Aceasta este a doua
carte a lui Vosganian pe care o citesc. Acum că am spus de Aldulescu că este
primul scriitor post decembrist pe care îl citesc, dar mai sigur Vosganian are
avea această prioritate prin romanul său Cartea
şoaptelor.
Volumul conţine şase
povestiri. Dominant în carte este realismul magic de tip marquezian.
Sunt două povestiri
despre marginali.
Când lumea
era întreagă se referă la
trei cerşetori, posesori de handicapuri grave. Scena clicmatică o constituie o
procesiune la Patriarhie, când cei trei, unul olog, altul orb şi Coltuc care nu
are braţe şi picioare şi stă într-un cărucior cu rulmenţi sunt pur şi simplu
călcaţi în picioare de pelerinii care se reped să mănânce pomana dată de
primărie. Coltuc are o soră care are grijă de el, dar este terorizată de
unexpuşcăriaş care jefuieşte banii primiţi de Coltuc. Coltuc are o singură pasiune,
cititul şi nemernicul îl otrăveşte ungând paginile întoarse de Coltuc cu limba.
Cealaltă este
Dincolo de lumea de dincolo. Se petrece într-o groapă de gunoi cu
personaje asemănătoare cu povestirea mai sus menţionată.
La Judecata de Apoi a
statuilor este povestea
unui alt marginal, Petrache care păzeşte o cetate unde se află o statuie de
bronz. Petrache observă uimit o balegă la coada calului statuii şi atunci
aduce o pungă de mere, ca a doua zi să constate că statuia aplecat de pe soclu.
Iacob
fiul lui Zevedei se referă la
nişte medici şi sunt amestecate poveşti despre bunicul anestezistei Cosmina
care a făcut puşcărie politică, iar acest Iacob ar fi fiul torţionarului
Zevedei.
Cea mai lungă
povestire, care dă numele cărţii, Jocul
celor o sută de frunze este povestea a patru prieteni care se
revăd în oraşul natal, după mult când întreprinderea lor a falimentat în oraşul
de provincie, Focşaniul natal al scriitorului. Este povestea şi a unui
sectorist care l-a turnat pe prietenul lor, mort în tentativa de trecere a
frontierei. Ei surprind pe nemernic şi acesta este împins pe calea ferată şi
făcut chisăliţă.
Legătura de
leuştean este cea mai
bună povestire, este zguduitoare şi trezeşte resentimentele anului 1990.
Arhitecta Rada este
abordată de un individ care vrea să-i returneze un medalion. Rada fusese
studentă la Arhitectură şi a fost bătută de mineri în 15-16 iunie 1990 şi
arestată la Măgurele. Aici a fost molestată de un miner care-i smulsese
medalionul. Din cauza molestărilor Rada şi-a pierdut copilul, fiind gravidă şi
nu a mai putut avea copii.
Rada a devenit o
celebritate şi fostul miner a văzut-o la televizor şi a vruit să-i
returneze acel medalion. Minerul care se preumblat prinprejurul blocului a fost
reclamat la poliţie de portăreasa madam Gavrilescu. Rada îl eliberează pe
miner, il aduce acasă şi are cu el o discuţie. Minerul îi mai adusese şi o
piatră de flori de mină. Atunci Rada îi arată altă piatră învelită într-o
hârtie, aruncată în 1990, care i-a spart fereastra şi în care i se cerea să
plece de acolo. Autoarea acestei infracţiuni era chiar madam Gavrilescu,
fesenistă înrăită în acele vremuri.
Rada află că în schimb minerul a mai venit la
Bucureşti să-şi înscrie la facultatea fata, apropiată de vârsta celui pe care
Rada îl pierduse în sarcină din cauza bătăilor.
Este ciocnirea dintre
două lumi care nu au nimic în contact, doar acele vremuri tulburi au obligat
societatea românească ca aceste lucruri să se întâmple.
Este o povestire
aspră care retrezeşte toate resentimente anti Iliescu şi coşmarul acelor vremuri
tulburi.
Cartea confirmă
marile calităţi ale scriitorului Varujan Vosganian!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu