Parga - vacanţă în Grecia

Anul acesta am fost din nou la mare în Grecia. Ca de obicei, Adriana este decidenta, îi place să schimbe locul.  De data asta a nimerită foarte bine. Nu mă pot plânge  că locurile anterioare ar fi fost nepotrivite. Am fost pe rând în Creta în 1997, apoi în 2002 în vizită din Turcia, Kuşadasi în insula Samos al beiului Ion Ghika.

În 2005 am fost la Paralia Katerini cea mai populară plajă pentru românii care vin în Grecia. Din 2009 venim în Grecia anual, atunci am fost în insula Tassos, în 2010 în Halkidiki pe braţul Kasandra, iar în 2011 pe braţul din mijloc, Sithonia, la Sarti chiar în faţa muntelui Athos. Anul trecut am făcut eroarea unei vacanţe la Mangalia şi ne-a ajuns.

Vacanţa am contractat-o la Viorel, agentul nostru de turism pentru Hello Holidays.

Drumul

Am plecat pe 16 iunie 2013 pe la 11 din Piteşti cu un van până la Bucureşti. Din faţa Academiei Militare (mai nou Universitatea Naţională de Apărare Carol I) ne-am urcat în autocarul care urma să ne ducă în Grecia, care a plecat din Bucureşti la ora 13. Eu aveam de citit la Zenul lui Cărtărescu, aşa că doar Adriana a auzit discuţiile neghioabe a două babe aflate în spatele nostru. Deh, în Grecia nu merg numai criticii literari!

Ne aflam pe un drum lung. Am traversat Bulgaria timp de 8 ore şi am intrat în Grecia, la Promahonas pe la 23.30. Am mers pe autostrada neterminată până după Serres şi apoi pe drum pe lângă Salonic şi apoi Veria am luată pe noua autostradă care se termină la Igumenitsa, portul grecesc de la Marea Ionică care face legătura cu Brindisi. Spre surpriza mea ulterioară am constatat că autostrada de la Salonic spre Atena nu este gata, pe valea Tempi între munţii Olimp şi Ossa se lucrează încă la un mare tunel. Abia atunci am înţeles logica grecilor de a face autostrada din nordul Greciei între estul spre Turcia şi vestul la Marea Ionică. Astfel toate camioanele din Orientul Apropiat şi Turcia pot merge pe autostrăzi foarte bune spre portul ionic şi de acolo pe feribot la Brindisi unde se pot duce în restul Europei pe autostrăzi. Se ocoleşte astfel porţiunea Bulgaria România care sunt lipsite de autostrăzi pe mari porţiuni. Îşi scot bani pe plăţile date pe autostradă la punctele de toll şi un camion, autocar face 8 Euro.

Noaptea, pe această autostradă spectaculoasă, care traversează Munţii Pindului n-am putut închide ochii şi aşa am văzut tunelurile nenumărate vreo 30 după mine, unul lung de cam 5 km care urca, cobora, lua curbe, probabil funcţie de relief şi direcţie. Am ajuns cam pe la 4 dimineaţa la Ioanina.

De Ioanina este legată figura legendară a lui Ali Paşa. Ali Paşa a fost la sfârşitul secolului XVIII şi început de secol XX un fel de guvernator independent de sultan. A debutat luptându-se culmea, contra lui Pasvantoglu (Pazvante al nostru) ca apoi să stăpânească Albania şi Epirul în alianţă cu haiducii greci. Se alia, funcţie de situaţie, cu Napoleon, apoi cu englezii. Apare în romanul lui Alexandre Dumas Contele de Monte Cristo, ca fiind trădat de un ofiţer francez şi pedepsit de conte.

De la Ioanina am luat direct pe o şosea care merge spre sud ca să ajungem la Lefkada, insula unde mergea majoritatea turiştilor. Am ajuns într-o zonă de câmpie cu pământ lutos roşu, unde se practica agricultura de solar. Cultivă grecii roşii la solar mai ales dar şi alte legume. Ajungem într-o zonă mlăştinoasă pe lângă un golf mare şi în fine la Lefkada. Această insulă este legată de continent printr-un pod mobil, deci practic este o peninsulă. Lângă pod este o cetate veneţiană care controla zona. În apropiere de Lefkada se află faimoasa insulă Skorpios care a aparţinut lui Onassis. Umblăm prin Lefkada să lăsăm turiştii şi să-i recuperăm pe cei care şi-au terminat sejurul. În fine pe la 10 dimineaţa o luăm spre nord să ajungem în Parga şi după cam o oră ajungem la destinaţie. Drumul are şi un punct de toll chiar dacă este o şosea obişnuită şi un tunel. Mergem pe o şosea pe marginea Mării Ionice printr-o zonă abruptă şi muntoasă cu puţine locuri de plajă. Trecem pe lângă Preveza, unde se află un aeroport la care vin avioanele din zona coastei ionice a Greciei de nord. Trecem printr-o zonă mlăştinoasă cu aspect cu aspect deltaic care este zona de vărsare în mare a râului Acheron, care apare în legendele Greciei antice ca locul unde se intră în Hades!

Imediat ajungem la Parga aflată într-o zonă la fel de muntoasă. Coborâm din autocar după vreo 23 de ore de mers cu gleznele umflate.

Parga

Fortăreaţa veneţiană

Parga este un fost sat, devenit o spectaculoasă zonă turistică. Noi vom sta lângă şosea la Studio Limona. Studio Limona este cam cum era la gazdă la 2 Mai pe vremuri, cu deosebirea confortului incomparabil. Proprietăreasa este o grecoaică cam spre 50 de ani, plinuţă, vopsită roşcat. Este o clădire cu  parter şi două niveluri în care se află cam 20 de studiouri.

În studioul Limona erau obişnuiţi englezi, aşa că am citit şi eu o carte din biblioteca în aer liber de la etajul 1, un roman istoric pe care l-am prezentat deja.

De fapt Parga este o staţiune preferată de englezi care domină numeric, nordici, norvegieni, finlandezi, suedezi. Probabil sunt atraşi de pitorescul locului şi aerul rustic, cumva. Mai sunt apoi slovaci, sârbi şi macedonenei.

Garsoniera noastră de la etajul 2nu foarte largă, dar este confortabilă. Are nişte imperfecţiuni la baie, nu este perdea la duş şi apoi am fost avertizaţi de gazde ca hârtia igienică să o aruncăm la coş, era şi un afiş în englezeşte, pe care l-am ignorat iniţial. De fapt în toată Grecia există această obsesie, probabil că au probleme cu canalizarea. Avem şi o mică bucătărie cu frigider, pe care Adriana a reuşit să-l bage în priză, nu fusese bine conectat şi plită electrică pe care Adriana a refuzat să o folosească, inclusiv la prăjit pâinea, cum făceam la Sarti. Deosebirea faţă de Halkidiki, unde eram într-un regim de hotel cu autogospodărire strictă, aici la Parga, fata gazdei de cam de 20 şi ceva de ani avea grijă de curăţenie, schimba prosoapele şi închidea obloanele de la uşa balconului să fie răcoare în cameră. Dar aveam un balcon mare şi generos care privea spre cele două grădini ale vecinilor şi spre clădirea studioului vecin. Cu balconul am descoperit grădina grecului, care este mirobolantă! Are pomi fructiferi, lămâi, lime - lămâile verzi portocali, piersici, dar în primul rând solarul unde se văd iţindu-se roşiile.

 Roşiile cele mai ieftine sunt 1 Euro kilul dar ajung şi la 2,5 Euro. Cred că v-aţi dat seama că ne-am orientat la ieftine pentru micul nostru dejun. Ne-am cumpărat şi brânză, de tip telemea,  nu Feta, apoi am luat pateu, salam şi conserve de carne. Am căutat măslinele cele mai bune, nu din cele la saramură, ci acelea care se ţin în ulei şi se usucă la soare ca prunele uscate pe care le-am găsit doar ambalate. Iaurtul era din acela grecesc foarte gustos şi bun. Ne luam pentru seară bere sau vin care le ţineam la frigider şi evident apă minerală sau plată.

După duşul binemeritat de lunga călătorie prin munţii Greciei am ieşit în oraş să-l descoperim. În zona noastră toate studiourile, micile hoteluri erau înconjurate de grădini. Eram aşezaţi mai sus faţă de centru. Parga este înconjurată de munţi acoperiţi de măslini. Inclusivi gazda era proprietăreasă de livadă de măslini. Măslinele de Parga sunt potrivite pentru ulei, nu pentru mâncare, alea sunt de la Kalamata ni s-a spus.

