Filmele mele preferate

Văd prin interviuri întrebări despre preferinţele celui supus întrebărilor, printre acestea aflându-se şi care este filmul(ele) preferate.

Eu am să mă opresc la două Once upon a time în America şi Cenuşă şi diamant.

Primul este capodopera italianului Sergio Leone, beneficiind de interpretarea magistrală a lui Robert de Niro, care face o poveste despre mafia evreiască! Pentru că în America au existat trei tipuri celebre de interlopi, mafia italiană, cea irlandeză şi ce italiană. Este un film despre încredere şi trădare, despre dragoste şi violenţă, film pe care-l revăd cu plăcere de fiecare dată.

Al doilea film care pot spune că mi-a marcat tinereţea este Popiol y Dyament - Cenuşă şi Diamante de Andrei Wajda. Întâmplarea face că am citit şi carte lui Jerzy Andrzejevski şi mi-a rămas o replică extraordinară care se aplică perfect şi azi carierei politicienilor din România:

Căcatul iese întotdeauna deasupra!

Am revăzut aseară acest film după aproape 50 de ani. Datorită liberalizării de la mijlocul anilor 60 a fost posibil ca acest film să fie dat în reţeaua cinematografică din România. Filmul fusese făcut de Wajda în 1958, după ce la putere a venit în Polonia reformistul Gomulka, după frământările din 1956, în timp ce la  noi era în floare represiunea Obsedantului Deceniu. 

Titlul filmului este dat după cum aveam să aflu din film de un vers al marelui poet polonez Norwid.

Revăzându-l m-a impresionat din nou prestaţia actoricească plină de prospeţime tinerească a lui marelui actor Zbigniew Cybulski, mort călcat de tren în 1967, în pragul unei cariere internaţionale. 

Ce este cel mai copleşitor în film, contemporan atunci la cinematograf cu Reconstituirea lui Lucian Pintilie, este că filmul este despre rezistenţa anti-comunistă poloneză. Era ultima zi de război 8 mai 1945, undeva în provincie în Polonia, iar o echipă de militanţii Armatei Krajowa, cei care au organizat Răscoala din Varşovia în 1944 pregătesc o ambuscadă împotriva lui Szczuka, un mahăr comunist. Ambuscada omoară nişte nevinovaţi, Maciek Chelmicki (Cyibulski) şi un locotennt superior său urmând să finalizeze acţiunea. 

Se pregăteşte un banchet în onoarea victoriei aliaţilor împotriva Germaniei hitleriste, tancuri şi infanterişti sovietici se scurg pe străzi. 

Maciek se îndrăgosteşte de Krzstyna, barmaniţa barului hotelului unde se va desfăşura banchetul şi are o noapte de dragoste cu ea. După care îl urmăreşte să-l împuşte pe Szczuka. Acesta aflase că fiul său, era arestat de securitate pentru că făcea parte din rezistenţa anti-comunistă şi se ducea la sediul securităţii să-l scoată de acolo. 

Sunt multe simboluri, calul alb care umblă singur pe străzi, probabil al libertăţii neînfrânate. Apoi este scena finalului banchetului în care orchestra interpretează Marea Poloneză a lui Chopin şi cuplurile dansează pe o interpretare complet afonă şi disonantă.

Cred că de aici s-a inspirat şi Pintilie în scena din De ce trag clopotele, Mitică, cu penibila procesiune pe melodia lui Deşteaptă-te române. Aceasta mi-a părut rău gândită, dar în contextul totalitar al epocii ambelor filme aveau un impact foarte puternic. 

Mai este şi scena foarte dramatică când Maciek fuge rănit printre cearşafurile albe ca să sfârşească cam retoric pe câmpul de gunoaie.

Este un fim extrem de puternic al cărui mesaj se păstrează şi azi, pentru că eroii săi striviţi de represiunea comunistă au acum un statut de martiri.