STALIN Curtea ţarului roşu de Simon Sebagh Montefiare

Această carte a apărut în Editura Polirom în colecţia de istorie.

Şi fiind vorba de spaţiul fost sovietic, citind Armata de Cavalerie a lui Babel, în acelaşi volum apare şi ciclul Povestiri din Odesa. Ei bine acolo într-o povestire apare familia Montefiore, printre cel mai bogate familii din Odesa. S-ar putea ca autorul Simon Sebagh Motefiore să aibă rădăcini din Odesa!

Simon Sebagh Montefiore este un foarte respectabil istoric britanic şi realizator tv. Documentarele sale, dedicate unor mari capitale Ierusalim, Constantinopole a căror istorie a marcat umanitatea sunt foarte cunoscute. De fapt am găsit în librării tradusă şi cartea Tinereţea lui Stalin de acelaşi autor. Şi că venii vorba de traducere, vreau să spun că este cea mai proastă traducere pe care am avut ocazia să o citesc, cu neglijenţe ortografice, cu dezacorduri şi cu exprimări greşite.

Acum puţin despre protagoniştii cărţii.

M-am născut şi am crescut într-o societate inventată pe calapodul celei create de Lenin şi dusă la apogeu de Stalin, societatea comunistă. De aceea tot ce se leagă despre această societate, care m-a marcat puternic în evoluţia mea este important.

Fac acum o referire şi la amintirile personale. Stalin a murit pe 5 martie 1953. Aveam abia 4 ani şi amintirile mele sunt extrem de vagi, se pare că la difuzor se auzea doar muzică funebră şi s-au tras sirenele, vremea fiind rea şi cenuşie. Dar mai cunoscut pentru mine este că numele dictatorului comunist care a fost dat oraşului prin care treceam spre Avrigul matern, care se afla atunci în Regiunea Oraşul Stalin. Braşovul şi-a recâştigat numele de abia în 1960, dar a rămas destul de mult timp numele oraşului Stalin scris cu brazi tăiaţi pe dealul Tâmpa care domină oraşul Braşov.

De Jdanov ştiam pentru că strada în care dădea străduţa mea primise acest nume, în locul de C.A. Rosetti, este strada paralelă cu Bulevardul spre Gara de Sud din Ploieşti. Probabil că acest nume a fost schimbat tot prin 1960 şi a primit noul nume de Bobâlna. Asta era cretinia autorităţilor ploieştene, nu le suna bine Rosetti, că fusese liberal, chiar dacă paşoptist, admis era doar numele lui Bălcescu.

De Mikoian şi Voroşilov am citit atunci când am devenit un pasionat cititor de ziare, au supravieţuit lui Stalin şi au mai deţinut funcţii importante în URSS. De Kaganovici am citit doar despre clica sa trădătoare, era un adversar al lui Hruşciov, noul dictator sovietic.

De una din victimele cele mai celebre ale lui Stalin, generalul Tuhacevski, Şeful Statului Major, am citit în Almanahul Universul din 1938 aflat în biblioteca familiei. Se spunea că a fost victima intoxicării spionajului german, dar soarta lui este mai complicată.

Cartea lui S.S. Montefiore debutează  în 1932 cu sinuciderea tinerei lui soţii Nadia Alilueva, mama Svetlanei şi a lui Vasili, Stalin mai având din o primă căsătorie şi pe Iakov. Nadia dezaproba vehement prigoana la care erau supuşi ţăranii din Ukraina care a condus la moartea a peste 3 milioane de oameni. Stalin a fost foarte afectat de această moarte şi nu s-a mai recăsătorit, se pare însă că trăia cu una din servitoarele casei sale, dar asta era doar presupunere, Stalin fiind în suflet un om cu principii de ţăran simplu. 

Cartea este dificil de citit pentru că este portretul necruţător al unui monstru cu toate marile sale crime şi nu este un thriller, este istoria tragică suferită de popoarele sovietice şi de cele supuse cizmei bolşevic din Europa de Est. Doar aşa poţi înţelege modul cum s-a instaurat în România comunismul şi cum s-a perpetuat timp de 45 de ani. Că era un monstru este puţin, era înconjurat de o clică de criminali cu comportamente de gangsteri. Ministrul său de externe Molotov este trimis în SUA şi este acuzat de Stalin că a făcut o excursie la Chicago să-şi întâlnească mentorii. Stalin nu avea nicio milă, toţi puteau intra în vizorul său, nimeni nu era protejat, inclusiv familia sa care a fost decimată de acest individ sinistru. Este exemplar că toţi şefii poliţiei secrete, CEKA, NKVD, GPU, MGB au sfârşit împuşcaţi, începând cu evreul Iagoda, continuând cu măcelarul Marii Terori din 1937-38, Ejov, continuând cu sinistrul Beria şi sfârşind cu ultimul şef, Abakumov.