Am coborât spre plajă când treci de clădiri zonei centrale cu magazine, marketuri, kebăbării (în greceşte suvlaki) ajungi pe esplanada portului plină de taverne. În faţa este portul destul de mic cu o dană de amarare. În dreapta se vede un promontoriu stâncos de vreo 50 de metri. Pe vârful promontoriului se află o cetate veneţiană foarte bine întărită care le-a dat mult de furcă turcilor să o cucerească. Chiar în faţa promontoriului, spre stânga se află o insuliţă stâncoasă, cam la 300 de metri de mal. Pe vârful ei se află o altă fortăreaţă, ruinată acum, pe care am descoperit în aventura mea în înot spre ea. Aceste două fortăreţe făceau imposibilă intrarea în acest mic golf inamicul fiind prins între două focuri. La baza insuliţei se află două mici bisericuţe ortodoxe şi un izvor cu apă limpede care asigura setea celor din fortăreaţă. În continuare, spre stânga chiar în faţa plajei Krioneri se aflau alte stânci insulare la aceeaşi distanţă care închideau plaja şi dau un farmec deosebit locului. Plaja era cu nisip, dar şi cu pietricele mici, ca la Pozitano, Italia, preferabile nisipului.

Adriana era înfometată şi mă bătea la cap să ne oprim să mâncăm. Ne-am oprit chiar la taverna aproape de colţul care-l dădeai spre plajă. Motivul a fost că spunea că ne servesc cu mâncare tradiţională grecească. Şi nu ne-a părut rău. Am devenit dependenţi de taverna Bacco-Bahus. Taverna aparţine lui Emilios, care este bucătar şi unul din chelneri este Lefteris, fiul său. Mama sa s-a prăpădit, figura sa de femeie frumoasă era în mijlocul unor fotografii cu vizitatori ai cârciumii. Aceste lămuriri ni le-a dat, evident Lefteris, care stăpânea bine engleza. Taverna avea şi un agăţător, tot chelner care te invita să vizitezi locul. A fost restaurantul perfect!  Aici am mâncat o salată de vinete cu maioneze excelentă, zilnic luam faimoasa salată grecească, cu bucăţi de roşii tăiate mari şi castravete   lunguieţi şi mai neutru decât castraveciorul autohton, ardei gras şi bucăţi mari de brânză telemea presărată cu oregano şi generos stropite cu ulei de măsline. Acest ulei de măsline, din care Lefteris mi-a făcut cadou o juma' de litru, era de la vecinul de alături cu magazin cu obiecte de plajă, unde era angajată o olandeză, care era şi  fabricant de ulei din livada proprie. Urma apoi felul principal unde ne-am delectat papilele gustative cu toate bunătăţile greceşti, cotlete de miel, grătare, cu brânză la cuptor, suvlaki, excelente sardele, sau kalamar pane. O porţie era clar pentru două persoane, nu exagerez sunt mâncău şi nu mă încurc, de fiecare dată plecam mai mult decât sătul. De băut am cerut exclusiv vinul Retsina, cu gustul de răşină şi apă plată, puse la frapieră, da, clasica frapieră! Lefteris ne servea apoi cu un supliment de salată de fructe proaspete şi ne întreba de un Uzo, dacă vrem şi pe care nu l-am refuzat niciodată! Acestea din urmă erau din partea casei. Nu reuşeam niciodată să depăşim suma de 25 de Euro, dată cu bon fiscal! Aici stă secretul tavernei greceşti, ei se străduiesc să pleci satisfăcut de la masă, ai noştri cum să te fenteze. Ar trebui să importăm pe litoral şi prin Bucureşti nişte manageri greci de cârciumă! Când îi vezi îţi vine a crede ce spune Simion Dascălul în interpolările lui la cronici cum că ne tragem din hoţii romani exportaţi pe plaiurile mioritice.

Eu şi Lefteris Papachristodulos

Mi s-a consolidat părerea că grecii sunt toţi particulari, mici intreprinzători, negustori pricepuţi. Bine că nu s-au blagoslovit cu comunismul, pe care şi l-au dorit unii după 1944. Un  mic afacerist cu studio de închiriat face net cam 36000 Euro pe an, bani care-i permit un trai decent. La market, de obicei, îmi dădeau  rest cu unul doi eurocenţi mai mult.

Surpriza neplăcută la plajă a fost că pentru umbrelă şi şezlonguri se percepea o taxă de 8 Euro. M-am enervat şi m-am dus la un magazin am cumpărat o umbrelă de soare şi o saltea gonflabilă pentru Adriana care m-au costat 14 Euro cu discount de la grec.

În fiecare dimineaţă ne luam câte un frape, doar când a fost o chelneriţă cunoscătoare doar de greceşte am băut ness cald. Chiar în faţa plajei era această cofetărie bar şi care avea şi plaja închiriată dar nu făceau ca la Sarti în contul frapeurilor să stai pe şezlong. Aveau în schimb la un subsol o toaletă extrem de curată, care mirosea plăcut tot timpul.

Am făcut plajă şi ne-am înnegrit, am înotat în apa care era răcoroasă comparativ cu aerul foarte cald, erau temperaturi la 37 C. Nisipul devenea atât de fierbinte, aşa că pe la 2  părăseam plaja să mergem la masă iar apoi la noi, la hotel. În aventurile de înotător am ajuns la stâncile insulare şi într-una din zile am descoperit cu oroare că stânca la care am ajuns era plină de arici de mare. Am încercat să mă îndepărtez dar tot am atins unul pe marginea tălpii şi mi-ai intrat în piele vreo 15 ace. Am avut o noapte cu dureri de la veninul ţepilor, dar Adriana m-a trata cu Baneocin, un antibiotic şi m-a lăsat durerea. Acum că a trecut cam o săptămână mă mai doare când apăs pe locul respectiv. Adriana intenţionează să mă trateze greceşte, adică să pună pe piele ulei care să o înmoaie şi apoi prin apăsare să-i scoată.

Seara ieşeam la plimbare şi cumpărături şi aşa am descoperit un loc cu îngheţată foarte bună. Aveau amarena, pe care o ştiam de la italieni, îngheţata de cireşe amare, pe care o completam cu îngheţată de alte soiuri, ciocolată, sau cea cu cremă de brânză cu căpşuni. Şi aşa am ajuns acasă cu 3 kile în plus!

La plecare am luat şi ulei de Parga, două bidonaşe de un litru,  sperăm de aceeaşi calitate cu cel al lui Lefteris, pe care Adriana mă acuză că-l consum în exces la micul dejun în salata mea grecească!

Pozele le-a aranjat Adriana ca să le puteţi vedea!

https://picasaweb.google.com/neguta13/PargaGreece2013?authuser=0&authkey=Gv1sRgCOCuoqrp16Kw0gE&feat=directlink

Corfu

Ne-am hotărât pentru o ieşire în Corfu. Agenta englezoaică de la firma de turism ne-a spus că avem un discount şi ne costă 30 Euro de persoană. Nu sunt sigur că nu era o tromboneală, pentru că vecina noastră, o doamnă de Suceava, care a făcut cam toate excursiile propuse ne-a spus că a costat-o 37 de Euro inclusiv cu vizita la palatul Împărătesei Sissi, cu autocarul. S-a plâns că a fost o păcăleală şi că palatul era închis şi s-a ales doar cu vizita până acolo.

Joi dimineaţa la 8.30 eram pe vaporul de Corfu. Acum ar trebui să dau câteva explicaţii de spre Marea Ionică. De ea am dat în vizita în Sicilia la Taormina, Agrigento şi Siracusa. Ei bine, la un moment dat Marea Adriatică aproape se închide prin faptul că tocul cizmei italiene se apropie de coasta Albaniei, ca după aceea malurile să se depărteze ca o pâlnie. Coasta vestică a Greciei cu Peloponezul  şi sudul coastei italiene cu  Sicilia formează această mare este altă denumire a grecilor, ionienilor. Ştiţi cele trei stiluri ale arhitecturii Greciei antice, doric, ionic şi corintic. Şi Manolescu le-a folosit pentru clasificarea romanului modern.

Corfu, sau Kerkira se află chiar la începutul de nord al Mării Ionice, în apropierea coastei albaneze şi controlează accesul spre Adriatică. De aceea a fost cucerită de veneţieni şi fortificată. A fost asediată de trei ori de turci, de două ori în  anii 1500 şi ultima oară în 1715 dar a fost apărată de un prusac, contele von der Schulemburg! Are o statuie în oraşul Corfu. Corfu este astfel singurul loc din Grecia care nu a fost sub stăpânire otomană. La cucerirea Veneţiei de către Napoleon Corfu a trecut în stăpânire franceză, dar evident după Waterloo a revenit englezilor care au administrat Insulele Ionice, predându-le grecilor după independenţă. Ea a fost în administrarea lordului Guilford care a fondat Academia Ionică pentru învăţământ superior al grecilor. Altă personalitate cu statuie a insulei este Ioannis Kapodistria, născut acolo ajuns guvernator al Insulelor Ionice independente, şi prim minstru al Greciei independente şi ucis într-un atentat.

Numele insulei Corfu ar proveni din greacă coryfu - care înseamnă înălţime după cele două promontorii întărite unde sau construit fortăreţele care protejează oraşul. Acestea sunt construcţii de tip Vauban în stele care au rezistat bine asediilor. Am debarcat la Portul Vechi pe o căldură sufocantă şi am luat-o pe străzi înguste comerciale. Am ajuns la biserica Sf. Spiridon, biserică barocă cu o campanilă înaltă de vreo 40 de metri, tipic italiană. Biserica este evident ortodoxă, ca toate bisericile din oraş. Corfu este o mică Veneţie după aspectul clădirilor. 

Eu şi Frederik Adam ca un împărat roman

Am ajuns la Palatul Saints Michael and George, construit de englezi în stil roman având în faţă pe guvernatorul Sir Frederik Adam, cu statuia în stil de împărat roman. Am bătut oraşul care nu este prea mare, pe căldura aia extremă, am ajuns la clădirea Academiei Ioniene, un palazzo cu leul înaripat  a lui San Marco, am intrat în răcoarea Catedralei Catolice  construită în stil cu cruce latină. Masa am luat la taverna Pergola pe spaţiul unei biserici dărâmate. Aici era maestru de ceremonii un bătrân cu părul alb şi ochi albaştri care vorbea perfect franţuzeşte, localul era plin de francezi, engleza era ca a unui londonez şi făcea senzaţie cu turiştii. Adriana a înţeles că ar fi fost fiul unui francez algerian. Oricum mi-am făcut o poză cu Michel şi vă recomand taverna, minus faptul că nota a fost de mână!

În parcul de lângă vechea fortăreaţă mi-am mai făcut o poză cu basorelieful lui Laurence Durrell, locuitor al insulei şi om al sudului şi al Orientului autorul faimosului Alexandria Quartet. 

https://picasaweb.google.com/neguta13/CorfuGreece2013?authuser=0&authkey=Gv1sRgCK768dnFsu60twE&feat=directlink

Mânăstirile de Meteora

Am oprit pe drumul de întoarcere la Kala(m)baka (m nu se pronunţă în greacă alături de p sau b) oraşul de sub stâncile de gresie ale Meteorei. Am stat la hotelul Famissi Eden cu piscină unde nişte tinerei de ai noştri nu ne-a lăsat să dormim. A doua zi am vizitat Mânăstirea de maici Sf. Ştefan.  Adriana mi-a luat şi poza cu Sf. Haralambie din ziua mea de naştere adevărată, nu oficială 10 februarie. Ce ziceţi că puteam să fiu Harry, nu Joe?

https://picasaweb.google.com/neguta13/MeteoraGreece2013?authuser=0&authkey=Gv1sRgCOmajdmwnvGpZw&feat=directlink

Am oprit şi în Salonic ca unii să poată vizita biserica

Sf. Dumitru şi Arcul lui Galeriu. Noi am oprit la Turnul Alb şi am luat o pauză pe o căldură copleşitoare. 

Am oprit la Promahonas la Free Shop şi preţurile nu ne-au surâs, am luat un Tullamore Dew la preţul de acasă. 

După un drum istovitor prin noapte am ajuns pe la 4 dimineaţa înapoi la Bucureşti.

O excursie plăcută şi o plajă care ne-a făcut negri până-n fundul ochilor!