Rock sub seceră și ciocan de Nelu Stratone

Am avut pe net prezentarea acestui volum, îmi doream să o citesc, dar am avut acum surpriza că un prieten a procurat varianta PDF a acestui volum și mi-a trimis-o.

Fiind contemporan cu începuturile rockului românesc eram interesat de această carte. Nelu Stratone este un fan al rockului românesc, suntem congeneri și el este născut în 1949. 

Cartea Rock sub seceră și ciocan este o enciclopedie a muzicii de esență anglo-saxonă, americană și britanică dezvoltată în România. Cartea lui Stratone cuprinde nu numai muzica rock, dar și evoluția jazzului românesc. 

Rockul muzica care a primit numele de la piesa Rock around the clock a lui Bill Haley and the Comets este muzica tinerilor americani postbelici albi care au preluat esențe ale jazzlui cântat de negri și care l-au avut ca prim rocker pe regele Elvis Presley!

Recunosc că am citit cu cel mai mare interes prima parte care se referă la începuturile muzicii rock în România perioada 1960-1970.  Atunci, pe la începutul anilor 60 sub influența occidentală care a început să se manifeste după obsedantul deceniu al anilor 60 au început și primele tentative de muzică rock, mai ales după ce a venit pe ecranele românești filmul britanic Tinerii cu Cliff Richard și The Shadows. Pentru tinerii din România era și o alternativă la ipocrizia pe care o cultiva comunismul. Eu am început să ascult în vremea liceului muzica transmisă al Europa Liberă, când eram în vacanță la rude. Toți ascultau acest post, ignorând Radio București, pe care eu îl ascultam acasă obligat la difuzor. 

Pentru mine revelația a fost apariția Phoenix de la Timișoara care au scor un prim EP pe care l-am cumpărat fără să am pick-up! De altfel am fost martorul primului lor concert la Casa Studenților în toamna lui 1967, când credeam că se va prăbuși balconul. 

Am intrat fraudulos la Festivalul Clubului A din 1969 în două zile și nu am văzut din păcate  formația care a cucerit atunci spectatorii, adică Olimpic 64 cu Dorin Liviu Zaharia. Am audiat în schimb pe Roșu și Negru cu Nancy Brandes și Ovidiu Lipan Țăndărică și pe Phoenix. 

Pe Phoenix i-am ascultat o noapte în vara 1069 când cântau la barul Litoral din Eforie Nord. 

Și la Casa Studenților l-am urmărit pe Mugur Winkler care ne prezenta și ne introducea în muzica underground, adică hard rock de tip Led Zeppelin. Pe la începutul anilor 70 era Clubul Ateneul Tineretului de pe Aleea Alexandru unde azi este sediul ICR, casa Malaxa. Acolo am ascultat prima oară discurile lui Led Zeppelin. Am avut ocazia să-i ascult pe cei de la Phoenix în ultimul lor concert din ajunul Crăciunului 1976 de la Sala Polivalentă. Nicu Covaci i-a scos din țară pe colegii de formație în primăvara 1977. Pentru ei a fost eliberarea de constrângerile comunismului, dar pentru muzica lor a fost un eșec, dispărând  pentru 13 ani din peisajul muzical rock românesc. Din acest punct de vedere faptul că vocalistul Horia Baniciu a rămas și a continuat activitatea muzicală în România, a fost într-un  fel continuarea lui Phoenix. 

Nelu Stratone s-a străduit să adune informații despre toate formațiile rock românești până în 1990. De asemenea a urmărit fenomenul jazz-ului românesc. Eu am urmărit jazzul autohton în festivalurile de jazz de la Sibiu, având rude sibiene. De fapt ascult mult jazz pentru atmosferă, dar nu regret când am ocazia să ascult marile trupe de rock, am fost chiar la concertele din România ale lui Rolling Stones și AC/DC. Mai târziu, dar a fost o mare satisfacție.

Cartea lui Nelu Stratone ne reamintește vremurile când eram tineri, pletoși, cu pantaloni strâmți și soioși!