Soră lume de Ana Blandiana

Pe Ana Blandiana am văzut-o la televizor cred că în 1964 la o emisiune foarte populară la vremea ei Clubul Tineretului, unde prezentatori erau Valentin Plătăreanu și Mariana Mihuț. Aici au apărut primă oară Florian Pittiș și poetul Adrian Păunescu. Ana Blandiana a apărut într-o transmisie în direct de la Cluj cu tineri poeți și studenți de acolo. Cred că acesta a fost debutul ei.  Când am întâlnit-o prin anii 90 și-a amintit vag de acest debut la televiziune. Pe numele ei adevărat Valeria Otilia Rusan și-a ales acest pseudonim literar de la satul din Alba de unde se trăgea mama ei. Faptul că era cunoscută sub acest pseudonim i-a creat probleme odată la trecerea prin SUA pentru că invitația era pe numele Ana Blandiana și pașaportul cu numele ei adevărat.

Ana Blandiana a cunoscut devreme succesul literar, a devenit una din cele mai apreciate poete, a luat și premiul Herder. A avut momente de interdicție de publicare după poeziile: Motanul Arpagic și Suntem un popor vegetal. 

După 1990 ea a devenit una din cele mai influente voci publice, a fondat Alianța Civică, a fost cea care a influențat alegerea lui Emil Constantinescu pentru a candida la președinția României pe care a câștigat-o fiind președinte între 1996 și 2000. Ana Blandiana alături de soțul ei Romulus Rusan au realizat Memorialul Victimelor Comunismului de la Sighet, cel mai important muzeu dedicat comemorării celor care au căzut victime represiunii comuniste în România. Dacă în ultimul deceniu al secolului XX, scriitorii erau voci importante în peisajul politic românesc, Manolescu a fost președintele PAC, acum statutul acestor intelectuali și al literaturii a decăzut. Din păcate! Nu mai sunt intelectuali și scriitori în Parlament, doar sporadic și unde nu trebuie, vezi Sorin Lavric la AUR.

Și acum să revin la carte. Este în primul rînd o carte de călătorii, ale călătoriilor prilejuite de activitățile literarea ale autoarei. Dar nu numai, ci și despre diverse evenimente din activitatea ei civică din anii 90. Trebuie să mărturisesc că și eu am publicat pe blog diverse întâmplări de călătorie, dar Ana Blandiana este o mare scriitoare și a avut și parte de întâmplări speciale și această carte este o plăcere literară citind-o cu aviditate. 

M-am lămurit și cu poza de pe copertă, este făcută pe Turnul din Pisa sub un clopot.

Cea mai pregnantă amintire pentru Ana Blandiana o are cu prima ieșire în URSS la Moscova și cum erau controlați de o securistă care vorbea românește, dar și întâlnirea inedită cu un  inginer agronom basarabean care le-a povestit probleme din acestă parte a imperiului sovietic unde trăiesc români. De fapt a aflat ulterior că și el era kaghebist! Blandiana își amintește cum la hotel erau supravegheați de o bătrânică la capătul coridorului care le controla actele, manieră care a continuat și în Rusia de azi putinistă, dar cu tinerele elegante. Și eu am fost în 1977 în URSS, dar la hotelul unde am stat la Dimitrovgrad în apropiere de orașul natal al lui Lenin nu eram astfel controlați. Dar fiind în orașul unor importante instalații nucleare probabil că aveau alte mijloace de control. Ce mi-a rămas în amintire au fost veceurile îngrozitoare din spațiile publice, inclusiv cel din hotelul moscovit.    

Ana Blandiana a fost martora evenimentelor din mai 68 la Paris și a reușit să-mi sfărâme un mit al acestor revolte studențești. Au fost niște revolte pentru nimic, manipulate de comuniști, de marxiști cu portrete imense ale lui Mao, Lenin și Che Guevara și unde s-a scandat: Jos cultura!

Cel mai impresionant capitol a fost cu Sora Maria de la Providenza. Prin anii 80 Ana Blandiana și soțul Rusan s-au întâlnit la Roma cu pictorul Eugen Drăguțescu stabilit după Al Doilea Război Mondial în Italia. Drăguțescu trăia foarte strâmtorat în Assisi și căsătorit cu o suedeză aveau un băiețel și o duceau foarte greu. Într-una din zile a fost abordat de o călugăriță care l-a întrebat dacă poate vorbi românește. Era o tânără plecată din Mirceștiul lui Alecsandri luată de călugări franciscani. Dacă vorbea curgător și italiană și franceza când a vorbit românește pictorul a recunoscut neoașismul vorbelor tinerei călugărițe. A început să-l viziteze devenind favoritul băiețelului familiei. Observând sărăcia pictorului călugărița a început să vină cu un coș încărcat cu mâncare. La un moment dat însă pictorul jenat i-a spus să nu mai aducă că asta însemna furt. Ea a revenit fără coș, dar după un timp a revenit cu coșul de mâncare. I-a explicat că s-a spovedit la preot și acesta i-a spus că nu a comis un păcat, dimpotrivă! Cuplul Blandiana Rusan au ajuns la Assisi și au căutat-o pe Maria de la Providenza. Au dat acum de o bătrânică rotunjoară după o jumătate de secol de la povestirea pictorului Drăguțescu. I-a primit cu bucurie și culmea după 1990 Blandiana a primit un telefon de la Gara de Nord. Era Sora Maria care  fusese regăsită de rudele, nepoții din Mircești și revenise în România. A fost o revedere impresionantă cu mulțime de rude tinere descoperite acum la ea acasă în Mircești. 

Sunt multe amintiri mai ales cele din epoca comunistă, când resursele de călătorie erau minime. Asta mi-a amintit și de primele mele ieșiri în Occident de după 1990 când lipsurile și sărăcia mă obliga să am un salam de Sibiu și un cașcaval afumat de Brădet ca resursă alimentară.

Călătoriile în post comunism cele mai semnificative au fsot în țări comuniste precum China sau Vietnam, care dezvoltă capitalismul păstrând regimul de lipsire a libertății tipic comunist. Ana Blandiana refuză obstinat să facă temenele în cadrul unor manifestări ale regimului comunist. Nu-i nicio deosebire  între Uniunea Sovietică și Rusia lui Putin în mentalități. 

În final Blandiana ne spune că deși acum este la o vârstă se simte încă tânără la suflet.

Cartea Anei Blandiana merită citită!