Văd prin interviuri
întrebări despre preferinţele celui supus întrebărilor, printre acestea
aflându-se şi care este filmul(ele) preferate.
Eu am să mă opresc la
două Once upon a time în America şi Cenuşă şi diamant.
Primul este
capodopera italianului Sergio Leone, beneficiind de interpretarea magistrală a
lui Robert de Niro, care face o poveste despre mafia evreiască! Pentru că în
America au existat trei tipuri celebre de interlopi, mafia italiană, cea
irlandeză şi ce italiană. Este un film despre încredere şi trădare, despre
dragoste şi violenţă, film pe care-l revăd cu plăcere de fiecare dată.
Al doilea film care
pot spune că mi-a marcat tinereţea este Popiol
y Dyament - Cenuşă şi Diamante de Andrei
Wajda. Întâmplarea face că am citit şi carte lui Jerzy Andrzejevski şi mi-a
rămas o replică extraordinară care se aplică perfect şi azi carierei
politicienilor din România:
Căcatul iese
întotdeauna deasupra!
Am revăzut aseară
acest film după aproape 50 de ani. Datorită liberalizării de la mijlocul anilor
60 a fost posibil ca acest film să fie dat în reţeaua cinematografică din
România. Filmul fusese făcut de Wajda în 1958, după ce la putere a venit în
Polonia reformistul Gomulka, după frământările din 1956, în timp ce la
noi era în floare represiunea Obsedantului Deceniu.
Titlul filmului este
dat după cum aveam să aflu din film de un vers al marelui poet polonez Norwid.
Revăzându-l m-a
impresionat din nou prestaţia actoricească plină de prospeţime tinerească a lui
marelui actor Zbigniew Cybulski, mort călcat de tren în 1967, în pragul unei
cariere internaţionale.
Ce este cel mai
copleşitor în film, contemporan atunci la cinematograf cu Reconstituirea lui Lucian Pintilie, este că filmul este despre
rezistenţa anti-comunistă poloneză. Era ultima zi de război 8 mai 1945, undeva
în provincie în Polonia, iar o echipă de militanţii Armatei Krajowa, cei care
au organizat Răscoala din Varşovia în 1944 pregătesc o ambuscadă împotriva lui
Szczuka, un mahăr comunist. Ambuscada omoară nişte nevinovaţi, Maciek Chelmicki
(Cyibulski) şi un locotennt superior său urmând să finalizeze acţiunea.
Se pregăteşte un
banchet în onoarea victoriei aliaţilor împotriva Germaniei hitleriste, tancuri
şi infanterişti sovietici se scurg pe străzi.
Maciek se
îndrăgosteşte de Krzstyna, barmaniţa barului hotelului unde se va desfăşura
banchetul şi are o noapte de dragoste cu ea. După care îl urmăreşte să-l
împuşte pe Szczuka. Acesta aflase că fiul său, era arestat de securitate pentru
că făcea parte din rezistenţa anti-comunistă şi se ducea la sediul securităţii
să-l scoată de acolo.
Sunt multe simboluri,
calul alb care umblă singur pe străzi, probabil al libertăţii neînfrânate. Apoi
este scena finalului banchetului în care orchestra interpretează Marea Poloneză a lui Chopin şi cuplurile
dansează pe o interpretare complet afonă şi disonantă.
Cred că de aici s-a
inspirat şi Pintilie în scena din De ce trag clopotele, Mitică, cu penibila
procesiune pe melodia lui Deşteaptă-te
române. Aceasta mi-a părut rău gândită, dar în contextul totalitar al
epocii ambelor filme aveau un impact foarte puternic.
Mai este şi scena
foarte dramatică când Maciek fuge rănit printre cearşafurile albe ca să
sfârşească cam retoric pe câmpul de gunoaie.
Este un fim extrem de
puternic al cărui mesaj se păstrează şi azi, pentru că eroii săi striviţi de
represiunea comunistă au acum un statut de martiri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu