Putere și teritoriu Țara Românească medievală (secolele XIV - XVI)

Sunt foarte interesat de istorie și în special de istoria românilor, așa că am citit cu nesaț această carte. 

Marian Coman este un istoric tânăr în categoria istoricilor revizioniști. Istoriografia românească s-a născut în secolul XIX, epoca romantismului și a trezirii sentimentului național și multe din aceste considerații sunt tributare naționalismului.

Așa că acum este timpul să analizăm trecutul fără a mai fi foarte sensibili la adresa unor mituri. 

Dar înainte de a intra în substanța cărții am să fac câteva considerații personale. Deși am avut un excepțional profesor de istorie în Nicolae Simache sunt anumite probleme privind istoria noastră a românior care nu mi-au fost lămurite pe atunci, î liceu. 

În primul rând este vorba de denumirea celor două voievodate românești extracarpatice. Dacă pentru Moldova lucrrile sunt clare, pentru denumirea Țării Românești sunt anumite lucruri care nu au fost lămurite sau escamotate. De ce Țara Românească, de ce Muntenia, de ce Ungrovlahia? Ultima denumire Ungrovlahia este dată de Partiarhia Constantinopolitană acestei zone geografice în momentul când a mutat Mitropolia de la Vicina cu mitropolitul Iachint în 1359 https://ro.wikipedia.org/wiki/Mitropolia_Ungrovlahiei la Curtea de Argeș. 

Marian Coman răspunde că această denumire a fost dată de bizantini pentru că exista Vlahia Mare lângă Tesalonik și Mala Vlahia în Serbia, probabil pe Valea Timocului? Străinii germani și slavi denumeau pe vorbitorii de limbă romanică vlahi. Deci această denumire nu este a propriilor vorbitori de română de atunci, ci a străinilor. Limba română spun ultimele cercetări că s-a format în arealul din Nordul și Sudul Dunării între cele două părți fiind legături active, întrerupte de interpunerea slavilor în Balcani. Străromâna a căpătat infuențe slave și datorită faptului că exact în perioada formării sale teritoriul nord dunărean până în Panonia și Slovacia a fost sub stăpânirea Țaratului Bulgar secolele VII-IX. Acesta ne-a dat boierimea slavă și limba din biserica ortodoxă, limba slavă. Această limbă s-a impus în cancelaria domnească, pentru că grămăticii, scribii erau călugări ortodocși slavi. Dar în periada de formare și consolidare a Țării Românești a coexistat și limba latină cu care se întrețineau leg
ăturile scrise cu Regatul Maghiar și Ardealul. Marian Coman lămurește că denumirea Ungrovlahia era folosită de domn pentru relații interne, dar pentru brașoveni se folosea  termenul din slavă Zemlia Vlahov. Istoricii de azi folosesc traducerea în românește Țara Românească, care apare târziu, când româna cu caractere chirilice a fost introdusă în cancelarie și mai ales în culte. De asemenea denumirea Muntenia vine din  documentele de cancelarie din Regatul Maghiar în latină care numeau Țara Românească Transalpina! Singurii care se denumeau potrivit limbii care o vorbeau în această perioadă ereu șerbii numiți Rumâni! De fapt și azi de exemplu țiganii când se referă la majoritari le zic românii! Valahia este denumirea adoptată de boierii de limbă slavă în aceste secole de formare și consolidare a Țării Românești și așa apare în hărțile medievale. Am văzut asta într-o frescă di palatul Dogilor din Veneția! Ei vor adopta limba vulgului, cum s-a întâmplat în Anglia cu normanzii cuceritori și româna devine limbă de cult sub influența Reformei adoptat de ungurii și sașii din Ardeal, vezi diaconul Coresi. De aceea și limba de cancelarie devine româna și denumirea țării Țeara Rumânească, din letopisețe. 

