Jazz la Filarmonică

Astă seară am avut surpriza să vedem că prin forțe proprii artiștii piteșteni ne-au oferit un interesant program de jazz.

Protagoniștii primei părți au fost doi violoniști, concertmaestrul Mădălin Sandu și violonistul Costinel Mirea. Mirea chiar a arătat talente de jazmann în tradiția lui Petrucciani. Lor li s-a alăturat trompetistul Mihai Dima. Împreună au cântat standarde acompaniați de secția de coarde, dar și de pian și de Luculescu la tobe.

Mădălin Sandu și Costinel Mirea

S-a cântat Frunze moarte de Joseph Kosma, I got rythm de Gershwin, faimosul Ocii ciornîie, Indifference de Murena. Apoi cu Dima s-a cântat  Misty de Errol Garner, Spain de Chic Coreea, Minor Swing, Nuages de Django Reinhardt și Sweet Georgia Brown de Ben Bernie. 

Generoși cei doi violoniști au interpretat la bis Ciocârlia, întâmpinată cu vii aplauze.  

În partea a doua toată orchestra a luat parte pe scenă și sub conducerea dirijorului Daemyung Cho s-au cântat suite din celebre Musicaluri precum: West side story de Bernstein, Fantoma de la operă  de A. L Weber și în final Sunetul muzicii de Rodgers.

A fost o seară plăcută cu multă muzică frumoasă.

Origin de Dan Brown

Acest nou best sellers al lui Dan Brown îmi fusese recomandat de amicul Horia Ștefan. Mărturisesc că-l procurasem de ceva timp, dar nu avusesem timp să-l citesc.

Și mi-a plăcut cartea lui Dan Brown.

Din mai multe motive, pentru că acțiunea este bine condusă și te ține cu sufletul la gură și pentru că acțiunea se desfășoară în locuri cunoscute mie din Spania. În primul rând este Muzeul Guggenheim din Bilbao, capodoperă arhitectonică a lui Frank Gehry. Este adevărat că și sala de spectacole din Los Angeles aduce cu ea, dar Gehry rămâne un arhitect important.

Apoi Barcelona, la Casa Milla-La Pedrera, capodopera lui Gaudi privind arhitectura civilă, dar și Sagrada Familia, biserica simbol a Barcelonei, altă capodoperă și testament arhitectonic a lui Gaudi. 

În roman apare ca de obicei Robert Landon, profesorul de la Harvard, personaj principal al altor romane al lui Brown.

Însă povestea se învârte în jurul lui Edomnd Kirsch, un expert IT care a acumulat o avere imensă din descoperirile sale, fost elev al lui Langdon. El de fapt are trăsătările combinate ale marilor dezvoltatori IT din America, Jobs, Gates, Zuckerberg. 

Kirsch, un ateist declarat a făcut niște descoperiri care vor pune în paranteză religia. El este primit la Mânăstirea Montsserat de trei mari lideri religioși, Valdespino, un episcop spaniol, un șef rabin maghiar și un mare cleric musulman și le arată acestora descoperirea sa care va zgudui lumea.

Imediat după această întâlnire, Kirsc organizează la Guggenheim Museum Bilbao evenimentul în care va lansa desoperirea sa cu mottoul: De unde venim, Unde mergem?

Pentru acest eveniment este sprijinit de directoarea muzeului din Bilbao,Ambra Vidal. Ambra este  logodnica prințului Julian, moștenitorul tronului spaniol și viitor rege.

La evenimentul de la Bilbao este invitat și Robert Langdon de către Kirsch. El se va conecta la un set de căști, fiind însoțit de Winston, o inteligență artificială, IA, creată de Kirsch, care are vocea marelui om politic Winston Churchill.  

În timpul desfășurării evenimentului Kirsch este împușcat de către fostul amiral Luis Avilla, victimă a unui atentat la catedrala din Sevilla, unde sunt omorâți fiul și soția. Distrus, el se alătură Bisericii Palmariene, o dizidență a Bisericii Catolice, extrem de conservatoare. 

Avilla este recrutat pentru această crimă de către un personaj numit Regent care vorbește doar la telefon care pare a fi asociat cu această biserică.

