Viața mea de Nicolae Breban

Cu această carte inaugurez cărțile de 10 lei, cumpărate la Sibiu de la Târgul Gaudeamus.

Cu romancierul Nicolae Breban am o legătură veche. I-am citit romanele care l-au făcut celebru în ordinea: Animale bolnave,  În absența stăpânilor, Francisca, nu ordinea în care au apărut în intervalul 1965-1968. Cartea care m-a impresionat cel mai tare rămâne În absența stăpânilor, după mine cea mai bună carte a lui Breban.

După ce am terminat această carte memorialistică, am citit capitolul Nicolae Breban din Istoria Critică a Literaturii Române de Nicolae Manolescu ca să îmi fac o imagine completă din punct de vedere literar. Romanele menționate i-au adus instantaneu celebritatea literară și social politică. A devenit în 1969 redactor șef la România Literară și împins de Dumitru Popescu membru supleant al CC al PCR. A regizat filmul Printre pădurile verzi după romanul său Animale bolnave în 1971, care a intrat în selecția de la Festivalul de la Cannes. Aflat la Paris la apariția Tezelor din iulie ale lui Ceaușescu, inspirate după modelul extrem asiatic comunist ale lui Kim Ir Sen și Mao Țedun, Nicolae Breban este primul care protestează în ziarele din Franța și Germania în fața resurgenței proletcultismului asociat cu venerarea conducătorului suprem.  Paradoxul este că Nicolae Breban se reîntoarce în România în 1972, dar între timp primind și cetățenia germană pe baza originii germane a mamei. De aici apar suspiciuni asupra lui Breban și este privit mefient la Paris de Monica Lovinescu și Eugen Ionescu. Întors în țară pierduse tot, vila, postul de redactor șef din care demisionase. Continuă să scrie și îi apare în 1973 Îngerul de ghips și în 1978 capodopera Bunavestire. Publică apoi și Don Juan și ultimul său roman înainte de 1989, Drumul la zid. Dacă toate aceste romane le-am citit cu plăcere și interes ultimul, Drumul la zid mi s-a părut ilizibil, cum au fost și celelalte romane de după 1989. 

Mult mai interesante sunt scrierile memorialistice între care și această Viața mea.

Nicolae Breban a avut o viață foarte zbuciumată. Este fiul unui preot unit greco catolic Vasile Breban și al Olgăi, născută Bomler, șvăboaică din zona Lugojului, născut în 1934. Cartea a scris-o în 2016 la o vârstă impozantă de 82 de ani, acum, în 2023 având 89 de ani!

Originile sale sunt mic burgheze. Preotul Breban slujea în Maramureș în apropiere de Baia Mare și în 1940 se refugiază cu familia în Lugoj. Breban își amintește de o primă copilărie, mai mult germană, la rudele mamei. Peste români pică năpasta comunistă și în 1948 este exclus de UTM din școală. Termină liceul la Oradea, la rude. Încearcă să se înscrie la Filologie, dar este respins. Apoi student la Filosofie este exclus de Athanase Joja. Face o școală de ucenici și devine strungar, dar se apucă de școala de șoferi profesioniști. Mai încearcă studii universitare la Cluj la Germanistică, dar renunță. Începutul anilor 60 îl prinde șofer la Ministerul de Finanțe. Devine prieten de boemă cu Nichita Stănescu, Matei Călinescu, Cezar Baltag și Grigore Hagiu. Publică în 1965 Francisca care-l propulsează ca un mare romancier. Manolescu îl declară ca unul din cei mai importanți romancieri postbelici, alături de Marin Preda. 

Îl sprijină pe Paul Goma în 1977 prezentându-l lui Cornel Burtică, dar finalmente Goma este arestat și expulzat în Franța, la Paris. Este suspectat de relații cu securitate niciodată dovedite. 

Tentativa de a se afirma la Paris este blocată de și de suspiciunile cuplului Monica Lovinescu - Virgil Ierunca, dar și de propriile sale orgolii. Stă mai mult la Stockholm și Paris până în 1990, după care se întoarce definitiv în România. 

Cartea este interesantă pentru că evocă prieteniile sale literare, dar și războiul său cu alți literați, din exil și din țară.