sâmbătă, 2 ianuarie 2016

Fascinaţia cinemaului sau Piscina cu Alain Delon

Ieri a fost prima zi din an 1 ianuarie 2016. Şi am dedicat-o în primul rând filmului.

Dimineaţa am văzut ultimul film al lui Woody Allen, The Irrational Man. Este în nota acestui interesant regizor american. Dilemele unui profesor de filosofie ajuns la un colegiu de pe Coasta de Est care este în criză de inspiraţie. Profesorul le rezolvă angajându-se în comiterea crimei perfecte, care îi redeşteaptă libidoul, fiind combinat cu o profesoară şi cu o studentă. Dar o crimă conduce la alta şi aşa profesorul urmează drumul iraţional al crimei.

Apoi am încercat să văd ce este pe la televizor. Doar programe răsuflate de Revelion, cu pseudo muzică populară şi cu tipi dansând nişte hore scrâşnite care au trezit şi până şi revolta unei doamne expertă în acest tip de şuşe, aflată în companie cu alte experte de gen. Într-adevăr lipseau scheciurile cu Caragiu şi alţi comici celebri ai micului ecran românesc pe care-i mai vezi în seria BD.

După plimbarea prin Trivale am ajuns taman când se încheiase Concertul de Anul Nou de la Viena căruia îi făcea reclamă Mircea din Germania. Dar am noroc şi acum când vă scriu marţi dimineaţa pe 2 ianuarie îl pot revedea în reluare!

Am căutat prin programe şi la un post de filme tocmai se termina un film alb negru cu Silvana Mangano, diva italiană a anilor 50-60, filmul este din 1965. Dar gala filmelor vechi a continuat la TVR1cu un film de la începutul anilor 60 cu Fernandel şi Bourvil. Şi mi-am amintit cu nostalgie de copilăria ploieşteană. Fernandel era unul din idolii anilor 50 al filmelor al negru pe care le vedeam la cele trei cinematografe din  centrul Ploieştiului, Tineretului, cel mai vechi, la Progresul şi la Popular. La începutul anilor 60 s-au construit încă două săli Cinemascopul şi Muncitoresc. Erau cinematografe cu ecran lat unde rulau superproducţiile istorice care ajungeau la noi sau westernurile, gen apărut cam prin 1962-63. Îmi amintesc cozile la cinema, bilete cu suprapreţ şi fascinaţia generală a celor tineri şi bătrâni pentru cinemaul din vest, sătui cu toţii de producţiile sovietice pline de poncifuri ideologice.
Probabil că cel mai mare succes cinematografic a fost indianul Vagabondul. Mărturisesc că nu l-am văzut, cred că era prin 56, încă nu puteam citi subtitlurile. 

Am reluat seară scormonelile prin internet şi am dat de o listă de filme cu Alain Delon. Şi mi-am reamintit că nu văzusem La Piscine. Este destul de ciudat cum acest film realizat de Jaques Deray nu a fost distribuit pe ecranele româneşti. Pentru că nu avea nici chestiuni ideologice care să-l facă inacceptabil pentru cenzorii români. De fapt de spre film citisem pe larg în revista Cinema şi cred că ascultasem şi recenzii la Europa Liberă.
Copia filmului fusese remasterizată şi imaginea filmului a fost foarte bună!
Este un film psihologic cu câteva mari vedete indiscutabile ale cinematografului francez.
Să nu uităm că filmul a fost inventat de Fraţii Lumiere în Franţa. Hollywood este până la urmă o copie comercială de succes.
În primul rând fascinaţia privirilor de oţel al lui Alain Delon aflat la maximul carierei. Personajul său Jean Paul leneveşte pe marginea unei piscine aparţinând unei superbe vile din Saint Tropez. Jean Paul este un scriitor ratat, eşuat în publicitate. Alături de el se află superba Romy Schneider, în rolul Marianne, o ziaristă de mare succes. Romy Schneider este iubita lui Jean Paul, de fapt ca în realitate. Delon a declarat că iubirea vieţii lui a  fost Romy Schneider. Actriţa austriacă a devenit faimoasă prin rolul nefericitei Sissy, împărăteasa Austro-Ungariei, soţia lui Franz Josef. Nici viaţa lui Romy nu a fost mai fericită terminându-se brusc în 1981 la numai 43 de ani, printr-o sinucidere determinată de o mare depresie.
Sunt scene între cei doi de un mare erotism foarte naturale, datorate şi relaţiei lor din realitate.
În vila care este împrumutată de la prieteni plecaţi în străinătate soseşte Harry, un prosper patron de case de discuri din Paris. Harry este interpretat de Maurice Ronet, alt june prim al cinematografului francez, stins şi el devreme de pe urma unui cancer la doar 55 de ani, în 1983. Harry se află la volanul unui Masserati de ultimul tip, care nici azi nu pare anacronic şi este însoţit de Penelopa, fiica lui de 18 ani dintr-o veche căsătorie. Penelopa este interpretată de alt personaj de mare răsunet al vremii, este vorba de Jane Birkin. Jae Birkin avea ceva peste 20 de ani şi faţa de fetiţă ingenuă pe acre a păstrat-o mult timp. Ea era deja celebră ca actriţă în filmul cult al lui Antonioni, Blow Up. Dar mare ei celebritate şi faimă o produsese interpretarea alături de iubitul ei francez Serge Gainsbourg  a melodiei Je T'aime, valsul care ne făcea pe noi, tinerii finalului anilor 60 să ne îmbrăţişăm iubitele pe reveriile sonore ale unuia din cele mai erotice melodii create vreodată. De fapt melodia este un evergreen deşteptând sentimentele şi azi, iar pentru congeneri măcar nostalgia! Din relaţia cu Gainsbourg a rezultat o foarte talentată actriţă, Charlotte Gainsbourg,.

Revenind la film Harry fusese iubitul anterior al lui Marianne şi chestiunea aceasta stârneşte reacţii de gelozie lui Jean Paul. Harry aduce la vilă o cohortă de prieteni din Saint Tropez şi începe un chef cu dans. Harry dansează insistent cu Marianne şi asta îl enervează şi mai tare pe Jean Paul care se răzbună încurcându-se cu Penelope, fiica lui. 
După o seară de dans şi băutură Harry se întoarce la vilă reuşind să-şi pocnească bolidul în poarta vilei. Dă de Jean Paul care se apucase de băut, acesta trecând printr-o îndelungată perioadă de abstinenţă. Harry care este beat, îi ia sticla lui Jean Paul şi apoi începe să se certe cu acesta. Încearcă să-l lovească pe Jean Paul şi pică în piscină. Jean Paul are un moment de nebunie şi-l îneacă pe Harry. Îl dezbracă şi-l aruncă înapoi doar cu slipul pe el  şi îi înlocuieşte hainele cu altele curate. Aici este însă o neconcordanţă că pantofii pe care nu-i înlocuieşte. În fine corpul înecatului este descoperit de Marianne, dar cercetările jandarmeriei se opresc pentru că constată accidentul înecării lui Harry. Finalmente Jean Paul care este în criză în relaţia cu Marianne îi mărturiseşte omorul. Marianne nu recunoaşte nimic în faţa unui inspector mult prea curios din Marsilia. Finalul este al reconcilierii dintre cei doi iubiţi.

Trebuie să recunosc calitatea extraordinară a interpretării lui Delon, privirea lui penetrantă a unui sfinx. Sunt scene în care Delon priveşte pe fereastră şi noi îl vede, doar pe el nu şi ce se petrece dincolo de fereastra prin care priveşte şi asta declanşează o şi mai mare curiozitate. Alt lucru remarcabil este eleganţa îmbrăcămintei sale, cred că este cel mai reuşit fotomodel masculin care a existat vreodată. 
Vorbind despre îmbrăcăminte apare şi îmbrăcat în bluejeans vechi şi decoloraţi cu tăietura specific americană, clasică a acestor pantaloni care au devenit la modă ulterior în varianta prespălată.

Un film bun pe care regret că nu l-am văzut atunci în frumoasa perioadă a studenţiei mele, dar îmi pare bine că l-am văzut acum!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu