Aventuri din Londra

Lulu, sora mea, Mia, Olga, Ana fetele Alexandrei și ale lui Pawel

Alexandra & Pawel

Aveam de gând să reajung la Londra și așa am aranjat cu sora mea să facem un

sejur acolo. De ce cu sora mea? Pentru că fiica ei cea mare, Alexandra locuiește în Marea Britanie din 2004. A venit să facă un masterat, a făcut și un doctorat în sociologie, s-a măritat cu un polonez, Pawel și au trei fiice. Ana de 16 ani care a terminat clasa 12-a și urmează și pe cea de-a 13-a, care îi va permite accesul la universitate, urmează Mia care are 14 ani și este în clasa a 10-a. Cea mai mică este Olga care are 10 ani și este în clasa 6-a. Alexandra lucrează în managementul comunicării la Universitatea de Arte Londra, iar Pawel este manager de proiecte IT. Am depins de programul surorii mele Lulu, care are și o nepoată de 5 ani, Matilda de la fiica mai mică, Teo, în București. Și așa am profitat de vacanța copiilor care  a început simultan în România și Marea Britanie. Au trecut doi ani de  când nu le-am mai văzut pe englezoaice, Ana și Mia sunt deja adolescente și cu alte preocupări. Toate practică jujitsu, Olga joacă fotbal. Ana cânta la pian și cântă la  corul catedralei anglicane St Mark din Bromley, cu toate că ele sunt toate catolice, au făcut școala primară la catolici. Mia este pasionată de teatru, a și făcut niște cursuri în această vacanță. Toate trei sunt fluente în română și poloneză, un avantaj probabil pentru carierele viitoare pentru că ele sunt de fapt englezoaice. Noi le vorbeam românește, Pawel le mai vorbea în polonă, dar ele sunt englezoaice! Româna le facilitează să învețe ușor franceza, italian și spaniola.

Alexandra și Pawel locuiesc în sudul Londrei, la Purley, Croydon. Motivul a fost că Alexandra a lucrat la Brighton unde a studiat la universitate. Zona Purley este o zonă de case particulare cu grădini generoase în spate, deci o zonă de middle class, cu automobilele parcate în fața casei. Zona este înconjurată de păduri și parcuri. Finalul de octombrie a fost ploios și rece, este foarte frig, îți intră în oase din cauza umezelii cu toate că temperatura ear cam 7 grade Celsius. Apropo de auto, cred că automobilele vândute în Marea Britanie au o caroserie diferită, față de de pe continent, am văzut un Bigster Dacia care avea grila din față altfel decât cele din România, iar în spate sunt clar altfel. Un amic, Iulian argumenta că ar fi electrice, dar eu cred că și celelalte au caroseriile diferite. Nu mi-au plăcut șoferii, care sunt la fel cu românii, circulă tare și nu țin cont de pietoni.

Ca să ajungi în Londra în centru sunt două gări: cea din Purley unde ajungeam cu autobuzul și cea din Riddledown, unde ajungeam pe jos. Mersul la Londra în centru ține cam o oră cu trenul metrou de suprafață și ajung la stațiile London Bridge, Charring Cros și Victoria. Apoi trebui să iei metroul și alternativ și autobuzul. Călătoria la Londra și prin Londra este foarte scumpă, mă costa peste 30 de lire sterline pe zi!

Plecarea din București a întârziat avionul  care venea de la Londra pentru că acolo era furtună și am plecat cu 2 ore întârziere. Ajunși la Luton, sora mea Lulu a luat bilete și spunea că trenul de Purley era altul decât l-a indicat inițial, dar era bun și ne-a adus la Purley!

