În duminica de 23 noiembrie am avut o surpriză, în locul piesei unei trupe maghiare, ne-a fost prezentat spectacolul de la Teatrul din Craiova, Toc Toc.
Piesa îi aparține actorului și dramaturgului francez Laurent Baffie și a fost jucată prima dată la Paris în 2005. Este o comedie cu nebuni, deci nu poate fi decât o comedie spumoasă, haioasă, simpatică cu quiproquo, încurcături.
Ne aflăm în sala de așteptare a cabinetului faimosului medic psihiatru dr. Stern.
Primul pacient care se află deja în cabinet este Fred, care suferă de sindromul Tourette, adică înjură și vorbește urât. Intră în sala de așteptare taximetristul Vincent, care înmulțește în gând numere mari și complicate, are mania să numere orice. Urmează Blanche care este asistentă medicală și suferă de fobia de microbi și se spală la baie tot timpul. Vine apoi Maria, care suferă de mania de a verifice robinetele din casă, apa, lumina, gazele și vrea tot timpul să se întoarcă acasă să verifice dacă le-a lăsat aiurea. Urmează Lili care nu se poate abține să repete tot ce spune. Ultimul care apare este Bob, creator de jocuri video care se teme să sară peste linii. Problema este că dr. Stern este absent și asistenta lui se scuză că este blocat la Frankfurt și întârzie.
Din plictis Bob le propune celorlalți să facă terapie de grup, dacă Stern lipsește. Toți încearcă să-și vindece maniile, pe care Fred le știe numele dintr-un carnețel. Și fiecare încearcă să nu își lase maniile să se producă timp de trei minute. Astea declanșează momente comice pentru că niciunul nu reușește, mai ales Fred care înjură tot timpul. O analiză finală arată că fiecare a reușit preț de câteva secunde să uite de manie, cu excepția lui Fred, ceea ce îi mulțumește pe toți. Doctorul n-a sosit, asistenta se scuză și fiecare pleacă pe rând, doar Fred rămâne să se lămurească. Finalul este neașteptat.
Scenografia este simplă: două uși, cea de intrare în sala de așteptare, și cea de la baie. În rest sunt scaunele pe care pacienții așteaptă, dezinfectate pe rând de Blanche, pe care se tot așază alții. Regia lui Alexandru Boureanu și a Ralucăi Păun, actriță și ea în piesă lasă actorii să se exprime liber și creează atmosfera comică, pentru că spectatorii se tăvălesc de râs. Și distribuția a fost foarte bine aleasă și actorii sunt naturali în roluri și creează comicul de limbaj și situație. Pe actori i-am identificat de pe net.
A fost cea mai reușită piesă jucată până acum în Festivalul Liviu Ciulei.
Distribuția:

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu