După prima ediție a Festivalului Internațional de Teatru Liviu Ciulei de Teatrul Alexandru Davila Pitești

 

În luna noiembrie la Teatrul Alexandru Davila din Pitești s-a desfășurat prima ediție a Festivalului Internațional de Teatru Liviu Ciulei. Tema festivalului a fost: comicul necesar! Acest festival înlocuiește festivalul Internațional al teatrului de studio care se desfășura pe parcursul lui noiembrie. Se pare că este inițiativa lui Dan Tudor, noul manager al teatrului. După cum a mărturisit acel festival precedent se mută în luna mai și va fi ceva în genul festivalului de teatru de la Sibiu.

Au fost opt spectacole la final de săptămână, sâmbăta și duminica. Am vizionat doar șapte, Volpone, premiera teatrul Alexandru Davila s-a desfășurat în sala Studio Liviu Ciulei și nu s-au găsit bilete. 

Fiind vorba de comedii, mi-au lipsit puneri în scenă din Caragiale. 

Au fost prezentate o satiră politică clasică Revizorul de Gogol pus în scenă de Satiricus I L Caragiale din Chișinău. Este o piesă al cărei subiect rămâne de actualitate și regizorul Grecu a și actualizat-o și localizat-o în urbea Chișinăului, care tânjește după UE. 

S-a prezentat cabaretul politic Retroelectro de către Teatrul Național Marin Sorescu Craiova. Această construcție teatrală dezbate o problemă de stringentă actualitate patriotismul care poate degenera în naționalism și în pervetirea unora din cele mai înălțătoare sentimente față de patrie și popor. Victima inocentă este George Coșbuc, poetul țăranilor, cum am învățat eu la școală, al cărui deces s-a petrecut exact la 9 mai 1918, care acum este Ziua Europei și a cărui memorie este tratată în manieră formal birocratică. Înscenarea oltenească mi-a amintit de De ce trag clopotele Mitică a lui Pintilie, sau de Undeva în  Palilula a lui Purcărete și poartă amprenta acestor mari regizori. A fost după mine cel mai important eveniment teatral a al acestui festival. 

Din repertoriul național a fost prezentată Piatra în casă după Alecsandri în regia lui Dabija de la Teatrul Toma Caragiu. A fost o punere în scenă dezamăgitoare cu glumițe răsuflate  și replici lubrice.

Festivalul s-a încheiat cu Mitică Popescu de la Teatrul Nottara în regia lui Dan Tudor, managerul de acum al teatrului Davila. Piesa lui Camil Petrescu este o melodramă menită să-l reabiliteaze pe bucureșteanul superficial și poltron, ironizat de Caragiale. De fapt acesta este de fapt un erou al Marelui Război de Întregire 1916-1918, un om dedicat, onest, gata să-și sacrifice interesele personale. În acest context m-au scos din sărite opiniile lui Mihai Maci. El scrie în contributors.ro despre plagiat. Dacă s-ar fi rezumat la asta, nu era nicio problemă, însă continua cu opinii defăimătoarea la adresa armatei române în Primul Război Mondial. Să țină minte orădeanul Maci că dacă Miticii din Vechiul Regat nu s-ar sacrificat pe câmpurile de bătaie la Mărăști, Oituz și Mărășești, probabil ar fi vorbit azi ungurește!

Am văzut și două comedii bulevardiere, spumoase, franțuzești de la Chișinău și Craiova care răspundeau comicului necesar, dar și o pseudo comedie americănească slabă, regizată Florin Piersic Jr, tot la Teatrul din Ploiești. Mi-a fost cam jenă ca ploieștean de baștină.

Una peste alta a fost un festival de teatru reușit. Teatrul revine în actualitate, pentru că la cinema a izbândit streamingul și oamenii se uită mai mult la Netflix. Dar la teatru și la concerte spectatorii intră în contact direct cu artiștii.

Mitică Popescu la teatrul Nottara

 

Cu această piesă s-a terminat Festivalul Internațional de Teatru Liviu Ciulei de la Teatru Alexandru Davila Pitești.

Piesa a fost pusă în scenă de Dan Tudor, care joacă și rolul principal, la Teatrul Nottara din București. Dan Tudor este actualul manager la Teatrului Alexandru Davila Pitești.

Piesa interbelică a lui Camil Petrescu a fost scrisă în replică la frații ardeleni pentru care bucureștenii sunt Miticii Popescu zugrăviți în creația lui Caragiale. Mitică Popescu este un personaj superficial, mincinos, poltron. 
Personajul Mitică Popescu este contabil la o bancă, întârzie este cel ce pare scos din momentele lui Caragiale, specializat în dat muștele afară din Cișmigiu, care stă la Capșa și admiră femeile frumoase ale Capitalei. Este acuzat de colegul Buiac că-l face ardelean și de Jean Goldenberg că-l face evreu, aoleu antisemit, totuși nu cu semnificația care a urmat din nenorocire cu Holocaustul. Cu toate acestea cel mai bun prieten al lui Mitică Popescu este Jean Goldenberg! Colegele de birou sunt înamorate până peste cap de fermecătorul Mitică Popescu.