Ambra și Langdon încep o goană nebună pentru a identifica conținutul conferinței care nu a fost transmisă din cauza asasinării lui Kirsch. Acesta are închiriată mansarda de la Casa Milla. Eu am vizitat această mansardă muzeu, cu arcuri gotice care ar sugera și un schelet de animal preistoric. 

Landon descifrează parola fișierului unde se afla conferința lui Kirsch dintr-un manuscris al lui William Blake,  pictor și poet englez, depus la Sagrada Familia. 

Ambra Vidal și Langdon ajun la Centrul de Calcul din Barcelona unde era supercomputerul dezvoltat de Kirsch. Aici ia contact cu AI Winston și vor transmite live stream conferința. 

Romanul, cum am mai spus este antrenant și pentru că în paralel se desfășoară acțiunea cu prințul Julian și episcopul Valdespino asupra cărora planează suspiciunea că ar fi montat asasinarea lui Kirsch.

De fapt subiectul acestui roman este temerea că dezvoltarea tehnologiilor IT vor duce lumea într-o direcție necunoscută și periculoasă, cum se exprimă și Harari, sau Nial Fergusson în cărțile lor.

Ioana Voicu Arnăuțoiu propune un eveniment artistic special

Proiectul artistic muzical propus de doamna Ioana Voicu Arnăuțoiu se numește Muzica românească - de la Rapsodiile române la cântece de pustiu.

Acest proiect a cuprins pe lângă muzica unor din compozitorii români exilați și un film documentar Compozitorii și securitatea realizat de Monica Tănase.

 

Ioana Voicu Arnăuțoiu

În preambul doamna Ioana Voicu Arnăuțoiu a prezentat date privind trei mari compozitori români scoase din arhivele fostei securității aflate în posesia CNSAS.  

Eugen Dumitrescu & Corina Răducanu

Au fost date privindu-l pe marele nostru compozitor național George Enescu, mort în exil, fugit să scape de ciuma comunistă. Apoi de marele compozitor și profesor Mihail Jora, tracasat mereu de securitate pentru a da dovezi de atașement față de regimul comunist.  Aș spune că Mihail Jora este modelul exemplar de ceea ce a însemnat boierimea română, este descendentul uneia din cele mai vechi și distinse familii boierești moldovene, a fost un erou al Marelui Război de Reîntregire, un compozitor creator al liedului și baletului modern românesc. Ca profesor la vegheat la formarea marelui pianist Dinu Lipatti. Nu a făcut nicio concesie regimului comunist având foarte mult de suferit. Ca să ne dăm seama de statul lui Jora trebuie să amintim că era cumnat cu Grigore Gafencu, ministru de externe și amabasadorul României în URSS în momentul 22 iunie 1941 și văr cu George Enescu.

Ioana Voicu Arnăuțoiu & Manuela Giosa 

Alt artist de mare calibru a fost dirijorul și compozitorul Constantin Silvestri. A dirijat prima punere în scenă a operei Oedip a lui Enescu la prima ediție a Festivalului George Enescu. În 1959 a emigrat în Marea Britanie fiind creatorul orchestrei simfonice din Bournemouth. Fuga  din raiul comunist i-a adus condamnarea și confiscarea averii, colecție de tablouri nerecuperată nici azi. 

După acest moment am audiat Rapsodia Română op.11 nr.2 interpretată la pian la patru mâini de cuplul Corina Răducanu & Eugen Dumitrescu.

A urmat Sonata pentru vioară și pian de Constantin Silvestri în interpretarea violonistei Ioana Voicu Arnăuțoiu și a pianistei Manuela Giosa.

Programul a continuat cu cu Jocuri populare din Transilvania op 4. nr.1 de Constantin Silvestri la pian la patru mâini a a cuplului Corina Răducanu& Eugen Dumitrescu.

Doamna Manuela Giosa a interpretata apoi Cîntece de pustiu de Constantin Silvestri. 

Programul s-a încheiat cu Rapsodia Română op.11 nr.1 interpretată la pian la patru mâini de cuplul Corina Răducanu & Eugen Dumitrescu.