Cum spune și Marian Tudor trebuie să acceptăm că voievodatul Țării Românești s-a format sub egida și controlul vecinului de la Nord, cu Regatul Maghiar. Primele informații despre formațiunile prestatale dintre munți și Dunăre provin din cancelaria maghiară, Diploma Cavalerilor Ioaniți de la 1247. Înclusiv expediția lui Carol Robert de Anjou împotriva lui Basarab este de pedepsire a vasalului necredincios, terminată dezastruos la Posada pentru maghiari. Aici am și o ipoteză, legată de Milenariumul din Budapesta, unde sub statuia lui Carol Robert de Anjou este un bazorelif cu o luptă, dar fără explicații, ca la celelalte statui, care ar fi chiar Bătălia de la Posada?

Teoria principală a cărții lui Marian Coman este că există o deosebire între geografia Țării Românești și istoria acesteia. Că domnii aveau în primul rând puterea asupra comunităților și că teritorialitatea spațiului românesc era vag definită. El face considerații asupra boierilor din cele două extremități, boierii buzoieni și cei din Mehedinți. Aici în vest a fost o dispută asupra Severinului, iar până la urmă Țara Românească s-a întins până la Orșova exclusiv, dar de la Mehadia - actuala  Herculane   a rămas denumirea județului Mehedinți. 

Județele, demonstrează Coman sunt alcătuiri ulterioare din rațiuni fiscale, de încasare a dărilor. Coman regăsește 17 județe, unele dispărute azi precum Secuieni între Prahova și Buzău. Semnficativ lipsesc județele Argeș și Dâmbovița, care erau de fapt sub controlul direct al voievodului. 

O altă problemă discutată este a celor două fiefuri aflate sub stăpânirea lui Mircea cel Bătrân din Ardeal, Ducatele Făgărașului și Amlașului. Ele erau extrateritoriale Țării Românești și erau adăugate titulaturii domnului pentru a sublinia această diferență. S-au pierdut, fiind conficate de regii maghiari și trecute sub jurisdicție ungurească. Dacă teritorial Ducatul Făgărașului este clar geografic, cel al Amlașului aici nu este clar, pentru că nu mai este azi o indicație geografică. Amlașul este zona din jurul Săliștei din Mărginimea Sibiului, zonă pur românească într-o zonă săsească. Opinia mea este că aceste posesiuni provin de la legendarul Negru Vodă, descălecătorul  Țării Românești, venit din Țara Făgărașului?

Sunt două ipoteze ale lui Marian Coman la care nu cuplez. Faptul că Basarabia ar proveni dintr-o încurcătură cartografică, de confuzie a acestei zone geografice cu deumirea Țării Românești, care uneori era pusă ca Basarabia. Cealaltă privește Podunavia lui Mircea cel Bătrân, care ar fi o zonă din sudul Dunării, aflată în Serbia. 

Este apoi situația cetăților de pe cele două granițe, pe munte și pe Dunăre. Coman demonstrează destul de coerent că aceste cetăți din munți erau făcute de Regatul Maghiar. Cât despre cele aflate la vadurile de trecere a Dunării, ele au fost ocupate de otomani pentru a controla Țara Românească. 

Revenind la denumirea Țării Românești, este clar că denumirea țării noastre România este de dată recentă, din secolul XIX, din motive naționaliste, cam în același timp a apărut și Belgia, care era partea catolică a Țărilor de Jos, făcând parte din Regatul Burgund, care mai păstrează amintirea doar în estul Franței. Ce să zicem de țări precum Sovacia, Slovenia, sau Ucraina care sunt din secolul XX. Celalalte țări vecine nouă au avut o statalitate în evul mediu timpuriu, Bulgaria, Serbia, Grecia, bucată din Imperiul Bizantin și evident Ungaria. Ce este important pentru noi românii este că am reușit să reunim pe toți vorbitorii de limbă română într-o singură țară și că nu ne-am dezmembrat în provincii istorice din cauza puternicului sentiment național, care trebuie cultivat în continuare.

Revenind la cartea lui Marian Coman este o carte pentru toți care îndrăgesc istoria românilor, fără sentimentalisme.