Banca are probleme, poate fi executată pentru niște credite și vine și un control de la minister. Ei bine,   cu ocazia acestui control, Nae, secretarul general este surprins să dea peste camaradul Mitică care l-a salvat în tranșee la Oituz, în Războiul de Întregire și pentru care Mitică Popescu are Virtutea Militară. 

De fapt acesta este mesajul piesei, că datorită curajului și sacrificiului acelor Mitici s-a realizat România Mare! 

Mitică Popescu salvează banca pentru că cedează Țesătoria de la Bocșa, fostă ungurească, încredințată de secretarul general lui Popescu. Patroana băncii este salvată de la executare, Mitică Popescu face toate documentele băncii și-și dă demisia. 

Finalul este romantic, patroana află că Mitică are grijă de sora lui văduvă și fiul ei și în plus este îndrăgostit de ea.

Actorii au fost în formă, replicile au fost spumoase și lumea a râs și s-a simțit bine!

Frumoasă piesă, de mare patriotism, pentru că mai trebuie să medităm și la acest lucru în aceste vremuri negre.

Coana Chirița la DNA la Teatrul Independent Pitești

Într-unul din ziarele locale am văzut un anunț cum că vineri este un spectacol la Teatrul Independent Pitești. Auzisem de acest teatru, ba chiar văzusem unde funcționează, la subsolul unui bloc din proximitatea blocului unde stau. Cred că destinația originală a acestui subsol a fost adăpost antiaerian!?

După cum spune și numele, acest teatru este inițiativa privată a actriței Luminița Borta, sprijinită tehnic de soțul ei, Gabriel Cazan și cu scenografia realizată de domnul Remus Pătrugean. Îl știam pe Gabi de pe vremea, când în anii 90 avea o videotecă la Palatul Culturii Pitești care între timp a redevenit Curtea de Apel!

Așa că astăzi dimineața am trecut pe lângă localul teatrului și am sunat pentru o rezervare. Și m-am prezentat la teatru seara pe la 6.30 pentru că eram avertizat că sunt invitat la un pahar de vin. Am pregetat că ușa era închisă, până să-mi dau seama că trebuia să sun la o sonerie. Mi s-a deschis ușa și am coborât în incinta teatrului. Aici am fost întâmpinat de Gabi Cazan și invitat la un pahar de vin negru din Moldova de peste Prut. 

Sala este mignonă, cred că sunt în jur de 50 de locuri. Este interesant decorată și veți putea vedea imagini mai multe pe FB. 

Și a început piesa. Piesa este inspirată de teatrul lui Vasile Alecsandri cu nemuritoarea sa Chirița! Ca de obicei aceste spectacole s-au actualizat și iată, Chirița a ajuns la DNA. Textul sprințar al lui Alecsandri este actual pentru că isprăvnicia lui Bârzoi este o meserie echivalentă cu cele din administrația de azi și la fel de aducătoare de beneficii. Acum însă aceste beneficii tot pot aduce la DNA! În spectacol Luminița Borta a fost sprijinită de două și talentate actrițe Ania Herman, fiica ei și Andreea Cătușanu, fostele eleve ale acestei actrițe inteligente și subtile. Lumea a râs pentru că sunt lucruri de actualitate și inclusiv incorectitudinea politică, în faza cu țiganca care ajuns PR cu celebrul curcan dat de plocon. Normal, țigancă sună rău acum!

Dar, după ce spectacolul s-a terminat, doamna Borta ne-a rugat să rămânem să socializăm, a trebuit să îmi dezvălui meseria, erau notabilități piteștene, magistrați, avocați, dăscălimea lui Caragiale! Dar subtilitatea și umorul distinsei doamne au mai izbucnit când l-a prezentat pe Eduard Tomaziu, reporterul de la ziarul Argeșul, căruia i-a sugerat să nu mai facă reportaje de la înmormântări. Adevărul că și eu am citit un reportaj de la un astfel de eveniment și am făcut o burtă de râs!

În fine este frumos și voie bună la Teatrul Independent Pitești și-mi voi face timp să revin la proximul spectacol.

Campionatul mondial de fotbal Qatar 2022

S-a terminat primul tur al grupelor din Campionatul mondial de fotbal Qatar 2022. Este un campionat foarte controversat fiind organizat într-o țară musulmană strictă. Dacă Qatar este un mic regat extrem de bogat de pe urma petrolului și a gazelor, el este un stat musulman cu reguli stricte. A deturnat perioada de joc, pentru că vara este foarte cald și așa se joacă la început de iarnă, în plină desfășurarea a campionatelor de fotbal din Europa, unde joacă majoritatea fotbaliștilor prezenți. Cea mai mare frustrare a suporterilor este că nu este permis consumul băuturilor alcoolice. Dacă despre tării ar fi vorba, n-ar fi mare lucru, dar nici berea nu este permisă. Este o ironie pentru că aici în acestă zonă unde era Mesopotamia antică s-a inventat berea acum 4-5000 de ani și rachiul! Alt lucru controversat este interdicția pentru LGBTQ și FIFA a interzis afișarea de simboluri. Culmea că prima manifestare de protest au făcut-o jucătorii iranieni pentru represiunile din această țară.

S-au jucat primele 16 meciuri. Le-am urmărit pe toate. Au loc la orele 12, 15, 18 și 21 așa că toată ziua sunt ocupat. Mi-am mutat plimbarea în natură începând cu ora 10 dimineața.

Primele jocuri au adus două mari surprize, bombă! Prima surpriză a fost înfrângerea Argentinei, 1-2 de către Arabia Saudită. Au apărut și ipoteze conspiraționiste că, Argentina ar fi evitat astfel Brazilia. Apoi a urmat bomba din meciul Germania Japonia, 1-2! Germania este într-o situație aproape imposibilă, trebuie să bată Spania, care a demolat cu 7-0 Costa Rica! 

Apoi prestații neconcludente ale unor echipe bine cotate, Polonia Mexic 0-0, Danemarca Tunisia 0-0, Maroc Croația 0-0. 

Singurele echipe care și-au confirmat cota au fost Anglia - Iran 6-2, Franța - Australia 4-1 (dar cu deschiderea scorului de către Australia!) și derbiul de ieri seară, Brazilia - Serbia 2-0. A fost de departe cel mai frumos meci al turneului până acum. Brazilia este extrem de puternică, iar golurile au fost marcate de Richarlison, vârf care a jucat până anul trecut la o echipă modestă, Everton, iar de anul ăsta este la Tottenham, dar era accidentat. A dat și un gol, splendid din foarfecă.

Deci să fim optimiști că vom vedea meciuri frumoase de fotbal la acest turneu.

Snabba Cash filme și seriale

Snabba Cash este o trilogie a unui autor suedez de romane thriller  Jens Lapidus numit Stockholm Noir. Ar însemna în românește bani de jmekereală. 

Subiectul acestor romane care au dat naștere la trei filme Snabba Cash, Snabba Cash - Hard to Kill, Snabba Cash - Livet de luxe. Personajele principale ale acestor filme sunt JW, un student la Academia de studii Economice Stockholm și Jorge, un latino american care se ocupă cu traficul de cocaină, având legături în mafia de stupefiante din America de Sud. JW este de extracție săracă și vrea să ducă o viață de om bogat și din acest motiv se implică în traficul cu droguri. Are și niște idei privind afaceri comerciale, dar este înșelat de un prieten de familie bogată. Dar cei care controlează lumea interlopă suedeză sunt sârbii, mai clar cei care au fost criminali de război în Iugoslavia. Între ei se disting Mrado și Radovan. Cu Mrado ajunge JW din dușmani prieteni, Mrado rămâne confinat într-un scaun cu rotile. JW ajunge un om bogat și își caută sora dispărută prin Los Angeles, dar află că ea a fost omorâtă de Radovan. Aș că dă ordin unui mafiot care aruncă în aer mașina cu Radovan, dar este și el ucis de fiica lui Radovan. 

Acțiunea este violentă, toți folosesc arme de foc mitraliere și străinii, sârbi, latino, arabi sunt vinovați de trafic de stupefiante și de femei.

Însă cineaștii suedezi au recidivat. Au făcut și un serial în două sezoane Snabba Cash! 

Acum în centrul acțiunii este o frumoasă tânără suedeză de origine kurdă, Leya. Leya are idei, vrea să lanseze un startup numit Target Coach, cam neclar ce făcea acest startup. Pentru lansarea lui are nevoie de bani, apelează la doi investitori suedezi care o trag pe sfoară și așa apelează la snabba cash, bani din stupefiante. În acest serial oamenii răi sunt arabi și africani. Leya a fost măritată cu un negru african Yannick mort într-un schimb de focuri cu alți interlopi, cu care are un băiețel. Cel care controlează acum rețeaua este Ravi, fratele lui Yannick. Dar furnizorul este un suedez, Marko și între interlopi apare un adolescent  suedez, Tim. Toți acești imigranți în Suedia tratează pe suedezi cu superioritate. Traficanții intră și în gimnazii, copii de 13 ani, tot de emigranți, negri, arabi, suedezi devin dealeri de droguri. În acest mediu toxic apare însă Zaki, un dur magrebian care îi rade pe toți oamenii lui Ravi, îi omoară și pe Marko și pe Ravi ca să pună mâna pe rețeaua de trafic de droguri. Leya împrumută bani pentru startup de la Ravi, intră în conflict cu Zaki pe care îl omoară. Un prieten arab al ei, care era pedagog în școala unde se infiltraseră traficanții află de malversațiile  lui Leya. Dar Leya îl avertizează să nu-și bage nasul, exact când startup-ul este lansat cu mare succes.

