Moartea unui dansator de tango de Stelian Tănase

Cum am promis am început să citesc câteva romane scrise de Stelian Tănase.

Citisem până acum doar cărţi de investigaţie istorică despre comunismul din România. 

Surpriza acestei cărţi a fost că ea pare a se baza pe documente istorice şi ar fi o continuare ficţională a investigaţiilor de arhivă.

Chiar tehnica de scriere a romanului Moartea unui dansator de tango este ca şi cum s-ar cita din arhive, ziare de epocă şi memorii ale vremii respective.

Scriind acest roman el se contrazice în afirmaţiile sale polemice, pentru că în fapt romancierul este un continuator al romanelor lui Marin Preda din vremea din prejma ultimului război, Delirul sau cartea de memorii Viaţa ca o pradă.

Dar cel mai izbitor pare a fi că este un scenariu complementar al filmului cu gangsteri al lui Sergiu Nicolaescu, Cu mâinile curate!

Pentru că mare parte a romanului lui Stelian Tănase corespunde cu epoca din filmul lui Nicolaescu. 

Eroul, personajul principal al cărţii nu este un comisar de poliţie, ci un interlop, Gogu Vrabete. Vrabete este un bişniţar avant la lettre, unul care se ocupa de bursa neagră, contrabandă, etc.

Gogu fusese un mare dansator de tango, dar face prostia să se mutileze la doctorul Weiss care-l operează la tendon şi-l lasă şchiop. Această operaţie era menită să-l ferească de înrolarea în Armata Română care urma să moară la Stalingrad, tendonul se refăcea de obicei, dar pe Gogu l-a pândit necazul şi a rămas şchiop.

S-a îmbogăţit recuperând cadavre din victimele bombardamentelor americane din aprilie 1944.  

Toţi interlopii Bucureştiului dar şi protipendada se întâlneau la localul Benito, după 23 august 44, Picadilly, şi finalmente Kremlin aparţinând lui Akim  Moni Refec. 

Dacă în filmul lui Nicolescu apar doar comuniştii şi acest comisar care se lupta cu interlopii Bucureştiului de după 23 august.  Acum în roman apare în plină splendoare  ocupaţia sovietică.

Gogu Vrabete era îndrăgostit până peste cap de dizeuza Larisa care împreună cu geamăna Katia, cântau şi dansau cu alt dansator de tango, Pedro, de fapt un român care era şi homosexual pe deasupra. 

În aceasta pegră abundă evrei, doctorul Weiss şi fetele lui, Grişa Schwartz, barmanul şi iubitul lui Pedro dansatorul de tango şi mai ales Marcel Nazarie, ziarist care lucra pe rând pentru presa legionară, apoi antonesciană, ca să fie descoperit evreu, trimis în Transnistria şi revenit, ajuns la Scânteia, şi finalmente scos din presă.

În localul de lux Benito este şi lume bună, generalul Buză (nu l-am identificat!), prinţul Mişu Banum as al aviaţiei româneşti, care-l întruchipează pe Bâzu Cantacuzino, mare crai şi afemeiat. 

Prietenul lui Vrabete este Jean Glonţ zis Cairo, un Dillinger local, care este spărgător de case de bani, magazine de bijuterii şi care în puşcărie l-a cunoscut şi protejat pe comunistul Teohari Georgescu. Acesta ajuns ministru de interne îi propune lui Cairo să dea lovituri din care să se finanţeze PCR!

Apar şi ceilalţi mahări comunişti în frunte cu Gheorghiu Dej, o altă bandă de gangsteri care nu se deosebesc cu nimic de gangsterii propriu-zişi.  

Normal, şi poliţia îl are reprezentat pe comisarul Ţepeluş, un supravieţuitor cu toate regimurile, carlist, legionari, antonescian şi finalmente comunist.  

Acum este la dispoziţie invadatorilor sovietici care sunt principalii tâlhari ai Bucureştiului, furând tot ce se poate fura.

Aici este marea diferenţă faţă de filmul lui Nicolaescu, comisarul este un supravieţuitor şmecher aflat la dispoziţia generalului sovietic Bubnov, şeful garnizoanei care ocupă Bucureştiul.

Acesta este găsit mort, este ucis de Olşevski,  rus albgardist ajuns la localul lui Refec şi tatăl gemenelor din Odessa, pedepsind pe bolşevic şi adunătura lui care-i violează fiicele. 

Vrabete îl vinde pe Cairo comisarului Ţepeluş contra a trei paşapoarte, dar este păcălit şi batjocorit.

Aşa că împreună cu Mişu Banu şi Larisa plănuiesc să fugă cu aeroplanul IAR al lui Banu, refăcut pentru un film sovietic Mosfilm cu aviaţie.  
Banu şi Larisa evadează, pentru că poliţia lui Ţepelus este păcălită de Vrabete la volanul unui jeep care deturnează pe poliţişti şi este finalmente împuşcat. 
Aşa moare dansatorul de tango din titlul romanului. 

Romanul păstrează atmosfera filmului lui Nicolaescu care surprinde foarte bine acea vreme de sfârşit de lume dintr-un Bucureşti postbelic, când nu era clar dacă mai vin americanii.

Au venit mult mai târziu...după 50 de ani!

Una peste alta este un roman interesant destul de bine scris, cu mult argo şi cu un limbaj licenţios ca al romanelor hard boiled americane, transpus pe româneşte în care abunde four letter words. 
Dar şi cu gafe precum uraniu 237, interesează doar cel fisionabil 235! Sau cu Bogart, scris şi Bogard, neglijenţe de corectură!