Marea Teroare a atins milioane de oameni, victime au fost în primul rând mari potentaţi din jurul lui Stalin, dar şi activişti de rang inferior împreună cu oameni obişnuiţi. Se spune că victimele terorii staliniste se ridică la peste 26 de milioane de morţi. Este înfiorător ce a putut să facă Stalin să-şi sacrifice propriul popor, sau mai bine zis popoarele Uniunii Sovietice, doar pentru a-şi satisface temerile paranoice, care vedea peste tot duşmani.

Dacă Stalin era un om cu principii conservatoare, mulţi din potentaţii săi erau dezaxaţi sexuali. Ejov avea porniri homosexuale, Beria era obsedat sexual şi violator, la fel şi Abakumov. Puterea absolută asupra victimelor cred că determina acest comportament. 

Un caz exemplar este Tuhacevski. Era generalul care a condus ofensiva sovietică împotriva Varşoviei în Războiul Ruso - Polonez din 1920. Stalin i-a refuzat cavaleria lui Budionnîi şi aşa a fost învins de Pilsudski. Stalin îl ura pe acest general strălucit care întrevedea rolul blindatelor într-un viitor război. Faptul că în Marea Teroare Stalin a împuşcat floarea ofiţerimii sovietice a condus la dezastrul iniţial când s-a produs agresiunea hitleristă din 1941. Mă gândesc cum s-ar fi putut salva viaţa atâtor soldaţi sovietici dacă Stalin ar fi avut mai mulţi generali competenţi pe care însă i-a  ucis fără milă. A avut totuşi noroc că au supravieţuit Jukov, Vasilievski sau Konev care şi ei erau să piară în represiune. Atunci în 1941 după dezastrul iniţial al armatei sovietice Stalin a avut o cădere nervoasă şi  s-a retras la Kunţevo câteva zile. Când după aceea Molotov, Beria, Voroşilov, MIkoian şi Kaganovici au venit la el, a crezut iniţial că au venit să-l destituie. 

După victoria asupra nazismului, Stalin a trăit o a doua tinereţe, era în plină glorie. Cam toţi vecinii îi erau anexaţi. Doar Finlada a reuşit să-şi păstreze independenţa, dar teritoriul era ciuntit. De la toate celelalte a ciupit câte ceva, Polonia a fost redesenată complet, pierzând Bielorusia şi Ukraina de vest, dar a primit Silezia, o parte din Prusia şi din Brandenburg, Cehoslovacia a pierdut Ukraina subcarpatică, România Basarabia şi Bucovina de Nord, doar Ungaria nu a fost ciuntită. 

Când autorul vorbeşte de curtea ţarului roşu după război aminteşte de liderii, bulgar Dimitrov, polonez Bierut, cehoslovac Gotwald, german Ulbricht, dar nu aminteşte de dictatorul român Dej, inventiv şi represiv ca idolul Stalin. 

Finalul cărţii se referă la ultima teroare iniţiată de Stalin împotriva evreilor care erau văzuţi ca agenţi imperialişti ai americanilor. Este culmea acest antisemitism, de la un minoritar georgian, care avea printre apropiaţi pe evreii Kaganovici sau pe Mehlis, dar şi pe primul soţ al Svetlanei, fiica sa. Pe de altă parte Stalin a inventat naţional comunismul, care cultiva tradiţia naţionalist imperială rusă.

Acest complot al medicilor i s-a dovedit fatal, a arestat pe toţi medicii evrei, inclusiv pe cei mai buni pe care îi avea şi atunci când moare, nu beneficiază de asistenţă medicală de specialitate. Autorul crede că fost lăsat să moară de cercul lui apropiat, în primul rând de Beria. Beria a preluat vremelnic puterea având în cap o liberalizare şi debolşevizare accentuată, eliberarea Germaniei de est, lucru care s-a dovedit fatal fiind victima complotului iniţiat de Hruşciov şi arestat de Jukov şi apoi împuşcat.

Crimele staliniste au încetat, Gulagul golit de prizonieri, şi o politică de liberalizare a continuat în alt mod de către Hruşciov. Erorile comise în criza rachetelor din Cuba în 1962 i-au cauzat lui Hruşciov, fiind dat jos de Brejnev în 1964, care a continuat politica stalinistă.

De abia Gorbaciov întors foaia, Molotov fiind martor, a murit în 1986, iar Kaganovici a fost martorul prăbuşirii URSS murind în 1991.

Cartea este masivă are peste 530 de pagini, fără referinţe, dar cine este interesat de istoria noastră o poate citi cu mare interes.