De mult nu am mai urmărit un serial de
acțiune atât de bine realizat!
Este realizat de studiouri de
televiziune israeliene. Ce te izbește este varietatea fizionomică a
interpreților. Te uiți la un film german, predomină blonzii, te uiți la unul Italian,
acolo bruneții mediteraneeni sunt predominanți.
Israelul este și el un fel de melting pot
unde s-au adunat evreii din toată lumea și au adus cu ei carateristici
fizionomice din locurile pe unde le-au trăit strămoșii.
Este un film cu spioni, pentru
că Israelul și-a creat unul dintre cele mai bune servicii de spionaj din lume,
pe zona externă este Mossadul, iar contraspionajul lor este Shin Bet, sau
Șhabak.
Ei bine, despre cei din urmă se
ocupă acest serial care au în centru investigatori, pe Eitan Kopel (Mikel
Leon), secondat de Eli Mazor (Moris Cohen).
În prima serie realizată în
2015 evenimentul care declanșează consecințe este unul extern.
Televiziunea rusă descrie acțiunea unui
grup de israelieni care capturează pe ministrul iranian al apărării undeva în
apropierea Moscovei. Acțiunea ar fi fost condusă de un anume Benny Rephael
împreună cu alte trei femei și un hipiot numit Sean Tilson (Angel Bonani). Este
interesanta că aceste persoane erau aflate în străinătate în acea perioadă.
Benny, care era chimist de meserie se afla
la un congres la Londra se încurcă cu Ana Lipman, profesoară de engleză în
Israel.
Natalie Elfasia se pregătea de nuntă cu un
tânăr procuror era în momentul acțiunii plecată în Franța, Sean era plecat în
India.
Numai tânară vedetă de televiziune Asia
Brinditch se afla la Moscova la rude.
Așadar niște persoane obișnuite intră în
malaxorul acțiunilor de spionaj și contraspionaj. Cercetările arată că aceștia
nu aveau legături cu Mossad care neagă orice implicare.
Doar Sean care se întoarcea din
India primește un telefon prin satelit în care este avertizat să iasă
neobservat din aeroport la aterizare. Sean intră în toaletă și-și tunde barba
și părul și fură o pereche de ochelari care-i schimbă complet aspectul. În
aeroport fură de la cineva biletul de acces automat în interiorul aeroportului
de unde se strecoară și dispare. Aici este de mirare că nu a existat un control
de pașapoarte normal?! Tilson pare a fi singurul cu serviciile secrete.
Filmul ne prezintă apoi
tribulațiile acestor persoane care sunt arestate și se așteaptă să fie predate
autorităților ruse ca bunăvoință. Aici este marea ipocrizie, dacă acești
experți sunt profesioniști ai contraspionajului, însă cei din fruntea
serviciilor sunt politicieni dispuși să facă orice compromisuri.
Filmul sugerează că oamenii
obișnuiți pot pica victime inocente ale unui system, care chiar democratic are
tendințe totalitare, probabil și din cauza situației în care se află Israelul,
în război cu toți vecinii arabi.
Eitan Kopel fusese de fapt
agent Mossad, dar dat afară pentru acțiuni fără aprobarea șefilor. De fapt este
îndepărtat de la conducerea investigației Shabak pentru o eroare de apreciere,
la un moment dat.
Eitan apelează la unul din șefii Mossad
care îl apreciau, bătrânul spion Sayag și pleacă la Moscova unde lămurește
toate dedesubturile acestei afaceri foarte dubioase, exonerând pe cei la care
se arăta inițial cu degetul. Doar Sean Tilson se dovedește a fi un criminal
extrem de periculos care acționa de conivență cu un anume Gabriel, fost agent
Mossad.
În seria a doua, mai nouă din
2018 acțiunea începe cu inaugurarea unei conducte de petrol care urma să
exporte în Turcia petrol extras din Marea Mediterană din platforme marine
israeliene. Exact în ziua inaugurării are loc o explozie care distruge
oleoductul. În explozie este rănit mortal și bătrânul spion Sayag prezent la
inaugurare.
Când se fac cercetările reiese că la
inaugurare lipsesc din lista de invitați trei persoane: Dikla Levi, Amir Cohen
și Anat Kedmi.
Dikla este angajata firmei Eden care face
exploatarea acestei platforme marine, este fiica unor evrei ultraortodocși, dar
a ales o viață liberală, este leasbiană și s-a încurcat cu o americancă, Jo Berger.
Ea se afla pe o ambarcațiune care venea
din Turcia.
Anat Kedmi era ghidă turistică și urma să
vină cu un grup de turiști din Georgia.
Amir era un mic întreprinzător
care avea un startup company și era logodit cu frumoasa Mika. Este surprins de
monitoarele tv cum iese din camera unde se afla Sayag, care moare ulterior.
Este declarat suspectul principal de Șhabak și Eitan Kopel începe urmărirea
lui. Se dovedește că era și pe jumătate arab, după tată și pista Hezbollah nu
este exclusă.
Anat era căsătorită cu
contabilul Sagi Kedmi, aveau doi copii, o fetița care urma să aibă Bar Mitzvah
și un băiețel de vreo 6 ani. Anat nu se afla în Israel, era de fapt la Moscova
unde urma să primească niște documente.
Viața acestor trei personaje ia
o turnură complicată, Amir și Anat sunt urmăriți peste tot ca să fie capturați.
Dikla este arestată la domiciliu și mama ei, care o iubea încearcă să o ajute
în niște afaceri dubioase, în pofida tatălui care respingea viața în necuviință
după regulile stricte ale Torei.
Cercetările lui Eitan Kopel
revelează chestiuni foarte dubioase, amestecul unor puteri străine, Rusia dorea
ca Turcia să rămână depenedentă de petrolul rusesc, și pe deasupra își bagă
coada și CIA la dispoziția unor mari firme de petrol. Asta arată că
serialul este cam anti american, ciudat la israelieni!
Mi-au plăcut două replici din serial. Una
în care cineva spune că să nu se mai preocupe de alte evenimente externe că mai
sunt mulți arabi de omorât și alta, unde mama, Miriam a Deklăi apelează la un
rabbi să lămurescă o identitate. Ea îl contrazice pe investigatorul Eitan și
spune că conexiunea evreiască rabinatului (Kosher Nostra) este mai bună decât toate
serviciile lor secrete.
Am avut și revelația unor manifestări extremiste
de ură împotriva celor care erau aveau legături cu arabii bănuiți a avea
legături cu Hezbollahul.
Finalul aduce mari revelații,
corupție în guvernul israelian, vezi Neatanyahu!
Atmosfera de tensiune și mister
te face să-l urmărești cu sufletul la gură.
Îl recomand cu căldură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu