Dumnezeu s-a născut în exil de Vintilă Horia

Am terminat de citit capodopera lui Vintilă Horia: Dumnezeu s-a născut în exil. 

Inclusiv, am citit dosarul execuţiei acestui scriitor important de către autorităţile comuniste, eram în 1960 şi îmi amintesc ecouri ale acestui caz din presa vremii, aveam deja 11 ani şi citeam ziarul România Liberă la care era abonat tata. 

Acest roman este singura operă literară premiată cu un astfel de premiu prestigios oferit unui scriitor român, chiar dacă el a fost scris în franceză. Pentru că el este un roman românesc care cuprinde toate problemele pe care le întâmpină un scriitor român, un scriitor aflat în exil şi care, din păcate nu a mai apucat să vadă ţara de baştină, chiar dacă s-a stins în 1992 când era posibilă revenirea.

Este un roman despre un mare exilat, Ovidiu, care moare la Tomis pe meleagurile româneşti de mai târziu. Este de fapt un jurnal al exilului tomitan. Da problema principală a romanului este Dumnezeu unicul, Dumnezeu care se naşte chiar atunci în vremea lui Ovidiu.

Vintilă Horia face un fel de fuziune a preistoriei românilor cu evenimentul important care are loc în acea vreme în Palestina. Pentru că Ovidiu face o călătorie în munţii României, spre fabulosul Koganoion unde se află preoţii cultului lui Zamolxis, un alt zeu unic. De fapt Vintilă Horia sugerează că daco-geţii se închinau unui dumnezeu unic. 

Am citit pagini superbe despre sacrificiul Mântuitorului în Maestru şi Margareta a lui Bulgakov.

În cartea lui Vintilă Horia ni se redă povestea naşterii Mântuitorului la Betlehem, mărturisită de medicul grec Theodor, de aceeaşi frumuseţe şi mare respiraţie. Iar în poveste apare pe lângă cei trei magi şi un preot dac al lui Zamolxis. 

Este de asemenea povestea formării viitorului popor român prin căsătoria dintre legionari romani fugari şi fete dace. De altfel important personaj este slujnica lui Ovidiu, Dochia, căsătorită în secret cu legionarul Honorius cu care pleacă pe tărâmurile dacice să pună bazele viitoarei naţii trăitoare în arealul carpatin şi al Câmpiei Dunării.

Ovidiu îi explică unui soldat roman despre dumnezeu care s-a născut în exil, prin fuga Mariei şi lui Iosif la Betlehem.

Este de fapt şi marea dramă a autorului, obligat şi el la exil şi să scrie în altă limbă decât a lui.

Este o carte frumoasă, care îndeamnă la meditaţie.