După prima ediție a Festivalului Internațional de Teatru Liviu Ciulei de Teatrul Alexandru Davila Pitești

 

În luna noiembrie la Teatrul Alexandru Davila din Pitești s-a desfășurat prima ediție a Festivalului Internațional de Teatru Liviu Ciulei. Tema festivalului a fost: comicul necesar! Acest festival înlocuiește festivalul Internațional al teatrului de studio care se desfășura pe parcursul lui noiembrie. Se pare că este inițiativa lui Dan Tudor, noul manager al teatrului. După cum a mărturisit acel festival precedent se mută în luna mai și va fi ceva în genul festivalului de teatru de la Sibiu.

Au fost opt spectacole la final de săptămână, sâmbăta și duminica. Am vizionat doar șapte, Volpone, premiera teatrul Alexandru Davila s-a desfășurat în sala Studio Liviu Ciulei și nu s-au găsit bilete. 

Fiind vorba de comedii, mi-au lipsit puneri în scenă din Caragiale. 

Au fost prezentate o satiră politică clasică Revizorul de Gogol pus în scenă de Satiricus I L Caragiale din Chișinău. Este o piesă al cărei subiect rămâne de actualitate și regizorul Grecu a și actualizat-o și localizat-o în urbea Chișinăului, care tânjește după UE. 

S-a prezentat cabaretul politic Retroelectro de către Teatrul Național Marin Sorescu Craiova. Această construcție teatrală dezbate o problemă de stringentă actualitate patriotismul care poate degenera în naționalism și în pervetirea unora din cele mai înălțătoare sentimente față de patrie și popor. Victima inocentă este George Coșbuc, poetul țăranilor, cum am învățat eu la școală, al cărui deces s-a petrecut exact la 9 mai 1918, care acum este Ziua Europei și a cărui memorie este tratată în manieră formal birocratică. Înscenarea oltenească mi-a amintit de De ce trag clopotele Mitică a lui Pintilie, sau de Undeva în  Palilula a lui Purcărete și poartă amprenta acestor mari regizori. A fost după mine cel mai important eveniment teatral a al acestui festival. 

Din repertoriul național a fost prezentată Piatra în casă după Alecsandri în regia lui Dabija de la Teatrul Toma Caragiu. A fost o punere în scenă dezamăgitoare cu glumițe răsuflate  și replici lubrice.

Festivalul s-a încheiat cu Mitică Popescu de la Teatrul Nottara în regia lui Dan Tudor, managerul de acum al teatrului Davila. Piesa lui Camil Petrescu este o melodramă menită să-l reabiliteaze pe bucureșteanul superficial și poltron, ironizat de Caragiale. De fapt acesta este de fapt un erou al Marelui Război de Întregire 1916-1918, un om dedicat, onest, gata să-și sacrifice interesele personale. În acest context m-au scos din sărite opiniile lui Mihai Maci. El scrie în contributors.ro despre plagiat. Dacă s-ar fi rezumat la asta, nu era nicio problemă, însă continua cu opinii defăimătoarea la adresa armatei române în Primul Război Mondial. Să țină minte orădeanul Maci că dacă Miticii din Vechiul Regat nu s-ar sacrificat pe câmpurile de bătaie la Mărăști, Oituz și Mărășești, probabil ar fi vorbit azi ungurește!

Am văzut și două comedii bulevardiere, spumoase, franțuzești de la Chișinău și Craiova care răspundeau comicului necesar, dar și o pseudo comedie americănească slabă, regizată Florin Piersic Jr, tot la Teatrul din Ploiești. Mi-a fost cam jenă ca ploieștean de baștină.

Una peste alta a fost un festival de teatru reușit. Teatrul revine în actualitate, pentru că la cinema a izbândit streamingul și oamenii se uită mai mult la Netflix. Dar la teatru și la concerte spectatorii intră în contact direct cu artiștii.