Când am ajuns la Londra acum 30 de ani am fost tare dezamăgit, cu un an înainte am fost prima dată la Paris și Parisul m-a fascinat, în comparație cu dezamăgitoarea Londră. Mihai V. îmi argumenta că Londra trebuie să o simți și îți ia timp. Am ajuns la Londra și în 2015, dar nu am stat decât 2-3 zile. Acum însă, după experiența pariziană a periferiilor din Paris din septembrie am rămas foarte surprins  de evoluția Londrei. În primul rând mi s-a părut mult mai curată, comparată cu Parisul. Stațiile de metrou sunt noi, comparate cu cele pariziene și sunt mult mai adânci, cobori zeci de metri. Mihai mi-a spus că au fost folosite ca adăposturi în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial. În Londra nu am folosit decât telefonul, care are și cardul meu, la tren metrou autobuz, nu se mai folosesc banii peșin. Arăți cardul, adică telefonul și se deschid porțile.

Vă fac o mărturie calificabilă ca rasistă. Negrii din Londra sunt mai frumoși decât cei din Paris. Predomină cei din Caraibe, care sunt de fapt mulatri, amestecați cu albi. 

Față de Paris care și-a conservat centrul istoric, în Londra s-a construit peste tot, în Canary Wharf, în City și pe malul sudic al Tamisei. Acolo se află faimosul Shard - Ciobul de 310 m, cât turnul Eiffel. Mihai m-a plimbat cu telecabina din estul Londrei, în apropiere de Greenwich.

Sâmbătă 24 octombrie am plecat la Londra ca să mă văd cu Mihai. Ne-am întâlnit în centrul Londrei, am mers în zona Covent Garden până am dat de un pub unde am mâncat fish & chips și am băut bere foarte scumpă, cam, 9 lire un pint, 0,560 l, adică aproape 60 de lei! Este adevărat că în Purley la pubul Pear Tree unde am văzut meciurile lui Liverpool, berea Carlsberg costa 4,5 lire adică jumate! A fost o vreme teribilă ploua și bătea vântul, pe care l-am resimți în Purley în special.

Duminica 25 octombrie se înseninase și am făcut o plimbare de dimineața cu sora mea prin parcurile din Purley. Apoi am mers cu Pawel și cu Ana la biserica anglicană St Mark Bromley unde cânta Ana în cor. Acolo am dat o liră pentru o lumânare în memoria Adrianei și 2 lire pentru donație. Ritualul la bisericile anglicane pare a fi similar cu cel catolic și slujba a fost îndeplinită de o preoteasă. E frumos când enoriașii își strâng mâinile și mi-au plăcut și imnurile care sunt compuse de diverși dreptcredincioși. Eu și Lulu ne-am închinat ortodox, nu îmi dau seama dacă asta a fost observată.

După amiaza am fost cu sora mea în Purley să văd unde sunt puburile. Am observat un restaurant turcesc, Ege,  unde mi-a  sărit în ochi miel kleftiko, la cuptor, în stil grecesc. Am mâncat asta și sora mea a luat kiofte, dar de fapt erau mici la grătar. Am băut vin și am luat și cheese cake. 

Sora mea a plecat acasă și eu m-am deplasat vis a vis la Pear Tree să văd Liverpool Brighton 2-0. Barmanul m-a asigurat că voi vedea și El Clasico Barcelona Real. Când m-am întors la 8 seara alt barman mi-a spus că nu au El Clasico! Am bătut fără succes puburile, iar în stația de autobuz am testat pe telefon Digisport. Acasă la Alexandra internetul ei nu-mi permitea să văd posturi românești. Însă datele mobile de la Digi care au O2 în Great Britain mi-au permis să văd meciul senzațional în care Real a învins Barcelona. Acasă am renunțat la WiFi din casă și am continuat să văd meciul. 

Luni 26 octombrie, pe ploaie am revenit la Londra și am mers National Gallery. A fost o plăcere să revăd acest muzeu. Am început cu un portret de Klimt, am continuat cu tablourile lui Vermeer, pictorul meu preferat. L-am cunoscut literar, din romanul lui Updike, Centaurul. M-am oprit în fața tabloului ecvestru al lui Charles I, pictat de Anton Van Dyck și nu m-am abținut să remarc în fața unui domn: The behedead king! A urmat portretul soților Arnolfini de Jan van Eyck, cu oglinda din spate care-i reflectă! Apoi erau și alți primitivi flamanzi. Am admirat și Madona între stânci a lui Leonardo și apoi Ambasadorii lui Holbein cel Tânăr. M-am oprit la Van Gogh, genialul pictor revăzând faimosul scaun, el care a vândut doar un tablou și acum ele costă zeci și sute de milioane de Euro! M-am oprit și la un portret din perioada albastră a lui Picasso și m-am amuzat la tablourile lui Rousseau vameșul. Am întrebat de Bătălia de la San Romano al lui Uccello și nu mai era expus!

În Trafalgar Square am remarcat o sculptură mare cu o afro americană în rochie albastră. Gata, Nelson și-a regăsit partenera! Parcă suntem în filmul Odisseia, asta este noua Lady Hamilton!

După atâta artă mi s-a făcut foame. În spate la National Gallery se întinde cartierul chinezesc. Am văzut coadă așteptând la un restaurant la care costa 28 de lire, muult! Umblând pe stradă am dat de Hong Kong Buffet. Așteptai în ploaie să se facă loc. Se mânca cu burta la 15 lire, dar cu bacșișul și o bere Tiger s-a făcut 21 de lire. Am luat pui și mai ales creveți decojiți, minunați cu cartofi prăjiți. Am mai luat niște creveți supliment. Unul imens și cu burtă cred că a băgat în el cât vreo câțiva din cei prezenți. 

Următorul obiectiv a fost British Library. Am tras o poză la intrare cu statuia lui Newton. Expediție dezamăgitoare! Cartea de rugăciuni cu fabulosul Tatăl Nostru în limba română cu caractere latine din 1609, cu ș în formă de integrală nu mai era expusă la texte sacre. Nu era importantă acum, cum era acum 30 de ani la British Museum.

Marți 27 octombrie obiectivul a fost Tate Britain. ca să ajung acolo a trebuit să mă învârt după stația de autobuz, primii care mi-au dat indicații au fost aiurea. Am ajuns cu 58 la Tate Britain. Mă întâmpina la intrare statuia lui Millais, pictor prerafaelit. Am luat la vizită galeria de artă de la contemporani la cei  vechi. Am găsit cunoscuți doar pictorii din secolul al XVIII-lea portretiștii și peisagiștii Gainsborough și Reynolds. 

Primesc telefon de la Mihai să ne vedem și ne întâlnim să mergem să vedem Londra de sus în funicular. Este la marginea de est a Londrei spre Greenwich. Fac poze și video clipuri.

Ne reîntoarcem în centru și mergem să mâncăm la Hong Kong Buffet. I-a plăcut lui Mihai mult la această chinezărie.

Am ajuns miercuri 28 octombrie să mă văd cu Mihai să-mi arate cartierele elegante din nordul Londrei, Highgate, Finchley, Hampstead. Am ajuns într-o zonă unde se aflau niște alei, numite mews. Acolo erau fostele grajduri de cai de povară ai Londrei din secolul XIX. Acum sunt transformate în apartamente elegante. Am văzut și UCL Academy, liceul preuniversitar al University College London.

De aici am plecat în centrul Londrei la Curtea Regală de Justiție. De fapt ea se află în zona Bisericii Templierilor. Acesta era obiectivul. Mihai a locuit o perioadă în zonă în chirie la un avocat. Toată zona a fost dată breslei juriștilor de către Henry al VIII-lea când a renunțat la catolicism și a inventat biserica anglicană al cărei cap era regele, Biserica Templierilor fiind catolică. În curtea interioară a intrării în biserică se află monumentul templierilor care este cu doi cavaleri templieri aflați pe același cal, statuia fiind situată pe o coloană. Am intrat în biserică chiar când era un concert de orgă. Apoi după concert am început să pozăm sculpturile culcate ale templierilor englezi. Cel mai celebru este William Marshal conte de Pembroke, cel mai faimos cavaler al epocii în turniruri. A fost consilierul regelui John Lacklands și l-a sfătuit că este bine dacă semnează Magna Carta în 2015, prima constituție medievală a Angliei. În proximitatea abundă simbolurile Mielului cu steagul Sfântului George, patronul Angliei. Mielul este Agnus Dei simbolul lui Isus! Mai apare și simbolul Dragonului, balaurul ucis de Sfântul George.

