Pescuit la Olt



Cortul

Ca în fiecare an, am organizat cu Ilie P. o expediţie de pescuit la Olt. Ne-am pregătit minuţios, am luat momeli, nade, am luat mâncare şi băutură pentru 4 zile.

Nicu căpitanul

Bagajele mele s-au desfăşurat în două ture ca să nu-l mai oblig pe Ilie să parcheze în faţa blocului meu. Am plecat pe o zi foarte călduroasă. În fine au venit căldurile lui Cuptor! Era ziua de marţi 23 iulie.



Ilie



Am ajuns la ultimul baraj de pe Olt la Izbiceni, Cilieni în faţa barajului Rusăneşti. Anul trecut apa era foarte scăzută din cauza secetei, cel puţin cu un metru un metru jumătate faţă de acum, cum m-am convins ulterior. Locul pe care am stat anul trecut era ocupat aşa că am încercat pe malul drept ca, finalmente să ne aşezăm pe capătul canalului de fugă la centralei. Ce era nou era că vegetaţia abundentă abia se vedea din apă. Ilie s-a decis să-şi aşeze sculele în golful făcut de malul lacului unde nu se pre zărea vegetaţia. Eu am ales să îmi pun undiţele unde era un  baraj de ierburi dar apa părea liberă cam la 25-30 de metri. A fost o iluzie! Ca să arunc undiţele intram în apă până la brâu, lucru care m-a ţinut răcorit pe o căldură infernală. Plumbii lansetelor au aterizat tot pe iarbă subacvatică, care făcea aproape imposibilă recuperarea. Am stat aproape toată ziua şi am încercat, peştele nu trăgea, am luat la plută unul sau doi bibani, buni de secţionat şi băgaţi la momit şalăii!

Ilie a reuşit să-şi amintească cum se face imensul său cort şi nu am pierdut vremea decât cu aranjamentul cortului interior.

Ilie, care este mai încăpăţânat a refuzat sfaturile unui venit la scaldă, ca să schimbăm locul, spunea el că dacă trage, peste tot. A prins până la urmă un caras mai mărişor de o palm jumate. Obosit de lupta ci ierburile şi demobilizat mi-am mutat şi eu undiţele la el. Între timp am primit vizita unei căruţe cu tineri veniţi la scăldat, locul era preferat pentru bălăceală, nu pentru pescuit!

Nicu şi Ştefănel

Seară pe înnoptate au venit şi prietenii noştri: Nicu F. cu fiul său Ştefănel. Ştefănel a terminat Politehnica la Computere, a fost la bursă la Microsoft şi acum are un post bine remunerat la o mare transnaţională. Ştefănel plănuieşte o ieşire la Berlin, după care să meargă la Praga cu trenul. L-am sfătuit ca dacă se întorc la Berlin pentru avion să oprească şi la Dresda o zi merită să vezi oraşul baroc! Am rămas cu ei până noaptea târziu şi am văzut cum resursele noastre de bere s-au cam epuizat. Este adevărat că nici lăzile izoterme nu puteau face faţă la căldura potopitoare. Am ajuns pe sacul de dormit pe la 1 şi ceva noaptea şi m-am trezit pe la 7, când Nicu deja era în picioare şi testa peştele la plută.



Hidrocentrala Rusăneşti

 Apoi el s-a decis să mergem să încercăm şi alte locuri din lac. Tipii, care se aşezaseră pe fostul nostru loc se pregăteau să plece, nu prea trăgea nimic, era multă iarbă, iar nişte infractori puneau năvoade peste tot, de unde peşte?

Am dat chiar pe canalul de fugă unde ar fi abundat şalăii, nimic! Doar câţiva bibani ameţiţi pe care eu i-am aruncat înapoi. Nicu  a  luat halăul şi a prins vreun kil de puiet, inutil pentru că nu trăgea răpitorul. Am reuşit să-mi rablagesc picioarele şi o undiţă pe sacii cu beton care erau turnaţi pe marginea canalului. Am renunţat şi am plecat spre o zonă mai îndepărtată pe marginea digului de beton al barajului, unde erau canale şi unii dădeau la plută. Când am ajuns noi acolo, în jur de prânz, ei stăteau să plece îşi făcuseră planul, după cum a remarcat Ştefănel, un juvelnic de caraşi. Şi aici n-am prea păcălit peştii, doar Nicu a luat un oblete.

Ne-am întors pe la 1 d.a. la campingul nostru improvizat. Ilie deja aprinsese focul la grătarul lui de iarbă verde, foarte potrivit la activităţi recreative. Ilie este un maestru al grătarului, are unul acasă la el la moşia, pe care şi-a luat-o abandonând confortul blocului comunist în care stătea.

Nicu şi Ştefănel erau deja bine înfometaţi şi aveau nişte resturi de la un grătar de acasă l-a care a poftit şi subsemnatul.

Maestrul grătarului

Ilie a moşit întâi fripturile multe apoi nişte cârnaţi nemţeşti,un deliciu şi, finalmente, autohtonii noştri mici inventaţi de sârbi cepavcici, bulgari kebabvcici, greci zuvlaki, dar cum zice amicul Iulian, ai noştri sunt mai buni şi mai etnici. Ăştia erau din carne de vită şi porc, ăia de la Caru’ cu Bere ar fi fost din vită şi oaie!

Ce este sigur este că luasem extrem de multă materie primă de grătar chiar la nişte pantagrueli cum sunt eu şi Ilie. Cred că m-am îndopat cum de mult nu mai făcusem cu fripturi suculente, cârnaţi super şi mici minunaţi!

Eu,  adăstând



Eram cu excedent cu mâncarea pentru că Ilie se declarase învins de puţinătatea capturilor şi a căldurii potopitoare de câmpie dunăreană şi am scurtat cu o zi programul!



Cormoranul

Lacul Izbiceni este o mică deltă, abundă tot păsăretul de baltă, stârci, nagâţi, raţe, cufundaci. mai erau un neam de păsări acvatice mai mari şi negre pe care iniţial le-am confundat cu gâştele.

Abia după ce Nicu a observat că mergeau în cârduri şi inspectau lacul, după care făceau un cerc în care împingeau peştii, după care începeau să-i vâneze. Atunci am avut revelaţia că aceştia sunt faimoşii cormorani, mai experţi în prinderea peştilor.



Bibanul lui Ştefănel



Nicu şi Ştefănel s-au pus pe pescuială şi au prins câţiva caraşi cu care să se întoarcă acasă.

Eu am mai păcălit la plută un biban mărişor dar l-am făcut momeală de şalău, înghiţise atât de temeinic acul că nu l-am putut scoate şi a sucombat rapid.

Seara m-a prins cu Ilie la resturile de băutură şi în diferite dispute.

Dimineaţa  am mai făcut tentative să păcălim peştii, s-au predat doar reginele frumos colorate şi lacome, dar complet neutilizabile în calitate de capturi comestibile.

Am strâns lucrurile şi pe la amiază am părăsit locurile frumoase, dar pline de resturi ale pescarilor. Este o ruşine că oamenii nu au grijă de natură, noi am încercat să strângem resturile, pe unele le-am calcinat (nu prea recomandabil, altele le-am luat cu noi să le punem la gunoi).

Pe drum am văzut din nou abundenţa legumicolă a zonei. Rusăneşti, Izbiceni, Cilieni, Băbiciu sunt localităţi de pricepuţi legumicultori. Erau munţi de roşii, vinete, castraveţi, ardei apoi remorci pline de cantalupi şi pepeni de Dăbuleni! Oamenii au solarii, unele au sisteme de încălzire în răcoarea primăverii, la un tip parcă era un fel de CAP, tot câmpul era ocupat de solariile unde venise un achizitor - intermediar. Aici este problema pe care am dezbătut-o şi cu prietenii mei din piaţă, doamna Gigi şi soţul Irinel. Zona Oltului inferior este una din cele mai productive de legume, sunt descendenţii bulgarilor macedoneni aduşi de Brâncoveanu. Ei alimentează pieţele Craiovei, Slatinei, Piteştiului şi, probabil, Bucureştiului. O singură mare problemă au aceşti oameni harnici, lipsa unui centru de achiziţii şi a unui sistem de achizitori. Ar fi acoperite inclusiv marile reţele de hipermarketuri. Aici cred că stă problema agricolă a acestor olteni care contrazic pe deplin formula lui Purcărete Palilula: " Neamul nostru cel rău şi puturos". N-ar strica dacă ministrul Daniel Constantin ar organiza o deplasare prin zonă, nu-i departe de fieful său piteştean!

Eu, iluminat

Am oprit şi la Frunzaru, pentru că Ilie şi-a dorit să vadă cum merge acolo pescuitul, am constatat că la fel de prost ca la Izbiceni! Apoi ne-am oprit la răcoreală la o aplecătoare din Băbiciu la preţ de supermarket.

Am luat şi noi amintire pepeni şi cantalupi la preţuri de gros!

Şi aşa s-a sfârşit aventura de pescuit la Olt!

Seara pe lac