Recitind pe Marin Preda - Moromeţii vol. 1

Am recitit după mulţi ani Moromeţii.

Cred că volumul 1 merită recitit, volumul 2, după cum îmi reamintesc este o completare cu minciunile colectivizării.

Atunci când am citit prima dată Moromeţii, la 17-18 ani, pentru şcoală, a fost una din cărţile care mi-au  consolidat încrederea în literatura română. Acum recitind romanul după 46-47 de ani pot să afirm fără ezitare că este o CAPODOPERĂ!

Plăcerea primei lecturi se lega de amintirile copilăriei mele munteneşti, la Aluniş, Slănic, Prahova. Chiar dacă ai lui taică'miu erau oameni de la deal, obiceiurile erau foarte asemănătoare! Şi eu stăteam împreună cu verii, verişoarele mele, unchiul Vasile şi tanti Sultana în jurul unei mese rotunde, mici cu scaune minuscule şi întingeam în tigaia din mijlocul mesei. Şi trebuia să mâncăm, repede ca să prindem ceva, la atâtea guri. Adriana mi-a spus că, probabil, de atunci mi-a rămas obiceiul să mînânc repede şi hulpav!

Dar să las amintirile personale.

Marin Preda reuşeşte să suprindă cu o extraordinară acurateţe şi talent viaţa ţăranului de la Dunăre, din Vechiul Regat, din România interbelică.

Sunt aproape uluit de data apariţiei romanului, suntem în plin obsedant deceniu, se întâmpla în 1955! Probabil că şi cenzorii, în fond oameni şi ei de la ţară au fost surprinşi de frumuseţea şi autenticitatea romanului.  Câtă diferenţă între Moromeţii şi Desculţ al lui Zaharia Stancu, conjudeţean a lui Preda, dar cu un roman mincinos şi ideologic. Sunt absolut stupefiat cum nu au detectat încărcătura subversivă a romanului. Părerea mea este că Preda reuşeşte să surprindă anumite constante ale spiritului românesc, precum marii noştri clasici, a scriitoriilor autentici şi de mare valoare din orice literatură.

Personajul Ilie Moromete este o chintesenţă a spiritului de la Dunăre, probabil idealizat, dar cu multe calităţi specifice acestei naţii.

Esenţial pentru aceşti ţărani era că  aveau calitatea de proprietari care le dădea o libertate pe care nu o mai avuseseră niciodată în istorie. 

Aveau de aici libertatea taclalei, făceau politică şi aveau preferinţe. Moromete era liberal georgist, de ai lui Brătianu, însă ţinea o mare stimă pentru Nicolae Iorga, probabil şi datorită legislaţiei conversiei datoriilor agricole, Cocoşilă era ţărănist, etc.

Poiana lui Iocan este într-adevăr o mică agoră ţărănescă în care Moromete era raisonneur-ul, ironia sa este muşcătoare la adresa politicii româneşti de atunci, nu cu mult diferită de cea de acum! Toţi se temeau de venirea legionarilor, care vor desfiinţa partidele, asta este iarăşi o chestiune subversivă, pentru că nu legionarii, ci comuniştii au desfiinţat viaţa politică din România.

Romanul contrazice şi mitul consolidat că nea Gheorghe şi ţaţa Floarea, de astăzi sunt ignoranţi politic, în condiţiile de acum ale unui acces nelimitat la informaţie prin radio, televiziune şi internet chiar. Şi asta în pofida celor 45 de ani de represiune comunistă şi lipsă a disputelor politice din democraţie.

Alte obişnuinţe ale  omului moromeţian erau înjurăturile şi poreclele. Cocoşilă folosea savurosul eşti prost şi mănânci căcat! În care mă recunosc şi eu şi amicii când ne iau nervii, precum şi înjurătura naţională de mamă! Personajele moromeţiene au porecle, unele deja sunt nume de familie, dar cum să nu te ia râsu’ de Năstase Besensac sau de curiosul Marmoşblanc, numele faimoasei bănci atribuite unui ex-cheferist!

Moromeţii confirmă, din păcate, că doar din politică te poţi îmbogăţi şi personajul întruchipat de primarul Aristide confirma din plin. El este un mini-baron local, are relaţii la pretura plăşii, la jandarmerie şi poate face legea cum vrea el. Corupţia este o tară veche la români.

O altă problemă actuală şi acum este starea învăţământului. Dacă atunci statutul învăţătorului era foarte apreciat, era una din figurile emblematice, din cele mai respectate ale satului, comunismul l-a transformat într-un politruc şi activist, obligat să răspândească minciunile bolşevice. Legile lui Haret privind învăţămîntul primar a făcut din majoritatea românilor persoane ştiutoare de carte. Pot da mărturie prin părinţii mei, oameni săraci, de la ţară. Tatăl meu avea un scris frumos caligrafic, făcuse în sat 5 clase primare şi 2 clase de Şcoală de Meserii, mama avea doar 4 clase şi scrisul ei  nu era aşa de elaborat, dar scria scrisori şi le citea pe cel primite.Tata era abonat la România Liberă, cred că din opoziţie nu se abonase la Scânteia! Şi România interbelică avea un sistem de învăţământ profesional şi de şcoli normale, şcoala pe care a absolvit-o şi strălucitul autor al Moromeţilor. Problema cea mai mare era că erau mulţi copii, şi că unii dintre ei nu puteau urma şcoala din cauza obligaţiilor agricole ale familiei.

Altă problemă actuală era şi legată de sistemul de sănătate. Sănătatea suferea atunci de o lipsă dramatică de personal, era un medic arondat la mai multe comune, iar ca să se interneze la sanatoriu Boţoghină îşi vinde pământul, deci şpaga era aceeaşi constantă.

Văzând o poză cu Bucureştiul interbelic m-a izbit poza cu olteanul în picioarele goale. Şi mi-am reaminti brusc, că toată copilăria am petrecut-o în picioarele goale, cu tălpile pline de mărăcinii dealului unde mergeam cu vaca împreună cu verii. Aşa era şi bietul Niculae cu epopeea lui cu Bisisica, oaia nebună. Ţăranii lui Preda aveau doar iarna vreo pereche de bocanci, din aceeia fabricaţi de faimosul Mociorniţa. Ţăranii lui Preda sunt oameni extrem de prost îmbrăcaţi, se folosesc mult resursele proprii, lână, cânepa, oamenii sunt cam zdrenţăroşi, doar Victor Bălosu, fiul legionar al lui Tudor chiaburul are haine orăşeneşti, poartă pantaloni bufanţi de golf, cum l-am văzut şi pe tata într-o poză de tinereţe, el ajunsese deja la oraş şi se îmbrăca orăşeneşte!

O mare surpriză a avut Neagu Djuvara când s-a reîntors în România după 45 de ani. Ţăranii din vremea tinereţii lui, slabi şi emaciaţi dispăruseră. Romanul Moromeţii ne lămureşte de ce erau aşa ţăranii interbelici. Munca câmpului este grea, să dai la sapă la porumb, la secere la grâu cer eforturi care consumă multă energie. Ce mâncau ţăranii în vreme de vară? Păi ştir şi lobodă în principal şi ceva lapte. Cum să te îngraşi din astea. Porcul se consuma rapid, iarna şi vara câte un pui în oală era un eveniment! Aici am şi eu aceleaşi amintiri ale copilăriei, de bază era ciorba de lobodă dreasă cu lapte acru. Mai pescuiam eu pe gârlă cu leasa ceva peştişori, murgoi, clenişori care, făcuţi cu mălai erau delicatesa prânzului alunişan! 

Viaţa la ţară este dură se munceşte mult, sunt conflicte şi bătăi. Nu mă refer la corecţia suferită din partea tatălui dată fiilor Paraschiv şi Nilă, ci de bătaia care o ia pândarul moşiei de la Achim, fratele lui Nicolae, care fusese bătut de acesta. Apoi bătaia dintre Ţugurlan şi Tache, fiul primarului Aristide care-l bătuse pe Ion al Lui Miai că acesta depistase că morarul Tache îi fura pe oameni la făină. Tache un tip voinic însă este bătut de vigurosul Ţugurlan, care-l bate şi pe jandarm, chemat să aplaneze conflictul. Jandarmul nu vrea să-l reclame, în schimb Aristide se răzbună şi Ţugurlan merge la puşcărie.

Altă problemă centrală este pământul insuficient. Cu toate că Moromete are două loturi adică 14 pogoane, 7 hectare adică, considerat mijlocaş de comunişti, abia se descurcă! Moromete face doar agricultură de subzistenţă, mai este multă cale până la apariţia fermierului. Are probleme cu fonciirea (impozitul funciar) , statul român avea astfel o sursă importantă financiară din acest impozit, are probleme şi cu banca. Unii dintre sunt fără pământ, cum este Ţugurlan şi obligat să muncească în parte la moşie. În sat apăruseră deja unii care vor fi consideraţi chiaburi. Personajele bogate din roman sunt în genere indivizi rapace, lacomi şi fără scrupule, cum este vecinul lui Moromete, Tudor Bălosu, sau primarul Aristide. Evoluţia organică a agriculturii româneşti a fost stopată de comunism şi de abia acum se reia acest ciclu normal de dezvoltare. Ţăranii lui Preda sunt demult istorie, unii sunt atât de bătrâni, că nu mai pot lucra pământul la care au ţinut şi pe care l-au iubit. Ţăranii lui Preda nu mai sunt, spiritul lor însă rămîne şi nu te miri dacă în peregrinările la ţară să dai de înţelepciunea şi bunul simţ ale unui nou Moromete. Este chiar înviorător acest lucru într-o mare de prost gust, de mitocănie şi lipsă de civilizaţie pe care au adus-o descendenţii lui Moromete la oraş.

Am citit acest roman cu nespusă plăcere şi cu o mare emoţie!

Moromeţii lui Preda este din operele fundamentale ale literaturii române!
P.S. Vreau să mai adaug ceva....
Trăiesc de aproape 40 de ani în Piteşti şi geografia moromeţiană mi-e foarte bine cunoscută! Am fost în zona limitrofă cu Teleormanul Siliştei Gumeşti, la Miroşi, Ungheni, Izvoru unde am fost înainte de '89 la pescuit prin bălţile câmpiei, politic după, trecând prin Costeşti şi apoi să revăd târgul pe unde Nicolae a văzut din car Piteştiul. Am fost în câmpia cojanilor şi apoi prin satele mocanilor din vecinătatea musceleană şi a Curţii de Argeş. Acest lucru adaugă o nuanţă sentimentală la lectura Moromeţilor.