Cu
întârziere mă apuc să scriu despre acest mic roman epopee a lui Venedikt
Erofeev.
De
el am auzit tot de la Europa Liberă fiind un roman ciudat.
Este
un roman despre starea cvasinaturală a rusului, beția, pentru că în Uniunea
Sovietică și în Rusia de azi se bea mult și în neștire.
La Europa Liberă sunt prezentate fragmente care au fascinat. Acolo se bea orice poate conține alcool, așa că sunt prezentate câteva rețete de cocteiluri, ca de exemplu Balsamul Canaanului, Spiritul Genevei, cu următoarea compoziție:
Liliac
alb,
Loțiune
împotriva transpirației picioarelor!?
Bere
jiguliovskie
Lac
pe bază de alcool indiustrial,
sau Lacrima
Consomolistei:
Lavanda
Verbina
Apă
de colonie "Apă de pădure"
Elixir
pentru dinți!?
Limonadă
Cartea
este povestea călătoriei autorului de la Stația Kursk din Moscova spe
localitatea Petușki, o linie secundară la vreo 150 de km, unde autorul are o
iubită.
De
fapt este povestea beției generalizate a omului sovietic. Autorul este dat
afară din poziția de brigadier pe un șantier care pune cabluri în 1969 spre
aeroportul Șeremetievo.
Idiotul
care este normator trimite la administrație, pe lângă pontaj și niște grafice
ale autorului care arată cum se îmbată colegii de muncă.
Și
călătoria spre Petușki se transformă într-o epopee a bețivănelii, capitolele
sunt stațiile de cale ferată spre Petușki. De fapt povestea autorului se
transformă într-un foarte interesant eseu despre literatură. Venedikt Erofeev
are rafinate cunoștințe privind literatura rusă clasică, dar și literatura
universală, în primul rând cea germană. Se constată că dacă lui Schiller îi
plăcea șampania, nenorocitul de Goethe însă nu a pus gura pe băutură.
Romanul
alunecă ușor spre suprarealism.
Chestiunea cea mai amuzantă este a sosirii controlorilor.
Toți călătorii călătoresc fraudulos și plătesc în băutură, sute de grame de votcă. În acest fel controlorul este beat mort. Doar autorul scapă de plată pentru că îi povestește controlorului istorii din antichitate.
A
fost o experiență literară interesantă, mai ales cu referințele la literatura
clasică rusă.
Iti recomand o carte scrisa de SVETLANA ALEKSIEVICI
RăspundețiȘtergereDEZASTRUL DE LA CERNOBIL
SVETLANA ALEKSANDROVNA ALEKSIEVICI s-a nascut la Stanislav, in data de 31 mai 1948. Este scriitoare si jurnalista din Bielorusia, disidenta sustinuta de PEN Club si de Fundatia Soros. A primit numeroase premii pentru Dezastrul de la Cernobil, carte aparuta in 1997, interzisa si azi in Bielorusia, dar si pentru alte lucrari ale sale. A publicat si alte carti care s-au bucurat de apreciere, fiind traduse in mai multe limbi straine. Dintre acestea mentionam: U voini nejenskoe liso (Razboiul nu are chip de femeie), 1985; Sinkovie malciki (Copii de zinc), 1989; Zacearovanniie smertiu (Fermecati de moarte), 1994; Poslenie svideteli.
Solo dlia detskogo golosa (Ultimii martori. Solo pentru o voce de copil), 2004; Vremia second hand (Timpuri second-hand), 2013 etc.
Fragment:
" Nu trebuie să vorbesc despre asta. Aştept un copilaş, sunt insărcinată. Dar o să vă povestesc. Vin ziua cu autobuzul, să verifice paşapoartele. Oameni obişnuiţi, cu automate. Se uită la documente şi-i scot din autobuz pe bărbaţi. Şi chiar acolo, lăngă uşi, îi impuşcă. Nici măcar nu-i trag intr-o parte. N-aş fi crezut niciodată. Dar am văzut asta. Am văzut cum au fost scoşi doi bărbaţi, unul extrem de tânăr, frumos, el le tot striga ceva. In tadjică, în rusă. Striga că soţia lui născuse recent, că are acasă trei copilaşi. Şi ei numai râdeau, şi ei erau tineri, tineri de tot. Oameni obişnuiţi, numai cu automate. El a căzut, le- a sărutat adidaşii. Toţi tăceau, tot autobuzul. Cum au plecat: ta, ta ta. Se temeau să se uite în jur. (Plânge.)
