Recitind pe Marin Preda - Moromeţii volumul 2

Impresia puternică a primului volum din Moromeţii, m-a făcut să resping cel de-al doilea volum, care referea perioada de după război a poveştii Moromeţilor. Aveam şi o falsă memorie, îmi amintesc că citisem pagini din acest volum într-un  număr de prin 1967-68 al Vieţii Româneşti.

Ideea este că fiindcă acţiunea celui de-al doilea volum al Moromeţilor se petrece în vremea comunismului face din el un roman fals. Exista în mine şi prejudecata şcolară a nuvelei Desfăşurarea, scriere falsă şi conformistă cu realismul socialist.

Am avut şi parte de astfel de comentarii la primul volum, tot izvorâte din aceleaşi prejudecăţi.

Am citit cu aceeaşi plăcere şi interes şi acest volum.

Marin Preda păstrează marile sale calităţi de prozator şi este o volumul continuării logice a vieţii ţărăneşti de la Dunăre în anii comunismului.

Mi-a plăcut în mod deosebit şi descrierea primei zile de seceriş, la sfârşit de iunie, unde Marin Preda este şi un deosebit descriptiv al naturii, cum se face ziuă cum se trezeşte câmpia.

Romanul în acest volum este epopeea prin care ţăranului român în vremurile comunismului. Preda demonstrează că acest nou regim departe de a face dreptate are doar un scop ideologic, să distrugă pe ţăran, care este un mic proprietar şi astfel un duşman neîmpăcat al comunismului.

Romanul focalizează evenimentele din preajma anului 1950-51.

Tânărul Nicolae Moromete pe care tatăl l-a oprit să termine şcoala normală devine comunist, atras de notarul care apare după 1945 în sat. Nicolae face şcoala de partid şi devine activist. Decizia lui Nicolae este şi un act de revoltă împotriva tatălui său, rămas în paradigma ţăranului tradiţional, conservator, dar care păstrează libertatea gândirii. Se confirmă din nou atitudinea sa socratică, contemplativă a evenimentelor.

Nicolae este trimis în misiune în satul natal chiar la declanşarea secerişului pentru a asigura luarea cotelor din recoltă impuse ţăranilor.

Între tată şi fiu începe o dispută ideologică. Ilie, tatăl este un liberal, nu numai în opţiuni politice, dar şi în atitudinea faţă de lume, iar fiul îndoctrinat spune că s-a terminat cu proprietatea şi că în viitor toţi vor fi împreună la colhoz! Moromete nu mai poate înţelege de ce nu mai poate să-şi valorifice recolta de cereale la munte şi la baltă, pentru că regimul comunist i-a interzis asta.

Sunt două momente de climax în roman, revolta ţăranilor când autorităţile le impun cotele din recolta de grâu şi şedinţa de partid în care Bilă, cel care a declanşat revolta este exclus. Este foarte interesant acest moment la şedinţei de partid, pentru că lămureşte şi rezolvă multe din problemele satului. Biroul era condus de oameni intraţi în partid la indicaţia lui Aristide, fostul primar şi mare chiabur care dispăruse din sat, la fel ca Bălosu celălalt mare proprietar agricol al satului, în scopul de a bloca formarea colectivei!

Puterea este luată de un tânăr plin de frustrări, era văr cu alţi chiaburi, cu care avusese conflicte violente şi Vasile al Moaşii nu urmăreşte decât răzbunarea.

O echipă trimisă de partid începe să rezolve problema cotelor şi unul din cei care trebuiau să predea este descoperit că are încărcătoare de pistol automat. Fuge şi se îneacă în râul umflat de ploi. De acest incident este învinovăţit Nicolae Moromete şi este pe cale să fie exclus din PMR. Apelează la fostul notar, ajuns în Comitetul Central, care-l sfătuieşte să plece, să dispară, să se angajeze la Mogoşoaia la seră, să-şi completeze studiile şi să devină inginer horticol.

Romanul se opreşte în final la moarte tatălui, Ilie Moromete la care apare şi fiul căruia i se relatează ce s-a mai întâmplat în sat în lipsa lui în cei zece ani scurşi.

Între timp s-a înfiinţat gospodăria agricolă colectivă, împotriva căreia se luptase bătrânul Moromete. Şi aşa ţăranul rupt de  pe proprietate a început să-şi lucreze doar lotul personal, să muncească la oraş şi să fure din recolta pământului căruia îi fusese proprietar. Şi asta este raţiunea simplă a faptului că ţăranii au devenit clasa socială care ajuta pe studenţi şi elevi să culeagă recolta de porumb, etc.!

Marin Preda dă o explicaţie de ce în Teleorman au apărut măgarii. Vechii ţărani erau proprietari de cai, cu care desfăşurau activităţile agricole şi negustoria de cereale. Măgarul nefiind colectivizabil a devenit animalul de povară al zonei, caii sfârşind prin salamurile italiene.

Tragedia prin care ţărănimea română a fost distrusă de comunism a avut repercusiuni şi după decembrie 1989.

Cam în primii 10 ani de după ce foştii ţărani şi-a reprimit pământul nu au ştiut ce să facă cu el. Tehnicile tradiţionale nu mai mergeau, aratul cu calul era un anacronism de cel puţin 50 de ani. Cei în vârstă, acum din generaţia lui Moromete fiul nu mai erau în stare să-l muncească. Un hectar, două trei nu sunt rentabile, cât nu sunt valorificate superior. Eu, constat din drumurile prin câmpia dintre Piteşti şi Bucureşti că de câţiva ani se lucrează şi pământul nu mai este pârloagă. Este o ofertă de produse agricole la preţuri derizorii care reuşesc să alimenteze o populaţie urbană unde preţurile energiei s-au aliniat la cele din UE, fără ca veniturile să fie nici pe departe echivalente. Mai sunt multe de făcut în agricultura României. Am văzut cum satele din josul Oltului produc legume de cea mai bună calitate în solarii dar nu este dezvoltat sistemul negustorilor care să valorifice! 

Este pe cale să reînvie o clasă de agricultori, care însă nu mai are legătură cu Moromete şi ai lui, ţăranii tradiţiei româneşti.