Spectacolul a fost dedicat lui Silvestri pentru care mâine 23 februarie comemorăm 50 de ani de la dispariția sa.

După acest moment muzical am avut ocazia să vizionăm filmul documentar Compozitorii și securitatea realizat de Monica Tănase. Sunt prezentat secvențe de arhivă cu George Enescu, Constantin Silvestri, Mihail Jora și marele dirijor Gogu Georgescu ca și mărurii din arhiva securității privind pe acești mari artiști. 

Împreună cu distinsele artiste

În final am felicitat-o pe doamna Arnăuțoiu pentru acest proiect și am remarcat precizarea de râsu-plânsu a Administrației Fondului Cultural Național AFCN că acest proiect nu reprezintă poziția AFCN.

Cine o fi reprezentând pe AFCN?  Hai să nu dăm nume, că suntem la un act cultural artistic, dar și o rememorare dureroasă. 

Pentru că personaje precum Mihail Jora ar trebui să fie un reper moral ce ar trebui popularizat într-o vreme când impostura a ajuns o referință. 

În așteptarea primăverii

Programul propus de tînărul dirijor clujean Matei Pop a debutat cu Serenada pentru orchestră de coarde de Elgar, o piesă scurtă care poate debuta un concert.

A urmat apoi o bijuterie muzicală Concertul pentru vioară, pian și orchestră de coarde în re minor de Felix Mendelssohn. Uimirea este că acest concert superb, complex și romantic a fost scris de Mendelssohn la 13 ani! Da, Mendelssohn a fost un mic geniu în stilul lui Mozart. 

Matei Pop și orchestra de coarde

Soliștii concertului au fost tinerii interpreți Anca Vasile Caraman la vioară, și italianul Alessandro Trebeschi. Orchestra de coarde condusă de Matei Pop a acompaniat cu acuratețe pe cei doi soliști. Vrei nu vrei, ca dirijor trebuie să te sprijini de pian, cum amuzat și-a adus aminte Matei Pop că am scris la precedenta sa apariție la Pitești. 

Interpretarea reușită a celor doi soliști a fost viu aplaudată și cei doi artiști ne-au oferit un bis cu cantabile de Paganini.

Anca Vasile Caraman și Alessndro Trebesch

După pauză a urmat piesa amintită în preambul, Simfonia I în si bemol, major, a Primăverii a lui Robert Schumann. Este o compoziție muzicală pentru care a primit multe încurajări de la tânăra sa soție pianita Clara Wieck. 

Este o compoziție alertă, plină de ritm cu contribuția alămurilor.până să se întoarcă spre public.  Finalul a fost neașteptat pentru că dirijorul Matei Pop  a ezitat câteva momente, dar publicul a aplaudat apoi generos interpretarea orchestrei și a dirijorului ei. 

Vă plac Gershwin și Brahms?

Cam sub acest motto a stat concertul din această seară de la Filarmonica Pitești.in. Pentru că prima piesă din acest concert a fost Concertul pentru pian și orchestră în fa major de George Gershwin.

Acest concert are o poveste interesantă, pentru că el urmează succesului înregistrat de Gershwin în 1924 cu Rapsodie în blue.  Acest prim concert pentru pian este inspirat tot din muzica originală americană de jazz. 

L-a scris la sfârșitul anului 1925 și a avut același succes fiind inclus în coloana sonoră a filmului de mare succes Un american la Paris.

Mie îmi place mult jazzul și americanii, așa că m-am bucurat să ascult acest concert.

Alexandra Bouariu

Solista concertului a fost tânăra și talentata pianistă Ruxandra Boariu.  La pupitru orchestrei Filarmonicii Pitești s-a aflat un oaspete obișnuit dirijorul Alexandru Iosub. 

Interpretarea concertului a fost aplaudată copios și Ruxandra Boariu a oferit un bis tot din Gershwin.

A urmat apoi Simfonia a doua a lui Brahms. Iată că dacă săptămâna trecută am audiat Simfonia întâia a aceluiași compozitor și acum pe cea de-a doua. Bietul Brahms nici în această simfonie nu scapă de umbra marelui Beethoven. Unii critici au spus că șși această simfonie are ca sursă de inspirație Simfonia a 6-a Pastorala de Beethoven.

Orchestra condus de Alexandru Iosub a reușit să redea frumusețea acestei simfonii și artiștii au primit vii aplauze.

Bulion de cultură

Era o emisiune celebră la televiziunea franceză a lui Bernard Pivot numită Bouillon de culture.

Din motive obiective nu am putut să mai scriu la blog și vreau și eu să consemnez acum câteva evenimente culturale.

Un concert la Filarmonica Pitești

Joi pe 7 februarie la Pitești a avut loc obișnuitul concert la Filarmonică. Dirijorul orchestrei a fost de această dată Alexandru Ganea, un obișnuit la pupitrului dirijoral piteștean.

Orchestra Filarmonicii Pitești condusă de Gnea a deschis concertul Uvertura la Forța Destinului de Verdi.

Vlad Dănilă

A urmat apoi Concertul pentru fagot și orchestră de Nino Rota.  Rota este mai cunoscut ca un compozitor de muzică de film, dar se pare că și compozițiile pentru interpretarea pe scena nuzicală l-au atras. Acest concert pentru fagot și orchestră are un ton modern, eu eram obișnuit cu concerte în vremea barocului târziu sau a clasicismului.

Solistul concertului a fost tânărul fagotist Vlad Dănilă.

Interpretarea sa și a orchestrei a fost viu aplaudată.

A urmat în partea a doua Simfonia nr.1 de Brahms. Brahms, ca de altfel toți compozitorii romantici au stat sub semnul măreției simfonice beethoveniene. Brahms a creat destul de târziu la maturitate această simfonie care are clar influențe, ce au făcut pe contemporani să o declare Simfonia a X-a de Beethoven. Este o lucrare totuși reușită și deeori cântată.

Și orchestră Filarmonicii Pitești condusă de Alexandru Ganea a reușit să-i surprindă frumusețea și maiestatea acestei simfonii.

A fost un concert reușit.

O carte - Jurnal de sfârșit de ciclu 1987-1989 de Vintilă Horia

Recunosc că am devenit un fan al acestui important scriitor român. El este singurul deținător al unui important premiu literar, premiul Goncourt în 1960 pentru romanul Dumnezeu s-a născut în exil.

În acest jurnal este descris pe larg incidentul politic care a urmat decernării acestui premiu. Inițial autoritățile române s-au bucurat și l-au invitat pe Vintilă Horia la Ambasada RPR din Paris. Refuzul hotărât al lui Vintilă Horia a declanșat o campanie împotriva lui, declarându-l fascist și criminal de război. Toată mizeria a fost orchestrată de comuniști și în acest scop l-au trimis pe Mihai Ralea a Paris. Acesta însă s-a făcut de râs pentru că un ziar italian a publicat o fotografie cu Ralea în uniforma Frontului Renașterii Naționale executând salutul nazist.

Acest premiu i-a adus lui Vintilă Horia o mare notorietate internațională și a făcut să aibă legături cu mari personalități culturale și științifice. Horia a continuat să scrie romane, dar și eseuri legate de impactul descoperilor în fizică pentru societate.

Acest  jurnal este jurnalul  perioadei 1987-1989, când evenimentele din lumea comunistă îi dădeau scriitorului speranțe că se va schimba ceva. Și a avut dreptate!

Vintilă Horia este un om de dreapta, dar și un paseist în genul lui Eminescu. El vede eroismul secolelor trecute și le absolutizează. 

Nu mi-au plăcut pasajele în care face o apologie lui Pinochet, sugerând ce crime urma să facă Allende. Păi de fapt Pinoche a comis fioroase crime împotriva chilienilor care nu-l aprobau, chiar dacă reformele lui economice, în special în domeniul pensiilor private sunt azi un model. 

Cel mai tare m-a supărat că între martirii neamului îi enumără pe Codreanu și pe Antonescu. 

Codreanu a fondat un partid extremist, antisemit care a practicat crima în scopuri politice. Acțiunea lui politică a debutat cu o crimă, împușcarea prefectului Manciu, a continuat cu omorârea primului ministru Duca și a sfârșit prin arestarea și executarea lui.

Antonescu a antrenat România într-o aventură în Uninunea Sovietică după ce a recuperat Basarabia și de Nord. Am suferit la Cotul Donului cel mai mare dezastru militar al epocii moderne, când o armată a fost pur și simplu pulverizată.

În schimb Regele Mihai a dat lovitura de stat, arestându-l pe Antonescu și armata română a eliberat Ardealul de Nord care a revenit României, lucru care ar fi trebuit să fie prioritatea lui Antonescu. 

Chiar în aceste condiții am citit cu amărăciune intervenția lui Radu Ioanid privind memoria lui Vintilă Horia.

Acesta consideră că a fost justă pedeapsa pe care a primit-o Horia, declarat criminal de război, exact în perioada în care România era strivită de cizma sovietică.

Horia a fost un admirator al lui Hitler sau Mussolini, dar nu a fost singurul intelectual român care s-a manifestat așa.

Asta însă nu-l face criminal de război, nefiind implicat în activitatea guvernului Antonescu și Radu Ionaid nu are proprietatea cuvintelor. 

Așa că Vintilă Horia își merită titlul de Cetățean de Onoare al orașului natal Segarcea.

Un film -Toată lumea știe

Filmul cu numele de mai sus sau în originalul spaniol Todos lo saben este un film regizat de marele creator iranian Ashgar Farhadi.

Filmul beneficiază și de aportul a doi actori execpționali care alcătuiesc acum un cuplu, Penelope Cruz și Javier Bardem.

Filmul este o dramă excelent realizată și condusă de regizor.

Laura (Penelope Cruz) revine în Spania din Argentina, unde este măritată la familia ei undeva la țară. 

Aici are loc nunta uneia din surorile ei. Familia ei este o familie de moșieri scăpătați. Via lor a fost cumpărată de Paco (Javier Bardem), fost arendaș și primul iubit al Laurei. 

Laura revine împreună cu copii ei o adolescentă zvăpăiată și un băiețel de 9 ani. 

În timpul desfășurării nunții adolescenta este răpită și răpitorii cer o răscumpărare serioasă pe care Laura nu o are pentru că soțul ei argentinian este în faliment și șomer. Este ciudată această răpire, dar totul se explică pentru că fiica Laurei este fiica lui Paco care o concepuseră înainte de plecarea ei în Argentina.

Paco își vinde via plătește răscumpărarea și o recuperează pe adolescentă. 

Secretul pe care toată lumea îl știa era că fiica Laurei era fiica lui Paco.

Ne lămurim și cine sunt răpitorii, unul este soțul dispăut al altei surori, plecat cică la muncă în străinătate.  Este o răzbunare pe Paco, care ar fi cumpărat via la preț redus, cum se exprimă ofticat tatăl Laurei.

Chiar dacă asta ar fi adevărat, metoda este absolut inacceptabilă, să supui o adolescentă la traumatismul răpirii. 

Familia Laurei pleacă înapoi în Argentina. 

Filmul are o mare încărcatură dramatică și este foarte bine gradat. Ashgar Farhadi dă măsura marelui său talent, filmul rămânându-mi în memorie. 

Un alt film -  Octav

Am văzut duminică la Centrul multifuncțional acest film românesc realizat de  Serge Ioan Celebidache, fiul marelui dirijor de origine română.

Este un film melancolic, trist și nostalgic având un mare actor în rolul principal pe Marcel Iureș. 

Octav, un bâtrân exilat  la Paris se luptă pentru recuperarea casei părintești. Aceasta este un mic conac undeva în Argeș, se pare?  Casa este recuperată prin proces și Octav revine la acasa părintească, fiind întâmpinat de Spiridon (Victor Rebengiuc), fiul fostului vechil și prieten din copilărie al lui Octav. 

Filmul este o rememorare a copilăriei fericite a lui Octav, fiul cel mare al familiei. Mama, pictoriță se stinge în timpul copilăriei lui Octav. Filmul rememorează relația lui cu micuța Ana, iubita lui, pe care o părăsește pentru că trebuie să plece la război.

Octav vind casa, dar reține locuința vechilului care să-i rămână lui Spiridon.

Serge Ioan Celebidache a fost o surpriză plăcută ca regizor.