sâmbătă, 28 decembrie 2013

Rafinament şi savoir vivre

Guy Martin
Recunosc că mă uit din când în când la tv5. Este programul de televiziune în limba franceză. Si nu am nimic de pierdut! De ce tv5? Pentru că este programul în limba franceză a celor cinci ţări care au limba franceză, limbă oficială.
Păi care sunt? Franţa, evident, pe urmă Belgia, Elveţia, şi Quebec – Canada, cu Radio Canada şi cu accentul ăla ciudat şi nazal al francezei.
Dar oare care este a cincea? Recunosc că a trebuit să-mi storc creierii şi în fine mi-am dat seama. Vă spune ceva RTL? Este Radio Television  Luxembourg, pentru că şi în micul ducat franceza este limbă oficială, alături de germană şi luxemburgheză! Luxemburgheza ar fi dialectul saşilor din zona Sibiu Sighişoara!

Dar să lăsăm chestiunile lingvistice. Azi am avut norocul să-mi lipesc ochii între 3 şi 5 d.a.(ora Bucureştiului) de acest program. Şi nu am avut ce pierde!

Primul film documentar îl avea protagonist pe celebrul chef Guy Martin, patronul Grand Vefour, restaurant Michelin de două stele, lângă Palais Royal, vis-a-vis de Louvre. S-a deschis şi în Bucureşti un restaurant sub patronajul acestui chef, închis între timp şi redeschis sub numele l'Atelier la hotelul Epoque, de lângă Cişmigiu (http://www.latelier-restaurant.ro/).

Guy Martin se afla în Maroc pe urmele uleiului de argan. De acest ulei am auzit de la Adriana. Este un ulei special care se foloseşte în bucătăria fină, dă gust deosebit peştelui şi mai ales în industria cosmeticelor. Arganul este un copac sălbatic, asemănător cu măslinul care creşte sălbatic în sud-vestul Marocului de la poalele muţilor Atlas 
Nucile de argan sunt culese şi lăsate să se usuce. Toate operaţiunile de a produce acest ulei sunt realizate de femeile berbere din zonă. Ele încep să le spargă cu piatra, miezul fiind asemănător cu alunelor. Sunt curăţate de impurităţi şi apoi sunt coapte într-un cuptor. după coacere seminţele de argan se macină într-o moară de piatră, transformându-se într-un lichid vâscos care este frământat cu mâna şi se adaugă apă în turtă care duce la eliminarea uleiului. Uleiul acesta este foarte scump, calculându-l după cât a dat Adriana costă în medie cam 200 Euro/litru.
Guy Martin a gustat din calitatea uleiului la o salată de legume pregătită de Chef Ahmed Handour de la restaurantul Heure Bleue Palais din Essaouira, port la Atlantic.

Partea a doua a documentarului este dedicată fermei de capre a domnului Abderazak Khoubbane, fost profesor universitar descendent al caidului care stăpânea kasbahul care controla drumul caravanelor din munţi spre ocean. Acesta a fondat acolo o brânzărie de capră în stil francez şi o fermă cu legume bio. Guy Martin şi-a creat astfel o sursă de produse naturale care să le distribuie prin renumitul său restaurant parizian.

A urmat un alt documentar despre şampanie. Şi unde se filma acest documentar? În zona de marne şi calcare din jurul Reims care alcătuieşte celebra regiune a Franţei numită Champagne. Aici călugărul Dom Perignon a inventat celebra şampanie, care îi poartă numele. Beciurile în roca calcaroasă au fost preluat din secolul al XVIII-lea de familia Taittinger, care este cea mai renumită marcă de şampanie de astăzi. Ultimul Taittinger a reuşit să răscumpere proprietatea de la un fond de investiţii, evident american cu 600 milioane de Euro. Ei continuă să facă cea mai bună şampanie din lume. Însă este interesant că dacă Taittinger este un colos, există şi producători independenţi de la care Taittinger cumpără struguri, cum este domnul Champion care are vii în zona Blanc de blanc! Şi mai apar şi alţi producători care cu ocazia unor întâlniri consumă şampanie cu hering cu cartofi. Am văzut şi un alt mare chef care testa şampaniile pentru restaurantul său, testând o şampanie rose, ce părea extraordinară! Mai apare Taittinger împreună cu clienţii săi la o masă, clienţii fiind toţi cu trăsături extrem asiatice, japonezi, coreeni şi mai ales chinezi!
Sunt destui acum dispuşi să dea un ban bun pe produse de foarte bună calitate. 