Ne-am oprit pe marginea Tamisei care era în flux maxim, să treacă de diguri. Apoi ne-am oprit în zona catedralei St. Paul și am mâncat la un restaurant italienesc.

Seara am oprit în Clapham Junction la Tkmaxx unde am căutat niște cadouri împreună cu sora mea, dar nu am găsit. În schimb mi-am luat o șapcă nouă și un trening pe care-l port acum, prin oraș în Pitești.

Una din cele mai prospere afaceri în Londra este frizeria, zisă barber shop cum snobilimea o denumește și la noi în România.  De pare că sunt amatori care vor braids-cosițe, codițe cum are de exemplu Raphinha de la Barcelona, sau să-și vopsească părul, cum este ciudat, Dani Olmo tot de la Barcelona, care este șaten deschis și-și vopsește blond părul!

 Joi 29 octombrie a fost o zi importantă. Am plecat să vizitez Cambridge împreună cu Lulu. Văzusem de două ori Oxford, dar nu văzusem Cambridge. Am luat bilete din Purley, iar trenul a mers direct la Cambridge. Metroul de suprafață s-a transformat în tren electric. Bănuiesc s-a externalizat pantograful și spre Cambridge a fost tren electric. 

Am luat-o după indicații spre centru. Ne-a sărit în ochi un magazin numit Joe The Juice unde m-am fotografiat. Am oprit la prima clădire impresionantă The Church of Our Lady of the Assumption and the English Martyrs, Cambridge unde am aprins lumânări. Am trecut pe lângă grădina botanică și pe lângă Muzeul Fitzwilliams, unde tocmai se căsătoreau un cuplu de negri, Am ajuns la o curte unde scria pe frontispiciu Judge Business School vizavi de muzeu. În fine ajunge ajungem în zona marilor universități. Prima pe dreapta este Corpus Christi care are un ceas. Este fondat în 1352 de cetățenii din Cambridge, nu este vizitabilă. Pe stânga este King's College, fondat în 1441 de Henry VI fiind fratele colegiului Eton! Am nai văzut și corpul de clădire a colegiului Gonville & Gaius. Am găsit lângă piață și un magazin cu numele sor'mii Lululemon.

Ne-am mai plimbat prin oraș și ne-am întors cu autobuzul la gară să mergem spre Londra. În gara King's Cross am ajuns la platforma 9 și 3/4 al lui Harry Potter unde se îngrămădea lumea să se pozeze.

Ne-am oprit la Marks & Spencer în Croydon și am cumpărat cadouri și mi-am luat și eu un pulover de merinos foarte frumos.

Vineri 30 octombrie m-am dus în vizită la British Museum. Am vizitat noile expoziții ale Egiptului Antic și ale Orientului Antic. Am văzut un mormânt cu un un om perfect conservat din vremea neolitică cu 4000 de ani înainte de Cristos. Apoi am coborât la parter să văd piatra de la Rosetta pe care Champollion a descifrat hieroglifele. Am căutat porțile de la Ninive și un ghid m-a trimis la Berlin, le confunda cu porțile Babylonului! Le-am găsit și pe cele de la Ninive și cele de la Nimrud.

Apoi la St Paul am traversat Tamis pe Millenium Bridge și am ajuns la Tate Modern. Acolo am pozat picturi și chestii de Warhol și alți artiști moderni. Am, vizitat expoziția Frida Kahlo cu cardul lui Pawel. Cam de stânga Frida! 

Am luat-o înapoi și am mâncat la un restaurant grecesc gyros în zona St Paul. Seara, sora mea mi-a spus că Alexandra i-a comandat Miei să cumpere fish & chips de la cel mai bun magazin din zona. Lulu mi-a pus la dispoziție mâncarea și a fost un festin! Mi-a rămas și pentru dimineața.

A venit și sâmbătă pe 31 octombrie. M-am văzut cu Mihai pe Baker Street chiar la statuia lui Sherlock Holmes și mi-am făcut un selfie cu detectivul cu pipă.

Am mers în apropiere cu Mihai și am vizitat Wallace Collection. Primul tablou este al fondatorului muzeului Sir Richard Wallace, fiul nelegitim al celui de al patrulea marchiz de Hertford.

Prima dată am văzut sălile unde sunt armele, armurile. Erau spade și săbii foarte lungi. Am studiat armurile care au un mâner clichet care se bloca pe o roată a pieptarului armurii pentru a fixa armura pe corp. Apoi am vizitat galeria de artă. Cel mai cunoscut tablou aparține lui Frans Hals cu un portret de bărbat. Apoi tablouri de Fragonard, cu tabloul celebru numit Leagănul, apoi Boucher, Greuze . 

În final am fost invitat la masă în restaurantul muzeului de către prietenul Mihai. Am vrut să și expoziția de tablouri a lui Winston Churchill, dar se  închidea.  Churchill a strălucit ca mare om de stat, așa că nu cred că e mare pierdere că nu i-am văzut picturile. 

Era 31 octombrie,  deci era sărbătoarea de Haloween. Spre surpriza mea am văzut fete și tinere golașe, aproape dezbrăcate. Așa o fi costumația? Inclusiv când am ajuns acasă am văzut-o pe Mia care venea de la Haloween și era la fel de dezbrăcată și a fugit când m-a văzut. 

Duminică 1 noiembrie a fost ultima zi de Londra. Lulu a venit cu mine la Purley la gară să cumpere biletele de Luton Airport. Am lăsat-o pe ea să cumpere biletele și nu a fost atentă că vânzătorul de bilete întreba dacă sunt dus întors și ea i-a spus doar dus. La stația de autobuz Lula s-a gândit și și-a dat seama că sunt doar pentru orașul Luton și a trebuit să ia supliment de bilete pentru aeroport. Eu am rămas în oraș pentru că doream să merg la pub să văd derbiul Liverpool Arsenal. Ca să mă simt bine am comandat la un magazin fish & chips pe care i-am mâncat la pub  la meci cu o bere Carlsberg. Degeaba, că Liverpool a luat bătaie acasă. Seara am văzut și derbiul Der Klassiker,  Bayern Dortmund 2-2.

Cea mai mare problemă a acestui sejur a fost pantoful stâng. Am luat o pereche de Kevin Klein care erau noi, dar am zis că mă descurc cu ei. Pantoful stâng mi-a creat bătături care le doftoricesc și acum acasă.  La aeroport am luat o cafea și am citit Jurnalul Portughez al lui Eliade. Mi-am cumpărat un whisky single malt Jura și niște cadouri pentru prieteni. 

În avion am stat în altă parte față de sora mea. M-am nimerit lângă un tânăr țigan care era îngrijorat de doamna care  îl însoțea și care avea frică de avion. I-am spus să stea liniștit și să o aducă pe doamnă pe scaunul de la geam. Tipul m-a invitat ulterior să iau ceva când au venit cu mâncare, dar i-am spus că am sendvișuri și îi mulțumesc pentru invitație. La plecare, ajunși în București ne-am strâns mâinile. Eu care nu suport țiganii m-am bucurat de aprecierea lui pentru că l-am tratat foarte normal.

Îmi rezervasem din Londra un transfer la Pitești cu B&B din Craiova. Era o ploaie strașnică în București și nu am nimerit locul de parcare. M-a recuperat șoferul și am ajuns cu bine acasă la Pitești.