duminică, 10 decembrie 2017

Ascension of Money de Niall Fergusson














Vă mărturisesc că în ultimul timp am tot citit această carte de istorie The Ascent of Money de Niall Ferguson şi printre picături mai rădeam un roman poliţist.
Cartea a apărut şi în traducere românească Ascensiunea Banilor. Fie în original,fie în traducere cartea această are dificultăţi de înţelegere pentru că foloseşte anumite chestiuni financiare care mie mi-e greu să le deosebesc, în româneşte sau englezeşte, Bonds, Shares, Stock. Bonds ar fi bilete de tezaur garnatate de stat, Shares ar fi acţiuni ca şi stock. 

În prima parte istoricul Niall Fergusson care este un expert în istorie economică reface ascensiunea banilor care a însemnat un instrument important al oamenilor din vechime până azi pentru schimburi. 

El ne povesteşte de ascensiunea extraordinară a două bănci, instituţii car au lansat capitalismul. Este vorba de Banca Medici din Florenţa care i-au făcut pe aceştia stăpânii acestui oraş, papi şi mari demnitari din Italia Renaşterii.
Apoi este vorba de familia Rotschild care a dominat finanţele secolului al XIX, fiind specializaţi în împrumuturi de stat, au împrumutat întreaga Europa şi au avut un rol decisiv la dezvoltarea reţelei feroviare. 

Dar Revoluţia Industrială cerea şi de dezvoltarea unui sistem financiar adecvat. Şi nu unde altundeva decât în Scoţia a apărut primul sistem de asigurări de viaţă.  Nişte scoţieni au inventat acest sistem pentru protejarea văduvelor în cazul morţii soţilor lor pastori ca acestea să ducă în continuare o viaţă decentă. Aşa s-a dezvoltat sistemul de asigurări, folosind evaluarea riscului care a condus la faptul că cei mai asiguraţi oameni din lume au fost britanicii şi americanii.

Însă sistemul acesta de asigurări a suferit o lovitură foarte grea în momentul declanşării Primului Război Mondial, pentru că societăţile de asigurări nu mai puteau prelua riscurile unui război de asemenea dimensiuni. Şi atunci statul a preluat rolul de asigurator prin sistemul de pensii, inventat de Bismark în Germania. De fapt toate ţările au trecut la acest sistem. Cel mai bun sistem de asigurări de stat există ăn Japonia, echivalent în Europa fiind Suedia. 

Capitalismul a cerut noi instrumente financiare care s-au dezvoltat după Al Doilea Război Mondial. Şi aşa au apărut după criza inflaţionistă a anilor 70 noi instrumente, subprime, fondurile hedge, etc.

Cartea este scrisă în perioada 2007-2008 exact când s-a produs a doua Mare Recesiune după cea din 1929, când foarte multe din aceste instituţii financiare, fonduri de investiţii  au dat faliment.
Şi Niall Ferguson găseşte că sistemul financiar este un sistem evoluţionist în sensul teoriei lui Darwin, supravieţuieşte cel mai tare, cel mai bine pregătit. 
El dădea exemplu că din cele 100 de mari companii din 2012 nu mai supravieţuiesc azi decât 20!

De asemenea dezvoltarea Chinei a dus la acumularea acesteia de mari excedente financiare şi China a devenit marele creditor al SUA, sistemul Chimerica.

Finalul cărţii are o postfaţă numită The Descent of Money legată de marea criză din 2007-2008 când în băncile americane s-au pompat 700 de miliarde de dolari. Se poate spune că politicile necugetate ale băncilor au condus la acest faliment dar ele şi-au permis acest lux pentru că ştiau că statul le va salva, chiar dacă nu iau în considerare riscul.

Riscul care îl face pe om să greşească în acţiunile lui financiare, deseori evaluând greşit şi pierzând banii. 


Oricum cartea este extrem de interesantă cu toate chestiunile tehnice implicate.

2 comentarii:

  1. Joe, bonds sunt "obligatiuni". Sunt emise fie de un stat (in Anglia se numesc "gilts", in Romania ar fi probabil un fel de "bonuri de tezaur"), fie de diverse companii. Prin ele, statul sau compania respectiva "imprumuta" bani de la cel care cumpara obigatiunile. Obligatiunile au un termen de expirare si platesc dobanda. Actiunile (shares) sunt ceva foarte diferit. De obicei, cine le cumpara dobandeste proprietate asupra unei parti a companiei care le emite. Actiunile obisnuite platesc dividende, confera drept de vot asupra deciziilor privind compania si nu au termen de expirare. Sunt si alte tipuri de actiuni (preference shares) fara drept de vot si/sau cu termen de expirare, dar sa lasam... Cine cumpara actiuni spera sa obtina divdende cat mai mari sau sa existe o crestere a valorii actiunilor pe piata. Cine cumpara obligatiuni spera ca emitentii sa fie capabili sa plateasca dobanzile si capabili sa ramburseze datoria cand expira termenul obligatiunilor. Valoarea obligatiunilor pe piata poate si ea creste sau scadea in functie de dobanzile platite de banci la un moment dat (fiindca daca bancile platesc doabanzi mari, obligatiunile devin mai putin interesante pentru investitori), sau de riscul incapacitatii de plata(evaluat de "companiile de rating").

    RăspundețiȘtergere