sâmbătă, 22 noiembrie 2025

Fracturi Teatrul Davila Pitești





În această seară de 22 noiembrie la Festivalul Liviu Ciulei de la Teatrul Alexandra Davila Pitești am vizionat o punere în scenă a teatrului gazdă. Este vorba de Fracturi de Mihaela Michailov. Cum mă așteptam am urmărit o dramă cu oameni obișnuiți de azi. Doamna Michailov este factor principal la Teatrul Replika din București. Am avut ocazia să și vedem la final când actorii au ieșit la rampă și au chemat pe regizoarea Irina Alexandra Banea, dar și pe autoare, Mihaela Michailov. 

Faptul că vom vedea o dramă s-a văzut de la început. Piesa ne prezintă o reuniune de familie cu bunica Doina care a împlinit 65 de ani și s-a întors din Italia unde este badantă în Italia. Sunt prezenți fiica Amalia și soțul Marian, nepoata Andra și iubitul ei Matei. Nu lipsește nici vechea prietenă Corina a Doinei. Familia o sărbătorește pe Doina dar vedem că este o familie în criză, pentru că Amalia se ceartă urât cu Marian și Doina îi trimite la plimbare să-și revină. Piesa continuă pe cupluri. Primul este Doina cu Corina care este obsedată că teiul din fața blocului este pe cale să fie tăiat. Pentru că toți se supun zeului mașină și trebuie parcare! Dar Doina îi mărturisește că experiența ei de badantă s-a terminat. A dus o viață grea cu o bătrână care a chinuit-o, pe care a vrut să strângă de gât.  Grea viață pentru expate care șterg la gură și la cur bătrâni. Apoi apare cuplul Andra Matei care pregătesc bacalaureatul, iar Matei nu vrea să le pice Blaga, mai bine Marin Preda cu Moromeții, sau de ce nu Creangă. Pe acest ambient vesel Andra îi mărturisește că este gravidă și că este decisă să avorteze. Urmează mama Amalia cu fiica Andra care nu poate fi întoarsă din decizia de avort. Nu reușește nici bunica Doina. Cea mai  tensionată scenă când se confruntă cu soțul Marian. Amalia este hotărâtă  să plece simte că numai poate și Marian nu poate să o convingă. La fel cum Marian nu este interesat de justificările lui Matei privind sarcina fiicei. Oameni obișnuiți cu probleme. O piesă bine scrisă și cu un puternic filon dramatic. Am fost impresionat de disponibilitatea dramatică a actriței Ioana Podăreanu.

Distribuția

Doina – Daniela Butușină
Amalia – Ioana Podăreanu
Andra – Teodora Colț
Corina – Mirela Popescu
Marian – Florin Dobre
Matei – Șerban Ghilvaci

Regia artistică Irina Alexandra Banea
Scenografia Miruna Varodi

Un comentariu:

  1. Joe, poate ar trebui sa încerci asa, ca textul tău apare liniar, o povestire plata de tip Toma Alimos dar făra Alimos, adică fără exprimarea arhaica caracteristica. Mai trebuie oarecum sa verifici textul, ca progresist nu ești și nici cred ca teatrul asta nu este, astfel încât actrița care e Ioana sa fie Ioan...

    RăspundețiȘtergere