sâmbătă, 3 iunie 2017

The Halcyon - o melodramă

Acest film serial englezesc The Halcyon este o poveste tipic englezească cu 8 episoade.

Este însă o melodramă de război cum au fost Casablanca, sau Hannover Street

Filmul mi-a amintit de vremurile pe care le vedeam în imaginile de pe Calea Victoriei în perioada interbelică. Era o lume normală şi în România, iar mărturie stau şi pozele tatălui meu, muncitor în acele vremuri, dar îmbrăcat elegant cu pantaloni de golf!

Pentru că răsturnarea din Decembrie 1989 nu a readus în România, modelul elitelor. Elitele interbelice au dispărut în puşcării, au emigrat şi mai ales s-au prăpădit. 
În loc, au apărut ciocoii cu maniere proaste şi palat. Inclusiv elitele intelectuale care au supravieţuit comunismului şi-au periclitat imaginea prin asocieri cu politicieni siniştri de care le este jenă acum.

Asta mi-a evocat în primul rând acest serial apusul unei lumi. Şi nu oriunde, ci într-o ţară unde stratificarea socială era subînţeleasă şi în afara oricărei discuţii.

Chiar dacă cineva scrie în evaluarea serialului că ar fi fost creat pe gustul american, şi mie european din Est mi-a plăcut tare mult. Mi-era dor de o melodramă făcută cu gust şi cu eleganţă! Şi acesta este The Halcyon.

Serialul are o interpretarea fără cusur, e ţara lui Shakespeare şi actorii sunt atât de buni şi de naturali.

Este şi povestea aristocraţiei care începe să decadă să-şi piardă privilegiile. De fapt tânărul Lord Hamilton, pilot RAF deplânge cum au început necazurile bieţilor aristocraţi începând cu Lloyd George care le-a restrâns privilegiile şi i-a pus să plătească impozite pe proprietăţi. Subiectul serialului mi-a amintit şi de romanul lui Ken Follet cu a sa Century Trilogy, care are un subiect asemănător privind societatea britanică. 

Suntem chiar în preajma izbucnirii Celui De-al Doilea Război Mondial, în perioada Războiului Ciudat - Drole de Guerre, în primăvara lui 1940. Acţiunea se întâmplă la Hotelul Halcyon din Londra, hotel de 5 stele aparţinând Lordului Hamilton. Iniţial am crezut că filmările se fac la faimosul Hotel Bloomsbury, legat de mari scriitor englezi interbelici, precum Virginia Woolf, dar este o clădire neogotică din apropiere, care ar aparţine lui London School of Economics

Lordul Hamilton un tip depravat şi afemeiat este cuplat cu o tânără susţinătoarea a politicii de appeasement cu Hitler a lui Chamberlain, care tocmai a fost înlocuit cu Churchill. 
Hamilton moare de atac de cord şi titlul şi responsabilităţile sunt preluate de Freddie Hamilton fratele geamăn mai mare cu 4 minute decât celălalt frate, Toby.  Freddie este pilot RAF şi este îndrăgostit de frumoasa Emma (Hermione Corfield, cu rol în Mission Impossible), fiica directorului hotelului, Richard Garland (Steven Mc Intosh - formidabil, cu sângele rece al britanicului fără cusur!). Garland are un trecut sulfuros din Primul Război Mondial.

Toby are înclinaţii homosexuale şi este combinat de un barman care este şantajat de D'Abberville, un individ dubios care o seduce pe Lady Hamilton (Olivia Williams o altă actriţă excelentă care are în sânge stiff upper lip - să vorbeşti fără să mişti buza superioară - tipic aristocraţiei britanice). D'Abberville este şantajist şi spion german şi este ucis de Lady Hamilton în legitimă apărare. 

În serial se întâmplă multe, dragostea dintre negrul Sonny Sullivan, şeful orchestrei de jazz şi cântăreaţa albă Betsey Day, extrem de sensibilă în acele vremuri şi multe altele. Evenimentele războiului sunt relatate la radio americanilor de către reporterul O'Hara, alt personaj important al serialului.

Cea mai melodramatică este dragostea dintre Emma şi Freddie, ambii conştienţi de prăpastia socială care-i desparte. 

Însă ceea ce este cu adevărat atractiv este atmosfera melodramatică tipică filmelor de război în care dragostea se poate termina în jale şi regrete din cauză că unul din cuplu poate să-şi piardă viaţa în condiţiile războiului şi bombardamentelor la care este supusă Londra. 

Îl recomand celor care vor să trăiască acea atmosferă de care eu mă simt foarte atras a anilor 40! Atunci când normalul păcii se transformă în anormalul celui mai distructiv război!

Şi în final ce semnifică halcyon? Este un cuvânt de origine greacă semnificând linişte, prosperitatea, sau ornitologic pescăruşul!

Fiecare poate să-şi aleagă semnificaţia numelui acestui serial cu nume de hotel! 

Şi în final ce semnifică halcyon? Este un cuvânt de origine greacă semnificând linişte, prosperitatea, sau ornitologic pescăruşul"! Fiecrea poate să-şi aleagă semnificaţia numelui acestui serial, dar şi nume de hotel! 





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu