Ecaterina cea Mare & Potemkin

Am terminat de citit masivul volum de istorie al lui Simon Sebag Montefiore Ecaterina cea Mare  & Potemkin. Este o carte de istorie pasionantă, de fapt o reconstituire a vieţii şi faptelor printului Grigori Potemkin, puternicul ministru al Ecaterinei cea Mare.

De fapt carte este o reabilitare a celui de la care ne-a rămas denumirea de potemkiniade - adică prezentarea unor lucruri false ca adevărate cum se paortă acum după alegerea lui Trump.

Este o carte de istorie, dar pare a fi un roman şi de dragoste şi de război.

Ceea ce face importantul istoric englez este şi o reabilitare a acestui controversat personaj al istoriei Rusiei şi a lumii. Este unul din personajele cele mai importante ale istoriei lumii din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Probabil unul din resorturile acestor reconstituiri stă şi în faptul atitudinii filosemite a lui Potemkin, a iniţiat unităţi de cavalerie şi infanterie formate din evrei în războaiele împotriva Imperiului Otoman.

Este foarte interesant cum fiul unui obscur nobil de lângă Smolensk, mai mult polonez decât rus, făcea parte din şleahtă a ajuns pe cele mai mari culmi ale gloriei. Care au fost atuurile tânărului Potemkin, sau fonetic în ruseşte corect Patiomkin?

Tânărul Potemkin poseda o inteligenţă neobişnuită, cu toate acestea a fost exmatriculat din universitate. Cunoştea bine greaca, a studiat pe clasici. Dar ce l-a impus a fost statura semeaţă, masculinitatea care a atras-o pe împărăteasa Ecaterina devenindu-i amant. A fost implicat în complotul care a dus la detronarea soţului Petru al III-lea şi după aceea a urcat treptele gloriei şi a devenit favoritul şi amantul ţarinei. Ea a fost înscăunată ca împărăteasă a Rusiei cu toate drepturile în biserica ortodoxă.

Potemkin a fost făcut prinţ al Sfântului Imperiu German, devenind în denumirea rusească kneaz. Cum moştenitorul tronului imperial are denumirea de Mare Duce sau pe ruseşte Velikii Kneaz.

Cea mai importantă faptă militară şi politică a lui Potemkin este cucerirea şi administrarea Noii Rusii şi a Crimeei. Această zonă geografică este mai mult decât oricând în actualitatea politică. Potemkin a deschis astfel Rusiei ieşirea la Marea Neagră. Istoricul lămureşte aici importanţa Hoardei de Aur din Crimeea a hanilor Ghirai descendenţi din Gingis Han. Aceştia erau folosiţi de către sultanii otomani pentru a ţine în şah, Ţările Române, Polonia şi Ungaria în decursul Evului Medie. Ştefan cel Mare a dus multele sale războaie cu tătarii lui Ghirai Han. 

Dar Potemkin nu numai că a cucerit această zonă, el a creat oraşele din sudul Rusiei şi le-a colonizat cu oameni aduşi de peste tot. Potemkiniadele sale au fost de fapt cetăţile Herson, Sevastolpol, Simferopol, Nikoalev şi mai ales al importnatului oraş care azi se numeşte Dnepropetrovsk. El este creatorul flotei Mării Negre a Rusiei.  

Citind istoria acelor vremuri înţelegem ce era cu cele două principate româneşti, Moldova şi Valahia. Pe teritoriul de azi al ţării noastre s-au purtat în secolul XVIII războaiele austriaco - turce şi ruso - turce. Deci consecinţele acestor războaie au fost jaful, distrugerile şi înapoierea şi azi manifestă.

Moldova era folosită de Potemkin ca monedă de schimb pentru a fi anexată Poloniei în anumite planuri ale sale. Simon Sebag Montefiore spune că Potemkin plănuia să fie regele Daciei şi că ar fi fost cel care a declanşat procesul de unificare şi transformare al celor două principate ăn România de azi, dar este conştient de obiecţiile pe care le ridică istoricii români. Mă gândesc cu groază cum ar fi fost azi dacă planul lui Potemkin de a deveni rege al celor două principate reunite? Probabil că eram mult mai rău decât Republica Moldova de azi, cu acţiuni de rusificare, mai ales  prin acţiunile retrogradei noastre biserici cu pretenţii naţionale. Cred că nu renunţam la haina kirilică a limbii. De fapt nici nu vreau să mă gândesc! 

Pentru Rusia Potemkin a fost un mare om de stat şi el a urmat planurile de expansiune europeană ale lui Petru cel Mare. Probabil că legendele răuvoitorilor care-l înconjurau şi-l pizmuiau pentru gigantismul acţiunilor sale au creat legenda satelor lui Potemkin. Răutăciosul Langeron scrie despre Potemkin, la fel de rău scrie acest Langeron şi despre români. legenda satelor lui Potemkin ester răspândită de prusacul Helbig, care nu a văzut realizările certe ale lui Potemkin în sudul Rusiei şi în Crimeea.

Moartea lui Potemkin se petrece în 1791 pe meleaguri româneşti când pregătea un nou război împotriva otomanilor. Moare undeva în stepa basarabeană şi este înmormântat la Iaşi în biserica Golia. 

Iată că Potemkin a fost legat de meleagurile româneşti iar consecinţele politicii sale ne afectează şi acum şi nu putem rămâne indiferenţi.

Mi-am adus aminte de ceva. În copilărie am citit multe scrieri sovietice. În una dintre ele este descris asediul puternicei cetăţi turceşti Oceakov din limanul Niprului. Era considerată o mare victorie a amiralului Uşakov. El nu a participat la acest asediu, comandanţii erau toţi străini, prinţul Nassau, Samuel Bentham un mare constructor naval şi Ribas, un spaniol. Despre conducerea operaţiunilor, adică despre Potemkin, nimic. De ce minţeau bolşevicii, pentru că Potemkin printre altele a înăbuşit răscoala lui Emelian Pugaciov. Potemkin era un mare plutocrat şi un reacţionar. Chiar dacă filmul emblemă al epocii bolşevice este Crucişătorul Potemkin al lui Eisenstein! 

Un alt lucru care mă rodea este ce limbă foloseau aceşti aristocraţi? Este clar că toţi foloseau lingua franca a diplomaţiei acelei vremi care este limba franceză! Potemkin a învăţat-o perfect!