vineri, 26 mai 2017

Scena muzicală piteşteană: Tetraflutes

În această seară de 26 mai 2017 am avut plăcerea să urmărim un program complex prezentat de 4 artiste venite din Elveţia. Este vorba de ansamblul de flaute Tetraflutes compus din Eliane Willinger, Rozalia Agadjanian, Eliane Locher, Tanjia Muller.
A fost un spectacol de muzică şi lumină, muzica artistelor fiind însoţită de filmări.  Titlul spectacolului a fost Requiem des glaciers fiind o muzică nouă, contemporană, mai dificilă dar interpretată la flaut fiind mai uşor de receptat de melomani.
Am urmărit imagini şi filmări despre gheţarii elveţieni, dar şi despre cum se prăbuşesc bucăţi din banchiza de la Poli. Pentru că este trist ce se întâmplă cu gheţarii din Alpi, am fost martorul topirii celui din Austria de la cel mai înalt vârf din această ţară, Grossglockner. Surpriza a mai fost că efectul de miraj în nesfârşitul alb ai vedenii şi vezi cămile în deşert!
Programul muzical a debutat cu Allegro din Mica Serenadă a lui Mozart. Normal! Geniul muzical s-a născut la Salzburg sub piscurile alpine.
A urmat un program de muzică contemporană scrisă de autori germanofoni dedicată gheţurilor, Joseph Lauber, Dorothea Hofmannm Andreas Zurbriggen (nume care aminteşte de un celebru schior elveţian!) de un compozitor francofon, Eugene Bozza, de un japonez, Rentaro Taki, dar şi de compozitoarea româna Andreea Rotaru care a scris piesa Il pianto del Ghiaccio. Compozitoarea a fost prezentă la acest spectacol şi a fost invitată de artiste pe scenă.

A fost un spectacol interesant şi incitant!
Artistele şi compozitoarea Andreea Rotaru
P.S. La debutul spectacolul managerul Jean Dumitraşcu mi-a făcut plăcuta surpriză. Mi-a oferit o diplomă cu ocazia a 10 ani de Filarmonica Piteşti! Nu-mi văd niciun merit, am o ureche muzicală mediocră, dar vin cu mare plăcere la toate spectacolele Filarmonicii. De fapt diploma onorează pe melomanii piteşteni!

Este adevărat că mai consemnez pe blog spectacolele Filarmonicii Piteşti care le urmăreşte cu plăcere fosta mea colegă de liceu Mihaela P., trăitoare la Paris. 

Pentru asta are de ce se mândri Jean Dumitraşcu, că o pariziană urmăreşte cu interes viaţa culturală dintr-un oraş provincial românesc! 

2 comentarii:

  1. Uau, congrats!!!!Esti un mare meloman(chiar si cam afon), dar adulator de arta. Bravo tie ca te consumi in chestii frumoase(pe care le si intelegi bine). CU POLITICA LASA-O BALTA CA ESTI AIUREA (ahahahaha).

    RăspundețiȘtergere
  2. Felicitări Joe!

    RăspundețiȘtergere