Din serial rezultă că mafioții sunt toți străini imigranți. Deci fenomenul ar fi exterior civilizației suedeze. Asta explică acum de ce Suedia s-ar opune la intrarea în Schengen. 

Sunt seriale și filme complet incorecte politic și cred că false, adică doar străinii sunt de vină că în perfecta societate suedeză sunt infractori periculoși.

1,2,3 bebe al Teatrul Național Marin Sorescu Craiova

A doua seară a Teatrului Național Marin Sorescu Craiova a fost a unei comedii bulevardiere franțuzești 1,2,3 bebe de Louis Ducreux. Această piesă a fost scrisă în 1951 sub numele Lorsque l’Enfant paraît. Regizorii Alexandru Boureanu și Raluca Păun și traducătoare au adaptat această piesă spumoasă la zilele noastre.

Charles Jaquet este politicianul tipic de oriunde, ipocrit și fanfaron în calitatea de ministru Educației, Familiei și Culturii impune legea care interzice bordelurile (wow, o instituție franțuzească!) și avorturile. Dar surprizele îl așteaptă acasă. Află cu surprindere că soția lui a rămas gravidă al o vârstă destul de mare, având anterior doi copii majori. Fiica urmează să se mărite cu fiul unui mare bogătaș, fiul se încurcă cu secretara ministrului Natașa și o lasă gravidă. Și surpriză și fiica  a rămas gravidă. Piesa este adaptată la zilele noastre, cu smartfon, rețele sociale, TikTok. Soția ministrului să opune categoric la însurătoarea fiului cu românca aia, Natașa, până află că Natașa este descendenta statuilor românești Michel Le Brave, Frații Buzești, Parcul Romanescu. Ba află că sunt proprietari la Dacia și la Stadionul Trivale! Asta că tot este turneu la Pitești. Pun pariu că Natașa la original o fi fost rusoaică, după prenume și cumva rudă cu familia țarilor?

Inclusiv subreta a rămas și ea gravidă cu un furnizor de la Altex?!

Ba în final după ce Jaquet ajunge Ministrul Apărării află că prietena lui din tinerețe are cu el un fiu Charles de 26 de ani și vrea și el un post pe la guvern, că tot se poartă. 

Comedia este spumoasă, are ritm, actorii joacă cu plăcere și lumea a a râs și s-a simțit bine. 

Aceasta a fost a două comedie franțuzească și nu a dezamăgit, fără glume deochiate și apropouri lubrice. 

A fost o plăcere să văd propunerile teatrale oltenești.

Retroelectro la Teatrul Național Marin Sorescu Craiova

Numai și pentru acest spectacol a meritat să fii spectator la  Festivalul de Teatru Liviu Ciulei al Teatrului Alexandru Davila Pitești. A fost o surpriză din toate punctele de vedere pentru spectatorul piteștean. Știam că Teatrul Marin Sorescu din Craiova este un teatru de înaltă clasă, dar spectacolul oferit de olteni m-a surprins total. 

În primul rând titlul spectacolului are legătură cu tragicomedia, cum a intitulat acest  spectacol autorul Bogdan Georgescu, doar prin faptul că este gândit și realizat la Craiova, unde era pe vremuri Electroputere!

Este o satiră puternică a poncifelor naționaliste care bântuie spiritul și actualitatea culturală și politică românească. Ocazia este evocarea lui George Coșbuc în 2018 la 100 de ani de la moartea în 9 mai 1918, exact de Ziua Europei. Acest eveniment ar fi avut loc în Bistrița Năsăud la școlile din oraș. Și de aici se dezlănțuie o nebunie care aduce aminte de spectacolele lui Purcărete, ale lui Lucian Pintilie, de teatrul lui Ionescu sau al lui Sorescu și de ce nu și de Peter Brook!

Este ironizat modul în care se tratează în manieră birocratic formalistă a unor evenimente culturale de către autoritățile de ieri și de azi. Nimic nu-i sfânt în acest spectacol, care poate enerva pe anumiți patrioți.

Sunt scene înălțătoare cu Oda Bucuriei a lui Beethoven, romanța inspirată de Coșbuc: Pe umeri pletele-i curg râu, atât în maniera clasică cât și versiunea trupei Talisman, inclusiv suntem puși și noi spectatorii să cântăm prima strofă din marșul din Aida  cu un efect contrar solemnității momentului. 

Recitarea poeziei Paști a lui Coșbuc în așa zise traduceri în franceză, italiană, rusă și la sfârșit și în engleză mi-a amintit de Deșteaptă-te române în De ce trag clopotele Mitică a lui Pintilie. 

Totul este interesant în acest spectacol a regizorului Bogdan Georgescu, inclusiv recitările din debut cu poezii din poetele contemporane: Svetlana Cârstean, Ana Dragu, Teona Galgoțiu, Andra Rotaru, Elena Vlădăreanu.

Iar finalul cu dans modern cu balerini și balerine în negru care se potriveau ca nuca în perete a fost în tonul ironic mușcător al spectacolului.

Oricum am fost entuziasmat că am fost spectator la acest eveniment teatral.

Piatra în casă la Teatrul Toma Caragiu Ploiești

În această seară am urmărit piesa Piatra în casă pusă în scenă de Teatrul Toma Caragiu din Ploiești în regia lui Alexandru Dabija. Piatra în casă este o piesă scrisă de Vasile Alecsandri. Am citit în copilărie piesele lui Alecsandri din care lipsea semnificativ Iorgu de la Sadagura, piesă pusă în scenă tot de Alexandru Dabija. De ce lipsea Iorgu de la Sadagura? Păi Sadagura este o periferie a Cernăuțiului și eram în plin comunism stalinist și nu se făcea. Ca și piesa amintită anterior și Piatra în casă este de fapt o adaptare a piesei a lui Alecsandri. Eu nu-mi prea amintesc de textul pus în scenă de Dabija, dar poate să fie o problemă de memorie sunt cel puțin 60 de ani. 

În această piesă cucoana Zamfira vrea să-și mărite fiica Marghiolița, la care se cam dă vărul Leonil. Un rol important în piesă îl are Iona țiganca, femeia în casă a cucoanei Zamfira. Pentru că una din ideile piesei este eliberarea din robie a țiganilor. Acest lucru l-a preocupat pe Alecsandri în acțiunile sale politice ca și în literatura sa. Zamfira este curtată de doctorul neamț Franz, care îl găsește pe căminarul Grigori Pâlciu cu fiul lui comisul Nicu. Finalmente cei doi tineri se cunosc și se iubesc. Iar Zamfira se înțelege cu Grigori la țigani ca dotă, și la sugestia lui Leonil ei sunt eliberați din robie și Ioana să poate fi apelată ca duduie! Sunt situații qui pro quo, scene comice, multe glume cam deochiate. Lumea a râs și s-a distrat și a aplaudat la scenă deschisă.

Toxic la Teatrul Toma Caragiu Ploiești

De Ploiești și implicit de teatru mă leagă amintirile copilăriei ploieștene. Dacă îmi amintesc vag de primele spectacole de marionete și păpuși la Ciufulici, la teatrul din Ploiești am fost cu școala, cu Liceul I. L Caragiale. Am ajuns târziu la teatru ca să-l mai prind pe Caragiu. Îmi amintesc perfect de doi actori de mare calibru de Margareta Pogonat și de Zephi Alșec. Îmi amintesc că mergeam la piese d'alea comuniste scrise de alde Dan Tărchilă sau Rețeta Makropolus, piesă mai dificilă unde Margareta Pogonat făcea un rol deosebit, dar fiind mai plină de simboluri, colegii mei mai tâmpiți nu înțelegeau nimic și făceau gălăgie. 

Iată că în cadrul Festivalului de Teatru Liviu Ciulei în desfășurare la Teatrul Alexandru Davila din Pitești a venit Teatrul Toma Caragiu din Ploiești cu piesa Toxic. Părea a fi un spectacol promițător pentru că era regizată de Florin Piersic jr. 

Piesa aparține lui Bruce Kane se  petrece la Los Angeles Hollywood. Este despre relațiile de cuplu, de alienare, de criza dinaintea despărțirii. Nu mi-a plăcut piesa și nu mi-a plăcut regia. Actorii, în cuplu, sau în triunghiul conjugal stau pe scaune și urlă cât îi țin bojocii. Lumea râde la abundența de insinuări sexuale.

Păcat!

A Knock at the Door de T. W. Ellis

A Knock at the Door de T. W. Ellis este un roman thriller, polițist plin de adrenalină și pe care l-am citi în mai puțin de două zile. Autorul este de fapt un pseudonim al lui Tom Wood, autorul englez al seriei Victor the Assassin.

Personajul principal este tânăra Jemima (gemaima). Este interesant de unde acest nume, este un nume biblic al una din frumoasele fiice a lui Iov Iemima!

Jemima este o tânără soție a lui Leo Tallhoffer. Leo este negustor de vin și călătorește des cu avionul prin Europa. Cei doi și-au cumpărat o proprietate undeva în nordul New York într-un mică localitate, dar casa este izolată. Jemima este instructoare (probabil online?) de yoga. Imediat după plecarea lui Leo la ușa casei aude o bătaie în ușă de unde titlul romanului! 

În casă vin doi agenți FBI Wilks și Messer. Ei îi devoalează un secret îngrozitor. Leo este un spălător de bani pentru cartel, dar și informator al FBI. Chiar atunci ea primește pe telefonul fix un apel. Răspunde și un anume Carlsson, tot agent FBI o avertizează să fugă imediat pentru că cei doi vor să o omoare. 

Jemima fuge pe la etaj în picioarele goale și este salvată de Trevor, un domn foarte onorabil, în vârstă cu camioneta lui. Până la urmă  se duce la sediul poliției locale unde șefă este Rusty o doamnă foarte solidă și unde se află cei doi agenți FBI, care recunosc că de fapt sunt agenți NSA (National Security Agency) și o conduc pe Jemima acasă unde rămân să caute dovezi și Jemima este amenințată cu moartea și finalmente între ei are loc  luptă în care Messer este rănit mortal și Wilks este lovită de colțul mesei și pare că a murit și ea. Jemima pleacă cu Carlsson la cabana lui Trevor. Dar Jemima își pierde încrederea în Carlsson și vrea să plece noaptea cu mașina lui Carlsson, însoțită de Trevor la depozitul lui Leo. Aici însă depozitul este gol, însă Jemima găsește un microcip care ar conține informații devastatoare împotriva cartelului. Apare Leo, dar și Wilks care își cere partea ei în bani ascunși de Leo. Jemima o dezarmează pe Wilks și arma ajunge la Leo care o împușcă pe Wilks. Apoi când se pregăteau să fugă apare și polițista Rusty care este și ea împușcată de Leo. Leo cu Jemima și Trevor ajung undeva în apropierea mării unde Leo se întâlnește cu Carlsson care ia microcipul și pleacă să pună banii bine. Leo îl împușcă și pe Trevor și finalmente vrea să o înece și pe Jemima, care, cu ultimele puteri găsește pistolul lui Leo și-l împușcă și pe el. Rusty, care a scăpat de împușcare pentru că avea pe ea vesta de protecție  ajunge la cabana de pe malul mării și dă de Jemima. Vin și cei de la NSA care sunt disperați că au garantat pentru Wilks și Messer care erau corupți și nu vor să se afle aceste lucruri foarte jenante. 

Totul s-a rezolvat, Jemima se poate întoarce acasă. Rusty o întreabă de rude, prieteni nu are. Însă Rusty are și o nelămurire pe care încearcă să o lămurească cu Jemima, este vorba de camioneta lui Trevor. 

Și dintr-o dată totul se dă peste cap. Cei interesați vor citi romanul ca să afle finalul romanului. 

The Berlin Exchange de Joseph Kanon

Acest roman m-a interesat pentru că subiectul îmi este oarecum familiar. Este vorba de fizicieni, cercetare în domeniul nuclear, vremea comunismului.

Personajul principal al romanului este Martin, un american care a studiat fizica  în interbelic la Gottingen. În acea vreme universitățile de top erau în Germania! Martin a fost implicat în proiectul Manhattan la Los Alamos, dar a trădat vânzând secrete atomice rușilor. S-a mutat în Marea Britanie la Harwell unde a fost deconspirat și băgat în pușcărie, în SUA era condamnat la moarte. În Germania s-a căsătorit cu Sabine, cu care s-a mutat în America în timpul războiului. Sabine ca și Martin erau oameni de stânga și așa se explică trădarea către sovietici. În 1963 Martin este schimbat cu niște prizonieri germani de conștiință și cu un spion american. Afacerea este tranșată de Kurt, avocat din Berlinul de Est, care era implicat în aceste schimburi și care se recăsătorise cu Sabine. Din relația cu Sabine rezultase un fiu, Peter, care era vedetă într-un serial de familie din DDR. Martin se stabilește la Berlin în vederea transferului la centru nuclear Rosendorf de lângă Dresda. Martin are ocazia să se revadă cu vechi prieteni și cunoștințe, Klaus Fuchs, spionul principal al rușilor la Los Alamos, dar și cu colegul lui dec la Gottingen, Stefan. Stefan lucrase la bomba atomică a URSS la Arzamas. Strefan este extrem de nemulțumit de situația de la Rosendorf. Stefan voia să se construiască centrale nucleare energetice în locul termocentralelor pe lignit, temă de actualitate. 

Se pare că ideea schimbului lui Martin era ideea lui Sabine, pentru a-l pune pe fiul Peter în contact cu tatăl lui natural, Martin. Martin află că Sabine are cancer la plămâni și vrea ca Martin să plece înapoi în America unde Peter să aibă dreptul de a alege. Martin s-a convins rapid că a schimbat o pușcărie englezească cu una mai mare comunistă. În plus este abordat de rusul kaghebist care-l coordona cu sarcina să-l supravegheze pe prietenul lui Stefan. La dorința lui Sabine pune la punct un plan de evadare ingenios. Planul este aproape dat peste cap pentru că Sabine are remușcări comuniste și anunță pe Andrei de planul lui Martin. Dar finalmente Martin evadează în Germania de vest!

Este un roman despre atmosfera de suspiciune din acea vreme, bine cunoscută mie, când securiștii îți studiau tot ce faci cu ajutorul neprecupețit al turnătorilor. Azi e mai simplu cu smartfonul care spune totuși despre tine, noroc că nu mai sunt securiști să te aresteze!

Fără pijamale cu Teatrul Satiricus I. L. Caragiale Chișinău

Festivalul Liviu Ciulei de la Teatrul Alexandru Davila a continuat cu o comedie bulevardieră Fără pijamale cu actorii Teatrului  Satiricus I. L. Caragiale Chișinău. Este o comedie care are autori doi americani, dar este la bază o comedie franțuzească numită Moumou.

Este comedia tipică franțuzească cu qui pro quo. Georges, un afacerist din Deauville are o amantă la Bayonne și se pregătește să plece la ea sub pretextul de afaceri. Dar soția Yvonne i-a făcut om surpriză, a invitat printr-o telegramă să vină familia partenerului de afaceri la Deauville. Afaceristul este disperat că apare amanta Babette. Este salvat că prietenul din liceu Leonard zis și Moumou care sosește pe neașteptate la el și poate poza în soțul lui Babette. Doar că Leonard are o problemă este cam gay! În fine apare și adevăratul soț al lui Babette, Jacques, care este un infractor căutat de poliție și de inspectorul Legrand. Printr-o confuzie este angajat majordom de Yvonne. Georges vrea să culce cu Babette și-l momește pe Jacques să doarmă în camera lui. Trece noaptea și paradoxal Moumou descoperă că este afemeiat! Pentru că toate femeile, inclusiv subreta Claudine i-au făcut vizite. Dar se pare că cea adevărată este subreta. Jacques joacă la cazinou banii primiți de la toți și câștigă plătindu-și cecurile fără acoperire. 

În final totul se rezolvă, Georges rămâne cu Yvonne, chiar dacă l-a înșelat, Babette cu adevăratul Jacques, majordomul, și Moumou cu subreta Claudine. 

Actorii au fost simpatici, amuzanți, s-a mai simțit accentul basarabean, ba adevăratul Jacques poza cu o barbă de hasid în evreu, cu accentul de rigoare.

O comedie care a provocat hohote de râs și prin sugestiile erotice ale replicilor, dialoguri sprințare. 

Lumea s-a simțit bine și a aplaudat cu însuflețire!

 

Revizorul de Gogol la Teatrul Național I.L. Caragiale Satiricus Chișinău la Ediția I a Festivalului de Teatru Liviu Ciulei la Teatrul Alexandru Davila Pitești

Cred că titlul acestei postări este cam lung, dar trebuie să precizez foarte clar atât spectacolul, cât și în ce cadru s-a desfășurat.

În prezentarea spectacolului managerul Teatrului Alexandru Davila Pitești, domnul Dan Tudor a prezentat acest festival de teatrul de comedie la prima sa ediție.

Spectacolul prezentat a fost una din capodoperele teatrului rus, Revizorul aparținând marelui scriitor ucrainean Nikolai Gogol. Fac această precizare pentru că un amic mi-a zis că nu are dispoziția să vadă chestii rusești. Gogol ca mai toți marii scriitori ucraineni au scris în limba rusă. La fel și alt mare scriitor interbelic sovietic Mihail Bulgakov.

Îmi amintesc că exact acum 50 de ani am ratat să văd Revizorul pus în scenă de Pintilie (am scris eronat că regizorul a fost Ciulei) din motive stupide între care: lasă că-l văd altădată. A fost ultimul spectacol al lui Ciulei și Ciulei a fost dat afară de la Bulandra și a regizat apoi doar în străinătate.

Am fost curios să văd spectacolul și pentru că basarabenii sunt mai aproape de spiritul rus. Aș remarca în primul rând că toți actorii aveau o dicție impecabilă în limba română de la București!

Subiectul este cunoscut, impostorul Hlestakov este luat drept revizor - inspector guvernamental de către autoritățile unui mic oraș și acesta profită să-i jecmănească pe funcționarii corupți, să promită că-i ia de soție fiica primarului, ca apoi să dispară. Dirigintele poștei desface scrisoarea lui Hlestakov și află că este impostor, ca apoi să apară adevăratul revizor.

Regizorul Sandu Grecu a localizat piesa situând-o într-un Chișinău contemporan, unde revizorul este de fapt un inspector de la Uniunea Europeană. Spectacolul este însoțit de videoclipuri cu actorii circulând prin Chișinău și apropo Gara din Chișinău arată foarte bine cu o fațadă gen Art Nouveau. Ba se amintește că Rusia se pregătește de război, cum este din păcate acum.

Actorii au fost bine aleși, sunt foarte buni și autentici. Numele lor se află pe afișul pe care l-am pozat. Scenografia este specială, circulă un tren Moscova Bruxelles, autoritățile chefuiesc și se simte puternic mirosul de grătar, șiș kebab! Și asta mi-a amintit de O scrisoare pierdută a lui Ciulei unde, în final adia miros de mititei! Se mai revarsă și vălătuci de fum, de fapt azot lichid care s-a evaporat.

Actorii au renovat și textul gogolian cu romgleza curentă, mai ales cu echivocul fac care are semnificația sexuală în engleză.

Spectacolul a fost reconfortant și actorii au fost aplaudați meritat cu generozitate.

Muzici și faze de Ovidiu Verdeș

De această carte, Muzici și faze am auzit prin reviste culturale. Am reușit să să o citesc acum, când, din păcate autorul Ovidiu Verdeș nu mai este. Verdeș era universitar și a scris doar acest roman, premiat la apariția în 2000, în rest studii de literatură. Pentru unii scriitori din promoția 2000 este o carte cult. 

Am reușit să o descarc sub formă pdf de pe internet, cu o redactare cam proastă, dar citibilă pe tabletă. Am citit-o sub formă pdf, mai dificil, conversia e-pub nu a reușit!

Cum aș caracteriza cartea? Romanul adolescentului grăbit. 

Cum și cucerit cititorii? În primul rând prin limbajul ușor argotic și familiar despre avatarurile unui adolescent de 15 ani în anul de grație 1978, în România. Încă nu începuse perioada câinoasă a anilor 80. Și eu făcând o deplasare în 1977 în URSS nu îmi imaginam că în România n-o să mai găsești nimic la alimentară, cum era la sovietici.

Tânărul Tinuț este elev în clasa a 9-a și are două pasiuni: muzica rock și fumatul. Dar vârsta își cere drepturile, Tinuț s-a amorezat (apud ta-su!) de colega Hari. Tinuț provine dintr-o familie bine situată, ambii părinți sunt medici și Tinuț primește cadou un magnetofon Maiak, sculă bună pentru acele vremuri. Tinuț locuiește într-o zonă pe care o știu, blocurile de lângă Academia Militară, blocuri probabil construite de sovietici în anii 50, unde locuiesc mulți militari, securiști.  

Tinuț are prieteni pe Mimi, elev în clasa a12-a și pe Luci, un fraier la un liceu industrial. Toți sunt mari amatori de rock, merg la alt vecin, Bodi, un tip de 23 de ani, care este chitarist la o trupă și posesorul a unui alt magnetofon Maiak, cu care și-a tras benzi cu muzică foarte bună din acea vreme: discurile Led Zeppelin, The  Other Side of the Moon a lui Pink Floyd, King Crimson, etc. Bodi tot dă la arhitectură și nu intră și desenează și pictează. Toți aleargă să găsească discurile cu muzica originală, copiile bulgărești sau indiene sunt câh! Această pasiune pentru muzică am avut-o și eu, dar fără să am scule. Băieții își fac de lucru la o cofetărie cu terasă la Parașută unde dau de derbedeii din cartier, Oase, hoț de buzunare, Canzone, un bătăuș, de gagicile lui Bodi, care se pare că e și mare crai.

Și fazele din titlul romanului apar din întâmplările de la școală, din aventurile de fumător de kentane și mai ales din făcutul de rost de muzică. 

Finalul romanului, mai neconvingător are tentativele erotice ale lui Tinuț și a lui Hari, dar fără să ajungă buric pe buric, cum îi oferă o babă protejata cam de vârsta lui. Tinuț își propune să-și piardă virginitatea totuși cu o fufă de a lui Bodi. Romanul are umor, se citește cu plăcere, și aduce aminte tuturor o perioadă a fericită când ai o grămadă de planuri, pe care nu le realizezi, când ajungi la maturitate.