Şi asta m-a dus cu gândul la noi. Deja în România poţi găsi vinuri care nu sunt cu nimic mai prejos de cele franţuzeşti sau italiene. Şi potenţialul în acest domeniu este încă mare. De fapt lecţia franceză este că se pot face bani buni din produse de calitate foarte ridicată. Chestiunea este ca  să putem să realizăm calitatea produselor cu care să concurăm pe o piaţă care este în creştere.

Pe de altă parte produsele de acest tip pe care vinde franciza Comtesse du Barry, de lângă Ateneu sunt  accesibile în România unei zone reduse de consumatori, a celor cu bani mulţi şi dispuşi să cheltuiască pe aceste lucruri.  

4 comentarii:

  1. Cred că în București uleiul de argan (vîndut în ambalaje cam mici) revine cam la 80 euro/L.

    RăspundețiȘtergere
  2. Astazi iar,
    La Telejurnal,
    Astazi iar,
    La Telejurnal,
    Astazi iar,
    La Telejurnal,
    Am vazut cascaval !
    Astazi iar,
    La Telejurnal,
    Astazi iar,
    La Telejurnal,
    Astazi iar,
    La Telejurnal,
    Am vazut cascaval !
    M-am uitat si la program,
    Dar n-a mai aparut,
    Desi am stat
    Pina s-a terminat,
    Dar n-are nimic:
    Miine iar,
    La Telejurnal,
    Miine iar,
    La Telejurnal,
    Miine iar,
    La Telejurnal,
    Am sa vad casca-
    Am sa vad casca-
    Am sa vad casca-val!
    Cascaval !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca Napoleon ar fi fost roman, atunci toti idiotii de francezi (impreuna cu restul lumii) ar fi savurat vinurile de Vrancea sau de Murfatlar iar Chef Ahmed Handour s-ar fi numit Ghita macelaru' si ar fi lucrat nu la restaurantul Heure Bleue Palais din Essaouira, port la Atlantic, ci la Hanul lui Manuc, colea, pe malu' Dambovitzei.
      In plus, frumoasa frantuzoaica din fotografie ar fi fost amarata de Dragusanca, sau Bahmuteanca, sau cine stie ce alta fufa "prelucrata".

      Dar cum Napoleon a fost francez, n-avem decat sa ne uitam lung la Dom Perignon si la Taittinger si sa ne bucuram, macar din ce citim, de ele....

      Paul

      Ștergere
    2. Si in cazul Sampaniei, Francezii au furat si apoi au vandut produsul sub nume propriu. Englezii de fapt au fost primii ce au apreciat/cumparat/si facut posibila sampania. Mai mult, Dom Perignon (care iata, este mai veche) incerca sa gaseasca o metoda tocmai sa opreasca fermentarea vinurilor dulci din regiune. Oricum, tehnologia sampaniei este inventata tot de un Englez care descopera metoda adaugarii de zahar inainte e a doua fermentare.
      Alte furturi celebre: Pate de Fois Gras care e nemtesc din Alsacia fi Rhein. Probabil evreii sunt cei ce l-au adus din Roman Imperiala. Croissantul este cornul Vienez copt in cinstea lui Jan Sobieski a doua zi dupa Victoria acestuia impotriva turcilor.
      Mayoneza este spaniola (Salsa de Mahon, de la Port Mahon in Minorca). Aluatul "frantuzesc" este german (v Linzer). Melcii burgunzi (germani) iar Marrons sunt di Piedmont (ca si trufele) iar maccarons vin din Italia cu Caterina de Medicii. Gelato ibdem. Cafeaua cu lapte de la Viena.
      Cu adevarat francez (dar nu foarte rafinat desi cateodata deosebit de bun) este ratatouille. M

      Ștergere