Nu trebuie să vorbesc despre asta. Aştept un copilaş. Dar o să vă povestesc. Un singur lucru vă rog: să nu daţi numele meu, numai prenumele, Svetlana. Ne-au rămas rude acolo. O să-i omoare. Mai înainte mă gândeam că la noi n-o să fie niciodată război. E o ţară mare, iubită. Cea mai puternică! Mai înainte ni se spunea, în ţara sovietică, că noi trăim în sărăcie, modest, pentru că a fost un război mare, oamenii au suferit, dar acum avem o armată puternică, nimeni n-o să ne mai atingă. N-o să ne învingă! Iar noi am început să tragem unul în altul. Acum nu e un război ca înainte. De războiul acela ne-a spus bunicul nostru, el a ajuns până în Germania. Până la Berlin. Acum vecinul trage în vecin, băieţii au invăţat impreună la şcoală si se omoară unul pe altul, le violează pe fetele care au învăţat la şcoală cu ei. Toţi au înnebunit.
Soţii noştri tac. Bărbaţii tac, ei n-o să vă spună nimic. Li s-a strigat în urmă că ei fug ca nişte femei. Sunt laşi! Îşi trădează ţara. Dar unde e vina lor? Oare este o vină că nu poţi să tragi? Nu vrei. Soţul meu e tadjik, el trebuia să se ducă la război şi să omoare. Dar el: „Să plecăm, să plecăm. Nu vreau la război. Nu am nevoie de automat". Îi place să dulgherească, să aibă de cai. El nu vrea să tragă cu puşca. Aşa e sufletul lui. Nici vânătoarea nu-i place. Acolo e pământul lui, vorbesc în limba lui iar el a plecat. Pentru că nu vrea să omoare un alt tadjik ca şi el. Un om pe care nu-l cunoaşte, care nu i-a făcut nimic; acolo nici la televizor nu se uita. Îşi acoperea urechile. Dar aici e singur, acolo fraţii lui se luptă, pe unul l-au omorât deja. Acolo trăiesc mama lui, surorile. Am venit aici cu trenul de Duşanbe. nu sunt geamuri, frig mare, nu se incălzeşte, de tras n-au tras în noi, dar pe drum aruncau cu pietre în ferestre, au spart geamurile: „Ruşilor, plecaţi de aici! Ocupanţilor! Gata cu jefuitul nostru!". Dar el e tadjik şi a auzit astea. Şi copiii noştri au auzit."
Vorbind de dezastrul de la Cernobîl sunt printre foarte puținii români care au văzut norul radioactiv. Cred că ți-am mai spus pe 2 mai 1986 eram în tura a doua la reactor și pe la 4 d.a. toți detectorii au înnebunit, au crescut nivelul de mii de ori. Eram cu reactorul în funcțiune și am transmis la ofiterul de serviciu, iar directorul mi-a zis să nu opresc reactorul. Știam de la Europa Liberă de nor și i-am zis că este de afară! De ce spun că am fost printre cei puțini, la IFA reactorul era oprit pentru dezafectare și nu erau alte locuri care să măsoare nivelul de radiații în România, poate doar la Inst Meteo. Cernobîlul a fost detectat la CNE din Suedia, așa că eu ma fost în aceeași situație!
ȘtergereDe fapt, pentru restaurarea adevarului istoric, norul de la Chernobyl a fost detectat pentru prima data la Risoe Lab., in Danemarca. Danezii i-au questionat imediat pe suedezi - care aveau centrale nucleare la est de ei, din directia unde venea vintul. Astfel alertati, suedezii au facut masuratorile lor care apoi au fost acceptate, in mod incorrect, ca fiind primele detectii ale accidentului.
ȘtergereAdrian B.
Am văzut și la teatru un spectacol derivat din acea carte pomenită de tine.
RăspundețiȘtergere