Aveam cartea lui Cărtărescu de ceva timp, dar împrejurările
m-au făcut să lenevesc cu cititul ei. Aşa că în acest sfârşit de săptămână m-am
hotărât să o citesc complet şi fără întreruperi.
De ce citesc oamenii jurnale?
Pentru plăcerea voyeuristă de a privi peste umărul
scriitorul la ce face el, cum îşi elaborează o carte, care îi sunt ideile, ce
îi place, ce-i displace!
De ce scriu scriitorii jurnale?
Păi dintr-un impuls exhibiţionist, majorităţii le place să
se expună, este şi un mijloc de a-şi face reclamă, să-şi mărturisească unele
crezuri, neexprimate altfel. Şi răspund şi voyeurismului cititorilor
De fapt şi blogul meu este tot un jurnal, locul unde îmi
dau şi eu cu părerea şi îi provoc din când în când pe prieteni la reacţii! Unii
chiar m-au sfătuit să trec şi eu la trecerea pe suportul de hârtie a acestui
jurnal. Nu ştiu, deocamdată! Mai bine pe internet la liber pentru toată lumea!
Cine m-a citit va observa că sunt un fel de Cănuţă - om
sucit. De fapt o iau de la coadă la cap cu jurnalele lui Mircea Cărtărescu. Aşa
a fost întâmplarea, mi-a sărit în Biblioteca publică întâi Zen şi după aceea, curiozitatea m-a făcut să caut şi primele două
volume ale acestui jurnal. După cum vedeţi am găsit volumul II 1997 – 2003.
Sper că poate o să dau pe undeva şi de primul volum.
Mircea Cărtărescu a avut un scop precis cu acest
jurnal. Fiecare este jurnalul unei părţi
a trilogiei sale Orbitor. Cel de faţă este legat de creaţia volumului doi din Orbitor
– Corpul, dar nu numai.
De fapt este un jurnal literar, este şi literatură, asta în
primul rând! Pentru că jurnalul are în cea mai mare parte literatură marca
Mircea Cărtărescu. Autorul îşi descrie visele, de fapt din Nostalgia am remarcat că proza lui alunecă spre oniric,
întrepătrunsă cu realitatea.
Dar Jurnalul lui Cărtărescu este multietajat. Acest strat
literar este dominanta jurnalului.
Alt strat este cel al avatarurilor creaţiei literare pentru
O2 cum îşi numeşte volumul II al trilogiei Orbitor.
Aici apare zbaterea scriitorului, nervii obsesiile, ipohondria, tot timpul i se
pare că este bolnav pentru că inspiraţia nu-l caută, îşi numără zilele de când
nu a scris nimic., omiţând evident că pixul său a comis în caietul care este
manuscrisul acestui jurnal. Atunci când, reîntors acasă îşi face un control
medica constată că este sănătos tun! De fapt momentele de inspiraţie îi apar
atunci când este detaşat de imediat, în perioadele de rezidenţă în străinătate.
O2 este scris în mare parte în Germania la Berlin. Aceasta poate explica faptul
că Germania îl atrage şi s-ar stabili acolo. La fel şi O3 este conceput în Germania
la o altă rezidenţă, ulterioară.
Legat de O2 tot aminteşte de un loc al copilăriei Tântava,
la bunici. Am descoperit că Tântava este un sat în comuna Grădinari pe Argeş,
lângă Bucureşti. Numele bunicilor, probabili materni, este Badislav, de unde ar reieşi că originea maternă
ar fi sud slavă, de grădinari bulgari? Lucrul acesta are în Jurnal mică importanţă,
personajele din Orbitor ar fi legate de Tântava.
De fapt, Mircea Cărtărescu este un autor al citadinului
bucureştean, este din Bucureşti, copilăria şi-a petrecut-o într-un bloc
comunist pe Ştefan cel Mare într-o zonă semi –muncitorească, acesta ar fi
ocupaţia părinţilor. Mircea Cărtărescu este în descendenţa scriitorilor
citadinului bucureştean pornind cu Camil Petrescu, urmat de romancierul
studenţiei mele Petru Popescu. La Petru Popescu mediul familial reflectat în Prins şi Dulce ca mierea e glonţul patriei este cel intelectual.
Următorul nivel al jurnalului se referă la lecturile
scriitorului. Cărtărescu ne spune ce cărţi citeşte. Le face şi o scurtisimă
prezentare şi concluzie. Autorul este extrem de cusurgiu şi le găseşte numai
slăbiciuni. Şi nu-i vorba de cărţi oarecare sau, mai ales de autori faimoşi ai
literaturii universale. Aceste liste de cărţi mi-au dat şi mie inspiraţie de
viitoare lecturi
Ioana Nicolae şi Gabriel Cărtărescu |
Un alt etaj al jurnalului este frumoasa poveste de dragoste
cu Ioana. Această dragoste este iscată la maturitate, Ioana este o studentă de
a lui Cărtărescu şi se încheie prin căsătorie, după divorţ şi apariţia primului
lor copil, Gabriel. Cărtărescu relatează povestea sa de iubire cu exaltare şi
gingăşie fiind un plus al cărţii.
Pe alt nivel se află lume literară şi relaţiile sale cu ea.
M. C. (cum se autointitulează în jurnal) are o relaţie proastă cu lumea
literară. Este aproape paranoic pentru faptul că nu toate opiniile legate de
opera sa nu sunt unanim elogioase.
Este preocupat de clasamente literare, vorbeşte de triada
postbelică a romanului: Preda, Breban şi MC!
Cel mulţumeşte, am găsit în pagina pi , 314 adică.
„Am nevoie să simt că sunt înconjurat de
oameni care mă preţuiesc, pentru care merită să scriu”.
Este mefient cu chinezul care a luat Nobelul Gao Xingjian,
visează la Nobel el însuşi.
Unde mi-a plăcut arătând normal şi detaşat este la pag 412
când se plimbă relaxat cu Ioana şi Gabriel pe bulevardele bucureştene. Cu Bucureştiul
a dezvoltat o relaţie dragoste - ură. Să fie şi faptul că afară, în rezidenţe
nu este tracasat şi poate să scrie? Sau Bucureştiul i se pare murdar şi urât,
mă îndoiesc, pentru că are şi pagini extraordinare despre Bucureşti.
La un moment dat are ideea să găsească o poziţie
universitară, afară în SUA. Cred că ideea asta ar fi fost cea mai potrivită,
este un literat de primă mână, a scris o carte de critică literară, Postmodernismul românesc. Sunt români
universitari obscuri sau alţii precum este clientul meu Norman Manea, care are
o poziţie universitară în SUA. Comparaţia cu Cărtărescu îl anaentizează pe Norman
Manea cu toate premiile lui.
Îşi înregistrează gospodăreşte traducerile în limbi
străine, cum pe vremuri se ocupa de gloria literară marele romancier Liviu
Rebreanu, în jurnalele sale.
M-a iritat în jurnalul său folosire excesivă a unor cuvinte
şi expresii englezeşti, unele folosite eronat. Asta îmi aminteşte de literaţii noştri
mai vechi care dădeau citate în franceză fără să le traducă!
M-a scos din sărite ipocrizia privind puţinătatea veniturilor.
Cum poţi să te plângi de asta când îţi cumperi un apartament nou, fără să-l
vinzi pe cel vechi şi cum ulterior îşi construieşte o vilă la Băneasa. Toată
lumea ştie că este cel mai cumpărat autor literar din România şi are şi
drepturi băneşti din multiplele traduceri.
Mi-au sărit în ochi două nume de scriitori pe care îi
cunosc, s-au i-am cunoscut.
Unul este Vlad Zografi, cu care pare a fi în relaţii
amicale. El i-ar putea da lămuriri privind probleme de cosmologie, fizică
cuantică şi lucruri d’astea pe care-l interesează pe Cărtărescu.
Alt nume este al poetei Marian Marin şi asta într-o conjunctură
tristă, a plecat dintre noi la sfârşitul lui martie 2003. Întâmplarea face că
la începutul anilor 80 am cunoscut-o, pe vremea când era cunoscută doar între
optzecişti. Era la mare, la 2 Mai, unde prietenii mei se învârteau într-un cerc
de literaţi în devenire. Era singură, fără vreun iubit, am fost cu o gaşcă la
nudism. Nu mă interesa, nu era genul de femeie care să-mi trezească interesul. Ulterior,
a devenit foarte cunoscută…. Şi dorită!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu