nu mai au strălucirea de
atunci, când tocmai se terminase recondiționarea lor, din cauza noastră a prea
multor turiști. Papa Piccolomini cel care a comandat capela era cel care dorea
o nouă cruciadă antiotomană, fiind contemporan cu Ștefan cel Mare, pe care l-a
finanțat prin Monte dei Paschi di Siena în campaniile sale împotriva turcilor
și este cel care i-a dat apelativul de Atletul lui Christos.
Domul din Siena este unul
dintre cele mai frumoase din lume. Siena era un oraș prosper care rivaliza cu
Florența și domul este construit pe axa nord sud pentru că era doar partea
orizontală a crucii latine. A venit marea ciumă de la 1348 și sienezii au
trebuit să renunțe la proiectul lor gigantic de dom. Oricum este extrem de
frumos cu piatra alb negru a coloanelor și arcurilor romanice și gotice. În
plus podeaua biserici este plină de de inserturi figurative din mozaic de
marmură descriind scene biblice. Amvonul este sculptat de Pisano. În biserică
se află capodopere ale marilor pictori sienezi.
Din păcate excursia s-a
terminat aici. Am mai băut o cafea excelentă la cafeneaua din incinta unde se
află și casa de bilete de la Biserica dele Scala.
Montecattini și
Montecattini Alto
Montecattini Terme este un oraș
de cură de ape. Noi credeam că sunt ștranduri cu apă termală. Bazine sunt dar
sunt în incinta unor hoteluri. Am văzut la muzeul din incinta Primăriei cum
stăm cu cura de ape, e la fel ca la Karlovy Vary, sau Baden-Baden, sau ca la
noi la Căciulata! Așa că ne-am luat gândul de la bazine și am vizitat în
extenso zona centrală a orașului. Este un oraș care a cunoscut prosperitatea
maximă în perioada Belle Epoque, la sfârșitul secolului XIX.
Aici și-a
trăit ultima perioadă a vieții și Verdi care are o statuie, iar casa este la
colț de Piazza dei Popolo, în centrul orașului. Mai este o sculptură cu un
Puccini care stă pe bancă unde ne-am pozat. Au rămas hoteluri impunătoare și
magazine de lux. Adriana a găsit însă magazine cu haine la prețuri abordabile.
De fapt aceste magazine aparțineau chinezilor. Prato a rămas un important
centru de țesătorii din Italia, dar acolo s-au stabilit chinezi care produc
haine, nu țesături la prețuri foarte rezonabile, made in Italy!
Adriana a luat un troler pe 4 roți tot de la o chinezoaică, însă la un
preț mult mai mic decât în Pitești la bazar.
Eu mi-am dorit să-mi cumpăr
niște pantofi sport tip Geox, marcă de pantofi italiană pe care o poartă cei de
la Formula 1 și mi-am luat acești pantofi sfătuit și de nepotul Vlad, că sunt
mai ieftini în Italia. Sunt niște încălțări la prețul obscen de 150 de Euro,
care întrecla preț toți pantofii de
sport marca Nike!
Luni după excursia la Siena
Adriana a dorit să mergem la Montecattini Alto care se află pe dealul din
spatele lui Montecattini Terme. Am mers printr-un parc spre funicularul care
duce pe turiști sus. Alto înseamnă: De Sus!
Am urcat în funicular în față
unde se afla o platformă deschisă și am filmat urcarea. Funicularul este
antrenat pe șine de un sistem cu cremalieră și la jumătatea drumului se deschid
două linii de cale ferată ca să poată trece funicularul care coboară și cu care
se întâlnește acolo.
Sus în Montecattini Alto bătea
un vânt extrem de rece. Acolo a fost cetatea inițială. A fost distrus de Cosimo
Medici. De fapt ca toate orașele stat din Toscana se băteau între ele pentru
supremație. A câștigat Florența care le-a supus pe toate, Siena, în Bătălia de
la San Romano care apare în tablourile lui Paolo Uccelo ale cărui secțiuni se
află la Uffizi, Londra și Paris. Apoi a căzut Pisa, Lucca, și toate
orașele Toscanei.
Pe vârful piscului unde se află
Montecattini Alto sunt două biserici și turnuri cam la câteva sute de metri.
Unul este un turn cu ceas.
Pentru că doream să ajungem jos
am găsit că funicularul nu funcționa între 13 și 14 ne-am întors la un
restaurant și am mâncat acolo. Adriana a luat grătar de piept de pui și eu
pulpă de miel la cuptor porții foarte mari și o sticlă de 375 ml de vin roșu.
Cu taxa de scaun nota a fost de 50 de euro, cam scump!
