Woodstock pe românește

Stimate Marius Chivu,

Am citit cu interes și plăcere dosarul Dilemei vechi dedicat fenomenului Woodstock.

Cea mai interesantă relatare este a lui Adrian Cioroianu privind legătura între Woodstock și Cenaclul lui Păunescu. Și cred că are dreptate când spune că acei tineri sunt cei care au înfăptuit Revoluția din 1989.

Am avut ocazia să mă duc la unul din Cenacluri, dar nu am fost niciodată. De ce? Pentru că nu-mi plăcea ipocrizia lui Păunescu. La o întâlnire prin 1970 cu politehniștii, unde au fost prezenți mai toți scriitorii de mare calibru al momentului, inclusiv Ana Blandiana, i-am urmărit în special pe doi, pe Leonid Dimov, care scria superbe poeme onirice desenate de Pucă și fuma Carpați fără filtru și pe Păunescu care recita poezi patriotice și fuma ...Kent.

Însă ce m-a surprins cel mai tare este că din acest dosar lipsesc mărturii a celor de 70 plus minus dou trei ani. Eu sunt chiar la 70. Mă mir că nu i s-a luat un interviu lui Florin Silviu Ursulescu, unul din promotorii muzicii rock din acea vreme.

Mai greu ar fi cu Cornel Chiriac și cu alții ca el care nu mai sunt.

Am trecut la maturitate prin 1967, când a izbucnit fenomenul Phoenix. Atât de entuziasmat am fost că le-am luat primul disc, cu toate că nu aveam pick-up!

În 1967 toamna s-a produs, cred prima apariție bucureșteană a lui Phoenix la București la Casa Studenților. Stăteam la balcon și credeam că o să se prăbușească de atâta entuziasm.

Replica bucureșteană a fost Sideral Modal Qiuartet care începuse să cânte muzica underground, un fel de hard rock.

Replica ieșeană a fost Roșu și Negru a lui Nancy Brandes și ulterior celebrului baterist, Țăndărică - Ovidiu Lipan.

Îmi amintesc de festivalul de la Woodstock de la Europa Liberă, cred că la Munchen ajunsese deja Chiriac?

Anul 1969 a însemnat pentru mine o noapte la barul Litoral din Eforia Nord, venit din tabăra de la Costinești cu colegii special pentru ei. I-am ascultat pe Phoenix o nopate întreagă, ca aceștia să se vadă apoi dimineața cu cei de la Sideral.

Însă festivalul nostru românesc, replică la Woodstock a fost Festivalul de Pop Rock Cluba A de la Casa Studenților din toamna lui 1969. Am reușit să intru în două seri, odată cu bilet, alta blatist.

Am avut ocazia să-i ascult pe cei de la Phoenix care erau într-o perioadă mai slabă și pe cei de la Roșu și Negru în mare formă care-și lansaseră și ei o operă rock și care au luat premiile Festivalului.

Însă senzația festivalului a fost Dorin Liviu Zaharia cu Balada bradului de noapte și a formației Olympic 64, condusă de Picky Inglessis, cu care cânta. Formația Olympic 64 s-a destrămat ulterior pentru că Inglessis a emigrat în Olanda? 

Să nu-i uit pe clujenii de la Cromatic cu Racul, broasca și o știucă și un mare basist Iuliu Merca.

Cred că a fost ultima dată când marile formații rock au cântat și concurat împreună. 

A venit 1971 cu Tezele din Iulie și totul a fost pus în interdicție. 

Phoenix s-a reinventat cu etno rock-ul din Mugur de fluier, ca apoi să plece în 1977, nu înainte de a da un concert de Crăciun la București în 1976 cu o scenă cu Yarbirds parcă luată din Blow Up.

Astea-s amintirile mele, pe care le-am mai corectat cu wikipedia.