Cărţi de vacanţă 1 - Zen de Mircea Cărtărescu

În vacanţa din Grecia mi-am luat trei cărţi groase de citit.

Dar cum se întâmplă, am mai citit una acolo şi am început o carte poliţistă, pe care mi-am propus să o citesc cumva până la capăt!

Pentru a nu încurca borcanele am să fac separat comentariile despre cărţile citite.

Prima carte pe care am început să o citesc deja de acasă şi apoi pe drum spre Grecia, pe urmă şi pe plajă a fost jurnalul lui Mircea Cărtărescu, Zen.

Acest jurnal de scriitor acoperă perioada 2004 - 2010.

Jurnalul are mai multe etaje, unul literar, altul despre viaţa sa personală, apoi despre reacţiile literare şi culturale privind cărţile sale.

Mircea Cărtărescu este probabil cel mai important scriitor din actualitatea noastră literară. Este cel mai tradus şi a fost propus pentru Premiul Nobel.

M-a interesat în jurnal despre cum scrie, care îi sunt problemele. Cea mai interesantă parte a jurnalului este cea despre scriitorul Mircea Cărtărescu, despre cum scrie. Este şi cea mai literară parte a jurnalului. Perioada jurnalului corespunde şi cu frământările legate de scrierea părţii a treia a trilogiei romaneşti său Orbitor.

Scriitorul este obsedat de acest lucru, celelalte preocupări şi obligaţii profesionale nu-i permit în opinia sa să scrie să se dedice exclusiv scrisului. În această perioadă scriitorul scrie articole de opinie în Jurnalul Naţional şi apoi în Evenimentul Zilei, dar şi la revista Elle. Reuneşte aceste povestiri în cel mai mare succes al său comercial care apare la Humanitas şi se numeşte: "De ce iubim femeile". Scriitorul are şansa unei burse DAAD la Castelul Solitude, lângă Stuttgart. Aici reuşeşte să înceapă şi să finalizeze Orbitor - Aripa dreaptă. Cărtărescu este un utilizator al computerului, dar el scrie într-un caiet, este un scriitor clasic care scrie cu pixul pe hârtie. Coperta are reprodusă un fragment din jurnalul scris de mână. Nu ne dezvăluie dacă îşi redactează la computer scrierile sau le dă pur şi simplu unei editoare-fostă dactilografă. În aceeaşi perioadă îi mai apare şi Frumoasele străine, care mie mi-a plăcut îndeosebi. Are Mircea Cărtărescu un talent aparte să facă literatură din diverse evenimente ale experienţelor sale de viaţă.

Mircea Cărtărescu ne povesteşte şi despre viaţa de cuplu cu poeta Ioana Nicolae, soţia sa cu care are un al doilea copil, pe micuţul Gabriel. Aceştia îl însoţesc pe scriitor în toate stagiile sale, la Universitatea din Viena, la Solitude sau la Freie Universitat din Berlin.

Scriitorul înregistrează traducerile la cărţile sale prin toată Europa şi de asemenea şi în Statele Unite unde sunt foarte greu publicaţi scriitorii străini. 

Mircea Cărtărescu este însă un mare orgolios şi un vanitos, cum am remarcat că sunt cam toţi scriitorii!

Îl ulcerează şi-l umple de venin orice critică adusă cărţilor sale. Nu scapă ocazia să-şi înţepe toţi colegii de literatură. Are puţin prieteni congeneri, în special cei trecuţi în eternitate Nino Crăciun şi Mircea Nedelciu.

Ajunge în relaţii cordiale cu editorul său Gabriel Liiceanu cu care ajunge la formula Gabriel - Mircea. Este cumva normal,Mircea Cărtărescu este una din găinile de aur ale editurii Humanitas, printre cei mai bine vânduţi, alături de Neagu Djuvara şi Lucian Boia. Ne mărturiseşte că Nicolae Manolescu îl numeşte ca fiind cel mai important scriitor post-belic. Am rezerve aici, păi ce ne facem cu Marin Preda, Nichita Stănescu,  sau Nicolae Breban?

Se lamentează privind resursele financiare, dar aceasta este o ipocrizie, este cel mai vândut scriitor român, are o grămadă de traduceri şi aici se plânge că nu ştie când primeşte drepturile de autor. O întâmplare din Germania ni-l arată ca scriitor invitat să citească şi cât de necruţător este cu contabilul, care trebuie să-i dea banii ce-i revin de la bilete. Se enervează când un neamţ îi face un cadou un obiect în care găseşte 100 de Euro, se lamentează că este tratat ca un milog! Cu toate acestea dintr-un premiu literar intern îşi cumpără o Toyota şi are bani să-şi facă o vilă în Băneasa.

Cea mai mare obsesie, care-i întunecă raţiunea este iluzia Nobel. Are şi reacţiile cunoscute la primirea Nobelului "românesc" al Herthei Muller. Aceasta nu scapă ocazia să îl acuze, pe nedrept, că a fost favorizat de regimul comunist. Cărtărescu a fost un oarecare profesor de limba română şi doar după Revoluţie şi-a dat doctoratul şi are un post de conferenţiar la Literele Universităţii Bucureşti.

Are cinismul să recunoască faptul ca susţine un dictator, pe Băsescu, în publicistica din Evenimentul Zilei.

Cel mai tare m-a întristat că are obsesia de a părăsi ţara, Bucureştiul i se pare murdar, ţara neîncheiată. Este fascinat de a se stabili în Germania. Dar evocă verile superbe la Geoagiu, de unde este soţia! I-aş da un sfat, este ieftin să-şi caute o casă prin Grecia, clima este extrem de potrivită, este mai mult cald decât în Germania, viaţa este ieftină şi grecii sunt simpatici.

Cartea este interesantă, pasionantă, Mircea Cărtărescu are curajul să se expună, aproape fără ascunzişuri, cititorului!