Florența
Santa Maria Novella
Marți am plecat cu trenul spre
Florența din Montecattini Centro. Biletele se obțineau la un automat de
bilete, am sfătuit și un coleg de excursie cum să-și ia bilete.
Am ajuns pe la ora 9 dimineața, cam într-o
oră. Așa că am avut ocazia să vizitez muzeul de la biserica Santa Maria
Novella, aflată chiar lângă gara care-i poartă numele.
Biserica are construită și o
mânăstire alăturată cu o curte interioară. Toți pereții sunt acoperiți cu
fresce pictate de marii maeștrii ai renașterii florentine. Este și un crucifix
în sacristie, pictat de Giotto, fresce de Ghirlandaio, Masaccio.
Mai era și o expoziție dedicată
lui Leonardo și natura în interiorul mânăstirii.
Am ieșit cam în două ore din
muzeu. Intrasem prin spate dinspre gară și am ieșit pe la Fațada bisericii
realizată în goticul florentin.
Galeria Uffizi
Galeria Uffizzi este printre
cele mai celebre galerii de artă din lume. Este situată în birourile familiei
Medici, de aceea are acest nume, la oficii-birouri.
Văzusem Uffizi în 1998, acum 21
de ani, deci au trecut ceva ani. Îmi comandasem bilete pe internet, m-au costat
30 de euro cu taxe de 10 Euro la prețul de bază al biletului de intrare.
Aveam intrare la ora 11.45. Am
ajuns la intrarea de pe poarta 3 unde trebuia să luăm bilete, unde deja era
coadă. Am luat biletele cu care intram pe la poarta 1. Acolo era o altă coadă
imensă, am intrat cam într-o oră, cred că nu a fost nicio diferență față de cei
care își luaseră bilet atunci, deh, sunt din toată lumea oameni interesați să
viziteze această galerie de artă.
Am constatat că muzeul este
mult mai mare mare decât era acum 21 de ani. Este în primele camere multă
pictură pre renascentistă din secolele XII-XIII, în care se simțea influența
iconografiei bizantine, care mi-a amintit de Muzeul de Artă de la Siena.
De fapt unul din scopurile
acestei vizite a fost să văd cele trei madone. Asta după fatul pe care l-am
avut dela Conu' Alecu Paleologu.
Sunt într-adevăr trei madone
pictate pe panouri foarte mari, de cam doi pe un metru jumate.
În ordine este Madona lui
Duccio dele Buonisegna care este încă un pictor al hieratismului iconografic
bizantin.
Madona lui Cimabue este și ea încă
bizantină.
Însă a treia Madonă depășește idealul bizantin și Giotto umanizează figura
Fecioarei și inaugurează pictura realistă.
Am mai văzut panoul lui Uccello
cu Bătălia de la San Romano.
Era multă lume și la tablourile
formidabile ale lui Boticelli (butoiașul) în care idealul feminin este foarte
contemporan, figurile feminine din Primăvara sau din Nașterea Venerei sunt
niște tipe superbe, longiline.
Apoi m-am delectat cu Buna
Vestire a lui Leonardo.
Am mai văzut și câteva tablouri
din meștrii flamanzi și germani, Lucas Cranach cel Bătrân, Holbein.
Am ieșit pe la 1.30 din muzeu
și ne-am oprit la o pizzerie din Piața Signoriei la o pizza și un pahar de vin.
La terasa un stăteam a venit o țigancă la cerșit pe care am izgonit-o. În
schimb doi țigani cântăreți unul cu saxofon și altul cu chitara ne-au oferit
muzică și după ce ne-au cerut bani. Adriana a confirmat că ar fi americancă,
dar eu am replicat în românește: americani de peste gârlă, țiganii au râs și au
spus că n-au nimerit-o.
Era o îmbulzeală incredibilă în
Florența. Ne-am mai plimbat apoi la Casa lui Dante Aligheri, la biserica Santa
Croce. La Dom nu puteai să intri decât cu bilet, în 2006 intram fără bilet în
Dom.
Era cald și ne-am târât spre
gară și am luat trenul înapoi la Montecattini. Adriana era alarmistă, era un
tren de Livorno, pe care credeam că ne poate duce la noi, dar de fapt era alt
tren de Viareggio care ne ducea unde trebuie.
Lucca
Joi ne-am dus la Lucca. Acesta
este un orășel situat spre mare la o jumătate de oră de Montecattini. Din tren
vedeam localitățile spre Lucca, care sunt urbanizate, nu mai există rural, și
peste tot erau solarii. Solariile asigură aprovizionarea cu legume în tot anul,
inclusiv la noi în România, însă probabil că mai mult din Sicilia.
În Lucca chiar la ieșire ca să
intrăm trecem prin zidul care proteja acest oraș printr-o poartă. Imediat
am ajuns la Domul San Martino care este în apropiere. Apoi luând-o spre centru
am ajuns în piața centrală fostă circ roman.
Orașul are origini etrusce și este extrem
de turistic și prosper. 
Am luat-o apoi spre frumoasa
biserică San Frediano, care se află în apropierea zidurilor dinspre est. Are pe
fațadă un frumos mozaic reprezentându-l pe Iisus.
După aceea mergem să găsim
muzeul orașului care era însă închis, Adriana cam nervoasă a tras de porți. Dar
ne-am consolat cu vizita la muzeul Puccini. Mare compozitor de operă din epoca
verismului de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX.
În final am vizitat biserica
San Michele in Foro care era cu intrare liberă, nu trebuia să plătești, unde se
află o sculptură de Lucca de la Robbia.
 |
| Statuia violonistului barochist Geminiani |
Toate aceste biserici sunt
foarte vechi, cu arhitectură romanică, cu boltele rotunde, nu în arc frânt,
care arată cât de prosper era orașul prin secolele XI-XII-XIII. Orașul avea
magazine de lux și Adriana le-a cercetat și a găsit unul de unde și eu am
cumpărat un pulover de lână la prețul foarte acceptabil de 15 Euro!
Din nou prin Montecattini
Pentru că la prânz trebuia să
mîncăm ceva am oprit în Piazza dei Popolo din centrul orașului. Când ne tot
munceam să ne decidem dacă să ne oprim la o pizzerie, o tânără româncă,
chelneriță ne-a ajutat. Culmea că toate chelenerițele erau românce. Una dintre
ele venise de 12 ani cu mama ei, a făcut școala în Italia. Fetele au fost toate
foarte drăguțe și amabile, le-am lăast mereu un bacșiș. Ne spuneau că cei mai
scârboși clienți sunt rușii și chinezii care nu lasă bacșiș. Chiar m-am simțit
bine cu aceste tinere. De fapt și la hotel, șefa de sală era tot româncă și
chiar și o recepționeră. Toate cu care am vorbit păreau că sunt decise să
devină italience.
Pistoia
În ultima zi am plecat spre
aeroportul din Florența.
Pe drum ne-am oprit în Pistoia.
Ghida româncă ne-a spus că aici se află
cea mai mare fabrică de material rulant Hitachi din Italia.
Orășelul este tot cu aer medieval
în centru cu străduțe înguste. Am oprit la Piazza del Duomo unde se află
Domul și Baptisteriul și apoi am vizitat Madonna dell Umillita proiectat de
Vasari.
Pe drum am oprit la pizzerie să
avem ce mânca.
Prato
 |
| Datini inventatorul cambiei |
Despre Prato am aflat de la ghidă
că este un mare centru al textilelor. Aici s-au mutat o importantă comunitate
de chinezi care produc hainele Made in Italy la prețuri convenabile.
Am oprit autocarul într-o piață
unde se află o sculptură de Henry Moore de unde am continuat vizita pe jos.
Am vizitat exteriorul Palazzo
dellImperatore, făcut de împăratul Frederic Barbarossa, cel mort în drum spre
cruciade în Turcia, care avea mereu probleme cu orașele italiene care îi erau
mai mult sau mai puțin supuse.
Imediat lângă palat se află o
frumoasă biserică Santa Maria dele Carcere, care este dedicată celor aflați în
închisori.
Am trecut prin zona veche a
orașului pe lângă Palazzo Datini unde se află și statuia negustorului Datini,
inventatorul cambiei, un instrument extrem de important al
capitalismului.
Am ajuns la Piața Domului unde
se află frumoase picturi ale lui Filippo Lippi, pictor călugăr îndrăgăstit de o
călugăriță, a căror căsătorie a fost aprobabtă de Papă și care au dat naștere
fiului lor, alt pictor celebru, Filipino Lippi. Descendentul acestei celebri familii
de pictori este marele antrenor Marcelo Lippi!
Revenirea acasă
Am ajuns pe aeroportul
din Florența pe la 4 da și am fost lăsați să ne descurcăm singuri de
către ghizi. În avion erau turiști ca noi, dar și mulți din cei care muncesc
prin Italia, inclusiv doi țigani. Era mare îngrămădeală la bagaje, dar s-au
rezolvat,. Lumea era liniștită, zborul fără zguduieli și am ajuns cu bine după
miezul nopții în București.
